Știu că sunt multe filme bune scoase recent dar eu o să înot împotriva curentului și o să vă povestesc altceva. E vorba de un film prost, un film cu proști, un film despre proști și sunt ferm convins că scenaristul mare cât un vițel s-a gândit la rândul lui că audiența din "cinematograful" pe care-l gestionează este formată din ... proști.
Audiența blogului meu este formată însă din oameni inteligenți și informați așa că v-ați dat seama că postarea e doar o metaforă. Cinematograful e firma (că până la corporație e cale lungă) la care lucrez, audiența suntem noi pălmașii iar scenaristul... Hai să vorbim despre scenarist. Și dacă tot vorbim despre el, să-i dăm și un nume: BaconBap.
Pe scenarist e ușor să îl reperezi dacă nu îl cunoști.Apare in fiecare dimineață între 9.25 și 9.30 cu renumitul produs culinar curgând de grăsime într-o mână și cu o cafea latte cu 3 shoturi de caramel în cealaltă. Ambele produse tocmai fuseseră servite prompt de către Ana și Silviu de la Starbucks. Dacă e luni sau marți are o cămașă bleu și un pulovăr (cardigan) maro. Dacă e miercuri sau joi are o cămașă roz și un cardigan negru. Dacă e vineri, are un hanorac al naționalei de rugby a cărui culoare e greu de distins și niște blugi a căror formă la spate lasă o generoasă porție la vedere din chiloțăreala Calvin Klain.
Am uitat să menționez. Ăsta e șeful meu direct. Ba nu, era. Și avea aspirații: să fie și mai șef. Poate ar fi putut începe prin a-și managerui propriul birou, plin de hârtii, cărți, rechizite, urme de maioneză și ketchup. Dar nu. El vroia să fie șef peste 3 departamente.
Pst! Nu uitați că vorbim de un film prost. Ca atare, n-o să vândă bilete și trebuie să se finanțeze prin...
Publicitate: calupuri la McDonalds, Starbucks, Calvin Klain (XXXL)
Film: The succesful candidate
Mai era o problemă. Trebuia să se elibereze locul propriului șef iar BaconBap avea motive să fie încrezător. " Hârțogarul șef, mi-a zis el la o băută, se pensionează la anul. Sper ca șefu' să se bage să-i ia locul iar eu să fiu în locul șefului. E o oportunitate și pentru tine să-mi iei locul." Nu era genul meu de job, de echipă sau de activitate dar hei! Cine refuză azi o posibilitate de promovare? Așa că eram hotărât să mai stau ceva timp prin firmă până să-mi iau zborul spre alte meleaguri.
Mai era încă o problemă. Șeful ăsta al lui care m-a intervievat și despre care am scris frumos pe blog n-avea suficiente motive să facă pasul spre top hârțogar. Avea 55 de ani, un anume stil de viață foarte bine conturat, o avere considerabilă și un venit suficient. De ce ar vrea să se complice?
Problema s-a concretizat iar stăpânirea a început procesul de recrutare extern al unui top hârțogar. Cum preavizul pentru o astfel de poziție merge până la 12 luni, Marele Stăpân a optat pentru un chel care era deja pe picior de plecare acolo unde lucra. A apărut repede în peisaj și ne-a și explicat ce nu-i plăcea la fostul job: l-a lovit năpasta și patronul lor i-a vândut altora care nu erau la fel de .... amabili. I-a înghețat zâmbetul pe buze când i s-a spus că și pe noi urmează să ne achiziționeze alții.
N-a avut nevoie de multe zile ca să-și etaleze caracterul. Spre deosebire de fostul hârțogar (atipic), ăsta era unul tipic. Fricos ca un iepure, panicat și cu un bagaj bogat de cuvinte gen controale, auditori, best practices, stress testing etc.
Între timp, Bacon Bap evita orice fel de comunicare. Nu că de era prea comunicativ de felul lui, dar de obicei mai vorbea despre ce știe el mai bine: fotbal, mașini sport și fast food. De data asta, chiar dacă mă duceam la biroul lui, cuvintele păreau să treacă prin interlocutorul meu. Dacă m-ar fi privit cineva, n-ar fi putut să-și dea seama dacă vorbesc cu Bacon Bap - omul sau cu varianta fast food care zăcea aruncată cu ketch-upul curgând pe o circulară de la HMRC ( Fiscul lor).
Păi da! N-avea timp că era ocupat să (ne) lucreze și să vorbească la telefon pe internațional. Mai precis cu Saffa, predecesorul meu sud-african. Pe Saffa nu îl știam bine, auzisem doar că e cam tipicar iar unul dintre zvonuri era că nu pleca acasă de la birou, până nu făcea curat lună pe birou și nu închidea de la buton toate accesoriile wireless (tastatură, mouse etc.). Total opusul meu, al cărui motto este "Laisser faire, laisser passer".
Mi s-a dat ocazia să-l cunosc mai bine când a apărut lângă mine din senin. Era colaborator și avea rolul de project manager pentru deschiderea unui birou minuscul pe o insulă. Primea 8 mii pe lună pe care nu plătea impozit că lucra pe firmă și declara dividend lu' nevastă-sa care nu avea alte venituri. Chiar și așa: era un proiect de 3 luni. De ce și-ar lăsa omul nevasta și plozii în Africa (unde securitatea nu e state of the art), ar renunța la jobul de acolo și-ar plăti o avere pe biletul de avion?
Publicitate: Logitech wireless mouse, BT convorbiri internaționale (cu Africa), British Airways (zboruri dus din Africa spre UK plătite eventual de firmă)
Film: The successful candidate
Să zicem că urma să mă dea afară pe mine iar el să-mi ia locul. Pentru mine era super ok. Primeam pachet compensatoriu, îmi luam o mică vacanță și mă angajam undeva unde să-mi placă. Pentru el nu era însă ok. De ce-ar fi plecat cu familie cu tot în Africa pentru a reveni peste un an exact în aceeași poziție în care fusese angajat în 2012?
Trebuia el să aibă niște aspirații ceva mai elevate. Între timp, Bacon Bap părea mulțumit. Am observat asta pentru că avea apetitul mai ridicat. Altminteri, același rânjet tâmp și aceiași frecvență a vizitelor la Starbucks. Fricosul de top hârțogar era la rândul lui mulțiumit. Aducerea lui Saffa echivala cu un cuvânt foarte drag lui: continuitate în echipă.
Șefu' lu' BaconBap ridică o sprânceană. "De ce plătim un colaborator cu atâția bani pentru un birou de pe o insulă mai mică decât Canary Wharf? Nu poate echipa existentă să se ocupe de asta?" Pasă perfectă pentru BaconBap care profitând de politica ușilor deschise, marchează. Se duce în biroul Fricosului și începe să se plângă de cât se târziu a lucrat el în fiecare noapte și că el va sucomba dacă nu i-l lasă pe Saffa. A uitat probabil să menționeze că ore întregi din cele petrecute în fața computerului erau dedicate achiziției ultimului tip de Audi sport. Modificat probabil pentru suport de burgeri și pahare de Coca-Cola.
Din păcate urechile ciulite la maxim ale Fricosului au auzit și alte lucruri despre Dregător, omul de 55 ani foarte amabil dar care era destul de secretos cu propriul rol și despre care nimeni nu știa foarte exact cu ce se ocupă. Panică maximă pentru fricos: ce control mai are el fără să știe tot ce mișcă? Parlamentări, investigații, ceva nervi și iată că vine și primul email comunicat de la Fricos.
"După o atentă considerație nu mi-este deloc ușor să anunț că rolul Dregătorului va fi desființat. O parte dintre responsabilitățile lui ( de parcă ar ști care-s alea) le voi prelua eu, altă parte lui BaconBap. În numele conducătorilor țin să îi mulțumesc Dregătorului pentru întreaga contribuție" bla bla bla..
O falcă i-a rămas la loc, mestecând niște cartofi cu maioneză, dar cealaltă i-a picat. Lui BaconBap desigur. Bine, bine, vroia să-l aibă șef direct pe Fricos dar nu prin desființarea poziției intermediare, ci prin promovarea lui. Nu de-alta, dar bonusul ăla de-un sfert de milion primit de Dregător anul trecut îi cam surâdea. Ar putea să-și mai ia o mașină cu aer condiționat "cât mai puternic, să iasă mirosul de fast food.
Publicitate: Leon (ăsta e un lanț upmarket de fastfood din UK, tare drag lui BaconBap), Heinz (cât mai multa maioneză pentru BaconBap vă rugăm)
Film: The successful candidate
Un as mai avea în mânecă pe care vroia să-l folosească pentru bonusul de anul viitor. Asta e, îl va folosi acum ca să nu-și ia adio de la promovare. Așa că îl ia pe ocolite pe Fricos spunându-i că el îi cunoaște bine pe mai-marii de la fostul angajator și că aceștia l-ar vrea înapoi. Dar că el nu vrea să plece, că îi place aici și că știe că fostul angajator este foarte determinat să îl preia pe cel curent deci va avea niște cunoștințe foarte prețioase.
A uitat să-i spună că foștii șefi îl știu nu pentru talent ci pentru că era mereu o problemă, fiindu-i mult prea lene să-și miște curul gras la client. În ceea ce privește achiziția firmei, cumpărătorul urma a fi ăla care dă mai mult, fiind mai mulți interesați. Printre altele și corporația care m-a fâcut să scriu sute de pagini pe blog. Cum ar fi să revin acolo?
Fricosul era prea fricos ca să-și mai asume un risc, așa că i s-au aprins repede 3 beculețe în capul ăla chel și gol. Ding, ding, ding! Liberté, egalité, muiepesedé. Scuze, sunt obosit, asta era din alt film. Continuitate, familiaritate, sinergie. Și uite așa s-a repezit spre tastatură spunând că rolul Dregătorului este scos la concurs. Cum dracu' să-l scoți la concurs când tocmai îl desființasei adineauri?
Peste două zile, avem un alt mail de la chel. Are titlul 'The successful candidate' dar s-ar fi putut numi și 'Cel mai tare din parcare când parcarea era goală'. BaconBap era candidatul câștigător. Câștigător pe dracu'!
Vizibil mulțumit, Fălcosul s-a așezat la calculator mestecând de zor. Urma să dea și el un mail prin care era chipurile 'recrutat' succesorul lui. Ok, de ce n-aș aplica și eu acum? Măcar să am o dovadă palpabilă când o să mă întrebe de ce plec din firmă. N-apuc să mă dumiresc bine cui să trimit și ce că apare al doilea email de la BaconBap. Ce titlu are emailul? Have a wild guess! The Successful candidate!
Saffa fusese la fel de successful ca și Nicolae Ceaușescu la congresul al-XIV-lea sau ca Liviu Dragnea în pesedé. Ca să fiu corect până la capăt, o să relatez totuși și părerea celor care lucrează în firmă de cel puțin 5 ani. Aceștia, cunoscându-l pe Saffa din 2012, spun că a meritat promovarea după ce-și făcuse foarte bine treaba pe postul meu timp de 4 ani.
Așa, și eu ce vină am? Sau trebuie să mai rămân 2-3 ani după care să plec într-un alt colțișor al planetei ca să mă aduca Saffa înapoi după 12 luni?
FINAL
Au început să se stingă luminile în cinematograf iar pe ecran curge genericul de sfârșit. Mai curge și niște maioneză din gura lui BaconBap al cărui fățoi imens acaparează tot ecranul. Iar eu mă uit la ceas și nu pot să cred cum am pierdut atâta timp să mă uit la filmul ăsta.
Asta e, nu s-au terminat filmele pe pământ și sper ca la următorul să nu fiu doar figurant sau spectator, ci actor.