Dupa ce re-venirea pe insula mi-a adus doua surprize neplacute acasa (1. Am cazut pe scari si ma doare si acum fundul si cotul; a nu se citi in fund si in cot, 2. Nu am avut apa calda doua zile), prima zi de serviciu din 2008 parea de vis. Primisem pe mail, chiar pe 2 ianuarie la ora 10:30 un client din Austria. M-a trezit repede din socul vestii un junior cu intrebarea cheie: “What should I do?” Mda, grea intrebare, Reactionarul nu prea sharuise cu mine mai nimic. In scurt timp, maroniul de Reactionar mi-a dat de inteles ca el habar n-are ce-i cu jobul respectiv, pentru ca de-abia il preluase. Asa ca mi-a trasat sarcina pretioasa sa-l intreb pe client si pe partenerul nostru din Austria ce vrea de la noi.
Zis si facut. Numai ca daca pe reprezentantul local l-am aburit eu cum am stiut mai bine, peste cateva zile m-am trezit cu un telefon. Din pacate, centrala noastra e cam prost setata, daca primesc vreun telefon din exterior apare numarul nostru in loc de cel al expeditorului. Asa ca, zic eu un Hi, Ion Antonescu’s speaking si astept sa vad cine naiba ma deranjeaza la sfarsitul programului. Mare greseala! Ar fi trebuit sa spun Good evening, Ion Antonescu at your services, Herr!
Pentru ca... oh, da, ati ghicit dupa auto-pseudonim, la celalalt cap al firului statea prea-maritul director financiar al clientului din Austria, un alt Hitler in devenire! Good evening, Mr. Antonescu! ma ia el cu accentul ala prea-cunoscut de la Hitler’s :place si de care credeam ca am scapat. Si bineinteles, incepe cu El Classico dintre galactici (stralucitorii clienti) si extraterestri (aerienii de noi). Ca de ce l-am intrebat niste chestii pe care ar fi trebuit sa le stie cel care fusese inaintea mea pe job. Is Mr. Mussolini still with your Company?, intreaba el in culmea tupeului. Evident, habar n-aveam cine-i asta, mai ales ca nu stiu aproape pe nimeni dintre colegi dupa numele de familie. Dupa ce a rostit cuvantul magic Benito, mi-am dat seama despre cine e vorba. Intr-adevar, era in firma dar nu vedeam ce-l f*te pe-asta grija cine e angajatul nostru si cine nu e. De fapt, asta e singura lor problema. Sa nu cumva sa-i intrebi pe ei ceva de doua ori ca le-ai irosit zece secunde din viata lor patetica si plina de frustrari. In schimb, cand o intrebi pe vreuna din departamente o chestie, iti va zice fara nerusinare ca ea e noua si nu stie, si sa-l intreb pe X care lucrase cu Y si care e prieten cu Z care a plecat. Dar asta e, clientul nostru, stapanul nostru.
Oricat ti-ar veni sa-i stropesti cu benzina si sa te cauti de bricheta, nu poti. In fine, i-am transmis si juniorului: Dear Nicola, there is something I like you to know before you speak to the representatives of the client from Austria. People from this Republic are so traumatized after the Anschluss that they climbed up the trees and they forgot to get down. Their traumas and their frustrations are so strong that they have no memories about the first seven years of their life. They do not have the notion of being nice and they forgot completely the name their parents gave them at birth. Therefore, please do not ever use the first name when talking to them and please begin each mail with Dear Mr. [Last Name] and end it with Sincerely, Miss [Full Name]. Si odata ce i-am impartasit juniorului cunostintele acumulate despre prostii ingramaditi cu care lucrasem prin Romania, mi-am vazut de jobul no. 2.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu