actualizare

actualizare. Enter. Parolă acceptată. Și universul minunat al corporației se deschidea în toată splendoarea lui. Am început propoziția și titlul cu literă mică pentru un motiv. Asta era parola. Parola de la windows, lotus notes, câteva softuri proprii...

Am primit-o în 2003 de la IT-ist în același timp cu luarea în primire a laptopului. N-am mai schimbat-o până în 2011. Lucram la o corporație în consultanță, făceam rapoarte către clienți cum că sunt riscuri de securitate la ei. Că nu schimbă parolele în mod regulat, că nu sunt suficient de complexe, că au o grămadă de riscuri.

Pe principiul "nu fă ce face popa, fă ce spune popa", na. Aveam pretenții de la clienți, dar eu nu schinbasem parola aia de 9 ani. Nici n-avea majuscule, litere sau caractere speciale gen @ sau &. 

Dar nu despre parole aveam de gând să scriu azi. Vroiam de fapt să furnizez o actualizare, dar m-am luat cu vorba. 

Reverberații din trecut

Că vreau să nu, mă întorc iar la corporația aia la care am stat 8 ani și îmi aduc aminte de o chestie. Pe vremea când stăteam zile și nopți de iarnă la birou în așa-zisul busy season, mă mâna o curiozitate. Niște oameni din alt departament așteptau plictisiți să se facă ora 5, zgâindu-se la telefon. La 5 trecute fix își luau smartphone-ul de pe birou și se cărau acasă.

Bizareria continua prin mai, la sfârșitul busy seasonului. De data asta noi eram  ăia care plecam pe lumină iar ei începeau să se agite. Se agitau și ne întrebau necontenit despre timesheeturi, recuperabilități, WIP și alte bicuriozități ale căror înțeles îl știau doar ei. De, cică trebuiau și ei să închidă anul.

Acum însă încep să îi înțeleg. Nu de alta, dar am intrat în rândul lor. N-am schimbat numai citadela, dar din iunie am intrat în sfârșit în compania "selectă" a personalului suport. :) Să sperăm că mă va ține entuziasmul măcar până în mai 2016 când voi avea primul "busy season" pe rit nou.

Altminteri, să încheiem într-o notă veselă printr-o actualizare a situației altor personaje prezentate de-a lungul timpului pe blog:

- Începem cu dășteptul de la IT. A zburat. Nu știu pe cine a călcat pe coadă, dar nu mai e. Surprinzător, opera (softul in-house al corporației) încă trăiește.

- Continuăm cu contabila conțopistă. A ieșit. La pensie și pe ușa din spate. Nu neapărat în ordinea asta.

- Petrică și Metodologul s-au întors. Evident în Africa. Unde probabil se laudă cum le-au dat la vest europeni cu metodologia în cap.

- Maroniii au luat cu asalt Londra, alegându-și drept sediu Canary Wharf. De remarcat totuși că rămân uniți. Alte nații ...

- Tipicarul tocilar a reușit. Să-mi gasească un înlocuitor la trei luni după plecarea mea. Și la 6 luni după demisie. De atunci, se tot asigură că are coverage în departament. Nu știu ce o să facă cu el, ținând cont că surse credibile (Radioul public și un post tv) au anunțat ieri desființarea biroului din insulă a corporației mamă. Maxima zilei n-a oferit-o el, ci Președintele Camerei de Comerț și Industrie: Potențialele pierderi de job (aproximativ 100 de oameni) trebuie privite ca pe o oportunitate! Oportunitate să ce? Să intri în șomaj?

- Am amintit la un moment dat de M2N, fata cu doi neuroni împrăștiați care nu știe să păstreze un job sau un deal bun. Ei bine, a reușit să găsească un job la birou, visul ei. Mai multe nu știu, m-a scos de pe Facebook. Nu numai pe mine, ci pe mulți alții care au sfătuit-o în general de bine de-a lungul timpului.

- Vorbind despre Facebook, am vești bune. Am urcat de la 4 la 6 prieteni din Corporație. Cu C mare și la singular, că doar aia e prima mea corporație, cea în care îți faci prieteni mulți, pe viață. 

- Și ca să termin într-o notă de celebrare, tot de pe Facebook am aflat ceva plăcut despre doi dintre prietenii aștia 6 descriși mai sus. Aș fi putut jura că nici măcar nu se cunosc între ei. Nu știu de ce. Dar iată că Facebookul îmi spune că ea va deveni mamă iar el tată. Împreună. Să fie într-un ceas bun. Și după cum se întâmplă de obicei într-o familie de corporatiști, pun pariu că bebelușa o să stea cât mai departe de corporatii. O să fie pictoriță, negreșit :)

Și odată actualizarea fiind terminată, vă las cu bine și mă apuc de o nouă însemnare. Va fi despre ce mănâncă mai nou corporatiștii. Nu rahat, că aia mănâncă de la apariția speciei. Salate!!

Incertitudine

Vreau incertitudine,
Asta îmi lipsește în viață
Pur  și simplu m-am săturat
De certitudine excesivă.

Nu vreau controale, nici securitate
N-am nevoie de tracker, liste sau timesheet
Vreau să dispară auditurile
Cu tot sistemul birocratic din spate.

Vreau să fac o sarcină recurentă
Cum nu am mai făcut-o niciodată
Fără să urmez procedura,
Nici să fiu împins de la spate.

Tânjesc să fac chestii în ultima clipă
Să existe varietate,
Să pariez și să îmi asum riscuri
Necesare sau poate nu.

Nu vreau implicări pe proiecte,
Nici să fac schimb de taskuri cu colega,
Oricum scopul final ar fi sistematizarea,
Deci și mai multă certitudine.

Nu vreau să știu ce voi face azi,
Nici mâine, poimâine, luna asta sau următoarea
N-am chef să dau nimănui explicații cu ce mă ocup
Nici măcar mie însumi.

Vreau să vin dimineața
Să hotăresc pe loc ce program am
Nu-mi pasă dacă e încărcat sau nu
Vreau doar să iau singur decizii.

Chiar dacă pare utopic în totalitate
Chiar dacă m-aș sătura de nesiguranță
Vreau măcar un strop de incertitudine,
Altminteri am să mor de plictiseală.

Hmm.. Am vrut să scriu o însemnare pe blog și a ieșit o poezie neomodernistă. Cred că e grav!

The story of my life

Prolog

Am promis cândva că o să relatez pe blog despre modul în care am abordat ultimul interviu. Întrebarea e aceeași: Tell me about yourself. Raspunsul? Ca la piață! Depinde de cine întreabă.

Capitolul I: Urzeala scorpiilor

Să începem dară. Cu începutul. Aș fi putut zis multe despre primul iob. Ăla în care lucram week-enduri în serie, am dresat scorpii și am cunoscut cultul seniorității. Dar n-am făcut-o. Nu asta conta, nu asta vindea bine, nu asta cumpărau potențialii angajatori.

Aveam o problemă mai mare, problema continuității mai ales că aveam de explicat de ce am schimbat 5 angajatori. Trebuia să găsesc o constantă printr-o sută de variabile. Iar constanta s-a nimerit să fie masterul. 

Am făcut o facultate, am urmat un master în același domeniu timp în care am urmat un stagiarat la o firmă multinațională, urmând aceeași specializare. Perfect pentru logica englezească, incapabilă să urmărească un traseu diferit de cel al lor. După care am sumarizat într-o singură frază toate chestiile tehnice pe care le-am făcut acolo. Ce rost avea să insist? Detaliile erau în cv, eram la urma urmei un junior și urma să-mi concentrez timpul de antenă pe joburile mai recente.

Capitolul II: Încleștarea investitorilor

Urma să povestesc despre jobul din 2005. Un job care "cerea" niște intrebări ( begged some questions). De ce ai plecat de la primul job? Ce te-a atras la al doilea?  Întrebări pe care trebuiam să le evit (pre-empt) printr-o narațiune bine tâlcuită.

Așa că am început direct cu "răspunsul". Ăla corect. Politically correct, vroiam să zic. Nu am menționat niciuna din aberațiile la care am fost martor doi ani jumate. Am spus în schimb că mi s-au oferit niște oportunități la care alți tineri de 25 de ani au foarte rar accesul: să implementez adoptarea unor standarde și sisteme, să mențin relația cu șase potențiali investitori etc. Parcă m-am mai lăudat cu asta pe blog anul trecut.

Pe lângă aceste oportunități pe care le-am dus la capăt cu succes, am mai enumerat în treacăt și alte chestii pe care le-am făcut acolo. Nu am detaliat, erau trecute în cv iar interlocutorul ridica deja ochii exprimându-și ușor admirația. Până acum se lega totul bine.

Urma să explic iar de ce-am plecat așa că am folosit ocazia să introduc nu doar pe următorul, ci pe următoarele două joburi. Dar pentru asta trebuia să scot din mânecă un as pe care mulți ani îl ținusem ascuns: o calificare profesională recunoscută în UK dar nu și în România. N-am uitat să subliniez faptul că am obținut calificarea învățând și muncind în același timp. Am mai câștigat câteva puncte din partea intervievatorului, mai ales că noua calificare mi-a adus și o ofertă din străinatate. 

Aveam experiența neplăcută a unui interviu precedent în care un penis (mic) de intervievator mă întreba de ce n-am rămas acolo la al doilea job, că doar fusesem cumpărați de o mare multinațională. În mod evident penisul nu fusese atent la ce îi explicasem. Așa că, pentru orice eventualitate am făcut și acum precizarea că odată ce am terminat toate proiectele alea nu avea rost să rămân doar ca să apăs niște butoane. Pe lângă asta, am refuzat (inițial) și oferta din străinătate, că doar mă recrutase un fost șef să reformez o măgăoaie comunistă.

Capitolul III : Iureșul dăștepților

Ceea ce urma nu era însă deloc ușor de explicat: un job de doar patru luni. Să nu credeți că n-am avut ideea să îl omit pur și simplu de pe cv. Ceea ce am învățat însă în ultimii ani este că e mai greu să explici o pauză în carieră decât un job prost ales.

Contabile conțopiste, dăștepți de la IT, tot tacâmul. A fost o alegere mai bună pentru cariera de blogger decât pentru aia pe care o urmam de fapt. Așa că am explicat frumos că rolul care mi s-a dat nu corespundea deloc cu fișa postului la care aplicasem. Datorită unei privatizări defectuoase sau ceva de genul. Cumva o întorsesem în favoarea mea.

Iar apoi... Apoi potopul. I-am contactat pe cei cu oferta din străinătate, era încă valabilă și astfel am ajuns pe insulă. 

Capitolul IV: Festinul timesheeturilor

Urma să vorbesc despre ultimele două joburi. Trebuia să am grijă ce spun și să introduc în speechul meu elemente din fișa postului pentru care aplicam. Că doar interlocutorul meu asta vroia să cumpere.

 

La penultimul job am făcut.... Dar ce n-am făcut! Multe! Îl interesau toate pe omul din fața mea? Nu, doar câteva! Ălea câteva mi-au făcut plăcere? Nu. Le uram! Mă refer în principal la acel aspect al jobului legat de măsurarea eficienței unui proiect. Acela pentru care măsuram tot felul de aberații gen utilizare și recuperabilitate. Și asta în timp ce trebuia să fac și munca principală, cea pentru care fusesem de fapt angajat.

Probabil că în momentul ăsta mulți se întreabă de ce aș fi eu dispus să fac ceva ce uram la jobul precedent. Din fericire, NU o să am eu grija raportării propriei eficiențe per proiect. Și aici vine partea bună. Eu o să fiu ăla care o să primească rapoartele făcute de alții și o să le proceseze.

Cu alte cuvinte, cuvinte care ilustrează perfect atitudinea mea față de muncă, urăsc să fiu întrebat de alții ce fac. Să văd ce fac alții? Hmm, asta parcă nu mă deranjează 😁 Hai să precizez totuși că în noul rol nu trebuia să iau la întrebări pe nimeni, pur și simplu procesam niște date de la oropsiți și le trimiteam la oropsitor.

Inutil să menționez, procesul de gândire ilustrat în cele trei paragrafe de mai sus avea loc doar în mintea mea. Față de intervievator, aveam numai cuvinte de laudă față de tot acest proces de fațadă . Motiv pentru care omul a rânjit frumos, elegant (cât de cât!) și satisfăcut. Îi răspunsesem (fără ca el să fi deschid măcar gura!) și la ultima întrebare cheie.

Capitolul V: Dansul tipicarului

Chipurile, ultimul job e cel mai relevant. Nu și pentru mine. Nu mai trebuia să conving pe nimeni, treaba era făcută. O singură întrebare rămăsese nerostită, de ce plecasem de pe insulă și de la jobul cel cu tipicar tocilar.

Am construit o frază așa de frumoasă care sa conțină cuvintele afirmare și oportunitate, încât i-am smuls o exclamație de genul " you're so brave" interlocutorului meu. Trecuseră 25 de minute. După încă trei minute interviul era terminat. A fost urmat de o ofertă în câteva ore.

Epilog

Și apoi m-am urcat pe o șa și înainte să spun povestea așa, aș vrea să tragem și niște concluzii:

O greșeală pe care am făcut-o și eu la început e să lași orgoliul să te guverneze. Da, e ușor să te lași purtat de val și să te pierzi în detalii cu multele lucruri complexe pe care le-ai făcut tu. Poate că totuși noul angajator nu vrea să faci asta, deci identifică doar chestiile relevante pentru noul rol.

În mod similar, nu îți manifesta antipatia față de lucrurile considerate plictisitoare sau supărătoare la jobul precedent. S-ar putea ca interlocutorul să aibă o altă opinie despre ele.

Dacă ai ceva joburi la activ, nu te umfla prea mult în pene cu varietatea competențelor câștigate. Încearcă să găsești o constantă pentru toate cele 5-6-7 joburi pe care să o folosești apoi ca liant în narațiune. 

Nu te baza pe faptul că ce e îndepărtat în timp nu mai e relevant. La un alt interviu, am fost întrebat ce rezultate am avut la GSCE! Adică la bac. Mda, se pare că anumite calități sunt mai convingătoare cu exemple din "frageda pruncie" corporatistă.

Și nu în ultimul rând, lasă-le naibii de morcov, de limbaj de lemn și de lingușeală! Omul ăla are mintea mai odihnită, o să-și dea seama imediat! Și la urma urmei, omul ăla ar putea să-ți fie șef. Mulți ani! Ești sigur că vrei să începi relația asta așa?

Despre interviuri

Vreo patru ani am stat sub tirania a doi Tipicari la serviciu si acum a venit randul meu sa fac pe mofturosul. E vorba de interviuri. Loc in care nu exista nici "atatia candidati talentati", nici criza, nici beneficii care sa compenseze un salariu de baza mai mic. Acolo sunt eu, cel mai bun, cel mai muncitor, cel mai destept, cel mai creativ si mai cu seama cel mai modest :)

30 de fise de post primite, 15 aplicatii, 9 interviuri initiale, 5 interviuri finale, doua oferte, un job. Trei intrebari principale la care se rezuma orice interviu in zilele noastre. Pe bune, 3. Orice alta intrebare e inclusa in astea.

1. Tell me about yourself

Unii intervievatori tin totusi sa faca precizarea: adica sa ne treci prin cv insistand pe punctele relevante pentru jobul la care ai aplicat. 

La o prima vedere, pare redundant. Deja le-ai trimis cv-ul iar ei l-au citit si l-au selectat pentru interviu. De ce l-ai recita din nou ca pe o poezie? Numai ca tu nu trebuie sa le spui ce-ai facut. Trebuie sa le spui o poveste. O poveste care poata sa vanda sau sa nu vanda. Iar publicul cumparator e alcatuit din cele 2-3 persoane care te intervieveaza pe tine. Atat.

Ti-ai petrecut viata sau macar 90% din ea cu productia stocata si 345-ul aferent? Putin relevant daca jobul nu presupune asta. Trebuie sa scrii o poveste in care sa elogiezi 10% din timpul petrecut, atata timp cat se leaga de noul job. N-ai facut nimic din ce presupune noul job? Nicio problema, faptul ca ai fost chemat la interviu inseamna totusi ceva.  Dar pentru asta trebuie sa inventezi o poveste de la zero. Ma refer in mod evident la o fictiune in care spui nu ce-ai facut tu de fapt, povestesti ce-ar fi vrut ei ca tu sa fi facut.

De ce vrei sa lucrezi pentru noi?

Este o intrebare pe care intervievatorul nu trebuie sa aiba timp s-o adreseze. Povestea ta trebuie musai sa raspunda singura la aceasta intrebare. De fapt nici nu e povestea ta, e povestea lor. Un best seller scris de tine dar avand un singur cititor: intervievatorul.

Cum sa-i faci, mai, o poveste care sa nu-i placa? Da, eroul din poveste esti tu dar eroul trebuie sa se identifice cu angajatul ideal al angajatorului. Aaa, povestea n-are legatura cu cariera ta? Pai si ce treaba are asta cu interviul?

De ce-ai plecat de la jobul A la jobul B?

O alta intrebare la care trebuie sa raspunzi anticipat. A si B sunt doua joburi din CV-ul tau. Doua joburi sunt pentru tine, doua joburi care ti-au scos probabil peri albi, in eventualitatea fericita in care mai ai par. Pentru interlocutor, nu sunt joburi sunt doua capitole din povestea pe care trebuie sa i-o spui. Doua capitole care au si un liant frumos, in care ilustrezi tu asa-zise competente care apar in fisa postului gen ambitie, spirit antreprenorial, initiativa etc.

De ce te-am selecta pe tine din atatia candidati?
De ce ai stat asa de putin la ultimul job?
Care sunt principalele 3 calitati?

Ati inteles. Sunt intrebari ale caror raspunsuri trebuie sa fie deduse cu usurinta din povestea vietii tale. Vrei sa stii daca ai raspuns bine la intrebarea "Tell me about yourself?". Cel mai bun criteriu de succes este absenta oricaror alte intrebari evidentiate mai sus prin litere italice.

2. Ce plan de cariera ai?

Daca prima intrebare e menita a releva trecutul dar mai ales prezentul (cum stii tu deja sa le faci pe toate), a doua intrebare trebuie sa ii dezvaluie intervievatorului viitorul. Cred ca v-ati dat seama deja ca intrebarea e de fapt un cover / remake dupa celebra "How do you see yourself in five years?". Cu diferenta ca dupa atatia ani, si-au dat si ei seama ca intervievatul poate avea un orizont de timp diferit pentru cariera decat cele 60 de luni clasice.

Nu insist mult aici pentru ca raspunsul e ceva mai standardizat si e bine sa fie cat mai putin specific. Google si Glassdoor ne pot ajuta cu un raspuns bine ticluit.

3. Intrebari daca aveti

Ce dificultati se intrevad la orizont? Care e structura departamentului? Cum a devenit pozitia vacanta? Ce trebuie sa realizez in primele 12 luni? Sunt multe, unele specifice pozitiei, altele mai generale, ca cele exemplificate.

Un singur sfat am aici. Pregatiti cel putin 5 intrebari. Probabil n-o sa puteti adresa decat maxim 2-3 dar e foarte posibil ca unele dintre ele sa-si fi gasit deja raspunsul in timpul conversatiei. Daca te pregatesti doar cu doua intrebari si ambele sunt raspunse, crede-ma ca nu vrei sa-i spui interlocutorului: Multumesc, dar nu am nicio intrebare.

Exceptia

Exceptia o puteti gasi aici. Sau mai ales aici. Cel putin aia cu portretul lui Hitler ar trebui sa o aplice mai multi.

Regula insa ramane. Sunt trei intrebari principale, iar jumatate din interviu se va concentra pe prima. Si pentru ca nici nu vreau sa fac postarea asta prea lunga, nici nu vreau sa fiu prea general, o sa scriu un articol separat.

Pentru ca vreau sa fiu in continuare cool in pofida celor aproape 36 de primaveri, o sa-l intitulez The story of my life, in cinstea unui hit al unei trupe de adolescenti. E vorba de viata mea corporatista, bineinteles si e best sellerul meu vandut foarte bine noului angajator din Londra. Si pentru ca editurile astea nu masoara succesul in tiraj vandut, ci intr-un numar de ore o sa precizez si cu ce ma laud: Trei ore din momentul in care am terminat povestea pana am primit o oferta.

Faout s’en r’maette

Qui a vu l’archipel normand, l’aime ; qui l’a habité l’estime

Daca as fi primit jobul asta de corporatist insular cu 150 de ani in urma, as fi fost vecin cu cel ce a scris citatul de mai sus. Nu departe de locul in care scriu cele citite de voi in aceasta insemnare, a fost scrisa una dintre capodoperele literaturii universale: Les Miserables. De altfel, cartea sta la baza unuia dintre cele mai mari musicaluri din West End si Broadway. Autorul ei a locuit pe insula timp de 15 ani.

Spre deosebire de Victor Hugo, cel ce scrie aceste randuri a locuit doar 7 ani jumate in aceeasi insula, acelasi oras dar pe o strada perpendicular cu cea pe care a locuit marele romancier. N-am scris nicio carte, dar am scris un blog. N-am avut atat de multi cititori, dar cei putini s-au regasit pe deplin in micile povestioare corporatiste.

Blogul continua dar sederea mea pe insula s-a terminat iar o data cu ea si cei 3 ani in corporatia despre care am mai povestit si despre care pot sa spun un singur lucru. A fost o corporatie ok, in care am avut o singura surpriza: aia din prima zi de lucru. Tipa aia draguta cu care am dat interviul si care urma sa-mi fie sefa era pe picior de plecare iar in locui ei am dat peste Tipicarul Tocilar. Si in rest se stie, The Geek a transformat departamentul dupa chipul si asemanarea lui.

Dar sa lasam partea inestetica si sa listez lucrurile frumoase care imi vor lipsi in noua locatie:

• in primul rand o sa-mi lipseasca "absenta" unor lucruri care nu existau pe insula si care mi-au scos deja peri albi in noua locatie. Enumar: TVA, impozit pe masina, teancul de formulare pentru prima inmatriculare, impozitul pe o proprietate pe care n-o detii ( Council tax) , comisionul exagerat al agentului imobiliar, costul aproape prohibitiv al transportului public, aglomeratie etc.
• drumul spre serviciu si cel intors care era facut pe jos si pe malul oceanului. Cele 8 ore dintre n-o sa-mi lipseasca absolut deloc.
• privelistea de la birou
• existenta unei zi nationale in care toti insularii ies in strada, beau, mananca si sarbatoresc. Si in care imi intalneam toti fostii colegi (de la prima corporatie) imediat ce intram in primul pub
• insula paradis
• bunatatea si simplitatea oamenilor de rand. Mi-am pierdut o data portofelul. Am intrat in primul hotel si receptionera m-a recunoscut dupa poza de pe permisul aflat si el acolo. Portmonelul fusese adus de primul trecator si nu-mi lipsea nici macar un penny
• politetea si prietenia taximetristilor. Preturile nu-mi vor lipsi
• modul in care orice poate deveni atractie. In 2013, detonarea controlata a unei bombe din 1944 a blocat orasul, plin de oameni dornici sa vada explozia. Daca v-am facut curiosi…
• comunitatea mica unde nu se oua doua muste fara sa stie tot satul. De remarcat insa ca rufele se spala in familie. Incercarea unora de a crea pe facebook un group Spotted in… a esuat lamentabil
• Omul asta pe care-l vedeam zilnic si peste tot: in autobuze, la terase, pe strada, la televizor etc

Am scris 10 lucruri. Puteau fi 100, puteau fi 1.000. Viata continua, blogul continua si el cu descrierea unor interviuri din noua metropola. Cu toate astea, pe cat de mica e insula pe atat de mare e personalitatea si sunt multe lucruri de amintit. Pe limba (aproape uitata a batranilor) localnici:

Faout s’en r’maette et célébraïr daove l’ordgeul dé lïle 

Creatorul cuvintelor : intra - month

Daca in articolul precedent, deschideam dictionarul la "pet peeve", azi dam cateva pagini inapoi pana la litera i si cautam cuvantul "intra - month". Numai ca nu-l gasim. De fapt il gasim dar in niciun caz in sensul in care-l foloseste asta. Si cand zic asta ma refer la El, cel care le stie pe toate, cel care pune etichete si foloseste expresii noi si care din nefericire imi este sef direct de cativa ani.

Daca il intrebi pe el, activitatea mea e simpla si usor de inteles si se delimiteaza foarte clar, alb si negru, intre month-end si .. intra-month. Ciudat intr-un fel, mai ales ca tot el e ala care se plangea ca nu stie ce fac eu. Si atunci cum de "stie" ca ar exista vreo delimitare de genul asta?

Sa nu ne pierdem in vorbe si sa spunem in sfarsit ce intelege Creatorul cuvintelor prin intra-month. Prin month-end cred ca stim la ce se refera. Se termina luna si iti petreci inceputul lunii urmatoare facand rapoarte financiare despre luna recent incheiata. Dar intra-month?

Ei, cica intra-month e partea lunii in care ai terminat toate raportarile si faci... Ma rog, aici intervine intrebarea aia din postarea anterioare... What are you doing? Tineti minte. Intrebare la care se oftica el ca nu stie raspunsul si nu poate sa completeze cele doua formulare Book of Work si Regional Oversight.

Eu fac...

Facem asa o mica paranteza. Chiar daca el nu vede asta, procesul raportarii de sfarsit de luna tine fix toata luna, nu numai o saptamana sau doua (dupa cum crede el). Dupa ce ai apasat butonul de sign-off, apar intrebarile de la echipa de consolidare, evaluari, audit etc. etc. Urmeaza saptamana a treia in care trebuie sa faci consolidarea regionala dupa care ai inca o saptamana sa faci raportarile locale catre autoritati. Dupa asta, mai ai 2-3 zile sa te pregatesti pentru urmatoarea inchidere de luna si ce sa vezi? S-a terminat luna. Ca atare, 8 ore din 24, 5 zile din 7, 4 saptamani din 4, 12 luni din 12 faci acelasi lucru: month-end. Asa zice si in fisa postului de altfel.

El vrea sa fac...

Asta fac eu, acum sa vedem ce vrea el sa fac. Nu stiu cui ai vrea el sa las cele descrise in paragraful de mai sus dar... el vrea asa.

A. Sa fac proiecte noi. Multe. Mai ales de-alea in care n-am competente dezvoltate si in care colegul meu lucreaza deja de 8 ani. De-alea in care pot sa raportez din nou 30 de miliarde aiurea.

B. Sa ii fac training colegului cu tot ce fac eu. Bai, tot! Full contingency, da? Adica absolut tot ce fac eu sa poata sa faca colegul meu dupa ce voi pleca din firma definitiv si irevocabil. Asta daca nu ma calca autobuzul pana atunci (27 februarie). Inlocuitor pentru mine n-au gasit, desi le-am zis de un an ca imi expira permisul de munca de la stat.

C. Sa fac proceduri. Eventual de-alea ca la prosti, cu "se copiaza plaja de celule B18:G49 din fisierul A si se lipeste in plaja de celule A7:F38 din fisierul B".

D. Sa nu uit ca firma a avut buget de 1 milion de dolari in 2009 cand a implementat un soft. Si ca atare, sa fac rapoartele direct in softul ala chiar daca in forma prezenta (Excel VBA + Access) ne ia doar 5 minute si nu exista erori. Motivatie: pai fisierele astea in Excel au macro, it's not secured si sunt greu de depanat si de inteles de catre el, vaaaaaai! Pai si daca fac in softul asta cu modificari direct in codul SQL e mai usor, ha?

Probabil vrea mai multe dar nu imi vine mie in minte.

Ce facea el?

Oooo, facea ce stia mai bine. Mailuri, delegari, sedinte, Book of Work si Regional Oversight. De revizuit nu se omora, stiind ca eu stiu bine ce fac si nu sunt erori. Maximum 15 minute la mine si 60 de minute la colegu, ca el nu e calificat.

Ce face acum?

De vreo patru luni a fost mutat (ca promovare nu as numi-o, nu stiu daca a primit bani in plus) la echipa care se ocupa de o filiala. In paralel are si un overview role pentru toate echipele din raportare. Numai ca oamenii din echipa aia nu sunt calificati. Iar el trebuie sa inteleaga ce se intampla pe acolo. Si.. surpriza!

Dupa raportarea propriu - zisa trebuie sa raspunda la intrebari  de la echipa de consolidare, evaluari, audit etc. etc. Urmeaza saptamana a treia in care trebuie sa supervizeze consolidarea regionala dupa care are inca o saptamana sa revizuiasca raportarile locale catre autoritati. Ce inseamna asta? 10 ore din 24, 5 zile (uneori 6) din 7, 4 saptamani din 4, 12 luni din 12, Month-end reporting.

Aoleu, pai si in "intra-month" ce faci, coane?

Pet peeve - "Ce faci acolo?"

Nu ma dau mare, nici eu n-am auzit de termenul asta pana acum cativa ani, dar nu e un neologism si e destul de des folosit de catre nativii englezi. Ce inseamna? Pet peeve inseamna un inconvenient minor dar pe care un individ anume il percepe ca fiind suficient de suparator, cel putin intr-o masura mai mare decat alti indivizi. De pilda, exista cineva care este deranjat noaptea de cei care stau cu frana de picior la semafor (din cauza becurilor rosii de frana). Majoritatea n-avem nicio problema cu asta, dar pe el il enerveaza. Intelegeti ideea.

Cum s-ar traduce pet peeve? Habar n-am! Chichita? Hmm... nu stiu ce sa zic, totusi trebuie sa existe un inconvenient care iti este provocat si pe care ceilalti ar putea sa-l evite. Mai bine il lasam asa in engleza si sa va marturisesc ce pet peeve am eu.

Ce faci acolo?

Ce faci acolo? Nu, nu va grabiti sa postati un comentariu de genul "Ce sa fac? Iti citesc blogul, d'oh?!!?" Intrebarea nu e pentru voi, e pentru mine si este pet peeve-ul meu cand imi este adresata. Pur si simplu nu suport sa fiu intrebat / interogat ce fac.

Cred ca isi are originea in copilarie. Imaginati-va. Imi fac lectiile de vreo 3 ore, la un moment dat fac o pauza si iau revista "Ecran-Magazin". Peste un minut se deschide usa si intra maica-mea tocmai cand ajunsesem la pagina despre sex si zice:  "Ce faci acolo?"

Din copilarie ajungem la viata de barbat cvasi-insurat (zic cvasi ca n-am dat pe la starea civila) si ma trezesc cu aceeasi intrebare. "Ce faci acolo?". Pai ce sa fac draga sotioara, stiu ca trebuie sa curat pastarnacul si morcovii, dar uite ca a dat Chelsea gol si m-am repezit la televizor sa vad mai bine golul lui Diego Costa!

I want to know what you're doing!

Lasam copilaria, lasam viata casnica si ajungem la locul unde se intampla chestiile care ajung pe blog: corporatia. Cum au trecut 10 ani fara sa se declanseze "animalutul" nu stiu. Dar si cand a venit iunie 2013.... Oaleuuuuu!

Se facea asa ca era plecat sefu in concediu si ca seful sefului ne cheama in birou sa ne intrebe... ce facem! Nu ce mai facem, ci ce facem! Cu ce ne ocupam in urmatoarele doua saptamani pana cand se intoarce sefu din concediu. Oaleuuuu! Cum? Ce-l doare pe el ce fac eu? Ce? Am ratat vreodata vreun deadline? Nu mi-am facut vreodata treaba? Oaleuuuuu!

Se intoarce sefu din concediu si imi face evaluarea de mid-year. Buna in general, dar il pune dracu sa spuna ceva de genul "e important ca unique2 sa furnizeze updates pentru ca managerul de linie sa stie ce face mai ales in intra-month". What?!? Oaleuuuuu! Cum? Sunt spionat? Ma banuieste ca frec menta? Nu-i ajunge cat am muncit? Oaleuuuu!

S-a lasat cu un email lung. De la mine catre el. In care ii bateam asa obrazul ca nu mi se pare frumos ce-a facut. Si ca sa-i spui unui subordonat "I don't know what you're doing!" nu denota prea multa incredere. Nici pe el nu-l favorizeaza ca manager. I-am si sugerat ca pot sa-i fac un timesheet daca e asa de curios. In fine, s-a tot jurat ca nu asta a vrut sa spuna, si ca doar vrea sa stie cum stam cu anumite proiecte. Si ca o sa fie mai specific data viitoare.

Now I start to know...

Am crezut ca a inteles mesajul dar mi-am dat seama ca m-am inselat cand a venit evaluarea de la sfarsitul lui 2013. In care Tipicaru naibii mentiona ca au fost imbunatatiri si ca "now I know more what unique2 is doing". Oaleuuuuu! Nu s-a invatat minte? Ce mai vrea sa stie? Cum adica more? Nu intelege ca nu e treaba lui? Oaleuuu!

Anul 2014 a adus noi situatii in care sa-si etaleze talentul de control freak si sa-mi transfere pet peeve-ul in obsesie. A pus intalniri bilunare cu toata echipa si intalniri lunare cu mine, cica 121. Cica sa spuna fiecare ce face in intalnirile alea. Si din cand in cand sa-l mai copiez in mailuri. "Pentru ca, argumenta el, stiu si eu daca ma intreaba cineva intr-o intalnire in primul rand. Si in al doilea rand, I know what you're doing, which is good! Oaleu, oaleu, oaleu! Asta o face intentionat, sa vada cat de bine / prost stau cu nervii!

In fine, vine 2015. Apropos, La multi ani tuturor cititorilor! Munca a inceput pe 2 ianuarie din motive pe care o sa le expun in alta postare. Pe 5 ianuarie trebuia sa avem sedinta cu echipa. Deschid outlookul si vad ca sedinta e anulata. Yeeeey! Citesc si motivul si turbez: "Cancelled due to year-end close, because we all know what we're doing".

Da de ce?

Si acestea fiind zise, vine si intrebarea: "De ce?" De ce faci toate astea cand ti s-a sugerat clar ca nu-mi place? Bine, pe el n-are rost sa-l intreb ca oricum are limbaj de lemn si iti deseneaza o imagine in care el e in centrul universului. Asa ca m-am chinuit si am reusit sa ii intru in calendarul de pe Outlook ca sa aflu de ce.

In primul rand, seful lui a fost foarte dezamagit cu abilitatile de manager. Atat de dezamagit in care i-a pus lui intalniri bilunare in care sa-i explice ce progrese a facut cu technical skills si people approach. In al doilea rand, un alt sef de la Centru ii cere lunar un fisier Excel cu Book of Work prin care el trebuie sa explice cam la ce proiecte lucram.

Motiv pentru care Tipicarul vrea sa impuste doi iepuri. In primul rand, vrea sa demonstreze ca interactioneaza mai mult cu angajatii. Ceea ce e adevarat, numai ca o face din ce in ce mai prost. Si in al doilea rand, doar doar o afla ceva ce el nu stie deja prin care sa completeze acel Book of Work. Daca m-ar fi rugat, as fi putut sa fac eu fisierul ala in 5 minute, ca doar ma pricep la bullshituri.

Dar in loc de Book of Work o sa-i fac un Time Sheet care sa arate cam asa:

9 - Verificat mailuri
9.15 - Raspuns mailuri
9.45 - Raspuns la raspunsurile de la mailurile trimise
10.30 - Pipi
10.35 - Cautat mandarine in cosul de fructe
10.40 - Mancat mandarine etc.

Sper sa fie multumit :) Urmatoarea intalnire e pe 19 ianuarie.