Clientul austriac (2008)

 Dupa ce re-venirea pe insula mi-a adus doua surprize neplacute acasa (1. Am cazut pe scari si ma doare si acum fundul si cotul; a nu se citi in fund si in cot, 2. Nu am avut apa calda doua zile), prima zi de serviciu din 2008 parea de vis. Primisem pe mail, chiar pe 2 ianuarie la ora 10:30 un client din Austria. M-a trezit repede din socul vestii un junior cu intrebarea cheie: “What should I do?” Mda, grea intrebare, Reactionarul nu prea sharuise cu mine mai nimic. In scurt timp, maroniul de Reactionar mi-a dat de inteles ca el habar n-are ce-i cu jobul respectiv, pentru ca de-abia il preluase. Asa ca mi-a trasat sarcina pretioasa sa-l intreb pe client si pe partenerul nostru din Austria ce vrea de la noi.

Zis si facut. Numai ca daca pe reprezentantul local l-am aburit eu cum am stiut mai bine, peste cateva zile m-am trezit cu un telefon. Din pacate, centrala noastra e cam prost setata, daca primesc vreun telefon din exterior apare numarul nostru in loc de cel al expeditorului. Asa ca, zic eu un Hi, Ion Antonescu’s speaking si astept sa vad cine naiba ma deranjeaza la sfarsitul programului. Mare greseala! Ar fi trebuit sa spun Good evening, Ion Antonescu at your services, Herr!

Pentru ca... oh, da, ati ghicit dupa auto-pseudonim, la celalalt cap al firului statea prea-maritul director financiar al clientului din Austria, un alt Hitler in devenire! Good evening, Mr. Antonescu! ma ia el cu accentul ala prea-cunoscut de la Hitler’s :place si de care credeam ca am scapat. Si bineinteles, incepe cu El Classico dintre galactici (stralucitorii clienti) si extraterestri (aerienii de noi). Ca de ce l-am intrebat niste chestii pe care ar fi trebuit sa le stie cel care fusese inaintea mea pe job. Is Mr. Mussolini still with your Company?, intreaba el in culmea tupeului. Evident, habar n-aveam cine-i asta, mai ales ca nu stiu aproape pe nimeni dintre colegi dupa numele de familie. Dupa ce a rostit cuvantul magic Benito, mi-am dat seama despre cine e vorba. Intr-adevar, era in firma dar nu vedeam ce-l f*te pe-asta grija cine e angajatul nostru si cine nu e. De fapt, asta e singura lor problema. Sa nu cumva sa-i intrebi pe ei ceva de doua ori ca le-ai irosit zece secunde din viata lor patetica si plina de frustrari. In schimb, cand o intrebi pe vreuna din departamente o chestie, iti va zice fara nerusinare ca ea e noua si nu stie, si sa-l intreb pe X care lucrase cu Y si care e prieten cu Z care a plecat. Dar asta e, clientul nostru, stapanul nostru. 

Oricat ti-ar veni sa-i stropesti cu benzina si sa te cauti de bricheta, nu poti. In fine, i-am transmis si juniorului: Dear Nicola, there is something I like you to know before you speak to the representatives of the client from Austria. People from this Republic are so traumatized after the Anschluss that they climbed up the trees and they forgot to get down. Their traumas and their frustrations are so strong that they have no memories about the first seven years of their life. They do not have the notion of being nice and they forgot completely the name their parents gave them at birth. Therefore, please do not ever use the first name when talking to them and please begin each mail with Dear Mr. [Last Name] and end it with Sincerely, Miss [Full Name]. Si odata ce i-am impartasit juniorului cunostintele acumulate despre prostii ingramaditi cu care lucrasem prin Romania, mi-am vazut de jobul no. 2. 

Fixistul e pe câmp (2007)

Dupa un concediu bine meritat (mai mult de noi pentru ca am fost lasati in sfarsit in pace), Hitler a revenit in Romania. Cum o veste proasta (s-a terminat vacanta) nu vine niciodata singura, Fuhrerul s-a trezit deportat in mijlocul campului (noua cladire de birouri din Pipera - sat). Si ca vestea sa fie de exceptie, fixistul a plecat cu tot cu K-telu si cu contabila contopista si stupida pana la Dumnezeu.

Cine e K-telu? Mda, nu v-am spus, nu l-am considerat niciodata prea important. Dupa ce-a vazut Hitler ca nu o mai scoate la capat cu noi, a aparut intr-o buna zi insotit de o chestie slaba, mica si cu fata mai ovala ca o minge de rugby. Vine Hitler repede la mine, Mr. Antonescu, this is my K-telu, he is your equivalent on the Group. Ok, ok, ii zic eu, ma duc sa cumpar niste Whiskas ca am auzit ca mananca si cainii.

K-telu trebuia sa indeplineasca trei mari sarcini capitale pentru bunul mers al corporatiei. Pe prima o preluase de la Hitler, ca nu mai putea saracutu de atata stres si anume sa tina minuta intalnirii. Adica sa ciuleasca urechile ori de cate ori aveam intalnirile cele celebre in 4 limbi, la care K-telu isi nota constiincios pe laptop toate prostiile si asigna sarcini. Evident, dupa ce le trimitea pe mail, toata lumea se intreba ce-o fi vrut sa spuna.

A doua sarcina tinea de paza lui Hitler. Mai precis, il pazea de noi. Hitler se mai trezea uneori sa vorbeasca peste noi, sa nu zica ca nu si-a facut norma. Evident, nu vroia nimeni sa-i cedeze cuvantul. Si aici intra in scena K-telu, care cu ochii in patru, lua frumusel un pix si incepea sa bata intr-un pahar. Ceva de genul: Hello, you, savages, nu vedeti ca vorbeste Fuhrerul? E foarte important! Mai lipsea sa-si dea jos pantofii si sa bata in masa asa dupa cum vazuse pe genericul de stiri de la Euronews!&

Si bineinteles, nu era K-telu catel daca nu facea el rapoarte despre taskuri si dead-lineuri pe care sa le prezinte Hitler ulterior. De fapt, avea el un tabelas acolo cu taskul si dead-lineul pe care il folosea in fiecare saptamana. Si desi ii explicasem ca sunt unele lucruri care nu pot fi rezolvate in urmatoarele 2 luni, K-telu considera necesar sa ma sune in fiecare saptamana.Dialog telefonic saptamanal: 

Hi, Ion (el nu ma apela cu Antonescu), can you tell me the status of task no. 142?

Pai, nu-ti zisei ma, acum 3 saptamani, ca n-avem licenta si nici nu putem s-o luam pana in toamna, ca n-au aia birou in Romania;? 

Well, it was due one month ago. It questions the on-going of our project!!

Ce proiect, ma, ma lasi? Ala incepe in ianuarie, e totul snur, mai trebuie doar licenta, o hartie, ce dracu, toate testele au iesit ok. 

So, what do I write here?

Scrie ca n-avem licenta da nu moare nimeni din asta.

Can you estimate the revised dead-line?

Ba, tu ai innebunit? N-a reusit Antena1 sa prevada cand primeste licenta pentru Antena3 si tu vrei data exacta?

Can you provide me a percentage of completion?, Continua el mecanic checklistul lui Hitler. 

Ce procentaj, mai, n-auzi ca n-avem licenta? Licenta, mai, li-cen-ta! Daca vrei, mergem pe hacking, si e gata de maine la prima ora! Da amenda o platesti tu!

So, I will write not completed. Project in red!

Scrie pe ma-ta! Hai, pa!

Nu mica mi-a fost mirarea cand am vazut insa un mail de la Hitler via K-telu prin care ne invita pe camp. Nu la un picnic, ci in sediul cladirii unde se mutasera departamentele lor, adica fix in mijlocul campului. Hitler nu putea trai fara sedinte. Oratorul din el nu-l lasa sa se odihneasca pana nu ne demonstra el noua in aplauzele lui K-telu ca nu suntem in stare sa ne completam taskurile.Asa ca, pe o caldura de 39 de grade (pe care acum o regret la cele 15 de pe insula), ne-am inarmat cu o harta si am pornit cu hei-rup in masina consultantului spre iesirea din Bucuresti. Dupa o excursie de o ora (era dupa-masa, nu dimineata) am ajuns. Am remarcat ca mai venisera si alte masini, se stransesera toti sa-i aduca onoruri la Hitler.

Oricum, a meritat plimbarea pana acolo pentru ce-am putut sa vad. Nu stiu cum naiba reusise fixistul sa faca echipa, ca erau 3 romani, 3 hitleristi si 3 slovaci. Vaci nu erau, contopista de la contabilitate se facea ca are treaba. Si in timp ce fiecare vorbea pe limba lui spre disperarea K-telului care batea cu pixu in sticla, apare.... Mr. Cool. Toata lumea ramane masca. Desi eram toti morti de caldura, eram totusi la costum in timp ce Mr. Cool apare cu un tricou mulat Kelvin Klain, pantaloni albi trei sferturi, ochelari de soare si sandale. Zice un salut cu juma de gura, isi trage un scaun si continua sa mestece guma stand picior peste picior. Hitler isi revine si continua (el fiind salariat al holdingului din afara si nu al corporatiei din Romania;, nu prea avea ce comenta prin statut), in timp ce Mr. Cool comenteaza la greu. Seful romanilor face pe durul: Mai, daca mai scoti un cuvant iti crap capul. Dupa ce ca te-ai imbracat asa ca la strand....Mr. Cool are replica pregatita: Auzi, ma, pai aici e ca si cand as veni la mare, fac o ora si jumate si mai e si in mijlocul campului! 

Hitler sta si se ascunde dupa o doamna la 50 de ani cu parul grizonat, se face ca nu aude discutia. Asta pana cand din geanta doamnei suna telefonul destul de tare in acordurile hip-hop ale lui K-Os Love song. Toata lumea e pe jos de ras. Eu reusesc sa ma mentin deasupra mesei, fie si numai pentru placerea de a-l vedea pe Hitler cu capul intors 90% spre doamna (in realitate o tipa super de treaba si deschisa) si cu buza de jos cazand usor din ce in ce mai mult spre barbie. N-am reusit sa aflu daca nu ii plac cantecele de dragoste in general, sau nu-i place tocmai asta pentru ca e “no ordinary love song”.

 La un moment dat, tot tipa asta cu telefonul zice ca a dat o chestie pe la IT-isti (ehe, la dashtept a fost ingropata !) dar ca nu stie stadiul. Hitler ridica capul uitandu-se inspre Constanta. Do you know something? Am crezut ca are o conexiune telepatica cu dashteptul de la IT, numai ca asta din urma era prin Bucuresti, nu la Constanta. Erau vreo 5 oameni in directia aia, asa ca cel mai apropiat arata intrebator spre el de genul Eu sa-ti raspund? No, spune Hitler repede si ridica si mai sus capul. Me?, Intreaba si urmatorul. Hitler nu mai stie cum sa se mai arcuiasca sa ridice capatana si mai sus. Pana la urma ii raspund eu raspicat: ;Nu! As mai fi putut sa ii zic ca de-abia atunci aflasem ca un 1 Mb are 1,024 Kb si nu 1,000 Kb cum eram ferm convins pana atunci sau multe alte chestii care-mi demonstreaza novicitatea in materie de IT. L-am lasat sa creada ca sistemul informatic (al Dashteptului) e totuna cu sistemul informational (al meu), ca oricum pana pe insula unde aveam sa plec nu ii razbea lui privirea.

Ar mai fi fost multe de comentat dar se facuse ora 5,30 PM asa ca toata lumea s-a ridicat solemn sa sparga usa mai bine. Nu inainte insa ca 5 din cei 10 participanti sa anunte ca e ultima sedinta la care participa si ca e ultima lor saptamana in proiect. Fie au plecat din corporatie (recte io!), fie la alt departament unde nu exista nici Hitler nici contopiste. Si cam asa am tras eu cortina la corporatia austriaca asediata de hitleristi. Nu i-am lasat pe actorii principali sa se incline in fata mea. Ca in orice corporatie mi-am facut prieteni de la care mi-am luat in mod frumos la revedere. Sper sa le fie bine tuturor oriunde vor fi. 

Fixistul (2007)

 L-ati vazut in carne si oase pe Nicolae Ceausescu ? Daca aveti peste 38 de ani, probabil ca da. Pe acea vreme, chiar si copiii de la grupa mare erau obligati sa se inroleze la orice cuvantare si vizita de lucru a maniacului. Ati vazut ca atare un personaj al istoriei, unul negativ cu siguranta, un tiran si un mare dictator al istoriei.

L-ati vazut insa si pe Adolf Hitler? Cel mai mare tiran si dictator din istorie? Putin probabil, data fiind si varsta celor ce folosesc internetul in Romania. Cred ca multi insa, mai ales cei pasionati de istorie, si-ar fi dorit mult sa-l intalneasca. Eu insa nu. Pentru ca, de ceva vreme, il intalnesc in fiecare zi. 

Adolf Hitler al corporatiei nu este cu carare pe dreapta, cu mustacioara scura, cu tuneca maronie si cu o zvastica rosie pe maneca. Mai degraba il vei recunoaste dupa larghetea cu care se aseaza la masa la sedinte, inclina capul intr-o parte si zice Mr. Antonescu, when will you deliver....? Will it be into dead-line agreed as....?Dead-line, dead-line, dead-line..... Toata lumea e facuta din dead-lineuri pentru fixist. Are si el fixul lui. Probabil i se trage de la maica-sa, care ii dadea directive de genul Pana la 6 seara sa vii cu tema facuta sau Vezi ca la 10 trebuie sa fii acasa. Sau poate de la nevasta, se stie ca astia zbiri pe la serviciu sunt tinuti sub papuc acasa. 

Sa te apuci sa-i explici unui fixist ca un proiect cu vreo 10 subpuncte nu depinde numai de tine? Tot ce poti sa faci este sa presupui ca toti isi vor respecta termenele si ca atare vei putea preda dracovenia la data X. Numai ca vine data X si nimeni nu-si misca fundul asa ca pica dead-lineul si intervine Hitler. Deja in ziua X+1 stiu la ce sa ma astept la prima ora.

Hitler cel modern nu da din mana si-si etaleaza la microfon talentele. El are mail. Si, in maniera lui spartana, nu-si va incepe mailul cu Dear Benito, ci intotdeauna cu Dear Mr. Mussolini. Asta spre deosebire de toti ceilalti care ii apeleaza pe toti dupa numele mic, indiferent de varsta, de parca ar fi mancat din aceeasi farfurie cu un om care le-ar putea fi tata. Privesc la lista facuta de fixist. De taskuri. Si evident, de dead-lineuri. Fiecare cu persoana responsabila atasata. Nu scrie Miklos, Benito, Ion, Mihai. Scrie Horthy, Mussolini, Antonescu si Antonescu. Pe deasupra mai avem si cate o bila alba sau neagra daca ne facem sau nu treaba. Fixistul nu putea renunta la ideea ca totul se reduce la dead-line. Nu conta daca dead-lineul ala avea vreo relevanta pentru ansamblul proiectului. Pentru el, orice nerespectare cerea investigatii. Peste investigatii. Si bineinteles vinovati, noi termene, noi responsabili.

Ca atare, am 1000 de lucruri importante de facut, dar nu pot sa le fac pentru ca am doua fleacuri cu dead-line de la fixist. Doua fleacuri de 2 lei, total lipsite de importanta, dar puse pe lista fixistului. Evident, valoarea adaugata businessului de pe urma lor este mult mai mica decat a celorlalte lucruri din afara listei lui, dar asa e cand ai un coordonator maniac. Altminteri te vei trezi cu o fata plangareata de culoare rosie pe lista lui de to do-uri. Ceea ce inseamna bad, bad dog.

De ce trebuie sa le fac? Ca sa nu aud gura lui spurcata cum indruga tot felul de prostii? Nu, am inceput sa ma obisnuiesc cu asta. Pentru ca fixistul a invatat sa escaladeze. Un alt termen corporatist intalnit tot mai des. Pentru ca dupa ce voi auzi toate aceste tampenii de la el, le voi auzi si de la sefii Corporatiei (ca sefii directi ii dau si ei flit). Cum nu ne indeplinim termenele si periclitam proiectul. E de inteles. Ei, aia mari, big bosses, nu iau contact cu realitatea si au tendinta sa-i creada pe expatii lu peste care vorbesc din carti. Ei ii vor crede pe fixistii care acasa sunt strict condusi de nevasta iar la serviciu isi varsa ofurile pe noi. Pe maniacii care au lista de cumparaturi de la supermarket in fiecare sambata dimineata si care trebuie sa-si justifice orice omisiune catre nevasta (plus plan de actiune si corectare a deficientelor). Care dupa un week-end planificat de nevasta de sambata dimineata pana duminica seara vin la serviciu sa arate si ei ca au autoritate. Si ca stiu sa conduca, sa stabileasca planuri de actiune, dead-lineuri, responsabili si bineinteles FIXATII.

Luna de miere într-o corporație

Luna de miere are … șase luni!

Pe vremea când nu eram manager într-un birou din clădirea londoneză în formă de castravete murat ci doar un tânăr aspirant la ceva mai bun pe o insuliță mică, aveam un șef care mi-a zis o chestie. Jobul, spunea el, e ca și căsătoria. Are o lună de miere după care încep problemele. Luna de miere ține șase luni, zâmbea el, întorcându-se apoi de îndată la tipicăriile lui. 

Am pus povestea pe seama excentricității lui și mi-am văzut de treabă. Aveam însă să-i dau dreptate după juma de an. După trei ani i-am dat din nou dreptate, aflându-mă deja la primul job din Londra. Iar acum, la 10 ani de când mi-a fost spusă chestia asta, mă văd nevoit să-i dau dreptate din nou fostului meu șef: Luna de miere într-o corporație ține șase luni!

Și? Cum te-ai acomodat la noi? 

Cum ți se pare? Așteptările tale au fost îndeplinite? Cam acestea erau întrebările adresate mieros începând de la șeful direct și terminând cu Marele Șef.

Câteva luni mai târziu aveam să fac cunoștiință cu Scorpia. Din fericire indirect căci ciocanul a fost aruncat către al meu subaltern. Ceee? De ce să fac asta în februarie? De ce să nu fac in mai? Ce aveți voi cu viața mea? Culmea e ca avea parțial dreptate. Era ca în bancul ăla cu regele si merele. Marele șef vroia ceva în două săptămâni, dregătorul plusează cu încă două mai repede să dea bine, șefuletele mai bagă trei din același motiv și când ajunge la ultimul minion se fac trei luni. Așa că stai să explici că de fapt nu ne trebuie acum ci peste vreo 3 luni și că de fapt noi vrem să fim proactivi și de-aia cerem mai devreme. Ceeee? Că de ce să fim proactivi? Și dacă tot sunteți proactivi de ce nu ziceți de la început că asta e ceva nice to have și de fapt nu ăsta e deadline-ul. Noi mailuri, noi explicații. Una.

Mai trec două luni 

și mă întreabă șefu ce proiecte mai am. Că ei nu m-au luat să fac doar muncă recurentă, m-au luat să le implementez un sistem. Deci când încep să mă interesez, să aflu cotații, să fac bidding, tendering, comparații și când e gata? Wow! Așa de ușor să se miște oare lucrurile în firma asta oare? Birocrație nu există?

Am primit răspunsul după două săptămâni, timp în care n-am stat degeaba. Am făcut research pe LinkedIn, am găsit liderul de piață și chiar am aranjat o întâlnire Discovery cu doi consultanți și vreo trei mai-mari de la noi. Vine ajunul întâlnirii, mă pregăteam să plec acasă când apare șefu de la întâlnirea cu șefa lui. Ce să vezi, că să inventez ceva să nu mai ținem întâlnirea de a doua zi. Vezi dom’le să vorbesc mai întâi cu mai-marele de la Change Management că ăla și numai ăla are să știe ce întâlniri am mai avut noi cu firma aia. Chipurile, ăia au mai licitat o dată și ceva n-a ieșit bine. Două.

Între timp mai am o întâlnire 

cu altă firmă, obțin și un preț de data asta. Îi zic și șefului, pare încântat de ofertă. Până a doua zi. Că a doua zi se întâlnește iar cu șefa lui. Care iar scoate rotocoale de fum pe nări, și nu e de la fumat. Pare-se că omul de la firma asta a doua fusese așa de entuziasmat că mi-a vorbit încât a luat deja legătura cu un mare șef de-al nostru din State. Și îi declarase foarte încântat că totul e minunat, că a vorbit deja cu reprezentantul nostru din Uk, adică io. Care io numai reprezentant pe UK nu eram, eram un simplu aspirant la o implementare de soluții IT. Acum șeful ăsta nu știu cât de mult a apreciat faza, dar presupun că nu foarte mult dată fiind starea de iritare a șefei șefului.

Concluzia? De ce nu vorbim mai întâi cu Change Management, că ăia sunt atoateștiutori. Trei.

În fine, 

vorbim și cu Change Management. Ăia: Da, dom’le nu e problema, faceți voi o cerere și noi analizăm. Fac cererea, o trimit lui Șefu.  Mai trec două luni. Șefu e ocupat, n-a avut timp să revizuiască cererea. Dar cu toate astea mă întreabă ce să le dau la subalterni să facă toamna. Păi ce să le dau, șefu? Nu implementăm drăcovenia până atunci și o să fie ocupați cu asta? Nuu, că nu există suficient apetit pentru schimbare acum. Tot el era ăla care acum două luni îmi spunea că e imperios necesar să schimbăm softul și să implementăm unul nou. Patru.

Aș putea să număr mult și bine. Concluzia e tot aceeași și vine de la fostul meu șef. Luna de miere într-o corporație ține șase luni. Maxim! 

2022 : Perioada de probă

În caz că nu știați ce KPI mai urmăresc angajatorii în anul Domnului 2022 vă spun eu: punctualitatea.

Adică să vii la birou până la 9 dimineața, să deschizi laptopul conștiincios și să începi munca nu să stai la cafele. Slavă Domnului, m-a ajutat munca de acasă să-mi ating acest obiectiv care în mod normal ar fi fost misiune imposibilă pentru mine. Săru-mâna coane Boris, că ai recomandat munca la domiciliu timp de peste o lună din cele trei cât a ținut perioada de probă.

Prin urmare, am obținut în mod miraculos un feedback pozitiv și la capitolul punctualitate, semnat de către șefu, șefu lui și directorul general al noii firme în care lucrez de peste un trimestru. Pe lângă asta, trei pagini atent documentate cu ce-am făcut, ce n-am făcut și ce-ar fi fost bine să fac chiar dacă nu trebuia să fac și la urma urmei… am trecut perioada de probă!

Ptiu! Că tare greu mi-a mai fost. Nu că m-am omorât cu munca dar era să mor de frică că iau Covid sau alt virus londonez și nu-mi plătesc ăștia concediul medical decât cu indemnizația minimă pe economie. Care tare minimă mai e, mai ales când ai o gură (maaaaaare) în plus de hrănit.

 

Una peste alta, am trecut și peste asta. Bine, mai trebuie să trec eu peste o conțopistă de la Secretariat, o dragonoaică din State și o istericuță din propriul departament. Experiență am, așa că nu-mi fac probleme. N-am crezut, la cât de cârcotaș sunt eu de obicei, dar trebuie la un moment dat s-o zic și pe asta. Parcă e mai bine! 

Poate e efectul ăla eliberator când scapi naibii de un gunoi de șef bully, micromanager, cu idei fixe și absurde.