Huh?

După o așa replică primită (asta din titlu, vreau să zic), am lăsat munca și am tras o fugă pe blog să scriu o însemnare și să-i pun și un titlu cum ar fi..

Omul care spune ‘Huh?’

După care m-am gândit că interjecția cu pricina poate fi articulată și de alte mamifere așa că am rectificat...

Omul care spune ‘Huh?’

Dobitocul care face ‘Huh?’

Ok, sună mai bine dar totuși, interjecția a venit printr-un email. Adica, dobitocul cu pricina, și-a folosit copitele de la labele din față și creierul inevoluat pentru a lovi tastatura în următoarea succesiune a tastelor: H, urmat de u, urmat din nou de h și terminând efortul (mai mult mental decât fizic) cu un semn de întrebare. Așa că m-am văzut nevoit să rectific din tastatură:

Dobitocul care face ‘Huh?’

Prost să fii, huh? că scrii!

Moment în care mi-am amintit de perioada pre-corporatistă când făceam phishanaliza unui cercopitec inevoluat care se nimerise a-mi fi profesor. Să pornim de la origini, mi-am zis, poate oi înțelege ce moment traumatizant din cursul recent al evenimentelor l-a făcut să atace tastatura și să arunce un huh.

Așa că înainte să-l “trimit” (verbal) la origini, am decis să-mi sacrific câteva minute din prețiosul meu timp și să citesc mailul trimis de biped. De jos în sus. Iar între timp să arunc un titlu mai bun

Prost sa fii, huh? Că scrii

Drumul rațiunii trece prin Huh?

Wow! Lanțul de emailuri începe de la mai marele departamentului care le transmite mai multor omuleți un mesaj de felicitări pentru bunele rezultate la nivel național. Printre destinatari, și mamiferul care face obiectul acestei postări. Având informații mai detaliate, mi-am dat seama că din lista aia doar doi oameni meritau felicitări: șeful departamentului din Londra și al celuia din Dublin.

Mamiferul nostru conducea chipurile un departament din Bristol al cărui randament a fost considerabil mai mic decât cel care ar fi putut fi generat din dobândă dacă am fi depus toată investiția în acel departament într-un depozit bancar.

Din păcate pentru el, bipedul nostru nu avea această informație așa că a forwardat mesajul de la șef unor supuși din Bristol aruncând din tastatură un suplimentar “Not bad, huh?”

Moment în care a venit mailul fulgerător de la contabilitate cu defalcarea profitului național pe regiuni. Probabil i-au picat atât falca cât și mâna stânga de pe tastatură (dreapta era firește în pantaloni) la vederea dezastrului, căci următorul email a venit de la un sclav din Bristol către contabilitate, cerând explicații. Totodata, “se cerea” și un titlu mai bun cum ar fi:

Drumul rațiunii trece prin Huh?

Momentul când n-ai zice nici Huh 

Și mailul a venit. Repede. Moment în care în loc să tacă, mamiferul s-a hotărât să ceară din nou explicații. Ceva de genul ca de ce e accrualul atât de mic? Când el știe că a avut WIP mare.

Fază cam imprudentă. Cei care știu conceptul de Wip știu de ce. Wip-ul trebuie să fie oricum dar nu mare. Probabil că mamiferul confundase WIP-ul cu bețișorul de 10 cm care-i ține loc de penis. Având în vedere că îl copiase în mail pe Financial Controller, faza devenea tragi-comică.

O mică paranteză. Wip vine de la work in progress. E o chestie care crește pe măsura prestării serviciilor către client și care scade pe măsura facturării acelor servicii. Din păcate în societatea modernă, e responsabilitatea juniorilor/seniorilor să muncească iar a directorului să factureze. La sfârșitul anului financiar (vezi cazul de față), toți directorii sunt fugăriți de Financial Controller să factureze cât mai mult, riscând altfel penalizări.

Iar mamiferul nostru tocmai recunoștea că a UITAT să factureze niște clienți importanți.

Iar eu recunoșteam că pot pune un titlu și mai bun.

Momentul când n-ai zice nici Huh?

Prostul până nu-i fudul, nu zice huh? destul

Omul de la contabilitate a primit mailul și mi l-a retrimis mie, eu fiind cel care calculam respectivul accrual. Acum vă dați seama că în momentul în care ai o mie de lucruri de făcut, numai de dat explicații unui trântor nu-ți vine a face. Cu toate astea, trebuie să-mi aduc aminte de fiecare dată de vorba lui Dinică din Filantropica: “Fiți profesioniști, ce dracu!”

Și i-am explicat cercopitecului. Nu era nimic greu de înțeles, pur și simplu animalul uitase că facturase un client în avans. Probabil uitase să mai și presteze odată ce banii au intrat în cont, dar asta nu era treaba mea. Atâta timp cât nu se livrase nimic sărmanului client jumulit în avans, accrualul și implicit venitul pe Bristol trebuiau reduse. Simplu.

Și aici apare în sfârșit mailul papagalului care n-a putut să tasteze mai mult de trei litere urmat de un semn de întrebare. Așa că am tras concluzia și dacă n-ar fi intervenit directorul de business însuși care să-l tragă de urechi, i-aș fi răspuns eu la mail dar nu cu o interjecție, nici cu o propoziție scurtă, ci cu o poezie:

În lumea asta prost făcută

Căcații scriu Huh? în loc să pută!