N-am murit, am fost doar ocupat cu niște schimbări față de ultima postare de pe-aici. Au mai apărut copii (nu mă întrebați la câți am ajuns că îl las pe Despot să răspundă), am schimbat orașul de reședință (nr. 5), țara (nr. 4) ba chiar și continentul (nr 2).
Iar odată ajuns de cealaltă parte a “iazului” (the other side of the pond) a venit vremea sa mai fac o schimbare, una foarte necesară pentru hrana copiilor și cățelului. După 4 interviuri cu 5 intervievatori, am primit în cele din urmă oferta pentru corporația nr. 8! Dar stai! N-am terminat cu numerologia. Ca să pot începe, trebuie să obțin în prealabil referințe de la 2 foști manageri!!
Deși n-aveam niciun chef de exercițiul ăsta, n-aveam de ales decât să mă dau pe toboganul de pe memory lane și să încerc să văd pe cine aș putea pune “arbitru” (sau “referee”). Cu riscul de a-l supăra pe profesorul de istorie Voiculescu din liceu (cro-no-lo-gic!!!), o să strig catalogul managerilor de la coadă la cap sperând ca timpul de răspuns e invers proporțional cu numărul de ani care au trecut de la ultima întâlnire.
SOF: Ți-aș da, dar mă bate șefa
Începem cu SOF, Sexagenarul Old Fashion, cel care mi-a fost șef în ultimii 3 ani de carieră la corporația nr. 7. M-am gândit că fiind de modă veche, o să îmi dea fără probleme având în vedere ca prin anii ‘80 (anii lui de glorie) procedeul ăsta de a obține recomandare de la fostul șef se practica și-n UK. Între timp, guvernanța corporatistă a omorât facerea de bine impunând ca orice recomandare să fie dată doar de HR și să nu conțină nimic în afară de datele de angajare.
Acestea fiind spuse, oamenii cu bun simț au continuat să-și pună obrazul la bătaie, dând în continuare scrisori de recomandare pentru foști angajați.
Nu și SOF căruia îi era frică de Dragonul Irlandez mai ceva decât lui fi-miu de Monstrul din Întuneric. Nu cumva să afle (cum pana mea ar fi putut afla??) și să dezlănțuie Jihadul pentru încălcarea regulamentului intern. Așa că mi-am luat gândul și am pornit la inventarierea șefilor de la corporația nr. 6, o corporație pe care nu pot să o descriu decât toxică.
The good, the bad and the ugly
Hai mă, ca îi fac hatârul profesorului Voiculescu și îi iau cronologic de acum încolo. Începem cu Bacon Bap, șeful amator de chifle cu slănină. Sef pe care l-aș putea denumi și Bacon Zero ca tot seamănă unele chifle cu un zero.
Zero ajutor, zero contribuție, zero compasiune, zero spirit de echipă și probabil tot zero recomandări aș fi primit dacă i-aș fi cerut.
Așa ca am purces la al doilea șef, cel adus printr-o fraudă de proporții de Bacon Bap: Saffa, sud-africanul cu idei crețe. Dacă lui Bacon Bap i s-ar fi potrivit rolul the Bad într-un western,Saffa era the Ugly. Să-l pun pe ăsta referee ar fi însemnat să-mi dau singur foc la valiză. Mi-ar fi scris un eseu în care ar trona cuvinte gen inconsistency, ne-aliniere perfectă la dreapta în Word sau nepupat în cur auditori.
Așa ca am purces la ultimul șef, singurul manager adevărat pe care l-am avut în ultimii 15 ani. Deși nu lucrasem cu ea decât 9 luni, a avut mult mai multe cuvinte de apreciere în perioada asta decât au avut împreună cei doi măgari mai sus menționați mai sus. Nu numai că a acceptat să îmi dea recomandare ci a și făcut-o în 10 minute, semn că totuși corporația asta a avut și un ‘the Good’ în westernul care pentru mine a durat 6 ani și 5 luni.
Prost, prost dar și ticălos?
Bun așa, am bifat referința unui manager. Hai să îl găsim și pe cel de al doilea! Ne mutăm la corporația nr. 5!
Lucrurile sunt mai simple, nu avem decât un manager, nu trei. Westernul ‘The good, the bad and the ugly’ nu se mai aplica la 3 persoane diferite, ci la 3 ipostaze ale aceluiași personaj intitulat ‘Tipicarul tocilar’. Ugly? Păi cum poți să fii altfel când ești un ticălos care îmi dă la ultima evaluare ‘as expected’ când eu am fost singurul implicat de la cap la coadă în toate proiectele? Bad? Control freak, pupincurist și total incompetent. Good? Ei, să zicem ca uneori la un pahar era mai de treabă și mă mai ajuta să mă car acasă când am vreo problemă personală. Pe asta am mizat și eu când m-am decis să îi cer Tipicarului să fie referee.
Îi scriu pe Whatsapp. Tăcere. La o oră nesociabilă se hotărăște să răspundă. “Nu ne-am mai văzut de peste 10 ani! Nu pot să înțeleg cum e posibil să îmi ceri mie referințe. Sper să găsești pe cineva cu care ai interacționat mai recent.” Și uite așa proverbul mondial “Nicio faptă bună nu rămâne nepedepsită” s-a aplicat și aici. Ba chiar și proverbul românesc “Pe cine nu lași să moară..”
Și atunci mi-a părut rău că nu l-am lăsat să moară pe ticălos când am avut ocazia. Nu mă refer desigur la neutralizare fizică ci la o execuție a carierei. Proaspăt revenit după o secondare în Singapore, tipicarului îi era frică și de propria umbră apăsat de povara unei promovări la o funcție pentru care nu avea niciun skill tehnic. Salvarea i-a venit de la nevastă-sa, care îi cunoștea personal pe toți directorii din corporație dar niciun director nu i-ar fi salvat curul dacă nu ar fi performat tehnic pe Proiectul Vânturel, proiect acoperit integral de mine.
Mâine. Metodologic!
Nu m-am descurajat de refuzul ticălosului și am pornit pe calea memoriei înapoi la corporația nr 4. Ultimul manager cu care lucrasem acum 14-15 ani era Conul Metodolog, cel pentru care metodologia firmei era un fel de Biblie. Spre deosebire de Tipicar, omul s-a bucurat să audă de mine și mi-a promis că mă va ajuta. De altfel, mă ajutase și prin 2010 cu o viză, urmărit fiind de oamenii de la Imigrări.
Numai ca unele lucruri nu se schimbă niciodată și nici omul nostru nu s-a schimbat prea mult din 2010 când îmi zicea agale: “Da, mâine revizuiesc!”. Și mâine se transformă in poimâine și poimâine în răspoimâine și tot așa. Iar eu, în 2025, nu prea aveam multe zile răgaz de la noul angajator care vroia să încep de ieri dacă se poate.
Amintiri din 2009
Așa că m-am întors și mai mult în timp și mi-am amintit de Petrică, sau ‘Brațul Kenyiei’ după cum se intitula el singur, amintiri din perioada 2007-2009. L-am cunoscut în 2007, an când mi s-a luat definitiv de România lui Tăriceanu și m-am cărat cu inima cât un purice în străinătate.
Nu l-am ajutat eu cu noțiuni tehnice (cum s-a întâmplat cu Tipicarul), m-a ajutat el pe mine. Habar n-aveam de standardele locale, de legislație, de tabieturile unor personaje înalte din firmă, de cum trebuie să vorbești cu unii clienți. Petrică m-a ajutat. Cât a putut și el. Am mai dat-o și în bară dar dacă nu era el poate n-aș fi rezistat 5 ani la locul de muncă respectiv.
Au fost doi ani frumoși, dar în 2009 a plecat înapoi în Kenya și de atunci n-am mai vorbit cu el până în 2025. 16 ani! Și aici s-a văzut diferența de caracter. Dacă infectul de Tipicar a refuzat să-mi dea recomandare ca nu ne-am văzut de 10 ani (bullshit, ne mai văzusem la o bere de când n-am mai lucrat împreună) deși îl ajutasem enorm, Petrică mi-a dat după 16 ani de tăcere după ce ca ma ajutase mai mult el pe mine decât eu pe el.
Și uite așa am încălecat pe un cal american și am obținut primul job în țara tuturor posibilităților. Cât despre Tipicar, am o vagă senzație ca ne vom mai întâlni iar Karma îl va lovi la fel ca pe SOF
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu