luni, 8 aprilie 2013

Busy season si exploatarea


Pentru ca sunt multe feluri de-a o spune, dar nici unul nu e usor, voi incerca s-o fac direct si sa redactez o afirmatie pe care ma voi chinui apoi sa o demonstrez.

In timpul busy seasonului, salariatii sunt exploatati de catre angajatori, ceea ce incalca flagrant drepturile omului

Background

Dupa cum v-am spus, sefu meu e cam tipicar si nu trimite niciun mail fara un background super detaliat. Nu conteaza ca vrea niste casti de la IT sau cere lamuriri de la CEO-ul grupului, problema lui trebuie incadrata neaparat intr-un background. Dar nu despre sefu vom vorbi azi, ci despre busy season iar obisnuinta ma indeamna sa incep cu tot cu un background al busy seasonului.

Busy seasonal e perioada aia dintr-o orice activitate care e a naibii de aglomerata si importanta, mai ales pe plan financiar. Daca vorbim de agricultura, busy seasonul este sezonul recoltei, ca atunci umpli caruta si o vinzi pe bani multi. Daca vorbim de retail, vanzatorii se gandesc inca de pe acum ca trece vara si ii asteapta iar decembrie sau luna cadourilor cand banii oamenilor de rand migreaza spre oamenii cu magazine.

Blogul de fata nu trateaza insa nici agricultura nici retailul. Iar cand vorbesc de busy season ma refer la acei sclavi pe plantatie care presteaza servicii ce se invart in jurul anului financiar-contabil. Care an financiar contabil coincide intr-o mare masura cu anul financiar contabil. Nu dupa mult timp de la ultima sampanie destupata de revelion, incepe si chinul numit busy season care dureaza cam pana la sfarsitul lui aprilie.

Ce inseamna busy? Inseamna al naibii de aglomerat. Inseamna zeci de mii de oameni care timp de 4 luni nu mai vad lumina zilei si pleaca acasa dupa miezul noptii. E mai usor sa spunem cate ore nu lucreaza. Cam 6-7, si majoritatea sunt petrecute dormind. Pe langa faptul ca n-au viata sociala, lipsa de somn si de odihna duce adesea la boli si deja stim cu totii cateva cazuri in care munca mai si omoara pe om.

Drepturile omului

La televizor auzim mai mereu de incalcarea drepturilor omului in diverse tari mai putin dezvoltate. Ba chiar ceva mai dezvoltate. De pilda, G8-ul se plange ca presedintele Azerbaijanului nu prea respecta libertatea de exprimare a adversarilor politici. Sau ca Biserica ortodoxa din Armenia nu respecta libertatile religioase ale altor culte. Sau alte drepturi politice.

Ma, dar dreptul la o viata sociala nu conteaza?

Hai sa luam de pilda Filipine, ca mai nou am citit pe undeva ca e noua China si acolo va fi cea mai mare crestere economica. Ei bine, cresterea se va face pe spinarea angajatilor, Manilla fiind unul dintre putinele orase in care  birourile sunt echipate cu canapele extensibile. Motivul? Pai na, ziua vin clientii si asteapta in receptie iar noaptea dorm corporatistii maxim 2 ore pentru ca altfel ar fi irosit timpul de odihna cu transportul. Aparent, li se respecta dreptul la comfort, dar in realitate li se neaga orice drept la demnitate si la o viata umana.

Din Filipine luam avionul si intr-o ora ajungem in Australia, unul dintre statele cele mai dezvoltate si in care migreaza multi corporatisti in ultima vreme. Spre deosebire de tara de mai sus, corporatiile au ridicat nivelul de comfort si au incheiat contracte cu cel mai apropiat hotel de birou. Corporatistii care termina dupa miezul noptii se cazeaza la hotel pe banii firmei pana dimineata la 7. Ca atare, viata de pe canapea se transforma in viata din hotel.

Ceva mai la est, Japonia e membru G8 si se plange de drepturile omului care nu sunt respectate in alte tari. La ei insa, rata sinuciderilor e cea mai ridicata din lume pentru ca nu mai exista nimic in viata oamenilor in afara de munca. Nici Rusia, alt stat din G8 nu sta mult mai bine. Recent, o rusoaica imi spunea ca pleca acasa la ora 12 noaptea. Asta in cazurile cele mai bune, ca in cele mai rele nu mai pleca.

In fine, stiu ca va plictisesc posturile lungi asa ca nu voi enumera tot mapamondul si voi incheia cu crema democratiei si cu fantanile (as fi folosit termenul de put, dar nu stiu care e pluralul) tuturor ideilor si idealurilor despre cum trebuie respectate drepturile omului. Ma refer la alianta de fier dintre Statele Unite si Regatul Unit. Pe cat de usor vorbesc niste gogi din arealul respectiv despre drepturile politice de te miri unde, pe atat de usor drepturile sociale sunt ignorate in propriile tari.

US e una dintre putinele tari in care nu exista o lege a numarului de ore maxime. Overtimeul e vazut ca o marfa, iar limita de la care se plateste mai scump e de 60 de ore pe saptamana si asta doar in unele state. In ceea ce priveste Regatul Unit, e singura tara care nu stiu cum naiba face dar uite ca mai obtine o exceptie de la regulile UE si nu are limita maxima standard de 48 de ore pe saptamana.

De ce? Pai lucrurile sunt mai simple decat par. Tot tarile astea doua sunt recunoscute dupa modul in care majoritatea firmelor de servicii financiare si consultanta sunt organizate in forma parteneriatelor. Ca atare, banii facuti din exploatarea sclavilor de corporatisti ajung la parteneri aproape instant, numai bine sa mai cumpere trei yahturi si cinci case de vacanta. 

Iar o parte din bani (aia neoprita prin circuitul offshore) ajunge la bugetul de stat sub forma de impozite si finanteaza retorica cu privire la nerespectarea drepturilor omului din alte tari. In timp ce la ei in tara, sclavagismul e in floare. 

vineri, 22 martie 2013

Virusul SoX


Daca e primavara trebuie sa ne pazim bine de virusi. Stiam bine chestia asta si m-am inarmat cu paracetamol, picaturi de nas si batiste. Dupa doar 3 zile de raceala, am crezut c-am scapat dar stai! Cel mai periculos virus corporatist a lovit din plin, trecandu-si absolut tot departamentul in care lucrez printre victime!

Spre deosebire de H1N1, virusul nostru e putin mai vechi dar e totusi din mileniul III. A fost creat in laborator in Anul Domnului 2002 si poarta numele celor doi chimisti americani care l-au eliberat din laborator: Sarbanes si Oxley. De unde si denumirea: SoX.

Origini

Ca orice chimisti onorabili, Sarbanes si Oxley au avut intentii bune, mai precis tratamentul impotriva agentilor paraziti care sug banii investitorilor gen Enron sau WorldCom.  Numai ca intre timp virusul a inceput sa atace sistemul corporatist, reducandu-i imunitatea si favorizand raspandirea parazitilor (auditori) interni.

Semne si simptome

In prima instanta, organismul corporatistului este slabit de niste excrecente numite proceduri. In cele mai multe cazuri , boala se manifesta prin oboseala si senzatii de lehamite.

Perioada de incubatie este de cateva zile de la sosirea (in audit) a persoanelor infestate.

In cazuri mai grave (busy season), pot aparea oboseala cronica si demisii neprevazute.

Tratament

Nu exista un tratament universal valabil insa in cele mai multe cazuri se trateaza cu sulfat de indiferenta. Senzatiile de oboseala pot fi ameliorate cu doze de cafea si cola iar durerile cu analgezice.

Complicatii

In cele mai multe cazuri, nu se semnaleaza complicatii, insa daca totusi au loc este indicat sfatul medicilor de la agentiile de recrutare.

Este total nerecomandata bruscarea agentilor patogeni, existand altfel riscul de deces / sinucidere a carierei corporatiste.

Virusi similari

UK Corporate Governance Code, German Corporate Governance Code, Loi sur la Securite Financiere, Ordinul Ministerului Finantelor no. xx/xxxx etc.

Lasand gluma la o parte….

  • ·       Cine dracu e atat de tampit sa creada ca tipurile astea de controale fara noima au vreun rol si ajuta la evitarea fraudelor?
  • ·       Daca vrei sa faci o frauda, cat de dobitoc sa fii sa nu eviti controalele alea pe care oricum le stii pe dinafara?
  • ·       De ce se dau atatia bani pe oameni al caror unic rol e sa faca proceduri, misiuni de audit, sa dea cu tickul si sa faca mecanic niste rapoarte?
  • ·       Cand ai doua lulele trei surcele nu mai bine se uita sefu al mare peste toate decat sa ii plateasca cazarea unuia care vine de peste Ocean ca sa iscaleasca un raport?
  • ·       Cica au dat SoX-ul ca sa proteje investitoru’. Daca vine unu cu ochelari si pune tickuri doarme mai linistit investitoru’ care a cumparat actiuni la firma la care intamplator lucrez?
  • ·       Si pana la urma care e urmatorul pas? Or sa faca o procedura si de facut cafeaua? Sau de mers la buda?

miercuri, 13 martie 2013

Drink drank drunk


Daca e sa ma intrebi pe mine, cea mai mare problema gramaticala cu care se confrunta vorbitorii limbii engleze (fie ei nativi sau straini), este conjugarea verbelor neregulate. Pentru englezi insa, unul. dintre ele nu mai are nici o taina. Drink, drank, drunk reprezinta nu numai o conjugare banala, dar si “un strigat” de lupta inaintea oricarei seri de vineri, moment in care salariatii (fie ei corporatisti sau zidari) parasesc biroul / santierul/ schela si se indreapta spre pub.

Drink, drank, drunk este ca atare o succesiune logica a evenimentelor. Cum asa? Pai simplu, e 5 seara si incepi sa bei (We drink). Orele trec iar daca te intreaba cineva ce-am facut toata seara, ai un singur raspuns: am baut (We drank). In fine, urmarea e usor de ghicit si oriunde ti-ai termina noaptea (in club, pe masa sau in genunchi la toaleta), vei sfarsi prin a fi beat (Drunk).

In mod surprinzator, mie nu parintii au fost cei care mi-au dat primul sfat in viata despre (consumul de) alcool. A fost managerul de HR de la prima mea multinationala din Bucuresti care a prins un teambuilding si ne-a indoctrinat: “Cand iesiti la masa cu clientul NU AVETI VOIE sa consumati alcool, chiar daca el bea. Nici macat o picatura, in cel mai rau caz puteti sa va umeziti doar buzele daca altfel ar fi nepoliticos”. De ce? Simplu, credeam eu. Iti strici imaginea de profesionist desavarsit, poti sa spui niste chestii neadecvate si mai ales sa incalci confidentialitatea cu privire la alti clienti.

Drumurile m-au purtat insa pe o insula a Coroanei iar regulile s-au schimbat peste noapte. As putea da multe exemple dar ma opresc la un fel de conferinta interantionala la care fosta mea multinationala m-a delegat nu cu foarte mult timp in urma. Cum ideile prin multinationale sunt limitate, organizatorii au scos din mana cliseul clasic (impartirea pe grupe) dandu-ne si o tema: “Cum formam noi relatia cu clientul?” Aveam la dispozitie un flipchart (alt cliseu!) prin care, in urma unui brainstorming (sic!) in echipa, sa facem un desen (asta deja e cliseu pt psihiatri!) pe tema data si sa-l explicam.

Desenul castigator este redat ceva mai jos. 

Bine, era mai uratel de fapt ca doar n-aveau ClipArt. Autorii? O echipa britanico – olandeza a carei explicatie a fost urmatoarea: Hai cu clientul la o bere, eventual doua.. de ce nu 3? Apoi un vin si neaparat shoturi. Dar… fiti responsabili si nu conduceti, luati un taxi si duceti-l si pe client acasa!

Moment in care am realizat eu ce gresisem timp de vreo 4 ani in firma mea aflata sub patronaj britanic. Clientii nu se obtin prin prezentarea portofoliului, ci la o bauta cu mai-marele clientului.  Nici nu se mentin prin servicii competitive, ci prin constanta bautelor dupa fiecare job. Evaluarile bune nu sunt rezultatul unei munci de calitate, ci a unor nopti de bauta cu cei care ti le dau. Promovarile n-au legatura cu evaluarile, in afara de cazul in care vorbim de evaluarile numarului de beri baute pe ora. Iar in fine, banii (ca pana la urma acolo se reduce totul) sunt platiti pe bautura oferita clientilor, sefilor si sefilor sefilor nu ca pe o distractie ci ca pe o investitie intr-un salariu viitor mai mare.

Asa ca ce-mi ramanea de facut? Sa merg cot la cot cu ei si sa conjug intr-una drink, drank, drunk ? Dupa cum am mai scris, nu asta am facut. Mi-am bagat picioarele si am plecat la o firma europeana care a scapat de virusul alcoolului dar nu si de virusul Sox (despre asta voi scrie alta data).

Asa ca, bai englezoilor, beti ma beti si construiti-va tot sistemul de valori in jurul a trei “pints” de bere si a doua shoturi! Beti ma beti si nu va uitati la bani ca se intorc! Beti ma beti si bucurati-va cand auziti de drink si (getting) drunk. Iar dupa o vreme cand ficatul va incepe sa dea semen de oboseala, sa nu va para rau ci sa va bucurati. At least, you drank!

miercuri, 6 martie 2013

Insemnari mai vechi

Pentru cei care au incercat de foarte, foarte, foarte multe ori sa-mi acceseze blogul de pe ablog si n-au putut din diferite motive intrebarea nu era "DACA" ma voi muta de pe ablog, ci "UNDE" si mai ales "CAND" ?

Tin sa le multumesc celor de la www.ablog.ro pentru gazduirea timp de 7 ani pe serverele lor si pentru numarul mare de vizitatori. Din pacate, accesul la platforma a devenit tot mai greu, o serie de facilitati nu mai sunt disponibile (cum ar fi un format decent) iar de multe ori serverul este inaccesibil.

Nu am nici timp sa copiez postarile una cate una, nici nu castig bani din blog incat sa-mi pun problema unui serviciu cu plata pentru migrarea insemnarilor de pe vechiul blog. Ca atare, cei care vor sa aiba acces la postarilor inainte de blogspot, pot sa acceseze in continuare (cat o mai fi posibil) fosta adresa la

http://corporatistu.ablog.ro

Distrugatorii de mituri: multinationala din strainatate


Am inceput de ceva vreme o noua categorie pe blog, cea in care incerc sa distrug anumite mituri corporatiste bine impatenite. Cine-a facut ca niste afirmatii generalizate sa se transforme in mit? Care-a fost sursa miturilor abordate  pe acest blog? Greu de spus, nu-mi aduc foarte bine aminte si glumind putin, as putea spune ca le-am cules din “tezaurul folcloric” corporatist. Lasand gluma la o parte, recunosc fara prea multa mandrie ca la randul meu am lansat (adica intarit) acum 6 ani un alt mit corporatist care s-ar putea rezuma asa:

Aici in Romania e naspa, contabila e o contopista, IT-istul face pe Dashteptu, unii sefi sunt niste pensionisti de pe vremea dinozaurilor iar clientii sunt niste tampiti descreierati. Dar las ca ma duc eu acolo in strainatate unde contabila e saritoare, IT-stul stie ca e personal suport, sefii se poarta exceptional iar clientii sunt minunati.

De fapt n-am zis chiar asa, dar un articol de acum 6 ani la asta se rezuma. Daca nu ma credeti puteti da un click. Daca nu va place sa accesati linkuri, nu e nicio problema. In capitolele care urmeaza voi relua cele spuse in acest articol din 2007 (ca si citat), urmand sa-mi exprim parerea revizuita din 2013 asupra fiecarui pasaj. Hmmm, oare sa-mi daram eu propriul mit?

Munca la client


Din pacate”, clientul pe aici nu e ce stiam eu ca e din Romania. Adica ma astepta cu dosare ordonate cu situatiile gata facute, cu toata documentatia in spate, cu dosarele de minute si corespondente frumos ordonate. Pe deasupra era si foarte amabil, si nu avea nicio problema in a-si recunoaste erorile si in a le corecta.
Unde or fi clientii aia care se tot ascund, iti dau informatii cu taraita, nu sunt niciodata gata cu ce le ceri, nu pot fi gasiti, se mai iau si in gura cu tine? 

Unde? La tot pasul. In mod surprinzator, am avut noroc cu carul la primul meu client pe insulita dar al doilea a scos foc pe nas si a ridicat volumul de decibeli la niste valori de care nu o puteam crede capabila nici macar pe Angela Gheorghiu. Cat despre contrazis, cred ca la asta se pricep cel mai mult, ca la facut niste treburi pe care noi suntem contractati sa le verificam stau ceva mai prost.
Despre multispecializare nici n-are rost sa vorbesc, fiecare are placuta lui pe care o stie pe de rost. Pentru orice altceva exista redirectionare catre alte firme cu care au ei contract transformand totul un meleu epuizant

Softul nostru cel de toate zilele


In principiu e acelasi care il foloseam si in tara, numai ca aici nu dicteaza numai regula softului, mai exista si regula bunului simt.
Toata lumea este de acord ca un soft este creat pentru a usura activitatea si pentru a exercita un control mai strict asupra muncii efectuate. Numai ca, nu de putine ori softul poate chiar dubla munca prin parcurgerea unor pasi care nu sunt caracteristici jobului respectiv dar care trebuie cumva bifati, ca altminteri nu te lasa programul sa treci mai departe.Ca atare, pentru anumite categorii de joburi pentru se poate aprecia ca ar fi mai util sa se renunte la soft si sa se tina intr-un dosar bine ordonat toate documentele de parcurs.

Perfect adevarat, numai ca minunea a tinut 3 luni. Din toamna, conducerea aia de la Londra a decis ca ne trebe musai un soft centralizat prin care sa trecem chiar si cel mai mic cacat. Asa ca timpul pentru un job de 3 zile a ajuns la 7-8.
Cat despre regula bunului simt ce sa mai zic? Multi mgr-I (magari sau manageri) au invatat sa puna note de revizie in sistem asa ca acum petreci juma din timp sa le satisfaci astora cerintele neuronilor bolnavi concretizate prin note de revizie. Dupa note de revizie, a urmat un baubau numit guvernanta corporatista iar dupa guvernanta corporatista a aparut un virus agresiv numit SoX care ne-a facut pe toti sa privim nostalgici vremurile in care cautam o foaie de lucru intr-un dosar de hartie de 300 de pagini.

IT si dashtepti de la IT



Aici, exista un singur IT-ist. Unul singur, cu foarte mult bun simt si cu dorinta de a ajuta oamenii sa scape de necazurile legate de IT. Unul care intelege foarte bine ca este PERSONAL SUPPORT. La fel si restul IT-stilor din regiune care si-au organizat un hot-line cu un numar scurt pentru toata regiunea care functioneaza 24 de ore din 24, 7 zile din 7 si care furnizeaza solutii, si nu scuze sau ironii si umilinte ca dashteptul din corporatia lui Hitler. Aaa, exista un destept in IT nu departe de insula mea, dar numai ca desteptaciunea lui s-a concretizat intr-un imperiu de telecomunicatii. Nu intr-un sistem informatic de cacat si in gatuirea tuturor proiectelor unei organizatii.

Da, IT-stii sunt intr-adevar PERSONAL SUPPORT si constientizeaza lucrul asta. Intrebarea este: unde sunt? Iar raspunsul este: undeva departe unde nu pot fi vazuti si de unde pot fi apelati dupa ce stai o ora la telefon. Iar dupa ora respectiva, tot ceea ce primesti este un tichet intr-un sistem informatic care isi asteapta rezolvarea in timp ce tu stai si te chinui si incepe deja sa-ti fie dor de it-stul classic din Romania care desi se credea Dumnezeul retelei, macar iti rezolva problema intr-un timp decent.

Contabilii necontopisti


Te lovesti de ei mult mai rar, in general atunci cand nu ti-ai depus decontul la timp. Si atunci nu ca sa te sacaie, ci sa-ti atraga atentia ca ai putea pierde acei bani. In mod evident, nu o sa auzi niciodata de ecuatia debit = credit de la ei, nici nu vei auzi ca vor fi implicati in aprobarea unui proiect. La fel ca si IT-istul, isi asuma foarte bine rolul de PERSONAL SUPPORT.

Probabil este singurul domeniu in care notez un progres fata de Romania, dar sa nu ne inchipuim lapte si miere. De pilda, stiu un contabil care probabil va muri dupa ce-l voi sugruma in prealabil cu balanta de verificare si-i voi scrie cu pixul pe frunte: Na! Data hand off ai vrut, data hand off ti-am dat! Acum pe bune, stiu ca i-a atacat si pe ei virusul Sox, dar chiar au terminat toate debitele si creditele incat trebuie sa ne streseze intr-una cu “docomente” ?

Evaluarea


Fiind aceasi firma, si procedeul teoretic e acelasi. Teoretic. Pentru ca daca treci la practica, nu prea mai seamana nimic cu nimic. Aici nu o sa gasesti evaluari copiate una dupa alta. Nici evaluari facute in dorul lelii. Procesul este foarte important pentru toata lumea, de el depinzand promovarile viitoare si salariile din urmatorul an fiscal.
Da. Evaluarile sunt intr-adevar originale si creative iar aici as putea-o cita pe Blonduta care mai nou vrea sa devina partener si care spune ca a neutralizat clientul. Saracu’ client! Sau un londonez mai sincer care mi-a scris astfel: Dumb it up a little man! Sau un scotia care m-a uns pe inima scriindu-I Tipicarului referitor la notele de revizie: Stick a fork in it!
Numai ca afacerea Promovarea nu prea tine cont de nicio evaluare iar criteriile politice si criteriile de papagal sunt singurele care determina promovarea de la sefut la sef.

Locatia

Aici nu vei gasi firme care sa se inghesuie sa-si faca birouri in lanul de porumb ca e mai ieftin si ai mai mult spatiu. In general, nu exista cladirile alea de sticla copiate aiurea dupa americani. Sunt vile de maxim 2 etaje asezate cat mai central, pentru ca astfel inspira in primul rand respect clientilor. Concurenta e intr-o vila aflata la 2 numere mai incolo pe aceeasi strada si nu se supara nimeni.

Concurenta a ramas tot acolo insa un nene de la Londra s-a gandit el sucursala lor de pe insula nu poate sa aiba un sediu mai mic decat casa lui din Franta. Asa ca a inchiriat o cladire din sticla, a pus camere video in tavan sa ne urmareasca Regele din Londra zi si noapte iar linia telefonica care mergea perfect a fost inlocuita cu un cacat numit Voice over IP prin care se aude ca pe Skype.

Fixisti

Nu vei gasi doi dementi ca Hitler si K-telu pe meleagurile acestea. Prostia astora ma mai chinuie si acuma. Ma mai pufneste rasul si acum cand imi amintesc de telefoanele maimutelor care trebuiau sa aiba ei pe hartie stadii acolo si termene si procente de completitudine. Mama, ce jiiiiiiite!!Ei bine, aici totul e flexibil. Incepand de la dress code. Nu iti cere nici Dracul sa vii la patru ace cand stii foarte bine ca in ziua aia nu te intalnesti cu nici un client sau potential client. La ce sa vii la cravata, sa te vada secretara si trecatorii de pe strada cand intri?Metodologia de lucru si documentatia depinde de la client la client, incercandu-se ca munca de adding-value sa fie prioritara celei birocratice.

Sincer mi-e cam greu sa-mi dau seama cine e mai jita dintre Hitler cel rigid din Romania si boul de Tipicar de pe insula care punea un “Paper profile” (9!!???!!) in soft ca sa indice ca exista o hartie in dosarul clasic.
Cat despre dress code e adevarat ca e mai relaxat, numai ca dupa experienta cu doi indieni, trei pakistanezi si alte cateva maimute care sunt inca pe drumul spre descoperirea sapunului, am descoperit nevoia de a introduce un nou cod ceva mai putin relaxat: acela de igiena personala!
De metodologie nu mai zic nimic, va las sa dati cautare dupa Metodolog, in cazul in care nu l-ati descoperit deja!

MYTH BUSTED !!!