Probabil că mulți cititori (mai ales posesorii de sex bărbătesc) ar fi denumit postarea “Automatizarea p***i”. Mno, cred că asta e singura chestie pe care a automatizat-o, având în vedere că are doi copiii de care nu știe cum să scape mai repede.
Yeaaaah, maaaaaan, sunt așa de obosît să am grijă de copîi ( aiurea, nevasta le dă de mâncare, îi spală și îi culcă), dîmîneața de-abia aștept să ajung la servîciu să mă odîhneeesc, yeaaaah!
Cunoscătorii au recunoscut deja trilurile inconfundabile ale unui sud-african corporatist. N-am nimic cu ei, de altfel n-am nimic cu nicio nație, rasă, religie sau orientare sexuală. Din păcate, sud-africanul ăsta, la care ne vom referi ca Saffa, este șeful meu și are o meteahnă: vrea să facă din rahat bici. De pocnit, s-ar putea să-l pocnesc eu ceea ce n-ar fi o idee bună.
Nu, că nu mi-e frică să mă dea afară, n-am avut în niciuna din cele 6 corporații teama asta. Numai că sud-africanii ăștia nu sunt prea renumiți pentru a întoarce celălalt obraz și sunt destul de masivi de felul lor. Având în vedere că nu vreau să scriu următoarea postare de pe un pat de spital, o să mă abțin de la orice fel de acțiune violentă și o să încep prin a defini niște termeni.
Rahatul
Rahatul este o aplicație informatică din anii 90. Nu e nici Pacman, nici Prince of Persia, nici măcar Carmaggedon. E un soft care cică ar trebui să ne ajute dar în realitate e la fel de frustrant ca Windows 3.0. Ei, în softul ăsta care îmi mănâncă mie zilele de 3 ani, se varsă datele din softul de front-office care a fost dezvoltat intern în anii … 70. Și arată exact ca atunci! O fereastră cu litere albe pe un fundal negru, are un cursor mare cât o zi de post care te invită să tastezi o cifră și să apeși enter. Aplicația asta e pe cale de a fi retrasă căci .. ne trebuie un soft modern, adaptat la cerințele utilizatorilor din zilele noastre.
Aiurea! Asta a zis-o Ursu, mare CEO ( mare la propriu, la abilități e cât un chihuahua), ca să ascundă adevăratul motiv. Dacă ar fi putut ține mizeria asta încă 20 de ani, ar fi făcut-o fără nicio remușcare. Din fericire, trebuie s-o retragă din motivul explicat scurt de unul din IT-iști. Depanarea se face în Cobol iar programatorii cunoscători ai acestui limbaj s-au pensionat de mult și nici nu mai pot fi aduși înapoi în regim de colaborare, căci au ajuns deja la vârsta la care memoria le joacă feste.
În fine, lucrurile nu se mișcă prea repede în organizația asta (altminteri ar fi zburat Porcu din postarea trecută de mult), așa că aplicația de MS- Dos o să mai rămână vreo doi ani, timp în care compania o să aibă două milioane mai puțin în cont. Iar pe Safa nu-l văd să aibă tupeu să meargă la Ursu cerșind încă un sfert de milion pentru înlocuirea Rahatului de Windows 3.0 cu care lucrăm noi.
Biciul
Vorbind despre “bici”, lui Saffa îi place să rostească din când în când “Boom!” Ia zi, măi Saffa, că tot ești tu așa dăștept, să nu te deochi cumva, pu, pu, pu! Hai zi-ne tu să vadă și cititorii mei ce băiat deștept ești tu, mă!
Punem toate ajustărîle dîrect în Rahat 1.0, boom! Să nu le mai facem în Excel și dacă vrei să le vezi apeși acolo pe un buton în menîul Rahat Ledger și le vezi, boom! Ai toată balanța consolidată în Rahat 1.0 și o vezi din menîul Rahat TB, boom! Să nu mai facem noi pachetul pentru ăia din Reg, construîm un raport și ăia apasă pe buton și îl downloadeaza dîrect din Rahat 1.0, boom!
Boom! Nu știu de ce are el predilecția pentru acest cuvânt. Mai ales că eu aș folosi alte interjecții dacă aș transpune planul lui în realitatea cea dureroasă. Și dacă tot l-am lăsat pe Saffa adineauri să-și exprime entuziasmul, o să explic eu în paragraful următor cum are să pocnească acest “Bici”
Pocnitul
Vrei să pui toate ajustările în Rahat? Pac! Pentru a produce ajustările, ai creat alte Exceluri care sunt manuale, anevoioase și au 50 de Mb per fișier. Excelul ăla crește în dimensiuni de la lună la lună până la un moment dat în care să facă Poc! Iar balanța consolidată din meniul Rahat TB n-o să-ți dea pentru că va fi un batch lipsă, pleosc! Iar când o să-ntrebe Chelu unde sunt situațiile financiare, n-o să zici nici Pâs! Cât despre ăia din Reg, o să apese pe buton și butonul va scoate un … fââââsssss…
Epilog
Trăim în 2018, anul în care tot mai multe companii private sau de stat încearcă să-și automatizeze sistemele? Cum? Prin Robotics, Artificial Intelligence, procesoare super puternice, investiții de milioane și eliminarea totală a factorului uman în procesarea datelor. Nu lucrez într-o companie chiar gigantică dar suficient de mare cât să poți pune problema astfel.
Din păcate, sunt manageri ca Saffa care trăiesc încă în anul 1990 în bula lor îngustă și lipsită de creativitate. Oameni care nu pot să vadă cum o așa-zisă automatizare nu face altceva decât să te întoarcă în timp în loc să te aducă mai aproape de prezent. Copii nematurizați care au rămas prinși în capcana timpului și vor să eficientizeze un proces din 2018 cu tehnologie din 1990. Măgari cu care orice conversație decurge prin a sfârși printr-un cerc vicios:
Eu: “Automatizarea” asta nu face decât să creeze procese și mai manuale decât cele existente. Să nu mai vorbim de riscuri…Saffa: Îți înțeleg îngrijorarea, dar nu vreau să te pui contra, vreau să vii cu soluții alternativeEu: Soluția este să te duci în birou la Chelu și să nu mai ieși până nu aprobâ un buget decent pentru un sistem nouSaffa: Asta nu pot să fac, dar știu eu din 2011 că poți să automatizezi rapoartele din Rahat 1.0, îi facem un upgrade la Bici 1.1 și tu trebuie să kick-off proiectul Poc! Sau Boom! Eu: La cât de vechi e, Rahat nu poate să facă decât Fâs…Saffa: Vino cu soluții!Eu: Soluția este…
Soluția este una singură la automatizarea lu Pește iar dacă sunteți curioși o găsiți aici. Premergător demisiei.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu