miercuri, 12 octombrie 2016

Caut final pentru o poveste cu un rucsac

Introducerea

Ultima găselniță a corporatiștilor londonezi este să poarte în spate un rucsac. N-am înțeles de ce până ce am început să merg cu metroul la ora de vârf. Moment din care îl port și eu în fiecare zi.

O umbrelă, cartea A clash of kings (am început-o acum un an) , o agendă, niște pixuri, un pulovăr ... Nu port mare lucru dar e voluminos. În majoritatea zilelor nu îl deschid de loc. Și atunci la ce îl folosesc?

Îl folosesc ... Pe post de burete sau tampon. Un tampon între spatele meu și alți corporatiști grăbiți care nu înțeleg noțiunea de spațiu personal. E un tampon care mă protejeză în a nu fi descălțat de alți călători care nu pot să aprecieze distanța între bombeul lor și spatele pantofilor mei. E un mijloc de a opri avalanșa de coate a unora care au impresia că persoanele din față sunt invizibile.

Intriga

Cea mai tare fază a fost într-una din zilele trecute. Ies din metrou la Bank. Ce să vezi, e coadă. Coadă de-aia care începe la ieșirea din tren și nu se mai termină până la ieșirea din subteran. Vorbim aici de un șir de 3 scări rulante, culoare de sute de metri, intersecții de culoare, tot tacâmul.

Mă înarmez cu răbdare și burdujesc bine rucsacul. Pentru că am bun simț și vreo șapte ani pe-acasă ( la ce mi-or trebui prin metropolele ăstea europene nu știu), păstrez o distanță decentă față de persoana din față. Gen 30-40 cm. 

Muuuult prea mult pentru persoana din spate. O împunsătură scurtă, o bombăneală.. Mă uit cu coada ochiului, o corporatistă la jumatea vieții, alungită și bățoasă. Merg mai departe dar încep să-mi pierd calmul proverbial care a rezistat la multe provocări în cariera mea corporatistă. Urmează o nouă împunsătură ceva mai violentă, moment în care nu puteam decât să mă întorc. În același timp să mă și opresc. Invitație deschisă la dialog.

Punctul culminant

Dintre toate combinațiile posibile de cuvinte pe care ar fi putut să le emită (cea mai probabilă era Sorry), ce credeți că a ales ciudata creatură cu o voce de babă înțepată în cur cu pole mount-ul de la proiector sau cu alte obiecte ascuțite din arsenalul corporatist?

Is there any reason why you're not moving?

Am deschis gura,am ridicat volumul la 80 de decibeli, am canalizat privirea în dreptul scorpiei ridicând în același timp degetul drept și...

Finalul

Și aici trebuie sa explic de ce n-am mai scris nimic pe blog din martie încoace. Am început să scriu postarea asta în aprilie, tot atunci am scris și primele 9 paragrafe dar... 

Între timp, am terminat un busy season, am alergat un maraton (și o să scriu pe blog despre el), mă antrenez pentru încă unul, am mai îmbătrânit cu un an dar de găsit un final pentru însemnarea asta tot n-am găsit. Să relatez faptele așa cum s-au întâmplat ar însemna să stric aspectul artistic al întregii însemnări. Un final fictiv cu iz de răzbunare ar răsplăti cu adevărat interesul cititorilor mei.

Nu vreau să fac precum scenariștii din LOST care au distrus un serial de 6 sezoane cu un final dezamăgitor. Așa că o să las la latitudinea fiecărui cititor să-și imagineze sfârșitul acestei postări. O replică tăioasă, o acțiune neașteptată, o pildă bine ticluită... Alegerea vă aparține.  

Dar nu fiți egoiști! Împărtășiți creațiile voastre printr-un comentariu la această postare sau, în cazul în care procesul e prea anevoios pe blog (știu, Google are niște măsuri de securitate cam stupide), comentați pe facebook (user:Corporatistu uniquetwo). Dacă eu nu am reușit nu înseamnă că trebuie să rămânem fără un final la povestea mea un un rucsac.

vineri, 11 martie 2016

Curentul există și-n strainătate

A venit perioada aia a anului în care te uiți prin șifonier să scoți la lumină bluzele mai subțiri. La mine e invers. Eu caut fulare și bluze cu guler. Cât mai călduroase dacă se poate.

De ce? După trei ani în care cel mai estic loc din Europa în care an fost a fost Saint Malo, a venit timpul să umblu puțin și prin România. Țară în care se pare că a venit căldura și în care oamenii știu două modalități de a o combate. Fie prin două geamuri opuse deschise la maxim, fie prin aer condiționat care îți bate fix în față, spate sau în cap.

Acum sunt destul de șmecheri, fie pe facebook sau bloguri, fie de la măsuța vreunui post de televiziune care o să-ți spună  ca noțiunea de curent nu există decât în România. Alte limbi, chipurile, nu au un echivalent. În mod evident, e vorba de același tip de șmecher care n-a verificat afirmația decât prin Grecia, singurul loc unde se duce în concediu "pentru că prețuri ieftine și pentru că servicii ireproșabile". Am încheiat citatul.

Nu contează că majoritatea oamenilor au cel puțin un incomfort termic, nu contează ce spun bătrânii de zeci de ani. Dășteptul le știe el pe toate și continuă să-și susțină ideea că o pălitură de aer rece n-are ce rău să-ți facă. 

Pe principiul că na, dacă tot te caci la ușa omului (îi deschizi trei geamuri și două uși), de ce să nu-i bați și la ușă să-i ceri hârtie igienică (vezi gargara de mai sus).

Da, există curent și-n engleză!

Și acum hai s-o lămurim. Pe-aia lingvistică, nu pe-aia medicală. Nu de alta, dar n-are rost să reiau aici ceea ce orice doctor de familie poate să-ți spună. Dacă tot sunt "pe-afară" de vreo nouă ani, hai să vedem care e problema cu curentul pe meleaguri englezești.

Problema nu e nouă, nu e azi nici de ieri ci de când a început să se construiască. Cuvântul există tot de atunci, se nunește "draught" și are și adjectivul derivat "draughty" folosit ori de câte ori o încăpere are problema respectivă. Problemă care se rezolvă cu un "draught excluder" care poate fi de la o plăpumioară plasată strategic în dreptul ușii până la soluții complexe cu motorașe. Iar dacă ne uităm pe amazon sau ebay, draught excluder-ul ăsta are mai multe review-uri decât iphone 6s.

Moment în care vine iar șmecherul român și spune că în alte țări nu se vorbește totuși atât de mult despre curent precum în România. Păi nu, și pe bună dreptate pentru că nu e cazul. Oamenii au rezolvat cumva problema prin autoeducație.

La ei cum se face?

Am mers de multe ori cu trenul sau autobuzul prin Anglia. Majoritatea n-au aer condiționat. În rarele zile când e cald pe-afară, aerul e condiționat de călători prin deschiderea de geamuri / trape. Dar atenție! Fie sunt deschise geamurile de pe dreapta, fie cele de pe stânga. Niciodată ambele!

Am fost invitat în multe case sau apartamente. Un aparat de aer condiționat nu e o investiție prea rentabilă nici aici. Cu toate acestea, sunt și aici uneori zile călduroase. N-am văzut pe nimeni să deschidă două geamuri opuse sau un geam și o ușă.

Nu că aș fi schimbat prea multe jouburi, dar am fost în destule birouri. Mulțumesc lui Petrică și Metodologului, că m-au trimis la clienți. N-am pomenit nicăieri un aparat de-ăla de aer condiționat tip hotel, care e montat pe perete și îți bate fix în fățoi. Toți au instalații cu tavan fals și nu simți niciun curent de aer rece. Aa, s-a stricat odată un senzor de temperatură iar managerul de facilități și-a mișcat fundul să-l repare în două secunde. Asta fără ca reclamantul să fi fost vreun șef.

Dar vântul?

Și acum vine iar șmecherul și aduce argumentul suprem;

"Dar numai curentul te trage? Vântul nu te deranjează?"

Ba da. Mă deranjează. Și spun asta din punctul de vedere al unuia care a alergat ore în șir toată iarna antrenându-se pentru maraton. Daaar, n-am investit numai timp pentru asta, am investit și bani în echipament, astfel că sunt puține părți ale corpului neacoperite. Cu totul altfel stă problema în case, birouri și autocare unde aș prefera să mă îmbrac ceva mai lejer.

Așa că până una alta, șmecherule care ești lasă șmecheria și...

ÎNCHIDE DRACU' ușa !

miercuri, 3 februarie 2016

Salateria

Am crezut că e doar o modă de vară dar acum e miezul iernii și nu s-a schimbat nimic. Am vrut să mă dau englezoi și să stau la o coadă lungă cât o zi de post pentru un sandwich. Din fericire, nu era cazul. Erau două cozi iar cea pentru sandwichuri și baghete nu era mai mare de trei persoane. Cea pentru salate avea însă cel puțin 50 de metri. Sau să zic .... 55 de yarzi?

Surpriza a venit însă la casierie. Am dat 4 lire pe bagheta mea. Mult! Dar corporatiștii care au ales salata au scos din buzunar între 7 și 9 lire. Care să fie cauza?

Ingredientele?

Sunt oare ingredientele din salată mai scumpe decât cele din baghete? Mi-e greu să cred. De fapt, singura diferență e că pâinea și untul sunt înlocuite de frunzele alea ridicole de salată verde și de dressingul franțuzesc super caloric. Pâinea e destul de scumpă pe meleagurile astea, iar salata verde e super ieftină.
Nu trebuie să fii un bun contabil ca să realizezi că te costă mai puțin să faci o salată.

Manopera?

Discutabil. Probabil de dragul artei, fata de la bar amestecă ingredientele cu dressingul și sarea de parcă ar face un cocktail pentru James Bond. Shaken, not stirred. După care le răstoarnă cu grație într-o caserolă.

Dar are și bagheta (fie ea și semi) arta ei de preparare. Tăiat pe din două, uns cu unt, așezat ingredientele unul peste altul, maioneză, sare și piper.

Cererea?

Cu siguranță da. Am spus-o din primul paragraf, lumea se înghesuie și nu e deranjată de faptul că plătește dublu comparativ cu un sandwich. Întrebarea e alta. De ce?

E sănătos și dietetic?

Probabil că la asta se gândesc cumpărătorii care se încolonează și stau la rând 20-25 de minute. Pe de o parte, există o campanie media fără fond și fără formă numită "5 a day" inițiată de NHS sistemul medical de stat. Campania recomandă îngurgitarea fără noimă a fix 5 porții zilnicede fructe și legume. Voi reveni cu detalii.

O altă lozincă vehiculată până și de restaurante este "Cut the carbs!", pe ideea, falsă de altfel, că trebuie să mănânci cât mai puțini carbohidrați ca să fii sănătos. O idee tâmpițică derivată de aici este și aia că trebuie să excluzi pâinea din regimul tău alimentar.

 Drept pentru care ma văd nevoit să trec la analiza surselor nutritive salată vs sandwich. Nu voi insista asupra zaharurilor, întrucât nici sandwichurile nici salatele nu posedă o cantitate semnificativă.

Fructe și legume

Cam cât? Cam cât de credul să fii să crezi că foile alea ofilite de rucola sau salată verde care alcătuiesc peste jumate din volumul salatei au vreo valoare nutritivă? Constituentul principal al lor este apa iar rolul principal în diete este că țin puțin de foame.

Un efect similar este dat de o sticlă de apă minerală ( pentru minerale) și două pastile de Tic Tac ( anti foame).

Proteine

În cazul în care optați pentru o salată de ton, probabil ați tras lozul câștigător în ceea ce privește consumul de proteine. Diferența nu este însă semnificativă. Să spunem că punem 100 de grame de carne / pește la o salată / un sandwich. În cazul acesta, o salată de ton va avea cu 10% mai multe proteine decât un sandwich cu pui.

Numai că tonul costă iar o salată cu ton poate ajunge și pânăla 9 lire în timp ce sandwichul cu pui rămâne la 4 lire. Să nu mai zic aici de conținutul de mercur al tonului care în cantități mari este nesănătos. Merită?

Grăsimi

Presupunem aici că am dori să evităm un conținut ridicat de grăsimi. E discutabil, pentru o persoană atletică se recomandă un procent de grăsimi în alimentație de 20%. Dar să presupunem că nu sunt toți maratoniști.

Să le evităm deci. Dar cum? Untul cu care e unsă bagheta și dressingul delicios din salată sunt la fel de bogate în grăsimi. Nu știu alții cum sunt dar eu pot să mănânc un sandwich și fără unt. Dar salata fără dressing? Neah!

Carbohidrați

Și ajungem în sfârșit la argumentul forte al salatiștilor. Cut the carbs, deci mâncați salată! Aaa, stai așa! Întrebare. De ce ai vrea să renunți la carbohidrați? M-am uitat așa la coada aia de 50 de metri și am observat că eșantionul e destul de nereprezentativ pentru populația din UK. Marea majoritate a celor care îngroșau coada la salate era formată din corporatiști care se aliniau la coadă și la sala de forță și la tot felul de crosuri ( evident în scopuri caritabile).

Nu sunt doctor, nici nu mă dau nutriționist dar parcă dieta unui sportiv are la bază carbohidrații. Nu mai vorbesc de cei care se antrenează pentru curse lungi ( de la semimaraton în sus), la ei dieta trebuie să conțină 50% carbohidrați. Și atunci, de unde toată isteria asta cu frunze și roșii?

Concluzia


Nu sunt primul nici ultimul care își dă cu părerea despre tema asta. Dar parcă toată teoria asta cu salateria mi se pare cam fumată.

Cei ce mă cunosc știu că îmi place calea de mijloc, deci o să continui să cumpăr atât sandwichuri cât și salate. Cu o mențiune însă: salata să îndeplinească doua condiții:

1. Să nu coste mai mult de 4 lire; și
2. Să se dea cu o chiflă gratis :)