Corporația nr. 8: Reverberații din trecut

N-am murit, am fost doar ocupat cu niște schimbări față de ultima postare de pe-aici. Au mai apărut copii (nu mă întrebați la câți am ajuns că îl las pe Despot să răspundă), am schimbat orașul de reședință (nr. 5), țara (nr. 4) ba chiar și continentul (nr 2).

Iar odată ajuns de cealaltă parte a “iazului” (the other side of the pond) a venit vremea sa mai fac o schimbare, una foarte necesară pentru hrana copiilor și cățelului. După 4 interviuri cu 5 intervievatori,  am primit în cele din urmă oferta pentru corporația nr. 8! Dar stai! N-am terminat cu numerologia. Ca să pot începe, trebuie să obțin în prealabil referințe de la 2 foști manageri!!

Deși n-aveam niciun chef de exercițiul ăsta, n-aveam de ales decât să mă dau pe toboganul de pe memory lane și să încerc să văd pe cine aș putea pune “arbitru” (sau “referee”). Cu riscul de a-l supăra pe profesorul de istorie Voiculescu din liceu (cro-no-lo-gic!!!), o să strig catalogul managerilor de la coadă la cap sperând ca timpul de răspuns e invers proporțional cu numărul de ani care au trecut de la ultima întâlnire.

SOF: Ți-aș da, dar mă bate șefa 

Începem cu SOF, Sexagenarul Old Fashion, cel care mi-a fost șef în ultimii 3 ani de carieră la corporația nr. 7. M-am gândit că fiind de modă veche, o să îmi dea fără probleme având în vedere ca prin anii ‘80 (anii lui de glorie) procedeul ăsta de a obține recomandare de la fostul șef se practica și-n UK. Între timp, guvernanța corporatistă a omorât facerea de bine impunând ca orice recomandare să fie dată doar de HR și să nu conțină nimic în afară de datele de angajare.

Acestea fiind spuse, oamenii cu bun simț au continuat să-și pună obrazul la bătaie, dând în continuare scrisori de recomandare pentru foști angajați. 

Nu și SOF căruia îi era frică de Dragonul Irlandez mai ceva decât lui fi-miu de Monstrul din Întuneric. Nu cumva să afle (cum pana mea ar fi putut afla??) și să dezlănțuie Jihadul pentru încălcarea regulamentului intern. Așa că mi-am luat gândul și am pornit la inventarierea șefilor de la corporația nr. 6, o corporație pe care nu pot să o descriu decât toxică.

The good, the bad and the ugly

Hai mă, ca îi fac hatârul profesorului Voiculescu și îi iau cronologic de acum încolo. Începem cu Bacon Bap, șeful amator de chifle cu slănină. Sef pe care l-aș putea denumi și Bacon Zero ca tot seamănă unele chifle cu un zero. 

Zero ajutor, zero contribuție, zero compasiune, zero spirit de echipă și probabil tot zero recomandări aș fi primit dacă i-aș fi cerut. 

Așa ca am purces la al doilea șef, cel adus printr-o fraudă de proporții de Bacon Bap: Saffa, sud-africanul cu idei crețe. Dacă lui Bacon Bap  i s-ar fi potrivit rolul the Bad într-un western,Saffa era the Ugly. Să-l pun pe ăsta referee ar fi însemnat să-mi dau singur foc la valiză. Mi-ar fi scris un eseu în care ar trona cuvinte gen inconsistency, ne-aliniere perfectă la dreapta în Word sau nepupat în cur auditori. 

Așa ca am purces la ultimul șef, singurul manager adevărat pe care l-am avut în ultimii 15 ani. Deși nu lucrasem cu ea decât 9 luni, a avut mult mai multe cuvinte de apreciere în perioada asta decât au avut împreună cei doi măgari mai sus menționați mai sus. Nu numai că a acceptat să îmi  dea recomandare ci a și făcut-o în 10 minute, semn că totuși corporația asta a avut și un ‘the Good’ în westernul care pentru mine a durat 6 ani și 5 luni.

Prost, prost dar și ticălos?

Bun așa, am bifat referința unui manager. Hai să îl găsim și pe cel de al doilea! Ne mutăm la corporația nr. 5!

Lucrurile sunt mai simple, nu avem decât un manager, nu trei. Westernul ‘The good, the bad and the ugly’ nu se mai aplica la 3 persoane diferite, ci la 3 ipostaze ale aceluiași personaj intitulat ‘Tipicarul tocilar’. Ugly? Păi cum poți să fii altfel când ești un ticălos care îmi dă la ultima evaluare ‘as expected’ când eu am fost singurul implicat de la cap la coadă în toate proiectele? Bad? Control freak, pupincurist și total incompetent. Good? Ei, să zicem ca uneori la un pahar era mai de treabă și mă mai ajuta să mă car acasă când am vreo problemă personală. Pe asta am mizat și eu când m-am decis să îi cer Tipicarului să fie referee. 

Îi scriu pe Whatsapp. Tăcere. La o oră nesociabilă se hotărăște să răspundă. “Nu ne-am mai văzut de peste 10 ani! Nu pot să înțeleg cum e posibil să îmi ceri mie referințe. Sper să găsești pe cineva cu care ai interacționat mai recent.” Și uite așa proverbul mondial “Nicio faptă bună nu rămâne nepedepsită” s-a aplicat și aici. Ba chiar și proverbul românesc “Pe cine nu lași să moară..” 

Și atunci mi-a părut rău că nu l-am lăsat să moară pe ticălos când am avut ocazia. Nu mă refer desigur la neutralizare fizică ci la o execuție a carierei. Proaspăt revenit după o secondare în Singapore, tipicarului îi era frică și de propria umbră apăsat de povara unei promovări la o funcție  pentru care nu avea niciun skill tehnic. Salvarea i-a venit de la nevastă-sa, care îi cunoștea personal pe toți directorii din corporație dar niciun director nu i-ar fi salvat curul  dacă nu ar fi performat tehnic pe Proiectul Vânturel, proiect acoperit integral de mine.

Mâine. Metodologic!

Nu m-am descurajat de refuzul ticălosului și am  pornit pe calea memoriei înapoi la corporația nr 4. Ultimul manager cu care lucrasem acum 14-15 ani era Conul Metodolog, cel pentru care metodologia firmei era un fel de Biblie. Spre deosebire de Tipicar, omul s-a bucurat să audă de mine și mi-a promis că mă va ajuta. De altfel, mă ajutase și prin 2010 cu o viză, urmărit fiind de oamenii de la Imigrări.

Numai ca unele lucruri nu se schimbă niciodată și nici omul nostru nu s-a schimbat prea mult din 2010 când îmi zicea agale: “Da, mâine revizuiesc!”. Și mâine se transformă in poimâine și poimâine în răspoimâine și tot așa. Iar eu, în 2025, nu prea aveam multe zile răgaz de la noul angajator care vroia să încep de ieri dacă se poate. 

Amintiri din 2009

Așa că m-am întors și mai mult în timp și mi-am amintit de Petrică, sau ‘Brațul Kenyiei’ după cum se intitula el singur, amintiri din perioada 2007-2009. L-am cunoscut în 2007, an când mi s-a luat definitiv de România lui Tăriceanu și m-am cărat cu inima cât un purice în străinătate. 

Nu l-am ajutat eu cu noțiuni tehnice (cum s-a întâmplat cu Tipicarul), m-a ajutat el pe mine. Habar n-aveam de standardele locale, de legislație, de tabieturile unor personaje înalte din firmă, de cum trebuie să vorbești cu unii clienți. Petrică m-a ajutat. Cât a putut și el. Am mai dat-o și în bară  dar dacă nu era el poate n-aș fi rezistat 5 ani la locul de muncă respectiv.

Au fost doi ani frumoși, dar în 2009 a plecat înapoi în Kenya și de atunci n-am mai vorbit cu el până în 2025. 16 ani! Și aici s-a văzut diferența de caracter. Dacă infectul de Tipicar a refuzat să-mi dea recomandare ca nu ne-am văzut de 10 ani (bullshit, ne mai văzusem la o bere de când n-am mai lucrat împreună) deși îl ajutasem enorm, Petrică mi-a dat după 16 ani de tăcere după ce ca ma ajutase mai mult el pe mine decât eu pe el. 

Și uite așa am încălecat pe un cal american și am obținut primul job în țara tuturor posibilităților. Cât despre Tipicar, am o vagă  senzație ca ne vom mai întâlni iar Karma îl va lovi la fel ca pe SOF

Lehamite de schimbare

Gata! A trecut vara si cred ca e cazul sa reiau insemnarile pe acest blog. De cand n-am mai scris, am aniversat deja 7 ani de existenta pe plaiurile insulare si am intrat deja in ultimul an de trait inconjurat de ocean. Viza e pe cale sa expire, iar de cumparat locul ca-n camin (cu o vila de 3 milioane care valoreaza doar jumate de milion) n-am de gand s-o fac. Asa ca, din pacate sau fericire, trebuie sa-mi caut alt locsor sub soare.

Zic din fericire pentru xenofobii localnici de care m-am tot lovit si care s-au saturat sa tot vina strainii pe insula, sa nu mai plece si sa le ia lor joburile. Din fericire si pentru a mea prietena care vrea sa mai shoppaiasca intr-un mall, sa mearga la un multiplex sau sa se plimbe intr-un parc mai mare de 100 metri patrati. Din fericire si pentru mine, ca mai vad cate un meci de nivel competitiv pe stadion si pot manca un Big Mac sau cu putin noroc chiar o shawurma. Cu de toate.

Din pacate... Exista si capitolul asta. Oricat de mult m-as fi rugat la diferite zeitati, n-am castigat la loterie. Sa fie oare din cauza faptului ca n-am jucat? :D In fine... Cert e faptul ca trebuie sa muncesc in continuare pentru a putea sa ma intretin. Ceea ce presupune... ati ghicit! Sa-mi caut un nou job, pe deasupra intr-o noua locatie.

Cea mai mare problema pe care o intrevad in momentul asta e ca mi-e lene. Am 11 ani de cand muncesc si sunt la a cincea corporatie. Cu toate acestea, niciodata nu mi-a fost mai lehamite sa purced la cautarea de noi joburi. Adevarul e ca am intrat intr-o zona de comfort din care cu greu mai pot iesi si vreau sa aman (daca as fi corporatist 100% as fi folosit termenul de procrastinare) cat pot de mult momentul.

De ce-as renunta la jobul actual?

De ce? In primul rand, traiesc intr-un mediu de lucru si intr-o tara in care fiecare om are un job. Orice ciudat are un job. Exista aici un om tatuat de la degetul mic de la picior pana in varful capului (tiger style). Omul asta are un job si are masina de serviciu. Tot aici e un alt ciudat care alearga in fiecare zi cu spatele prin centrul urbei si povesteste oricui cum este el vanat de agentii CIA care se ascund dupa magazinul de la colt. Si omul asta are un job, chiar la birou. In fine, exista un alt om care, fie ger fie canicula, merge imbracat intr-o manta din Matrix si are si o bata la spinare. Omul asta lucreaza tot la birou, pe deasupra si intr-o corporatie.

In mediul asta dispare orice frica. Te da afara si de maine nu mai vii la lucru? Nicio problema, a doua zi iti gasesti un alt job. Toti au un job! Te gandesti ca ai spus o mare prostie in sedinta si crezi ca esti prostul satului? Nicio problema, satul are foarte multi prosti nascuti si crescuti aici si care n-au unde sa plece asa ca slabe sanse sa nu fie macar jumate mai prosti ca tine. Te-ai imbatat ca porcu' intr-un bar in seara trecuta si ti-e teama ca ceilalti meseni erau tot de la tine de la munca? Stai linistit. Toti au facut asta si fiecare are istoricul lui, pe care il stie oricine altcineva.

In al doilea rand, am trecut de varsta aia cand doream glorie, afirmare si promovare. Stiu ca poti sa-ti dai sufletul si sefu' n-o sa aprecieze sau o sa promoveze vreun localnic care e ruda cu directorul. Traiesc in lumea in care poti sa stai in banca ta, sa-ti faci treaba esentiala fara sa te omori cu munca si in rest sa mimezi bine ca esti ocupat. Nu ma deranjeaza catusi de putin sa ma uit la o "fereastra" goala de Excel, mai ales cand in dreapta am fereastra de afara pe care vad valurile marii, turisti preocupati pana peste masura de pozitia hartii sau politisti care incearca sa ii prinda pe parcagiii ilegali.

Ani la rand am fost ingrozit de posibilitatea sa lucrez cu un sef mai prost decat mine. Cuuuum?, urla eu-ul meu de acum 7 ani, eu de la cine sa invat lucruri daca trebuie sa-l invat eu pe el? Cine sa ma ghideze in cariera? Ei, as! Google, wikipedia si Investopedia te invata mai multe in ziua de azi. Azi, ma uit la seful meu cum ma intreaba pentru a-8-a oara la rand: Auzi, creditele alea pe termen scurt (sub un an) ce fel de capital sunt? Tier 1 sau Tier 2? Sa-l omor? Nu. Respir adanc, ma uit pe geam cum un val mai mare se revarsa peste o decapotabila parcata prea aproape de mare si ii zic pentru a-8-a oara: Nu e cazul. Creditele pe termen scurt sunt instrumente de finantare, nu de capital. Calm. Dupa care numar in gand: 1,2,3,4... Ma opresc la numarul de dolari pe care ii castig pe ora. Si fac asta de 8 ori pe zi.

Mai simplu decat as fi crezut acum 7 ani. Mult mai simplu.

Cu toate astea...

.. nu pot sa-mi schimb locatia si sa-mi pastrez in acelasi timp jobul. Am incercat, pe bune! Avem cateva joburi care sunt facute remote de niste oameni din India platiti cu 80 de dolari pe ora. Am incercat sa le propun si eu sefilor sa fiu eu ala care face acelasi job, dar remote din centrul Londrei sau al Parisului pe un salariu de 50 de lire / euro pe ora. N-am reusit. Nici macar un transfer nu pot. Nu de alta, dar aia din Londra au transferat functia mea in India.

Ca atare, trebuie sa o iau de la capat cu recrutarea desi rabdare nu prea mai am. Ma asteapta urmatoarele lucruri si promit ca o sa scriu cate o insemnare pe fiecare tema dintre cele de mai jos:

• recruterii, tertipurile lor ieftine si lipsa totala de respect pentru clienti
• noile filosofii ale angajatorilor, gen "manage the managers"
• aroganta suprema a unor angajatori care cer dar nu ofera nimic

Si cu asta, inchei aici. Daca nu ma tin de cuvant si nu postez repede cele trei insemnari de mai sus, dati-mi cu remindere pe facebook sau pe email. Cu oua si rosii nu dati inca in ciuda boieriei de la jobul actual. Si nu uitati: The winter is coming!

Noua doctrina corporatista: Omul imperfect

Despre omul ideal si rasa superioara ariana stim cu totii. Stim de ce nu e bine, de ce nu merge, de ce trebuie condamnata. In ultima vreme insa, sefu pare sa confirme noua doctrina din corporatie:

Omul imperfect

Orice om trebuie sa aiba nu numai un punct forte (strength) dar musai sa aiba si o slabiciune (weakness). Adica nu conteaza cat de mult ai muncit pe baricade, cat ai bibilit fiecare cifra nu cumva sa faci vreo greseala (pentru care iti iei un fail la SoX, ca Vaffanculo nu se mai practica) si cat de mult te-ai straduit sa nu-i omori pe sefi. Urmand propriul exemplu (adica un istoric al propriilor evaluari), sefu va cauta cu o asiduitate iesita din comun sa iti gaseasca un nod in papura, numit astazi intr-un mod eufemistic, "your weakness".

Vorba multa, saracia guvernului (si a omului de rand odata cu el) asa ca trec la exemple. Ii explic intr-o zi sefului ca astia de pe la Imigrari nu mai vor sa-mi prelungeasca viza. Si ca daca tot mi se da un sut in fund de pe insula, ar fi frumos din partea lui sa ma recomande intr-un rol din corporatie pe undeva in Europa. Ca na, daca tot am muncit atata pentru corporatia asta, e pacat sa nu continui s-o fac dar din alta locatie.

Trec doua saptamani (birocratia e in floare: el trebuia sa vorbeasa cu seful lui, iar seful lui cu seful sefului lui) si primesc un update. Ca a vorbit cu sefu, ca trebuie sa planificam bine momentul care sa fie fix in septembrie (wtf, cine ar vrea un om care sa inceapa peste 7 luni ??) si ca o data ce aplic, aia din strainatate o sa-l sune neaparat pe el. Nu pe mine, care aplic, ci pe el! De ce? Ca sa-l intrebe: "Cum e tipul asta?"

Lantul slabiciunilor

Si aici intervine rolul lui, ala al Demiurgului care stie toate pacatele si toate faptele bune ale omenirii. Asemenea lui Sf Petru care la un moment dat iti deruleaza toate rautatile si bunatatile vietii prin fata ochilor, asa si EL TREBUIE sa fie pregatit sa-i spuna care e cea mai mare calitate si.... cea mai mare SLABICIUNE.

Dupa care a continuat. Ca el vede ca am o slabiciune la capitolul leadership, ca n-as putea in momentul asta sa conduc o echipa. Aproape m-a pufnit rasul. Eu care aveam o echipa de 18 oameni pana sa vin aici pentru mai multi bani si mai putina liniste. Si imi zice asta unul care are o echipa de doi oameni si pe care o conduce prost! I-am explicat situatia la care el, vadit incurcat zice:

Ok... putem discuta si stabili. Pai si atunci eu ce sa zic, ca nu esti bun din punct de vedere tehnic? Ca esti...foarte bun!

Discutia semana deja cu aia din Romania in care te prinde Garcea pe autostrada si incearca sa-ti dea o amenda ca tre sa-si faca norma. Dar pentru ce? Centura, viteza, faruri, frana de mana, depasiri interzise? Totul pare fezabil pentru el.

Iar pentru sef, formularul trebuie completat iar tickul trebuie bifat. Daca e musai sa scrii o slabiciune, slabiciune trebuie sa fie. Problema e ca omul ala din strainatate care are nevoie de un om nu prea cade pe spate deoarece candidatul lucreaza deja in corporatie. Nu, daca o sa vada vreun prost care lucreaza in alta parte dar are recomandari spotless, o sa-l ia pe ala. Iar seful nu intelege de ce nu l-a putut ajuta pe precursorul meu cu un job decat in... mijlocul desertului american! Da, in mijlocul desertului nu se uita nimeni la slabiciuni. In Europa, da!

Asa ca imi ramane probabil varianta care imi este deja foarte familiara si anume sa gasesc singur corporatia nr. ... 6!! O corporatie care nu vrea oameni imperfecti, vrea oameni care stiu sa faca lucruri si care n-au nevoie de slabiciuni si mai ales de programe de imbunatatire ale slabiciunilor.

Sfat de relocare

Cum guvernul din insula (evident non-UE) unde lucrez a hotarat ca trebuie sa plec la sfarsitul lui 2014, amicul Daniel de la ASA Recruitment s-a gandit sa-mi vina in ajutor cu o oferta "beton":

BOTSWANA

• Audit Supervisor, Varied Sectors (250,000 to 312,000 Pula p/a).

Acum nu pot decat sa-i multumesc, mai ales ca in Romania dar si pe insula am intalnit angajatori care-mi ofereau de fix 250.000 de ori "mai putin".

P.s. La multi ani tuturor!