marți, 24 octombrie 2017

The Invisible Man

Metodologul, Reacționarul, Bacon Bap, Contabila conțopistă, Dășteptul de la IT.. Porecle. O caracteristică mai aparte, un gest ieșit din comun, un alimenent favorit, o vorbă folosită prea des și te-ai ales cu un nou apelativ. Unii pentru o lună, alții pentru câteva ani, alții pe viață. Unele sunt asumate de către poreclit, altele sunt sunt folosite drept nume de cod ținute secrete față de cel botezat.
 
Nu pot să susțin că îmi știu toate poreclele care mi-au fost atribuite, mai ales când am interacționat cu mulți oameni. Două au fost însă desconspirate. E vorba de poreclele căpătate în corporație, doar cu asta ne ocupăm pe blog.
 
DR DREi
 
Englezoii au fost întotdeauna varză la pronunția numelor străine. Să ne amintim de comentariile Eurosport din anii 90 ale naționalei României. Nu s-au vindecat nici în zilele noastre. Mă uitam acum 2-3 ani la România - Irlanda de Nord pe Sky Sports și comentatorul zicea într-una de Saint Martin. M-am gândit că or avea irlandezii pe vreunul cu numele sfântului episcop francez de Tours cu același nume. De unde să ghicesc eu că se referea la bistrițeanul Sânmărtean?
 
Așa că nu m-a surprins faptul că nici măcar al meu nume de 6 litere nu-l puteau pronunța. O avalanșă de trei consoane urmată de două vocale era ceva de neînchipuit pentru ei. Cât privește prima literă, să nu vă închipuiți c-a pronunțat-o cineva drept A. Numele meu începea fie cu E ( varianta englezilor), cu O ( în general scoțienii), uneori chiar cu U.
 
Și pentru că tot nu ajungeau ai mei colegi la un consens cu privire la pronunția numelui meu ( varianta corectă nu era o opțiune, ducea la fracturii de limbi), s-au gândit să facă o asociere cu un renumit artist și producător american. Măcar mi-au păstrat ultima vocală din numele real! 
 
Oricum, eram "doctor", ca atare nu puteam să mă plâng. Prima Poreclă de pe meleaguri străine presupunea cumva respect spre deosebire de următoarea și anume...
 
Hardcore!
 
Cu semnul exclamării, căci pe cât eram mai vrăjit de alcool, pe atât exclamam mai strident cuvântul cu pricina. Se întâmpla într-un weekend la capătul unei săptămâni epuizante când am decis să petrec o sâmbătă cu băieții pe o insulă vecină. Ce să facem, ce să facem, ce fac niște băieți când se întâlnesc ? Păi în spiritul tradițional englezesc, hai să bem de la prânz pànă noaptea! 
 
Întrebare: care e primul lucru de organizat la o băută? Cei care au vizitat UK-ul știu că o coadă la bar, fie ea cât de mică, implică o așteptare îndelungată. Clientul nu cumpără doar o băutură, face un ROUND pentru toți tovarășii. Fiind mai nou, nu înțelegeam însă de ce s trebuit să ne separăm în două grupe, fiecare grupă cu roundul ei. O singură întrebare mi-a fost adresată?
 
La ce round te bagi? Hardcore sau pussy?
 
Au apucat să îmi zică în treacăt că roundul de "pussy" e pentru cei care nu vor alcool sau să bea mai puțin. Pe de o parte, aveam nevoie să beau să nu o iau razna, pe de alta nu vroiam să fiu catalogat "pussy" așa că am ales prima opțiune. Abia pe urmă am observat niște chestii.
 
  1. Eu aveam 63 de kile, 174 de cm și îmi petreceam serile mai milt prin birouri decât prin baruri. Ăilalți din echipa Hardcore erau toți niște matahale iar cârciuma era pentru ei a doua casă. Poate chiar prima.
  2. "The pussies" făceau câte un round cam la 40-45 de minute. La noi nu prea treceau mai mult de 20 de minute între două drumuri la bar.
  3. Cealaltă echipă făcea rounduri de gin & tonic, PIMMs, rom&cola. Noi, ceva mai grele gen bere amestecată cu votka și red bull.
  4. Pe la ora 5 după-masa nu prea mai puteam să-mi fac spelling la propriul nume. E drept, nici ei.
  5. La întoarcerea pe insula mamă, am luat poziția lui Di Caprio la marginea pupei, cântând cu foc "My heart will go ooooooon-oo-on!". Noroc că mă sprijinea o matahală să nu cad în apă. 
  6. Am aflat a doua zi că am făcut skandenberg cu un indian mai mic decât mine și am fost învins. Nu mi-amintesc, dar nici nu mă miră.
  7. Ne-am oprit într-un nou bar destul de aglomerat, mai ales că difuzau meciul Anglia - Kazahstan. Probabil motivat de rezultatul de la skandenberg de mai sus, m-am dus la trei mastodonți scoțieni să le spun că nu e frumos să-i încurajeze atât de zgomotos pe cazaci.
  8. Luni dimineața mi-a zis o colegă la serviciu: Am auzit că aveai foarte multe figuri de dans sâmbătă în Follies. Aha! Dacă am ajuns la discoteca aia, posibil ca acolo să-mi fi pierdut geaca!
  9. Cheia de la casă era în geaca pierdută.
  10. După câteva ore dormite la secția de poliție (în recepție, nu în celulă!), mi-a venit ideea: Băă, da prost sunt! De ce nu mă duc axasă și să sar gardul?
  11. Gardul avea 3 metri. Și dacă reușeam să intru în curte, cum aș fi trecut de ușă?
  12. Am luat un taxi și am mers la un hotel-bar la care credeam eu că e posibil să-mi fi uitat geaca. Ce credeți că am întrebat? De ce garderoba e pe partea stângă? Aseară parcă era pe dreapta? Hmm, poate că fusesem în alt bar cu o seară înainte?
  13. Partea bună a fost că oamenilor li s-a făcut milă și mi-au dat o cameră să mă refac
  14. M-am trezit pe la 10 dimineața dar când să fac check-out, mi-am dat seama că am pierdut și cheia de la camera de hotel!!
  15. Am scăpat fără penalități și am dat să plec pe jos până în oraș. N-am făcut 3 pași că a oprit o mașină, șoferul amuzându-se probabil de mersul meu și oferindu-mi o călătorie până la singura cafenea deschisă duminica din oraș.
  16. După o cafea, mi-am adunat ultimele puteri să sun pe proprietara apartamentului (supranumită Zgripțuroaica) pentru a căpăta o cheie de rezervă
  17. Dacă nu s-a înțeles de ce n-am scăpat de porecla de Hardcore până ce n-am plecat de pe insulă, recitiți punctele 1-16
 
Invisible Man
 
De când sunt în (Greater) London, n-am primit niciun indiciu cu privire la existența unei noi porecle. Până de curând când am recepționat ceva semnale. Atât de puternice că am început să cred că e mai mult decâ o poreclă. Atât de puternice încât, cu tot scepticismul meu care mă caracterizează (și nu, nu mă refer la profesional scepticism), am început să cred în paranormal.
 
Mai întâi am fost sărit la promovări. Ei, se mai întamplă! Apoi a fost episodul cu Timbo din tren. Episod care s-a repetat între timp. Dar am zis că o fi Timbo extra-ciudat.
 
Numai că acum câteva săptămâni ne cheamă The Big Boss să ne prezinte rezultatele financiare. Cine a calculat rezultatele astea? Eu! Bun. Și trece timpul cu Big Boss dând impresia că el a conceput toată prezentarea. Tipic, nimic anormal până aici.
 
Ei, dar la final își dă seama atotputernicul că trebuie să aducă niște mulțumiri. Pentru că, nu-i așa, departamentul meu a muncit ca să finalizeze raportarea cu o săptămână mai devreme. Cui? Aveți o singură încercare. Mie? Ați greșit! Vă spun eu: lui Bacon Bap! Citat:
 
E un efort extraordinar și să faceți asta în doar două luni e o realizare. Îi mulțumesc lui Bacon Bap, știu că am fost și eu de câteva ori la etajul 7 și Bacon Bap era de fiecare dată acolo. Îi apreciez sacrificiul....
 
Stop, stop, stop, stop, stop! Cum?? Vorbește cumva de Bacon Bap cel care la 6.30 pm maxim își băga palma-n cur și mă lăsa pe mine să mă lupt noapte cu un deadline idiot? De același Bacon Bap care nu făcea nimic toată ziua decât să bârfească socializeze cu oameni de pe alte etaje? Vorbim de același dobitoc sinistru care n-a contribuit cu nimic la slide-urile lui Big Boss? Iar Big Boss l-a văzut pe el târziu iar pe mine nu?
 
Băi frate, poate chiar sunt invizibil! Și dacă sunt invizibil, poate aș putea să trag niște avantaje. Să vin la serviciu în șlapi și în splipi? Sau să iau pauză de masă de 3 ore? De ce să nu plec la 3 după-masa acasă? Nu e ca și când m-ar vedea cineva! Să încerc?
 
Later edit - explicația
 
Ok, am vorbit cu un coleg care a privit problema dintr-un alt unghi ( la propriu, nunla figurat) și m-a lămurit. Regret să-i dezamăgesc pe fanii genului, dar nu e vorba de paranormal. Colegul ăsta al meu a studiat fizica la universitate și a găsit explicația. Este vorba despre teoria relativității .. timpului dar mai ales al spațiului.
 
Târziu? Totul e relativ. Pentru mine, târziu înseamnă ora 10-11 și nu e ceva neobișnuit pentru mine să lucrez la ora aia. Pentru Big Boss însă, 6 pm e destul de târziu. La ora aia, fie își conduce propriul Ferrari spre moșia care a costat 10 milioane, fie e la golf cu Big Boșii altor corporații în fața cărora se angajează solemn. Cum? La voi dureză 75 de zile să publicați situațiile financiare? La noi 90. Dar știți ce? Anul ăsta o să scurtez la 59! Hă, hă, hă!  
 
Așa că nu mă surprinde faptul că, poposit cu niște treburi la noi pe etaj la ora 6, l-a zărit și pe Bacon Bap din spate. De ce nu m-a zărit și pe mine? Din motive de teoria relativității spațiului. 
 
Dacă Big Bossul ar fi avut aripi și-ar fi privit de sus, l-ar fi văzut pe Bacon Bap savurând un burger cu maioneza curgând peste foile de lucru iar pe mine și încă 3 colegi muncind din zor.
Privind însă din dreptul ușii, a văzut un malac de sute de kile care acoperea orice altceva. 
 
Chiar și așa, atâta timp cât malacul de Bacon Bap rămâne în firma asta, sunt și voi rămâne The Invisible Man.