Hoax potential periculos: Cum sa supravietuiesti unui atac de cord cand esti singur

Urmatorul hoax, catalogat drept potential periculos, circula atat pe email cat si pe facebook:

"Cum sa supravietuiesti unui atac de cord când ești singur.
Deoarece multi oameni sunt singuri cand sufera un atac de cord, fara ajutor, persoana a carei inima bate necorespunzător și care începe să simtă o stare de leșin, are doar, aproximativ 10 secunde înainte de a-si pierde cunoștința.
Cu toate acestea, aceste victime se pot ajuta prin a tusi în mod repetat și foarte energic. O respiratie adanca ar trebui să fie luata înainte de fiecare tuse, iar tusea trebuie sa fie adanca și prelungită, așa cum e atunci când se produce sputa din adâncul pieptului.
O respirație și o tuse trebuie repetate la fiecare două secunde, fără oprire pana soseste ajutorul sau până când inima se simte ca bate în mod normal din nou.
Respirațiile adânci, aduc oxigenul in plamani si miscarile de tuse storc inima și păstreaza sângele in circulatie. Presiunea asupra inimii, de asemenea, o ajuta sa recapete ritmul normal. În acest fel, Victimele atacurilor de inima pot ajunge la spital.
Spuneti la cât mai multe persoane despre aceasta. Le-ar putea salva viața!
Un cardiolog spune ca, daca toti cei care citesc asta, ar trimite-o la 10 persoane, putem salva cel puțin o viață.
Decat sa trimiteti bancuri, contribuiti, prin raspandirea acestei informatii, care poate salva viața unei personae!!!..."

Informatia din acest mesaj nu este recunoscuta, nici recomandata de personalul medical. Raspandirea acestei dezinformari este contraproductiva si potential periculoasa. Utilizarea acestei proceduri in locul cautarii de ajutor medical imediat ar putea mai degraba sa coste o viata decat sa o salveze.

Raspandirea acestei informatii prin contul de facebook sau email este considerata iresponsabila de catre situl specializat www.hoax-slayer.com

De asemenea, situl specializat www.wikihow.comrecomanda ca in cazul unui atac de cord sa ramai calm si sa minimizezi orice activitate. Orice efort (de exemplu, tuse repetata), va inrautati efectele negative ale unui atac de cord.

Sursa:
http://www.hoax-slayer.com/survive-heart-attack.html
http://www.wikihow.com/Survive-a-Heart-Attack

Invataminte corporatiste din copilarie

Astazi voi vorbi din nou despre promovare, si tot din propria experienta. Afacerea Promovarea 2013 va fi din nou dezbatuta pe larg dar pana atunci as vrea sa va povestesc despre Afacerea Promovarea ... 1988 !! Ei bine, ca o fi comunism sau capitalism, copilarie sau maturitate, se pare ca afacerea te marcheaza, mai ales in cazul unui esec!

Pentru ca inca sunt marcat de ticul sefului meu care nu se poate duce nici macar la wc fara sa faca in prealabil un background, ma conformez si ma intorc si mai mult in timp, mai precis in 1987.

1987

 In 1987 eram in clasa a-II-a, moment in care tovarasa comandant de unitate (aka tovarasa invatatoare) a creat detasamentul de pioneri. Si tovarasa a vazut ca era bine.

Si pentru ca detasamentul era prea mare, tovarasa a creat patru grupe. Si a vazut ea ca era bine. In a "patra" zi, tovarasa a creat comandantul de grupa, care sa stapaneasca toate vietuitoarele din grupa.

Aici apar in sfarsit eu. Eu si Andreea, cei doi candidati pentru sefia grupei a-IV-a. Cine ne-a nominalizat nu mai stiu, dar stiu ca am pierdut alegerile cu 9 voturi la 6. Ceea ce nu era chiar rau. Aveam 6 voturi, Andreea era foarte populara, iar la anul erau din nou alegeri.


1988

Si a venit si anul urmator, adica 1988, cu tot cu alegeri. "Pai pe cine nominalizati?", intreaba tovarasa. Eu, sigur pe mine, ma ridic si politicos din fire zic: "Pai eu o nominalizez tot pe Andreea." Normal, ma asteptam sa ma nominalizeze si Andreea tot pe mine. Lucru care nu se intampla. Toata lumea tace.

 "Tu, Andreea, pe cine nominalizezi?", intreaba invatatoarea. Inima imi sare din loc. "Pe Oana", zice Andreea aruncandu-ma intr-un con de disperare. "Nu, ca are 6 la istorie", respinge repede comandantul de unitate propunerea dupa care purcedem la votare si clasa aproba in unanimitate inca un mandat al Andreei.

Dar nu aici se incheie afacerea. Peste doar cateva zile, din nou alegeri. Se alege comandantul de detasament. In functie era nesuferitul de Robert, cu care chiar ma batusem o data si din pacate nu fusesem eu invingatorul. Se numara voturile si... yeeees, Andreea castiga alegerile iar Robert, care anterior pierduse si sefia grupei I, iese din comandament.

O sansa cu care nu te mai intalnesti

Euforia nu dureaza mult pentru ca realizez ca grupa mea ramane fara comandant, Andreea fiind promovata acum la rangul de comandant. "Pai si cine o sa fie acusi comandantul grupei?", intreb eu incet. "Pe tine or sa te puna!" imi zice usor Bianca, colega de banca. Emotiile imi revin numai ca Bianca nu e in grupa cu mine iar tovarasa reia intrebarea:

 "Grupa a-IV-a, pe cine nominalizati pentru comandant?" Ok, acum e acum, acum trebuie sa fie momentul meu de glorie! Eu voi fi comandant de grupa iar ingamfatul de Robert nici macar nu va mai fi in comandament !!! Yes!

Secundele trec insa si nu vad nicio mana ridicata. Eu n-am voie sa ma nominalizez singur, ca m-as fi auto-propus. "Chiar nimeni?", zise invatatoarea spre disperarea mea. Inca am pumnii stransi. Poate, poate, cineva din aia 6 care m-au votat anul trecut o sa realizeze cat de minunat sunt si o sa-mi rosteasca cu mandrie numele. Minunea nu pare insa se intample iar vocea invatatoarei se aude din nou.

Deznodamantul

"Pai atunci il iau pe Robert de la grupa I, si il mut in grupa a-IV-a. Il vreti pe el comandant?". O, nuuuu, nu imi faceti asta! Nu imi distrugeti visele in cel mai brutal mod cu putinta! Nu lasati dusmanii sa castige!

 Cosmarul cel mai negru prinde insa realitate pe masura ce mainile incep sa se ridice si sa voteze monstruoasa propunere. Si cu asta, lua sfarsit si visul meu de prea-marire si promovare. Bineinteles, spunandu-mi in sinea mea: "Poate la anul!"

Anii au trecut iar comandamentul a picat in cele din urma cu tot cu comunism. Cu toate astea, intamplarea a ramas ca referinta drept cel mai negru moment din carieristica mea. Chiar si acum, ca sa-mi revin dupa intamplarile mele de coma cu contabila contopista, dasteptul de la IT, Scorpia, seniorul pupincurist, Tipicarul sau Petrica, ca sa ma calmez tot la momentul ala din trecut apelez. Cum naiba sa am tot culoarul liber, toti concurentii mei eliminati si cu toate astea sa ma sape colegii? Iar daca am invatat ceva din chestia asta si am aplicat in ultimii 25 de ani, a fost ca:

1. Nu e intotdeauna suficient sa mergi pe burta pe principiul "las ca nici ailalti nu sunt mai breji"
2. Nu trebuie sa fii atent numai la sefi. Uneori, colegii (the peers) sau subalternii pot face diferenta.

Said I am ill but I lied

“I said I love you but I lied”, a zis Michael Bolton si a devenit celebru. Corporatistul nostru canta insa mai tot timpul, dar cu un refren modificat: “I Said I am ill but I lied”.

Cum se “imbolnavesc” asiaticii

Pe vremea cand lucram in tara, concediul medical era la moda. Cine n-avea suficiente zile de concediu, gasea un doctor caruia sa-i dea spaga in schimbul unui "concediu medical" de cateva zile.

Prin strainatate lucrurile par mai simple. Nu mai trebuie nicio adeverinta, daca n-ai chef sa vii 3 zile, te dai bolnav si ei te cred pe cuvant. De obicei se intampla cand ai un deadline, mai ales la pakistanezi. Unii au chiar exces de zel, pentru a fi mai convingatori.

Pe cand scriam pe ablog, un fecior maroniu cu parul gelat a venit la serviciu cu o masca pe fata, moment in care l-am botezat Zorro. A plecat dupa 10 minute cu tot cu laptop (avea Skype pe el), nu inainte de a spune: “Stati departe de mine, am gripa porcina!”. Eu cred ca avea gripa porceasca dar… poti sa-l dovedesti?

Unui indian i-au sclipit ochii cand a vazut pentru prima oara in viata zapada. S-a uitat pe fereastra dimineata si a vazut ca de obicei, biroul aflat vis-à-vis de locuinta. Numai ca de data asta intre birou si casa se afla o strada acoperita de un strat mic pufos de zapada dar si de o bucata mica de gheata. A chemat doi conationali “sa-l ajute” sa treaca strada dar vai!... ce sa vezi dom’le aluneca si nu putea inainta niciun centimetru. Asa ca a facut cale intoarsa si a sunat la birou spunand ca ii este imposibil sa ajunga.

In acelasi timp, o filipineza din cele cateva sute care au invadat insula avea o problema si problema nu era mica. Trebuia sa termine un raport si pare-se ca nu mai avea timp. Numai ca la filipinezi timpul este o notiune pe care ei o inteleg altfel, mai ales ca ei pot sa lucreze 24 de ore fara sa oboseasca. Aveau cand, dar problema e ca nu mai aveau timp… bugetat. Si cum asiatica noastra nu vroia sa para ineficienta si sa inregistreze mai multe ore decat pe plan, si-a luat laptopul acasa si a sunat sa spuna ca e bolnava si nu vine in ziua respectiva. Zi in care n-a bolit, ci a muncit cu drag si spor dar avand grija sa puna pe timesheet “boala” si nu ceea ce facuse de fapt.

Dar britanicii?

Am ramas prost (dar nu mai prost decat maronii), masca (dar nu mai ceva decat masca lui Zorro de mai sus) si mut (dar nu mai mut decat filipinezii cand ii intrebi de ce timesheetul lor are 8 ore cand noaptea trecuta erau in birou la ora 3) de uimire. Cum naiba de sefii astia occidentali, cu tot departamentul lor de Has-Er pot sa puna botul la asa ceva?

Am crezut ca le-am vazut pe toate mai ales ca asiaticii nostri au inceput sa se rareasca ca urmare a unei directive cu privire la imigratie. Aveam sa ma insel amarnic. Cel mai rau n-au lovit nici fili, nici indienii si nici pakistanezii. Premiul I cu coronita la frauda aveau sa-l ia detasat …britanicii. C-or fi ei englezi, scotieni, galezi, nord-irlandezi sau din insulele britanice si se dau diferiti, de data asta aveau ceva in comun.

Dupa cum am mai spus probabil, companiile de pe-aici si-au facut un obicei in a da afara trainees (juniori pe care ii trimit si la cursuri de specializare in paralel cu munca pe plantatie) care isi pica examenele. Bineinteles, exista o exceptie si anume studentii care sunt bolnavi. Si cum o boala d-asta gen gripa porcina nu poate tine chiar atat de mult, cel putin nu 3 ani cat tin studiile, britanicii nostri s-au gandit ca ar fi cool sa pretinda ca au o dizabilitate.

Nu stiu daca s-au luat unii dupa altii sau daca au citit pe internet dar cea mai buna metoda de a trisa la examene (30 de minute in plus pentru fiecare) si de a fi ferit de concedieri cauzate de acest criteriu este sa te auto-declari ca avand o tulburare la citit. Mai exact, dislexie. Bine, auto-declaratul e prima faza, de obicei trebuie sa o certifice si un doctor, numai ca pe aici doctorul e primul care se jeneaza sa puna la indoiala reputatia pacientului, om de vaza angajat la o mare multinational, asa ca orice corporatist poate obtine in doi timpi si trei miscari un certificat de dislexic.

Cine sufera?

Aparent, nimic anormal, omul e nascut sa minta si la urma urmei cine nu a sunat sa se dea bolnav cand de fapt n-avea chef de munca? Se numeste trisat dar pana la urma are cineva de suferit?

Pai eu zic ca are. In primul rand sunt aia care se imbolnavesc cu adevarat o data pe an si ca atare nu vin la serviciu. Ce-o sa creada lumea? Ca sunt inchipuiti si n-au nimic. Iar cand contagiozitatea bolii trece si vin la serviciu, ei sunt in continuare in convalescent dar sefii isi inchipuie ca s-au odihnit destul acasa, deci pot sa faca lejer niste overtime.

Daaaar, mult mai rau este de cei cu adevarat dislexici. Cei care s-au luptat cu boala asta din copilarie, care au muncit din greu ca sa poata citi cat de cat cursive si sa scrie fara erori de ortografie. Cei care fara sa fie mai putin inteligenti, au un mecanism diferit de functionare a muncii. Acei care au cu adevarat nevoie de 30 de minute in plus la examene, nu pentru a scrie mai mult pe subiect ci pentru a reusi sa citeasca textul si sa fie atenti la scris.

Din aceleasi motive, munca la serviciu le ia mult mai mult timp decat unui om fara aceasta dizabilitate. Numai ca, din cauza sarlelor demascate mai sus, lumea a inceput sa creada ca dislexia este o boala inventata. Ca atare, ii iau de sus pe cei dislexici (adevarati, nu inchipuiti), considerandu-I lenesi si dandu-le o evaluare negativa.

Asta in timp ce bolnavii inchipuiti ajung sa ia cele mai bune evaluari ca doar sunt odihniti, relaxati, au timp mai mult la dispozitie si mai ales, un chef nebun de a fredona:

I said I’m ill, but I lieeeeeeed !

Lingvistice

Colegu din dreapta stie franceza. Atat de bine ca s-a apucat s-o foloseasca pe intranet. Unde? Pe pagina lui de contact, la job description.
Tot lui ii place Mylene Farmer. Atat de mult ca i-a folosit a doua parte a unui refren ca si job description. Bine ca n-a inceput cu... inceputul. Altminteri, ar fi ilustrat perfect starea de fapt a intregului sistem corporatist:

Tout est chaos 

A côté

Tous mes idéaux : des mots

Abimés...

Tot colegu din dreapta s-a grabit sa profite de sarbatoarea nationala a insulei. Atat de mult incat a mancat L-ul din mesajul out of office. Desigur, un "L" lipsa nu e un capat de lume, mai putin in cazul in care L-ul ala e din cuvantul "public".
Asa ca mesajul sau se citea "The office is closed due to pubic holiday"
Aveti si voi grija ca vin Rusaliile. Si daca aveti out of office in romana, sa nu mancati b-ul ca iese de-o "sarbatoare pulica" !



Spre deosebire de acelasi coleg, eu nu prea ma pricep la limbi straine. Asta desi corporatia mama e intr-o tara vorbitoare de limba germana.
Fiind o corporatie care se respecta, are un filtru de emailuri prin care mesajele care contin cuvinte obscene sunt blocate.
Probabil daca eram mai cult, n-as mai fi facut greseala sa scriu cu patos unui consilier atletic despre cat de bine este sa ai "muschi" mai puternici.

Un recruiter sincer

Draga corporatistu,

Nu ne cunoastem si n-am mai vorbit (perfect adevarat!). Motivul pentru care iti scriu este ca sunt un recruiter care s-a angajat azi (wow, unde era regula aia ca n-ai voie sa spui clientului ca de-abia ai inceput?) la [Firma de audit]. Prima mea sarcina aici (un monument de sinceritate, parca ar fi un film american in care chirurgul ii spune pacientului ca e prima lui operatie pe inima) este sa le gasesc un post de senior auditor in [Insula unde locuiesc].

Ti-am vazut detaliile pe LinkedIn si m-am gandit ca e prudent (ma intreb care ar fi fost varianta aia imprudenta ) sa iau legatura cu tine si sa inteleg mai mult despre backgroundul tau (daca se refera la ala de la calculator, e un logo al actualului angajator) si cum vezi tu lucrurile in materie de dezvoltare si progres (pai da, mare progres ar fi sa ma duc senior la o firma de audit) si care ar fi scopul tau final ( hm, sa ies la pensie?)

Te rog sa imi spui care ar fi cel mai bun moment sa te sun, si ce numar ai ca sa putem discuta (mda, pai eu ma plictisesc la serviciu, n-am altceva mai bun de facut decat sa vorbesc la telefon! )

Regards,
[Recruiter]

I-am dat un raspuns elegant insa adevaratul raspuns ar fi fost o intrebare:

De unde recruteaza astia recruiteri in ziua de azi?

Busy season si coruptia

In postarea trecuta m-am riscat si am facut o afirmatie pe care sper s-o fi si demonstrat si anume:

In timpul busy seasonului, salariatii sunt exploatati de catre angajatori, ceea ce incalca flagrant drepturile omului.

N-a trecut mult timp si iata ca imi fac curajul sa mai lansez inca o afirmatie pe care de asemenea vreau sa o demonstrez:

Pentru ca incalcarea drepturilor omului sa nu aiba consecinte financiare sau reputationale, corporatiile busy corup.

Background

Pentru ca obisnuinta s-a transformat deja in reflex, n-as putea nici daca m-as chinui sa incep altfel decat printr-un background. Mai ales ca nu se stie cand o da sefu’ peste blog si ma face cu ou si otet ca nu am facut un background – si aici o sa-l citez pe el – in order to meet our stakeholders’ needs. Si cum stakeholderii mei – aka cititorii - se intreaba deja despre ce consecinte financiare sau reputationale ar avea faptele de vitejie ale multinationalelor, ma vad nevoit sa precizez.

Desi americanii s-au sters la cur cu orice fel de lege care ar reglementa un numar maxim admis de ore lucrate pe saptamana, situatia nu sta la fel in Europa. Conform directive europene mentionate in postul anterior, angajatii nu pot fi obligati sa lucreze mai mult de 48 de ore pe saptamana. Bine, in UK deja exista o alta lege prin care angajatii pot sa (a se citi sunt obligati sa) faca opt-out de la acest drept, dar in cea mai mare parte a continentului, orele scriptice ale angajatilor sunt sub 48.

In afara de asta, tabloidele de peste tot de-abia asteapta ca vrean angajat ajuns la epuizare sa rupa tacerea si sa le faca rost paparazzilor de-un titlu gen “Seful urla, arunca cu obiectesi suna la 2 noaptea”.

Este nevoie ca firmele in cauza sa fie in stare sa-si acopere urmele si, prin coruptia angajatilor, sa fie in stare sa produca dovezi suficiente prin care sa arate ca de fapt nimeni nu lucreaza asa mult nici macar in sezonul busy.

Timesheetul. Cum il manipulam?

Cu putine exceptii, firmele care au un sezon busy au si un timesheet prin care angajatii constiinciosi inregistreaza timpul lucrat pentru fiecare client. Chestia nu tine loc de cartela de pontaj pentru ca angajatii au oricum un card de acces in hardughia de sticla care arata exact la ce ora din dimineata au venit si la ce ora din noapte au plecat.  Conform teoriei, timesheetul ajuta la suprafacturarea clientilor necooperanti pentru care, din vina lor se lucreaza mult.

In realitate, criza financiara afecteaza orice firma asa ca orice incercare de a lua bani in plus reprezinta sfarsitul contractului cu clientul respectiv. Asa ca, in lipsa unui avanataj financiar, timesheetului i-au mai ramas trei moduri de utilizare:

1.   De a reflecta gradul de incarcare a angajatilor si numarul mediu de ore lucrate
2.   Pentru acele putine corporatii care inca mai platesc overtime, de a calcula numarul de ore suplimentare per angajat
3.   De a calcula eficienta fiecarui angajat prin compararea numarului de ore bugetate cu numarul de ore efectiv lucrate

Si cu aceasta am raspuns cumva la prima nevoie a stakeholderilor mei si anume: Cum dovedeste SRL-ul multinational ca nu incalca drepturile angajatilor si implicit legislatia? Usor de anticipat, manipuland timesheetul prin diminuarea numarului de ore lucrate de catre angajati. Intrebarea nr. 2 pentru un manager hraparet de multinationala: Cum sa facem, cum sa dregem sa manipulam timesheetul?

Overtime platit sau neplatit. Cum il inregistram?

Raspuns scurt: nu-l inregistram. Sau il inregistram in cantitati nesemnificative.

Raspuns pe larg: procedura depinde de politica firmei respective si anume daca plateste sau nu orele suplimentare. Aparent, orice angajat normal ar dori sa puna cat mai multe ore in plus pe timesheet pentru a fi platit mult. Fals. Hraparetul de manager de multinationala a pus deja in aplicare un sistem de aprobare a overtimelui. Iar ca probabilitatea de a plati sa fie cat mai mica, aprobarea trebuie sa se faca in avans.

Se intelege acum ca fiecare manager de job/proiect nu are bugetat niciun overtime, ca altminteri nu mai iese marja comerciala. Ca atare, nici n-o sa aprobe nimic in avans iar daca omul va veni ulterior sa spuna ca a lucrat mai mult, ii va spune verde in fata ca a fost un ineficient si ca trebuie sa-si taie de pe timesheet orice numar de ore mai mare decat 40.

Asadar si prin urmare, probleme mai mari au corporatiile care nu platesc overtime. De ce? Pentru ca nu mai exista un control direct si imediat asupra timpului inregistrat de negrisorii de pe plantatie. Negrisorul isi face timesheetul cum stie si apasa pe buton iar numarul de ore lucrate se duce direct in sistem fara ca vreun sefut sa mai influenteze rezultatul prin alt buton sau aprobare pe hartie. De unde apare o noua intrebare pentru top managementul firmei:

Angajatul. Cum il corupem?

Moment in care am ajuns in sfarsit de unde am plecat. Iar raspunsul la a treia intrebare este… Ma rog, din punctul lor de vedere, raspunsul ar fi prin folosirea parghiei eficientei. Le explici ca nu sunt eficienti daca nu se incadreaza in buget si angajatii vor avea grija sa nu puna decat foarte putine ore de overtime. In realitate, reiau intrebarea:

Cum ii corupem pe angajati sa fie cuminti, sa nu raporteze overtime (chiar daca muncesc dublu) iar noi sa dam bine in corporate responsibility reports?

Raspuns: Le dam spaga !!!

Studiu de caz. Angajatii Charity si Fairly  lucreaza pe acelasi proiect cate 80 de ore pe saptamana si sunt la fel de performanti. La sfarsit, proiectul este livrat la timp si clientul este multumit. Fairly este constiincios si corect si trece pe timesheet toate cele 80 de ore in timp ce Charity considera ca face munca caritabila si trece doar 40.

La final de an, ambii angajati primesc evaluarea si desi la calitati tehnice primesc acelasi calificativ (bun), ceva ii diferentiaza.

Charity a fost foarte eficient pe parcursul proiectului si s-a incadrat in buget, imbunatatind totodata eficienta proiectului comparativ cu anul trecut. Consideram ca Charity este pregatit pentru a primi responsabilitati mai mari si propunem promovarea lui la o pozitie manageriala.

Fairly ar trebui sa fie mult mai atent la buget (keep an eye on the budget), caci bugetul a fost deposit cu 80-90%. Asta demonstreaza ca Fairly nu a inteles de la inceput toate aspectele proiectului si nu a adresat intrebari superiorului ceea ce a condus la ineficiente. Ca atare, consideram ca Fairly are anumite deficiente tehnice care trebuiesc remediate de urgenta. Propunem un plan de imbunatatire a performantelor prin care Fairly sa poata lucra la potentialul lui maxim si sa se incadreze in buget. Acest plan va fi atent monitorizat in urmatoarele 12 luni urmand ca dupa aceasta perioada sa apreciem daca Fairly si-a atins obiectivele stabilite sau daca stabilim un nou plan. Totodata, datorita situatiei financiare precare a mediului economic, conducerea a stabilit ca salariile celor care nu au depasit asteptarile (inclusiv Fairly) vor fi inghetate la nivelul anului anterior.

Mai pe scurt, toti salariatii care fac munca caritabila (adica muncesc pe GRATIS un numar considerabil de ore fara a-l inregistra nicaieri) vor fi promovati. Ceea ce se reduce inevitabil la bani, caci promovarea nu inseamna absolut nimic altceva decat bani in plus la salariu. O mica spaga drept recunostinta pentru ca au fraudat cu buna stiinta anumiti indicatori, destul de importanti de altfel, ai firmei.

Dupa care, o publicatie oarecare economica va publica un articol din care spicuiesc: In Romania, coruptia si mita, dar si cresterea fiscalitatii si evolutia inflatiei, afecteaza negativ dezvoltarea afacerilor, releva un studio al prestigioasei firme de consultanta XYZ. Care XYZ este exact aceeasi companie care, atat in Romania cat si in Occident, isi corupe angajatii in mod frecvent sa faca raportari incorecte.

Busy season si exploatarea

Pentru ca sunt multe feluri de-a o spune, dar nici unul nu e usor, voi incerca s-o fac direct si sa redactez o afirmatie pe care ma voi chinui apoi sa o demonstrez.

In timpul busy seasonului, salariatii sunt exploatati de catre angajatori, ceea ce incalca flagrant drepturile omului

Background

Dupa cum v-am spus, sefu meu e cam tipicar si nu trimite niciun mail fara un background super detaliat. Nu conteaza ca vrea niste casti de la IT sau cere lamuriri de la CEO-ul grupului, problema lui trebuie incadrata neaparat intr-un background. Dar nu despre sefu vom vorbi azi, ci despre busy season iar obisnuinta ma indeamna sa incep cu tot cu un background al busy seasonului.

Busy seasonal e perioada aia dintr-o orice activitate care e a naibii de aglomerata si importanta, mai ales pe plan financiar. Daca vorbim de agricultura, busy seasonul este sezonul recoltei, ca atunci umpli caruta si o vinzi pe bani multi. Daca vorbim de retail, vanzatorii se gandesc inca de pe acum ca trece vara si ii asteapta iar decembrie sau luna cadourilor cand banii oamenilor de rand migreaza spre oamenii cu magazine.

Blogul de fata nu trateaza insa nici agricultura nici retailul. Iar cand vorbesc de busy season ma refer la acei sclavi pe plantatie care presteaza servicii ce se invart in jurul anului financiar-contabil. Care an financiar contabil coincide intr-o mare masura cu anul financiar contabil. Nu dupa mult timp de la ultima sampanie destupata de revelion, incepe si chinul numit busy season care dureaza cam pana la sfarsitul lui aprilie.

Ce inseamna busy? Inseamna al naibii de aglomerat. Inseamna zeci de mii de oameni care timp de 4 luni nu mai vad lumina zilei si pleaca acasa dupa miezul noptii. E mai usor sa spunem cate ore nu lucreaza. Cam 6-7, si majoritatea sunt petrecute dormind. Pe langa faptul ca n-au viata sociala, lipsa de somn si de odihna duce adesea la boli si deja stim cu totii cateva cazuri in care munca mai si omoara pe om.

Drepturile omului

La televizor auzim mai mereu de incalcarea drepturilor omului in diverse tari mai putin dezvoltate. Ba chiar ceva mai dezvoltate. De pilda, G8-ul se plange ca presedintele Azerbaijanului nu prea respecta libertatea de exprimare a adversarilor politici. Sau ca Biserica ortodoxa din Armenia nu respecta libertatile religioase ale altor culte. Sau alte drepturi politice.

Ma, dar dreptul la o viata sociala nu conteaza?

Hai sa luam de pilda Filipine, ca mai nou am citit pe undeva ca e noua China si acolo va fi cea mai mare crestere economica. Ei bine, cresterea se va face pe spinarea angajatilor, Manilla fiind unul dintre putinele orase in care  birourile sunt echipate cu canapele extensibile. Motivul? Pai na, ziua vin clientii si asteapta in receptie iar noaptea dorm corporatistii maxim 2 ore pentru ca altfel ar fi irosit timpul de odihna cu transportul. Aparent, li se respecta dreptul la comfort, dar in realitate li se neaga orice drept la demnitate si la o viata umana.

Din Filipine luam avionul si intr-o ora ajungem in Australia, unul dintre statele cele mai dezvoltate si in care migreaza multi corporatisti in ultima vreme. Spre deosebire de tara de mai sus, corporatiile au ridicat nivelul de comfort si au incheiat contracte cu cel mai apropiat hotel de birou. Corporatistii care termina dupa miezul noptii se cazeaza la hotel pe banii firmei pana dimineata la 7. Ca atare, viata de pe canapea se transforma in viata din hotel.

Ceva mai la est, Japonia e membru G8 si se plange de drepturile omului care nu sunt respectate in alte tari. La ei insa, rata sinuciderilor e cea mai ridicata din lume pentru ca nu mai exista nimic in viata oamenilor in afara de munca. Nici Rusia, alt stat din G8 nu sta mult mai bine. Recent, o rusoaica imi spunea ca pleca acasa la ora 12 noaptea. Asta in cazurile cele mai bune, ca in cele mai rele nu mai pleca.

In fine, stiu ca va plictisesc posturile lungi asa ca nu voi enumera tot mapamondul si voi incheia cu crema democratiei si cu fantanile (as fi folosit termenul de put, dar nu stiu care e pluralul) tuturor ideilor si idealurilor despre cum trebuie respectate drepturile omului. Ma refer la alianta de fier dintre Statele Unite si Regatul Unit. Pe cat de usor vorbesc niste gogi din arealul respectiv despre drepturile politice de te miri unde, pe atat de usor drepturile sociale sunt ignorate in propriile tari.

US e una dintre putinele tari in care nu exista o lege a numarului de ore maxime. Overtimeul e vazut ca o marfa, iar limita de la care se plateste mai scump e de 60 de ore pe saptamana si asta doar in unele state. In ceea ce priveste Regatul Unit, e singura tara care nu stiu cum naiba face dar uite ca mai obtine o exceptie de la regulile UE si nu are limita maxima standard de 48 de ore pe saptamana.

De ce? Pai lucrurile sunt mai simple decat par. Tot tarile astea doua sunt recunoscute dupa modul in care majoritatea firmelor de servicii financiare si consultanta sunt organizate in forma parteneriatelor. Ca atare, banii facuti din exploatarea sclavilor de corporatisti ajung la parteneri aproape instant, numai bine sa mai cumpere trei yahturi si cinci case de vacanta. 

Iar o parte din bani (aia neoprita prin circuitul offshore) ajunge la bugetul de stat sub forma de impozite si finanteaza retorica cu privire la nerespectarea drepturilor omului din alte tari. In timp ce la ei in tara, sclavagismul e in floare.