Treaba altuia

Deci.. M-a prins nostalgia dupa anii 90 si o sa incep cu ''deci". Sa zicem ca ai un vecin de-o viata si intr-o zi ii pica un bolovan mare in fata usii. Atat de mare ca nu mai poate deschide usa. Sa-l ajutam, deci!

Cum? Paaai, orice om cu scaun la cap ar pune umarul sa-l ajute la ce? Normal, sa dea bolovanul la o parte. Dupa care beti o bere mica si se duce fiecare la casa lui sa faca mancare, sa pregatesca copiii de scoala etc. Succesiune logica: vezi ca vecinul are o problema, il ajuti cu problema dupa care te ocupi de treburile tale de zi cu zi.

La munca

Dupa cum v-ati dat seama, nu m-am apucat sa scriu nici despre vecinii de la bloc, nici despre bolovani. Desi daca stau sa calculez am scris aici despre un bolovan mai mic si aici despre unul mai mare din trecut. Pot sa scriu in schimb despre vecinul de la birou care sta fix in spatele meu si caruia i-a cazut nu un bolovan, ci o problema pe cap.

Si aici apare Tipicarul - Tocilar pe care-l am drept sef care zice: Sa-l ajutam dara! Eu unul fiind saritor de felul meu am zis: Gata frate, ne bagam! Cum? Ei si acum vine surpriza sefului:

Sa-l ajutam sa-i facem lui treburile de zi cu zi ca el sa se ocupe de problema!

De ce? Pai sefu e un control freak si vrea sa-si bage nasul peste tot si sa "invete" noi lucruri - mai bine  zis sa toceasca. Ce il roade pe el? Ca nu stie ce face vecinu. Nu ca ar face ceva interzis dar daca face ceva mai "interesant"? Mai interesant la el inseamna ceva mai complex, adica ceva dupa care majoritatea celor dintre noi injura cu sarg, dar el are orgasm prin complexitatea lucrurilor. Asta ar fi primul motiv.

In al doilea rand, nu stiu ce manuale de management a citit el, dar pare sa sustina ideea ca fiecare dintre noi ar trebui sa fie capabil sa acopere sarcinile oricarui altcuiva din departament. Tipicarul nu prea a auzit de separarea responsabilitatilor si pare ca vrea sa ne transforme pe toti in "omul multilateral dezvoltat, bun la toate si care sa aduca corporatia pe noi culmi ale bunastarii".

Bolovanul

Si acum revenim la cazul nostru ipotetic cu omul, problema si bolovanul. Ce face sefu asta e al meu e ca si cum tu te-ai duce la vecin si i-ai spune: Mai vecine, ocupa-te tu de bolovan singur, iar eu care sunt un bun samaritean o sa sar pe geam si o sa-ti fac mancare, o sa-ti pregatesc copii de scoala, o sa-ti rezolv si femeia eventual. Nu de alta, dar am si eu aragaz, copii, femeie acasa si stiu ce fac iar tu ai timp sa muti bolovanul. Nu de alta, dar in felul asta aflu si eu ce-i la tine pe acasa, poate e mai "interesant" decat la mine. Siiii, sa nu uitam ca noi ar trebui aici in cartier sa fim capabili oricand sa facem treburile de zi cu zi ale oricarui alt vecin. Ca asa vad eu cartierul. Nu?

Nu. Nu spui asta fara sa-ti iei un pumn in fata. Si drept sa spun, ma abtin si eu la serviciu sa fac acelasi lucru.

Sfat de relocare

Cum guvernul din insula (evident non-UE) unde lucrez a hotarat ca trebuie sa plec la sfarsitul lui 2014, amicul Daniel de la ASA Recruitment s-a gandit sa-mi vina in ajutor cu o oferta "beton":

BOTSWANA

• Audit Supervisor, Varied Sectors (250,000 to 312,000 Pula p/a).

Acum nu pot decat sa-i multumesc, mai ales ca in Romania dar si pe insula am intalnit angajatori care-mi ofereau de fix 250.000 de ori "mai putin".

P.s. La multi ani tuturor!

Tipicarul - tocilar

Background

Fiind baiet, autostrazi cutreieram ca sa ajung de la Bucuresti acasa. Cum masina era un ideal imposibil de realizat, in ajutor imi sareau soferii de la Dacos si Ionescu care faceau curse zilnice. Autocarele frumoase, nu pot sa zic, mai ales ca m-a ferit Dumnezeu de calatorii cu trenul. Numai ca, fiind oameni care stateau pe culoar in picioare, devenea un adevarat lux sa prinzi un loc in fata. Motiv pentru care, trebuia sa recurgi la un siretlic: faceai rost de o fatuca sa te conduca la autogara si care sa mearga la sofer sa ceara bilet. Mai in fata.

Soferul, plin de el, se uita la ea, o masura din cap pana in picioare si din picioare pana-n cap, sii ii dadea, plin de sperante, locul de langa el. Se facea ora de plecare si sosea momentul in care ma urcam in autocar asezandu-ma pe scaunul din fata. Fata soferului: priceless! Mai ales cand se uita pe parbriz si vedea cum fatuca imi face cu mana de pe trotuar.

Mi-am adus aminte de fata soferului chiar in prima mea zi de munca la noul job. Pesemne ca angajatii de la Dacos si Ionescu au facut alianta la biserica sa ma blesteme. Avusesem un interviu bestial, imi formasem o parere excelenta despre sefi si chiar daca n-a fost singura oferta de job, am ales-o pentru modul in care m-am inteles cu interlocutorii. Vine prima zi insa si sefa directa incepe sa ma introduca. "Uite, unique2, el e IT-stul, el e contabilul, ea se ocupa de plati, el.." La un moment dat cand deja nu mai retineam pe nimeni, apare unul cu o fata evidenta de tocilar.

"Uite unique 2, el e....." … Nu mai stiu ce-a zis ca deja era prea mult pentru tine. Asta - tocilarul - facea acolo cu mana cu un zambet greu de inteles. Parca ar fi vrut sa zica: "Interesant, dar nu pot sa vorbesc cu tine, ca ma bate mama ca nu mi-am terminat lectiile". Ma pregateam sa trec mai departe cand sefa zice deodata: "Cu Tocilarul o sa lucrezi mai mult, pentru ca el e seful tau!" Mi-a picat fata de tot, am crezut ca n-aud bine!

Ulterior am aflat cum statea treaba. "Sefa" de la interviu era in preaviz si urma sa plece intr-o saptamana in tara ei natala. Tocilarul in schimb, era in firma din 2006, insa fusese secondat in Asia pentru doi ani. Cum "sefa" demisionase la timp, Tocilarul a picat la tanc, pregatit sa-si puna in practica arsenalul bogat ale oricarui "control freak", dupa cum singur s-a caracterizat mai tarziu.

Enunt

Si acum vine intrebarea: care-I diferenta dintre nemernicul de Tipicar descris cu lux de amanunte in postarile mele din 2009 si acest Tipicar - Tocilar. Unii ar spune ca prezenta ochelarilor care stau pe nas aidoma unui tocilar din clasa a -VI-a. Ei bine, nu. Diferenta sta nu nici in infatisare, nici in efectul actiunilor pe care le ia, ci in originea factorilor care il fac sa se poarte dupa cum se poarta.

Nemernicul de Tipicar - "tipic" din 2009 face asta din doua cauze: din rautate si prostie. Mai precis, din rautatea altor oameni pentru care a lucrat si care s-a impregnat asupra lui, si din propria prostie care din pacate nu se poate vindeca. Din fericire, nici nu transmite cu exceptia cazurilor in care cei cu care intra in contact sunt la randul lor prosti.

Cum ajung astia in corporatii? Nimic mai simplu, prin pile si noroc. Firma avea nevoie de oameni, inainte de a recruta din afara trebuia sa demonstreze ca nu poate sa angajeze localnici, moment prielnic in care Tipicarul nostru localnic si-a adus aminte ca avea niste prieteni de pahar sus-pusi in corporatie. De invatat n-a invatat nimic, insa si-a creat un sistem de reguli furate aleator de la altii, pe care le aplica acum fara judecata si ii nenoroceste pe toti cei care se impotrivesc.

Spre deosebire de cel tipic, Tipicarul - tocilar nu e nici om rau, nici prost. Originea tipicarelilor vine din scoala, unde era un elev eminent. Nu pentru ca ar fi fost un geniu, ci pentru ca I-a placut sa invete, dar invatatura de-aia pe care o stim cu totii sub numele de "toceala". Care dintre voi n-a avut in clasa tocilari? Tocilarul era ala care "tocea" carti dupa carti si reguli dupa reguli pe care mai apoi le aplica cu sfintentie la teme si cand era ascultat.

Dupa scoala, urmeaza alte scoli iar apoi lucreaza in cercetare sau in invatamant. Conjunctura economica anormala din ultima vreme a facut insa ca multi tocilari sa ajunga in corporatii. Pe de o parte, corporatiile multinationale recruteaza absolventi destepti (indiferent de domeniul diplomei), pe de alta parte Guvernele taie bugetele pentru cercetare si invatamant. Nu cred ca va spun niciun lucru nou.

Cum se adapteaza Tipicarul - Tocilar in corporatie? Ca pestele in apa! Tocilarul o sa recunoasca imediat ceva asemanator manualelor din scoala, ceva de care se va atasa imediat. Metodologii, reguli, norme, proceduri, legi, politici, uzante, literatura de specialitate... Orice corporatist normal le uraste, dar Tocilarul le idolatrizeaza. Mailul e prietenul lui cel mai bun, iar fiecare email se imparte obligatoriu in patru fragmente, de n paragrafe fiecare: un background, un enunt, abordarea problemei si un issue log, evident mailul fiind ilustrat din plin cu pasaje din metodologii, uzante, norme, proceduri, politici, norme si citate din literatura de specialitate.

Abordare (cu exemple, bineinteles)

Ca sa ilustrez mai bine prin ce trec eu zi de zi, las exemplele sa vorbeasca si revenim cu concluzia

Ex. 1: Tipicarului ii place sa se agate de noi termeni tehnici folositi de sefii lui, pe care ii refoloseste apoi o data la 3 cuvinte, cat sa-I flateze pe superiori. De multe ori, noul context devine incorect si adesea ridicol. Spre exemplu, unul dintre cuvintele lui preferate este "stakeholders" (persoane sau organizatii care au un anume interes intr-o companie sau intr-un proiect). Ei bine, Tocilarul facea un raportel lunar pe care il trimitea pe email unui contabil, unui trezorerier si unui analist, toti din firma. " We need to manage our stakeholders's needs", imi zice el mandru. Cine erau stakeholderii? Contabilul, analistul si trezorerierul. In ce mare "proiect sau organizatie" aveau astia vreun stake? In raportelul Tipicarului care dura fix 3 minute de intocmit.

Ex. 2: Tipicarului ii e frica ca va fi dat afara. Mare frica! Cum sa faci sa nu fii dat afara? Pai sa dea Dumnezeu sa fie cat mai multa munca, ca altminteri ne desfinteaza astia si muta productia in Vietnam! Ok, ma lupt eu doua zile cu un memo sa pun toate tranzactiile din trimestrul 3 si I-l dau la revizuit. "E cu ceva diferit fata de trimestrul II? Are multe chestii in plus?", intreaba el. Mi-era frica ca n-o sa aiba timp la cate chestii noi erau asa ca ii raspund cu teama. "Cam da! E total diferit si mult mai complex ca in vara!" Vad cum I se aprind ochii si spune: "Perfect!". Nu glumea. Tocilarul isi face intotdeauna timp si intra in orgasm cand e vorba de ceva nou de tocit. Ca il asteapta copiii acasa, asta cade pe planul doi.

Ex. 3: Tocilarului ii place sa fie metodic si advers la risc. De fiecare data cand apare proces neobisnuit, tocilarului i se aprind ochii dar in acelasi timp e stresat. Stiu foarte bine care vor fi urmatoarele 3 intrebari:  Ce zice metodologia? Ce am facut anul trecut? Avem data hand off de la business owners? Daca  exista un raspuns la fiecare intrebare si raspunsul este acelasi, seful zambeste amar si spune: Happy days! De multe ori insa, apar contradictii, asa ca il vezi cum in urmatoarele doua ore nu isi ridica ochii din tastatura si trimite sapte mailuri catre diferite departamente in care pe langa background, enunt, abordare si issues log apare si conformitatea cu normele interne si sanctiunile probabile in cazul in care nu rezolvam problema imediat.

4.  Tocilarul e innebunit dupa documente justificative si confirmari scrise. Sa faci ceva fara sa ai ceva scris in spate care sa serveasca drept manual e de neconceput. Cum ar fi ca in scoala sa nu poti contrazice profesorul daca nu pe baza manualului? Mai amuzant a fost cand un “business owner” ( in opinia lui, un business owner e seful unui department), exasperat de insistenta tocilarului de a trimite confirmari pe email i-a raspuns, copiind in email mai multi mari sefi din firma: “Tipicarule, tocmai ti-am raspuns la intrebare adineauri la telefon. As vrea sa nu cadem in obiceiul de a confirma o confirmare.” Priceless!

5. Tipicarul urmareste stirile si are un filtru perceptiv foarte avansat. Nu il intereseaza decat stirile care ar putea fi potential legate de munca lui. Se dau urmatoarele stiri, vizionate de Tipicar: 1. Taifunul a omorat zeci de mii de oameni in Filipine. 2. Doua scoli de pe insula se desfiinteaza iar copiii vor fi mutati la alte scoli departe de casa lor. 3. Orasul Detroit are niste dificultati financiare. Desi toata lumea din firma vorbeste despre primele doua, Tipicarul n-a auzit-o decat pe a treia. De ce? Pai avem niste sume de primit de la niste clienti dintr-un alt oras din Michigan. Daca clientii aia ai firmei nu mai au bani sa-si achite obligatiile?

6. Seful meu e influentat de carti. Daca tot citeste ceva (neaparat legat de economie), trebuie sa si invete ceva. “Hmm, la colegul asta nou de la contabilitate tre sa fim atenti, zice el. Nu cred ca e foarte etic!” Am ramas masca. Tipul avea un cv impresionant, fusese numai la companii una si una, toate de o reputatie mondiala. Numai ca sefu tocmai citea o carte pe care un idiot o scrisese despre Duncan, un partener din US, inculpat pentru obstructionarea justitiei. Mai mult, a scos cartea din borseta si mi-a arata ce subliniase el despre asa-zisa lipsa de etica a lui Duncan. Ca Duncan a fost gasit nevinovat la recurs, cartea nu mai scria. Nici ca firma aia (la care lucrase atat contabilul nostrum cat si Duncan) a format practic mii de oameni care au scris ulterior coduri de guvernanta corporatista si de etica in toata lumea. Dar, ca sa-l citez aici pe un mare profesor de la ASE, asa se intampla cand un eunuc (scriitorul cartii respective) ii invata pe altii (cum ar fi seful meu) cum sa faca copii.

Issues log

Si odata exemplele enumerate (ar fi mult mai multe, dar n-are nimeni timp de citit) ar fi cazul (dupa el) sa tragem un issue log (jurnal de probleme) in care sa punem un numar curent, actiunea de urmat, responsabilul de actiune si, cel mai important, deadlineul.

In ceea ce ma priveste, deadlineul e cel mai simplu, nu e foarte departe in timp si e dat de Guvern: data la care imi expira permisul de munca. Responsabilul sunt eu iar actiunea e simpla: ia-l asa cum e, fii de acord cu el ca sa-l faci fericit si fa in asa fel incat sa para ca i-ai urmat indicatiile minutioase!

Hoax potential periculos: Cum sa supravietuiesti unui atac de cord cand esti singur

Urmatorul hoax, catalogat drept potential periculos, circula atat pe email cat si pe facebook:

"Cum sa supravietuiesti unui atac de cord când ești singur.
Deoarece multi oameni sunt singuri cand sufera un atac de cord, fara ajutor, persoana a carei inima bate necorespunzător și care începe să simtă o stare de leșin, are doar, aproximativ 10 secunde înainte de a-si pierde cunoștința.
Cu toate acestea, aceste victime se pot ajuta prin a tusi în mod repetat și foarte energic. O respiratie adanca ar trebui să fie luata înainte de fiecare tuse, iar tusea trebuie sa fie adanca și prelungită, așa cum e atunci când se produce sputa din adâncul pieptului.
O respirație și o tuse trebuie repetate la fiecare două secunde, fără oprire pana soseste ajutorul sau până când inima se simte ca bate în mod normal din nou.
Respirațiile adânci, aduc oxigenul in plamani si miscarile de tuse storc inima și păstreaza sângele in circulatie. Presiunea asupra inimii, de asemenea, o ajuta sa recapete ritmul normal. În acest fel, Victimele atacurilor de inima pot ajunge la spital.
Spuneti la cât mai multe persoane despre aceasta. Le-ar putea salva viața!
Un cardiolog spune ca, daca toti cei care citesc asta, ar trimite-o la 10 persoane, putem salva cel puțin o viață.
Decat sa trimiteti bancuri, contribuiti, prin raspandirea acestei informatii, care poate salva viața unei personae!!!..."

Informatia din acest mesaj nu este recunoscuta, nici recomandata de personalul medical. Raspandirea acestei dezinformari este contraproductiva si potential periculoasa. Utilizarea acestei proceduri in locul cautarii de ajutor medical imediat ar putea mai degraba sa coste o viata decat sa o salveze.

Raspandirea acestei informatii prin contul de facebook sau email este considerata iresponsabila de catre situl specializat www.hoax-slayer.com

De asemenea, situl specializat www.wikihow.comrecomanda ca in cazul unui atac de cord sa ramai calm si sa minimizezi orice activitate. Orice efort (de exemplu, tuse repetata), va inrautati efectele negative ale unui atac de cord.

Sursa:
http://www.hoax-slayer.com/survive-heart-attack.html
http://www.wikihow.com/Survive-a-Heart-Attack

Invataminte corporatiste din copilarie

Astazi voi vorbi din nou despre promovare, si tot din propria experienta. Afacerea Promovarea 2013 va fi din nou dezbatuta pe larg dar pana atunci as vrea sa va povestesc despre Afacerea Promovarea ... 1988 !! Ei bine, ca o fi comunism sau capitalism, copilarie sau maturitate, se pare ca afacerea te marcheaza, mai ales in cazul unui esec!

Pentru ca inca sunt marcat de ticul sefului meu care nu se poate duce nici macar la wc fara sa faca in prealabil un background, ma conformez si ma intorc si mai mult in timp, mai precis in 1987.

1987

 In 1987 eram in clasa a-II-a, moment in care tovarasa comandant de unitate (aka tovarasa invatatoare) a creat detasamentul de pioneri. Si tovarasa a vazut ca era bine.

Si pentru ca detasamentul era prea mare, tovarasa a creat patru grupe. Si a vazut ea ca era bine. In a "patra" zi, tovarasa a creat comandantul de grupa, care sa stapaneasca toate vietuitoarele din grupa.

Aici apar in sfarsit eu. Eu si Andreea, cei doi candidati pentru sefia grupei a-IV-a. Cine ne-a nominalizat nu mai stiu, dar stiu ca am pierdut alegerile cu 9 voturi la 6. Ceea ce nu era chiar rau. Aveam 6 voturi, Andreea era foarte populara, iar la anul erau din nou alegeri.


1988

Si a venit si anul urmator, adica 1988, cu tot cu alegeri. "Pai pe cine nominalizati?", intreaba tovarasa. Eu, sigur pe mine, ma ridic si politicos din fire zic: "Pai eu o nominalizez tot pe Andreea." Normal, ma asteptam sa ma nominalizeze si Andreea tot pe mine. Lucru care nu se intampla. Toata lumea tace.

 "Tu, Andreea, pe cine nominalizezi?", intreaba invatatoarea. Inima imi sare din loc. "Pe Oana", zice Andreea aruncandu-ma intr-un con de disperare. "Nu, ca are 6 la istorie", respinge repede comandantul de unitate propunerea dupa care purcedem la votare si clasa aproba in unanimitate inca un mandat al Andreei.

Dar nu aici se incheie afacerea. Peste doar cateva zile, din nou alegeri. Se alege comandantul de detasament. In functie era nesuferitul de Robert, cu care chiar ma batusem o data si din pacate nu fusesem eu invingatorul. Se numara voturile si... yeeees, Andreea castiga alegerile iar Robert, care anterior pierduse si sefia grupei I, iese din comandament.

O sansa cu care nu te mai intalnesti

Euforia nu dureaza mult pentru ca realizez ca grupa mea ramane fara comandant, Andreea fiind promovata acum la rangul de comandant. "Pai si cine o sa fie acusi comandantul grupei?", intreb eu incet. "Pe tine or sa te puna!" imi zice usor Bianca, colega de banca. Emotiile imi revin numai ca Bianca nu e in grupa cu mine iar tovarasa reia intrebarea:

 "Grupa a-IV-a, pe cine nominalizati pentru comandant?" Ok, acum e acum, acum trebuie sa fie momentul meu de glorie! Eu voi fi comandant de grupa iar ingamfatul de Robert nici macar nu va mai fi in comandament !!! Yes!

Secundele trec insa si nu vad nicio mana ridicata. Eu n-am voie sa ma nominalizez singur, ca m-as fi auto-propus. "Chiar nimeni?", zise invatatoarea spre disperarea mea. Inca am pumnii stransi. Poate, poate, cineva din aia 6 care m-au votat anul trecut o sa realizeze cat de minunat sunt si o sa-mi rosteasca cu mandrie numele. Minunea nu pare insa se intample iar vocea invatatoarei se aude din nou.

Deznodamantul

"Pai atunci il iau pe Robert de la grupa I, si il mut in grupa a-IV-a. Il vreti pe el comandant?". O, nuuuu, nu imi faceti asta! Nu imi distrugeti visele in cel mai brutal mod cu putinta! Nu lasati dusmanii sa castige!

 Cosmarul cel mai negru prinde insa realitate pe masura ce mainile incep sa se ridice si sa voteze monstruoasa propunere. Si cu asta, lua sfarsit si visul meu de prea-marire si promovare. Bineinteles, spunandu-mi in sinea mea: "Poate la anul!"

Anii au trecut iar comandamentul a picat in cele din urma cu tot cu comunism. Cu toate astea, intamplarea a ramas ca referinta drept cel mai negru moment din carieristica mea. Chiar si acum, ca sa-mi revin dupa intamplarile mele de coma cu contabila contopista, dasteptul de la IT, Scorpia, seniorul pupincurist, Tipicarul sau Petrica, ca sa ma calmez tot la momentul ala din trecut apelez. Cum naiba sa am tot culoarul liber, toti concurentii mei eliminati si cu toate astea sa ma sape colegii? Iar daca am invatat ceva din chestia asta si am aplicat in ultimii 25 de ani, a fost ca:

1. Nu e intotdeauna suficient sa mergi pe burta pe principiul "las ca nici ailalti nu sunt mai breji"
2. Nu trebuie sa fii atent numai la sefi. Uneori, colegii (the peers) sau subalternii pot face diferenta.

Said I am ill but I lied

“I said I love you but I lied”, a zis Michael Bolton si a devenit celebru. Corporatistul nostru canta insa mai tot timpul, dar cu un refren modificat: “I Said I am ill but I lied”.

Cum se “imbolnavesc” asiaticii

Pe vremea cand lucram in tara, concediul medical era la moda. Cine n-avea suficiente zile de concediu, gasea un doctor caruia sa-i dea spaga in schimbul unui "concediu medical" de cateva zile.

Prin strainatate lucrurile par mai simple. Nu mai trebuie nicio adeverinta, daca n-ai chef sa vii 3 zile, te dai bolnav si ei te cred pe cuvant. De obicei se intampla cand ai un deadline, mai ales la pakistanezi. Unii au chiar exces de zel, pentru a fi mai convingatori.

Pe cand scriam pe ablog, un fecior maroniu cu parul gelat a venit la serviciu cu o masca pe fata, moment in care l-am botezat Zorro. A plecat dupa 10 minute cu tot cu laptop (avea Skype pe el), nu inainte de a spune: “Stati departe de mine, am gripa porcina!”. Eu cred ca avea gripa porceasca dar… poti sa-l dovedesti?

Unui indian i-au sclipit ochii cand a vazut pentru prima oara in viata zapada. S-a uitat pe fereastra dimineata si a vazut ca de obicei, biroul aflat vis-à-vis de locuinta. Numai ca de data asta intre birou si casa se afla o strada acoperita de un strat mic pufos de zapada dar si de o bucata mica de gheata. A chemat doi conationali “sa-l ajute” sa treaca strada dar vai!... ce sa vezi dom’le aluneca si nu putea inainta niciun centimetru. Asa ca a facut cale intoarsa si a sunat la birou spunand ca ii este imposibil sa ajunga.

In acelasi timp, o filipineza din cele cateva sute care au invadat insula avea o problema si problema nu era mica. Trebuia sa termine un raport si pare-se ca nu mai avea timp. Numai ca la filipinezi timpul este o notiune pe care ei o inteleg altfel, mai ales ca ei pot sa lucreze 24 de ore fara sa oboseasca. Aveau cand, dar problema e ca nu mai aveau timp… bugetat. Si cum asiatica noastra nu vroia sa para ineficienta si sa inregistreze mai multe ore decat pe plan, si-a luat laptopul acasa si a sunat sa spuna ca e bolnava si nu vine in ziua respectiva. Zi in care n-a bolit, ci a muncit cu drag si spor dar avand grija sa puna pe timesheet “boala” si nu ceea ce facuse de fapt.

Dar britanicii?

Am ramas prost (dar nu mai prost decat maronii), masca (dar nu mai ceva decat masca lui Zorro de mai sus) si mut (dar nu mai mut decat filipinezii cand ii intrebi de ce timesheetul lor are 8 ore cand noaptea trecuta erau in birou la ora 3) de uimire. Cum naiba de sefii astia occidentali, cu tot departamentul lor de Has-Er pot sa puna botul la asa ceva?

Am crezut ca le-am vazut pe toate mai ales ca asiaticii nostri au inceput sa se rareasca ca urmare a unei directive cu privire la imigratie. Aveam sa ma insel amarnic. Cel mai rau n-au lovit nici fili, nici indienii si nici pakistanezii. Premiul I cu coronita la frauda aveau sa-l ia detasat …britanicii. C-or fi ei englezi, scotieni, galezi, nord-irlandezi sau din insulele britanice si se dau diferiti, de data asta aveau ceva in comun.

Dupa cum am mai spus probabil, companiile de pe-aici si-au facut un obicei in a da afara trainees (juniori pe care ii trimit si la cursuri de specializare in paralel cu munca pe plantatie) care isi pica examenele. Bineinteles, exista o exceptie si anume studentii care sunt bolnavi. Si cum o boala d-asta gen gripa porcina nu poate tine chiar atat de mult, cel putin nu 3 ani cat tin studiile, britanicii nostri s-au gandit ca ar fi cool sa pretinda ca au o dizabilitate.

Nu stiu daca s-au luat unii dupa altii sau daca au citit pe internet dar cea mai buna metoda de a trisa la examene (30 de minute in plus pentru fiecare) si de a fi ferit de concedieri cauzate de acest criteriu este sa te auto-declari ca avand o tulburare la citit. Mai exact, dislexie. Bine, auto-declaratul e prima faza, de obicei trebuie sa o certifice si un doctor, numai ca pe aici doctorul e primul care se jeneaza sa puna la indoiala reputatia pacientului, om de vaza angajat la o mare multinational, asa ca orice corporatist poate obtine in doi timpi si trei miscari un certificat de dislexic.

Cine sufera?

Aparent, nimic anormal, omul e nascut sa minta si la urma urmei cine nu a sunat sa se dea bolnav cand de fapt n-avea chef de munca? Se numeste trisat dar pana la urma are cineva de suferit?

Pai eu zic ca are. In primul rand sunt aia care se imbolnavesc cu adevarat o data pe an si ca atare nu vin la serviciu. Ce-o sa creada lumea? Ca sunt inchipuiti si n-au nimic. Iar cand contagiozitatea bolii trece si vin la serviciu, ei sunt in continuare in convalescent dar sefii isi inchipuie ca s-au odihnit destul acasa, deci pot sa faca lejer niste overtime.

Daaaar, mult mai rau este de cei cu adevarat dislexici. Cei care s-au luptat cu boala asta din copilarie, care au muncit din greu ca sa poata citi cat de cat cursive si sa scrie fara erori de ortografie. Cei care fara sa fie mai putin inteligenti, au un mecanism diferit de functionare a muncii. Acei care au cu adevarat nevoie de 30 de minute in plus la examene, nu pentru a scrie mai mult pe subiect ci pentru a reusi sa citeasca textul si sa fie atenti la scris.

Din aceleasi motive, munca la serviciu le ia mult mai mult timp decat unui om fara aceasta dizabilitate. Numai ca, din cauza sarlelor demascate mai sus, lumea a inceput sa creada ca dislexia este o boala inventata. Ca atare, ii iau de sus pe cei dislexici (adevarati, nu inchipuiti), considerandu-I lenesi si dandu-le o evaluare negativa.

Asta in timp ce bolnavii inchipuiti ajung sa ia cele mai bune evaluari ca doar sunt odihniti, relaxati, au timp mai mult la dispozitie si mai ales, un chef nebun de a fredona:

I said I’m ill, but I lieeeeeeed !

Lingvistice

Colegu din dreapta stie franceza. Atat de bine ca s-a apucat s-o foloseasca pe intranet. Unde? Pe pagina lui de contact, la job description.
Tot lui ii place Mylene Farmer. Atat de mult ca i-a folosit a doua parte a unui refren ca si job description. Bine ca n-a inceput cu... inceputul. Altminteri, ar fi ilustrat perfect starea de fapt a intregului sistem corporatist:

Tout est chaos 

A côté

Tous mes idéaux : des mots

Abimés...

Tot colegu din dreapta s-a grabit sa profite de sarbatoarea nationala a insulei. Atat de mult incat a mancat L-ul din mesajul out of office. Desigur, un "L" lipsa nu e un capat de lume, mai putin in cazul in care L-ul ala e din cuvantul "public".
Asa ca mesajul sau se citea "The office is closed due to pubic holiday"
Aveti si voi grija ca vin Rusaliile. Si daca aveti out of office in romana, sa nu mancati b-ul ca iese de-o "sarbatoare pulica" !



Spre deosebire de acelasi coleg, eu nu prea ma pricep la limbi straine. Asta desi corporatia mama e intr-o tara vorbitoare de limba germana.
Fiind o corporatie care se respecta, are un filtru de emailuri prin care mesajele care contin cuvinte obscene sunt blocate.
Probabil daca eram mai cult, n-as mai fi facut greseala sa scriu cu patos unui consilier atletic despre cat de bine este sa ai "muschi" mai puternici.