Brexit și Lăpușneanul

Am zis să nu vorbesc despre asta la cald. Să mai treacă timpul, să vedem mai exact ce înseamnă asta... Dar ea nu și nu. Brexit means Brexit! La fel de explicită precum Hrușcă și Fuego (Leru-i ler, nici până azi n-am înțeles ce e lerul), dar mai puțin exactă față de Băsescu (Vara nu-i ca iarna, domnule, hahaha) fătuca Theresuca care e prim-ministruca ne-a lăsat să ne perpelim.

A fost nevoie de-un judecător s-o covingă să ne împărtășească și nouă, muritorilor de rând, din vasta ei înțelepciune. După girul parlamentului, am aflat că Brexitul ar presupune ieșirea Regatului de pe piața comună europeană adică:

• Ieșirea de pe piața comună a mărfurilor. Ciuciu scutiri de accize și taxe vamale la importuri
• Stop liberei circulații a serviciilor și a libertății de stabilire. Rămâne de văzut cum va reuși Uber să factureze călătoriile din Olanda.
• Stop liberei circulații a capitalului. Hmm, asta era oricum parțial obstrucționată, căci Regatul nu se putea prinde în horă cu muritorii de rând și să adopte euro.
• În fine, poate cea mai important aspect este ieșirea de pe piața comună a municuu. Îi văd deja pe hangii, hotelieri, cârciumari și ce-or mai fi cu un vraf de formulare pentru vize și permise de muncă.

Motivația? Poporul a vorbit! Și ca atare, poporul a mandat-o pe fătuca Theresuca care e prim-ministruca să îi scoată Regatul de pe piața aia comună! Hai să vedem mai pe îndelete cine e poporul și cine sunt "mandatarii" ăștia.

Poporul englez are, conform recensământului din 2011 și a estimărilor APS / LFS / ONS, 57 milioane de suflete. Vorbim aici de cetățeni britanici care trăiesc din UK. Nu punem la socoteală nici pe imigranții din UK, nici pe britanicii care trăiesc în alte țări. Câți (nu) au avut drept de vot? Câți s-au prezentat la votul Brexit? Câți au votat pentru Brexit? Câți au votat fără să știe ce votează? Câți au mandat de fapt Guvernul lui Cameron (predat între timp Theresucăi) să scoată Regatul de pe piața comună? Să lăsăm statisticile să vorbeasca.

A. 11 milioane fără drept de vot

Din cei 57 de milioane de britanici din UK, doar 46 de milioane au fost pe listele electorale. Cine n-a fost? O mică minoritate e reprezentată de cei incapacitați din diverse motive. O altă mică minoritate e reprezentată de cei care nu sunt înscriși în Registrul Electoral (ilegal) pentru că pur și simplu îi doare în cur de Brexit, de referendum, de legi și de faptul că pot primi amendă pentru asta.

Marea majoritate din acești 11 milioane au însă altă caracteristică comună: sunt minori. Mă întrebați acum ce relevanță are asta? Păi are! De ce? Referendumul a fost în 2016. Când va ieși Regatul din UE? Păi în 2019. Ei, în 2019 vom avea peste 2 milioane de tineri între 18 și 21 de ani care nu au votat în 2016, deci n-au mandat Guvernul să facă nimic. Nu pentru că n-au vrut sau că nu i-a interesat, ci pentru că n-aveau drept de vot. În 2019 vor avea și, ținând cont de demografica votului (peste 75% dintre tineri au votat anti-Brexit), majoritatea dintre ăștia 2 milioane vor avea toate motivele să fie furioși.

Să ne uităm puțin și la cei peste 65 de ani. Conform statisticilor, o mare parte din ei, probabil cei hâtri, înverșunați și nostalgici după epoca colonialismului au votat pentru Brexit. Ce să vezi, în 2019 vreo 2 milioane dintre ei nu vor mai fi la vot, ci la 2 metri sub pământ sub o cruce din lemn sau din piatră, după posibilități. 

Și uite așa, Theresuca va rămâne fără 2 milioane de mandatari și se va alege cu 2 milioane de noi contestatari.

B. 13 milioane de alegători care au ales să nu aleagă

Avem 33 de milioane de voturi din 46 de milioane de alegători. 72%? Bun, mai ales dacă e să comparăm cu rata de prezență de la europarlamentare. Și cu toate astea, 13 milioane n-au votat.

Mă întrebați acum ce relevanță are? Păi are! Situația e puțin diferită față de alegerile generale unde votezi un partid sau altul. Cei care au o părere se duc la vot iar câștigător e partidul cu cele mai multe voturi exprimate de cei care au o părere. Pentru mulți nu contează cine iese că tot aia e, așa că nu mai votează și lasă pe ăilalți să decidă și pentru ei.

Aici este totuși altfel. Guvernul a cerut sfatul cu privire la o schimbare fundamentală. Din moment ce e un referendum consultativ, mă aștept să fie consultat tot poporul, nu doar 33 de milioane. Sincer, nu pot să-i condamn pe cei care n-au votat mai ales la modul jenant în care a fost concepută campania pentru Remain și la nerușinarea cu care s-a mințit în campania Leave.

Pe bună dreptate că 13 milioane au fost confuzi. Din păcate marea majoritate au sub 49 de ani, probabil niște sfaturi coerente de la specialiști i-ar fi putut ajuta. Și mai presus de toate, nimeni nu știa de fapt ce este Brexitul, pentru că Theresuca nu a produs sclipirea (Brexit means Brexit) înainte de referendum ci după când zarurile erau deja aruncate.

Un lucru este sigur. Din moment ce nu s-au dus să dea cu pixul (ăștia parcă n-au ștampilă), este clar că Theresuca nu poate conta pe niciunul din ăștia 13 milioane ca și mandatari.

C. 16 milioane de Remainers

În pofida minciunilor cu sutele de milioane care sunt trimise săptămânal către UE, în pofida părților rele care derivă din apartanența la orice uniune pe care n-o conduci tu, în pofida valului de retorici anti-imigraționiste, 16 milioane au rămas pe poziții alegând rațiunea în locul urii și stabilitatea în locul incertitudinii. 

Sunt 16 milioane care au votat Remain mandatându-l pe Cameron să stea în banca lui dar care se vor trezi cu Theresuca acționând într-o direcție total opusă voinței lor.

D. 17 milioane de Leavers

Oare asta înseamnă? 17 milioane de oameni care au înțeles perfect că Brexit means Brexit? Și atunci de ce pe 24 iunie 2016 (o zi după) au fost atât de multe căutări pe Google (din UK) de tipul Ce înseamnă Uniunea Europeană? Asta au vrut mandatarii? Să iasă Regatul de pe piața comună? Pe bune? Câți dintre ei au auzit de conceptul ăsta? Mai ales că marea lor majoritate au cam puține studii, cartea și informarea nefiind pentru toți.

D1. 3 milioane de votanți anti-sistem

Cifra am luat-o din oficina propagandistă a mogulului, restul documentării din diverse documentare marca BBC. Paradoxul referendului este următorul. Zonele cu imigrație mare au votat masiv pentru Remain, zonele cu imigrație mică sau zero au votat pentru Leave. Și asta nu pentru că le-ar fi frică de valul de imigranți care o să se revarse asupra lor. Nici pentru că ar avea ceva anume împotriva Uniunii Europene.

Să luăm de pildă Țara Galilor. Câți emigranți din UE s-au aciuat aici în ultimii ani? Prea puțini. 25, poate 30 de mii.  Un raport Egino pentru Jill Evans (Remain campaigner) spune că piața comună oferă 200.000 de joburi galezilor. Și atunci, de ce ai vota Leave?

Să ne mutăm în nordul Angliei și anume în Sunderland. Unul dintre puținii imigranții care s-a plictisit de moarte aici a fost Costel Pantilimon având ca ocupație postul de portar la echipa de fotbal. Nu la stadion, ci pe gazon asta până când l-a înlocuit alt imigrant (Mannone). Ați prins ideea, imigrația e departe de a fi un fenomen iar cei puțini fac treabă bună. O mare parte din clădirile din oraș sunt construite cu fonduri europene. Și atunci de unde până unde votul pentru Leave?

Ne explică imediat un vânzător de la tejgheaua halei municipale. Omul, intervievat de BBC recunoaște că n-are nimic împotriva Uniunii Europene și știe de unde au venit fondurile pentru construcția halei. Numai că omul are de mult un dinte împotriva Guvernului și Parlamentului ca autorități. Normal, nu l-au întrebat pe el cum se guvernează țara că i-ar fi ajutat.

De la Margareth Thatcher încoace guvernele s-au succedat, în Londra lucrurile s-au schimbat dar pe ei în Sunderland nimeni nu i-a vizitat. Și dacă la niște alegeri generale obișnuite, omul poate vota pentru sau împotriva unui om ca toți oamenii, de data asta a văzut oportunitatea de a vota împotriva sistemului. Well, guvernul te întreabă cum să facem cu UE, tot el Guvernul îți trimite flyere că ar fi bine să rămânem, deci... Votez Leave, îi arăt degetul mijlociu sistemului..

Iar sistemul ce face? Consideră că l-ai mandatat să te scoată de pe piața comună și ca atare îți scumpește și mai mult bunurile pe care oricum îți cheltuiai tot salariul.

D2. 1 milion anti-reguli

Sunt zeci de mii de fermieri si agricultori fericiți că nu sunt reguli cu privire la accesul pe piețele din Uniunea Europeană. Sunt zeci de mii de pescari mulțumiți de lanțul de distribuție european. Sunt și mai mulți meșteșugari și mecanici satisfăcuți că pot angaja forță de muncă ieftină din Europa de Est.

Sunt sute de mii de bancheri și alți lucrători în serviciile financiare care au joburi datorită passportingului, sau abilității de a oferi servixii financiare clienților din restul UE.

Numai că toate avantajele astea sunt repede uitate când vine vorba de reguli cărora trebuie să se supună.

Cum? Pot să pescuiesc doar într-o anumită limită? N-are balta suficient pește? Cum? Fructele trebuie să fie toate în același standard? Nu pot să strecor și un fruct stricat în pungă? Jos cu UE și directivele lor!

Pot să rezonez în oarecare măsură cu mecanicii auto mai ales că am fost și eu jumulit din cauza unei directive. Am plătit o sumă obscenă pentru un senzor de la pompa ABS. Conform directivei din 2013,  nu pot să trec MOT-ul (echivalentul ITP-ului) dacă mi se aprinde un bec ABS pe bord. Cu toate astea, mașinile care nu sunt dotate cu ABS n-au nicio problemă.

Pot să rezonez și cu cei din financiar care lucrează pe așa-zisul Reg Reporting. Orice instituție financiară din UK și-a dublat costurile pe departamente suport pentru a față unor inepții inutile impuse de UE și care au fost denumite COREP, FinRep sau MiFid II.

Nu pot să rezonez însă cu fătuca Theresuca prim-ministruca care se consideră mandatată de acești oameni să scoată  Regatul de pe Piața Comună. Nu de alta, dar fără passporting european și fără piețe europene de distribuție, milionul ăsta de oameni o să iasă de pe piața muncii cu totul și or să îngroașe rândul șomerilor.

D3. 3,6 milioane de NHS-iști

Urmează o categorie care cu greu mai poate fi vindecată. Conform unui studiu, cam o cincime din votanții Leave ar fi vrut totuși să rămână în UE !??!!? ... dar să fie reduse atribuțiile UE și mai ales contribuțiile către UE.

Așa și? Dacă nu mai plătim la UE ce-o s facem cu banii economisiți? Aaa, păi să-i dăm la NHS ( National Health System, un fel de CASS dar mai prost) ca să reparăm sistemul. Uitați-vă la graficul ăsta trimis de HMRC (Fisc).

 În 2016 Am plătit o sumă de 5 cifre sub formă de dări către stat. E o liniuță mică, mică acolo în grafic care reprezintă plata către UE. Peste jumate din dări se duc pentru asigurări de stat ( fie NHS, fie pensii de stat sau alte prostii).

Vă amintiți de festivitatea de deschidere de la JO din Londra? La un moment dat au apărut din senin niște paturi de spital care au acoperit tot stadionul. Wtf? Cred că toată lumea din toată lumea se întreba dacă scenaristul programului e cumva pe droguri. Nu! Englezoii ăștia chiar au o mândrie prostească cu acest sistem de healthcare egalitar și gratuit dar care provoacă victime pe bandă rulantă. Ei cred că au cel mai bun sistem din lume și chiar știu oameni care chiar dacă au asigurare privată în pachetul salarial, preferă să meargă tot la sistemul de stat NHS că așa știu ei din moși strămoși.

Oamenii ăștia nu înțeleg că NHS trebuie lăsat să moară. Așa cum mulți oameni au fost lăsați să moară așteptând ore în șir la urgențe. 

Uitați-vă la articolul ăsta de pe Știrile Pro TV: top 10 țări în funcție de  speranța de viață. 

Nu căutați UK în articol că nu intră nici măcar în top 30. Apare în schimb Guernsey pe locul 7 iar până la 30 găsim încă două dependințe britanice: Jersey și Isle of Man. Cine-a fost în Guernsey știe. E un fel de orășel din Anglia iar viața nu diferă prea mult față de viața englezilor. Oamenii mării n-au nimic în plus față de oamenii din Anglia dar au ceva important în minus: NHS-ul. 

Cum funcționează sistemul de sănătate în Canalul Mânecii? Simplu. Te duci la medicul de familie? Plătești. Mergi la o consultație? Plătești. Ai chemat Salvarea? Plătești muult. Te-ai dus la urgență? Ați prins ideea. Sunt prea puține locuri moka când e vorba de sistemul de sănătate. Motiv pentru care nu sunt niciodată cozi și toată lumea e fericită. Angajatorii știu ce au de făcut ( să ofere asigurare privată de sănătate), la fel și angajații (să ceară același lucru) și toată lumea e fericită.

Acum încearcă să explici asta unui englezoi pe la 50-60 de ani. Nuuuuuu, că e greșit ( au ăștia un obicei de a spune 'it's wrong/ it's right' la fiecare 2 minute de parcă ei ar deține adevărul absolut), că așa a fost dintotdeauna (de parcă timpurile nu s-ar schimba).

Un lucru e însă cert și admis chiar și de cei mai încăpățânați NHS-iști. Sistemul e dependent de asistente medicale din Europa de Est, iar odată ce imigrația din UE nu va mai fi o opțiune sistemul s-ar bloca și mai mult.

Așa că, dragă fătucă Theresucă care ne ești primministrucă, ăștia 3,6 milioane nu prea te mandatează să scoți Regatul de pe piața comună.

D4. 11 milioane definiți de ... Lăpușneanu

Pe restul nu-i mai definesc că i-a definit Lăpușneanu destul de bine. Mulți. Nu chiar atât de mulți relativ la populația Regatului (cam 18%) dar, beneficiind de un referendum idiot, suficient cât să o mandateze pe fătuca Theresuca prim-ministruca să se șteargă la cur cu eforturile de 6 ani ale conservatorului Edward Heath din anii '60 și '70.

Hai să vedem cine sunt acești oameni care au aruncat deja Regatul într-un climat de inatabilitate fără precedent. Fac mențiunea că mulți dintre ei fac parte din mai multe categorii enumerate mai jos:

- imbecili reprezentând electoratul lui Nigel Farage

- rasiști, xenofobi și alți cercopiteci de la coada vacii care nu suportă să audă alte limbi sau alte accente pe stradă

- spălați pe creier influențați de The Daily Mail și alte fițuici mediocre

- trăitori în trecut care cred că India ve redeveni colonie britanică și totulva fi ca înainte de război

- unii cred că vor se vor ieftini becurile vechi incandescente, alții cred că mașinile noi nu vor mai fi echipate cu DRL (lumini de întâlnire care pornesc automat)

- unii au votat așa să-și enerveze nevasta

-încă 66 de motive găsite aici 

Și cu asta basta. Poporul a vorbit.  Sau măcar 19% din popor au vorbit și au mandatat-o pe fătuca Theresuca prim-ministruca să scoată Regatul de pe piața comună. Restul de 81% plus câteva milioane de imigranți nenaturalizați vor suporta laolaltă consecințele.

O fi bine? Mă îndoiesc. O fi rău? Pentru unii va fi. Și am eu senzația că cel mai rău va fi pentru cei din zonele care au votat covărșitor pentru Leave. Soarta!

Concluzia referendumului? Depinde de cine întreabă. Dacă vorbiți cu un britanic, amintiți-i de vorbele lui Winston Chirchill.

"Cel mai bun argument împotriva democrației e o conversație de 5 minute cu un votant de rând."

 Pentru noi românii? Ne-a lămurit mai demult Negruzzi prin vorbele lui Alexandru Lăpușneanul.

Proști, dar MULȚI!

Cronica unui film prost : The successful candidate

Știu că sunt multe filme bune scoase recent dar eu o să înot împotriva curentului și o să vă povestesc altceva. E vorba de un film prost, un film cu proști, un film despre proști și sunt ferm convins că scenaristul mare cât un vițel s-a gândit la rândul lui că audiența din "cinematograful" pe care-l gestionează este formată din ... proști.

Audiența blogului meu este formată însă din oameni inteligenți și informați așa că v-ați dat seama că postarea e doar o metaforă. Cinematograful e firma (că până la corporație e cale lungă) la care lucrez, audiența suntem noi pălmașii iar scenaristul... Hai să vorbim despre scenarist. Și dacă tot vorbim despre el, să-i dăm și un nume: BaconBap.

Pe scenarist e ușor să îl reperezi dacă nu îl cunoști.Apare in fiecare dimineață între 9.25 și 9.30 cu renumitul produs culinar curgând de grăsime într-o mână și cu o cafea latte cu 3 shoturi de caramel în cealaltă. Ambele produse tocmai fuseseră servite prompt de către Ana și Silviu de la Starbucks. Dacă e luni sau marți are o cămașă bleu și un pulovăr (cardigan) maro. Dacă e miercuri sau joi are o cămașă roz și un cardigan negru. Dacă e vineri, are un hanorac al naționalei de rugby a cărui culoare e greu de distins și niște blugi a căror formă la spate lasă o generoasă porție la vedere din chiloțăreala Calvin Klain.

Am uitat să menționez. Ăsta e șeful meu direct. Ba nu, era. Și avea aspirații: să fie și mai șef. Poate ar fi putut începe prin a-și managerui propriul birou, plin de hârtii, cărți, rechizite, urme de maioneză și ketchup. Dar nu. El vroia să fie șef peste 3 departamente. 

Pst! Nu uitați că vorbim de un film prost. Ca atare, n-o să vândă bilete și trebuie să se finanțeze prin...

Publicitate: calupuri la McDonalds, Starbucks, Calvin Klain (XXXL)

Film: The succesful candidate

Mai era o problemă. Trebuia să se elibereze locul propriului șef iar BaconBap avea motive să fie încrezător. " Hârțogarul șef, mi-a zis el la o băută, se pensionează la anul. Sper ca șefu' să se bage să-i ia locul iar eu să fiu în locul șefului. E o oportunitate și pentru tine să-mi iei locul." Nu era genul meu de job, de echipă sau de activitate dar hei! Cine refuză azi o posibilitate de promovare? Așa că eram hotărât să mai stau ceva timp prin firmă până să-mi iau zborul spre alte meleaguri.

Mai era încă o problemă. Șeful ăsta al lui care m-a intervievat și despre care am scris frumos pe blog n-avea suficiente motive să facă pasul spre top hârțogar. Avea 55 de ani, un anume stil de viață foarte bine conturat, o avere considerabilă și un venit suficient. De ce ar vrea să se complice?

Problema s-a concretizat iar stăpânirea a început procesul de recrutare extern al unui top hârțogar. Cum preavizul pentru o astfel de poziție merge până la 12 luni, Marele Stăpân a optat pentru un chel care era deja pe picior de plecare acolo unde lucra. A apărut repede în peisaj și ne-a și explicat ce nu-i plăcea la fostul job: l-a lovit năpasta și patronul lor i-a vândut altora care nu erau la fel de .... amabili. I-a înghețat zâmbetul pe buze când i s-a spus că și pe noi urmează să ne achiziționeze alții.

N-a avut nevoie de multe zile ca să-și etaleze caracterul. Spre deosebire de fostul hârțogar (atipic), ăsta era unul tipic. Fricos ca un iepure, panicat și cu un bagaj bogat de cuvinte gen controale, auditori, best practices, stress testing etc.

Între timp, Bacon Bap evita orice fel de comunicare. Nu că de era prea comunicativ de felul lui, dar de obicei mai vorbea despre ce știe el mai bine: fotbal, mașini sport și fast food. De data asta, chiar dacă mă duceam la biroul lui, cuvintele păreau să treacă prin interlocutorul meu. Dacă m-ar fi privit cineva, n-ar fi putut să-și dea seama dacă vorbesc cu Bacon Bap - omul sau cu varianta fast food care zăcea aruncată cu ketch-upul curgând pe o circulară de la HMRC ( Fiscul lor).

Păi da! N-avea timp că era ocupat să (ne) lucreze și să vorbească la telefon pe internațional. Mai precis cu Saffa, predecesorul meu sud-african. Pe Saffa nu îl știam bine, auzisem doar că e cam tipicar iar unul dintre zvonuri era că nu pleca acasă de la birou, până nu făcea curat lună pe birou și nu închidea de la buton toate accesoriile wireless (tastatură, mouse etc.). Total opusul meu, al cărui motto este "Laisser faire, laisser passer".

Mi s-a dat ocazia să-l cunosc mai bine când a apărut lângă mine din senin. Era colaborator și avea rolul de project manager pentru deschiderea unui birou minuscul pe o insulă. Primea 8 mii pe lună pe care nu plătea impozit că lucra pe firmă și declara dividend lu' nevastă-sa care nu avea alte venituri. Chiar și așa: era un proiect de 3 luni. De ce și-ar lăsa omul nevasta și plozii în Africa (unde securitatea nu e state of the art), ar renunța la jobul de acolo și-ar plăti o avere pe biletul de avion? 

Publicitate: Logitech wireless mouse, BT convorbiri internaționale (cu Africa), British Airways (zboruri dus din Africa spre UK plătite eventual de firmă)

Film: The successful candidate

Să zicem că urma să mă dea afară pe mine iar el să-mi ia locul. Pentru mine era super ok. Primeam pachet compensatoriu, îmi luam o mică vacanță și mă angajam undeva unde să-mi placă. Pentru el nu era însă ok. De ce-ar fi plecat cu familie cu tot în Africa pentru a reveni peste un an exact în aceeași poziție în care fusese angajat în 2012?

Trebuia el să aibă niște aspirații ceva mai elevate. Între timp, Bacon Bap părea mulțumit. Am observat asta pentru că avea apetitul mai ridicat. Altminteri, același rânjet tâmp și aceiași frecvență a vizitelor la Starbucks. Fricosul de top hârțogar era la rândul lui mulțiumit. Aducerea lui Saffa echivala cu un cuvânt foarte drag lui: continuitate în echipă.

Șefu' lu' BaconBap ridică o sprânceană. "De ce plătim un colaborator cu atâția bani pentru un birou de pe o insulă mai mică decât Canary Wharf? Nu poate echipa existentă să se ocupe de asta?" Pasă perfectă pentru BaconBap care profitând de politica ușilor deschise, marchează. Se duce în biroul Fricosului și începe să se plângă de cât se târziu a lucrat el în fiecare noapte și că el va sucomba dacă nu i-l lasă pe Saffa. A uitat probabil să menționeze că ore întregi din cele petrecute în fața computerului erau dedicate achiziției ultimului tip de Audi sport. Modificat probabil pentru suport de burgeri și pahare de Coca-Cola.

Din păcate urechile ciulite la maxim ale Fricosului au auzit și alte lucruri despre Dregător, omul de 55 ani foarte amabil dar care era destul de secretos cu propriul rol și despre care nimeni nu știa foarte exact cu ce se ocupă. Panică maximă pentru fricos: ce control mai are el fără să știe tot ce mișcă? Parlamentări, investigații, ceva nervi și iată că vine și primul email comunicat de la Fricos. 

"După o atentă considerație nu mi-este deloc ușor să anunț că rolul Dregătorului va fi desființat. O parte dintre responsabilitățile lui ( de parcă ar ști care-s alea) le voi prelua eu, altă parte lui BaconBap. În numele conducătorilor țin să îi mulțumesc Dregătorului pentru întreaga contribuție" bla bla bla..

O falcă i-a rămas la loc, mestecând niște cartofi cu maioneză, dar cealaltă i-a picat. Lui BaconBap desigur. Bine, bine, vroia să-l aibă șef direct pe Fricos dar nu prin desființarea poziției intermediare, ci prin promovarea lui. Nu de-alta, dar bonusul ăla de-un sfert de milion primit de Dregător anul trecut îi cam surâdea. Ar putea să-și mai ia o mașină cu aer condiționat "cât mai puternic, să iasă mirosul de fast food.

Publicitate: Leon (ăsta e un lanț upmarket de fastfood din UK, tare drag lui BaconBap), Heinz (cât mai multa maioneză pentru BaconBap vă rugăm)

Film: The successful candidate

Un as mai avea în mânecă pe care vroia să-l folosească pentru bonusul de anul viitor. Asta e, îl va folosi acum ca să nu-și ia adio de la promovare. Așa că îl ia pe ocolite pe Fricos spunându-i că el îi cunoaște bine pe mai-marii de la fostul angajator și că aceștia l-ar vrea înapoi. Dar că el nu vrea să plece, că îi place aici și că știe că fostul angajator este foarte determinat să îl preia pe cel curent deci va avea niște cunoștințe foarte prețioase.

A uitat să-i spună că foștii șefi îl știu nu pentru talent ci pentru că era mereu o problemă, fiindu-i mult prea lene să-și miște curul gras la client. În ceea ce privește achiziția firmei, cumpărătorul urma a fi ăla care dă mai mult, fiind mai mulți interesați. Printre altele și corporația care m-a fâcut să scriu sute de pagini pe blog. Cum ar fi să revin acolo?

Fricosul era prea fricos ca să-și mai asume un risc, așa că i s-au aprins repede 3 beculețe în capul ăla chel și gol. Ding, ding, ding! Liberté, egalité, muiepesedé. Scuze, sunt obosit, asta era din alt film. Continuitate, familiaritate, sinergie. Și uite așa s-a repezit spre tastatură spunând că rolul Dregătorului este scos la concurs. Cum dracu' să-l scoți la concurs când tocmai îl desființasei adineauri?

Peste două zile, avem un alt mail de la chel. Are titlul 'The successful candidate' dar s-ar fi putut numi și 'Cel mai tare din parcare când parcarea era goală'. BaconBap era candidatul câștigător. Câștigător pe dracu'!

Vizibil mulțumit, Fălcosul s-a așezat la calculator mestecând de zor. Urma să dea și el un mail prin care era chipurile 'recrutat' succesorul lui. Ok, de ce n-aș aplica și eu acum? Măcar să am o dovadă palpabilă când o să mă întrebe de ce plec din firmă. N-apuc să mă dumiresc bine cui să trimit și ce că apare al doilea email de la BaconBap. Ce titlu are emailul? Have a wild guess! The Successful candidate!

Saffa fusese la fel de successful ca și Nicolae Ceaușescu la congresul al-XIV-lea sau ca Liviu Dragnea în pesedé. Ca să fiu corect până la capăt, o să relatez totuși și părerea celor care lucrează în firmă de cel puțin 5 ani. Aceștia, cunoscându-l pe Saffa din 2012, spun că a meritat promovarea după ce-și făcuse foarte bine treaba pe postul meu timp de 4 ani. 

Așa, și eu ce vină am? Sau trebuie să mai rămân 2-3 ani după care să plec într-un alt colțișor al planetei ca să mă aduca Saffa înapoi după 12 luni?

FINAL

Au început să se stingă luminile în cinematograf iar pe ecran curge genericul de sfârșit. Mai curge și niște maioneză din gura lui BaconBap al cărui fățoi imens acaparează tot ecranul. Iar eu mă uit la ceas și nu pot să cred cum am pierdut atâta timp să mă uit la filmul ăsta. 

Asta e, nu s-au terminat filmele pe pământ și sper ca la următorul să nu fiu doar figurant sau spectator, ci actor.

Caut final pentru o poveste cu un rucsac

Introducerea

Ultima găselniță a corporatiștilor londonezi este să poarte în spate un rucsac. N-am înțeles de ce până ce am început să merg cu metroul la ora de vârf. Moment din care îl port și eu în fiecare zi.

O umbrelă, cartea A clash of kings (am început-o acum un an) , o agendă, niște pixuri, un pulovăr ... Nu port mare lucru dar e voluminos. În majoritatea zilelor nu îl deschid de loc. Și atunci la ce îl folosesc?

Îl folosesc ... Pe post de burete sau tampon. Un tampon între spatele meu și alți corporatiști grăbiți care nu înțeleg noțiunea de spațiu personal. E un tampon care mă protejeză în a nu fi descălțat de alți călători care nu pot să aprecieze distanța între bombeul lor și spatele pantofilor mei. E un mijloc de a opri avalanșa de coate a unora care au impresia că persoanele din față sunt invizibile.

Intriga

Cea mai tare fază a fost într-una din zilele trecute. Ies din metrou la Bank. Ce să vezi, e coadă. Coadă de-aia care începe la ieșirea din tren și nu se mai termină până la ieșirea din subteran. Vorbim aici de un șir de 3 scări rulante, culoare de sute de metri, intersecții de culoare, tot tacâmul.

Mă înarmez cu răbdare și burdujesc bine rucsacul. Pentru că am bun simț și vreo șapte ani pe-acasă ( la ce mi-or trebui prin metropolele ăstea europene nu știu), păstrez o distanță decentă față de persoana din față. Gen 30-40 cm. 

Muuuult prea mult pentru persoana din spate. O împunsătură scurtă, o bombăneală.. Mă uit cu coada ochiului, o corporatistă la jumatea vieții, alungită și bățoasă. Merg mai departe dar încep să-mi pierd calmul proverbial care a rezistat la multe provocări în cariera mea corporatistă. Urmează o nouă împunsătură ceva mai violentă, moment în care nu puteam decât să mă întorc. În același timp să mă și opresc. Invitație deschisă la dialog.

Punctul culminant

Dintre toate combinațiile posibile de cuvinte pe care ar fi putut să le emită (cea mai probabilă era Sorry), ce credeți că a ales ciudata creatură cu o voce de babă înțepată în cur cu pole mount-ul de la proiector sau cu alte obiecte ascuțite din arsenalul corporatist?

Is there any reason why you're not moving?

Am deschis gura,am ridicat volumul la 80 de decibeli, am canalizat privirea în dreptul scorpiei ridicând în același timp degetul drept și...

Finalul

Și aici trebuie sa explic de ce n-am mai scris nimic pe blog din martie încoace. Am început să scriu postarea asta în aprilie, tot atunci am scris și primele 9 paragrafe dar... 

Între timp, am terminat un busy season, am alergat un maraton (și o să scriu pe blog despre el), mă antrenez pentru încă unul, am mai îmbătrânit cu un an dar de găsit un final pentru însemnarea asta tot n-am găsit. Să relatez faptele așa cum s-au întâmplat ar însemna să stric aspectul artistic al întregii însemnări. Un final fictiv cu iz de răzbunare ar răsplăti cu adevărat interesul cititorilor mei.

Nu vreau să fac precum scenariștii din LOST care au distrus un serial de 6 sezoane cu un final dezamăgitor. Așa că o să las la latitudinea fiecărui cititor să-și imagineze sfârșitul acestei postări. O replică tăioasă, o acțiune neașteptată, o pildă bine ticluită... Alegerea vă aparține.  

Dar nu fiți egoiști! Împărtășiți creațiile voastre printr-un comentariu la această postare sau, în cazul în care procesul e prea anevoios pe blog (știu, Google are niște măsuri de securitate cam stupide), comentați pe facebook (user:Corporatistu uniquetwo). Dacă eu nu am reușit nu înseamnă că trebuie să rămânem fără un final la povestea mea un un rucsac.

Curentul există și-n strainătate

A venit perioada aia a anului în care te uiți prin șifonier să scoți la lumină bluzele mai subțiri. La mine e invers. Eu caut fulare și bluze cu guler. Cât mai călduroase dacă se poate.

De ce? După trei ani în care cel mai estic loc din Europa în care an fost a fost Saint Malo, a venit timpul să umblu puțin și prin România. Țară în care se pare că a venit căldura și în care oamenii știu două modalități de a o combate. Fie prin două geamuri opuse deschise la maxim, fie prin aer condiționat care îți bate fix în față, spate sau în cap.

Acum sunt destul de șmecheri, fie pe facebook sau bloguri, fie de la măsuța vreunui post de televiziune care o să-ți spună  ca noțiunea de curent nu există decât în România. Alte limbi, chipurile, nu au un echivalent. În mod evident, e vorba de același tip de șmecher care n-a verificat afirmația decât prin Grecia, singurul loc unde se duce în concediu "pentru că prețuri ieftine și pentru că servicii ireproșabile". Am încheiat citatul.

Nu contează că majoritatea oamenilor au cel puțin un incomfort termic, nu contează ce spun bătrânii de zeci de ani. Dășteptul le știe el pe toate și continuă să-și susțină ideea că o pălitură de aer rece n-are ce rău să-ți facă. 

Pe principiul că na, dacă tot te caci la ușa omului (îi deschizi trei geamuri și două uși), de ce să nu-i bați și la ușă să-i ceri hârtie igienică (vezi gargara de mai sus).

Da, există curent și-n engleză!

Și acum hai s-o lămurim. Pe-aia lingvistică, nu pe-aia medicală. Nu de alta, dar n-are rost să reiau aici ceea ce orice doctor de familie poate să-ți spună. Dacă tot sunt "pe-afară" de vreo nouă ani, hai să vedem care e problema cu curentul pe meleaguri englezești.

Problema nu e nouă, nu e azi nici de ieri ci de când a început să se construiască. Cuvântul există tot de atunci, se nunește "draught" și are și adjectivul derivat "draughty" folosit ori de câte ori o încăpere are problema respectivă. Problemă care se rezolvă cu un "draught excluder" care poate fi de la o plăpumioară plasată strategic în dreptul ușii până la soluții complexe cu motorașe. Iar dacă ne uităm pe amazon sau ebay, draught excluder-ul ăsta are mai multe review-uri decât iphone 6s.

Moment în care vine iar șmecherul român și spune că în alte țări nu se vorbește totuși atât de mult despre curent precum în România. Păi nu, și pe bună dreptate pentru că nu e cazul. Oamenii au rezolvat cumva problema prin autoeducație.

La ei cum se face?

Am mers de multe ori cu trenul sau autobuzul prin Anglia. Majoritatea n-au aer condiționat. În rarele zile când e cald pe-afară, aerul e condiționat de călători prin deschiderea de geamuri / trape. Dar atenție! Fie sunt deschise geamurile de pe dreapta, fie cele de pe stânga. Niciodată ambele!

Am fost invitat în multe case sau apartamente. Un aparat de aer condiționat nu e o investiție prea rentabilă nici aici. Cu toate acestea, sunt și aici uneori zile călduroase. N-am văzut pe nimeni să deschidă două geamuri opuse sau un geam și o ușă.

Nu că aș fi schimbat prea multe jouburi, dar am fost în destule birouri. Mulțumesc lui Petrică și Metodologului, că m-au trimis la clienți. N-am pomenit nicăieri un aparat de-ăla de aer condiționat tip hotel, care e montat pe perete și îți bate fix în fățoi. Toți au instalații cu tavan fals și nu simți niciun curent de aer rece. Aa, s-a stricat odată un senzor de temperatură iar managerul de facilități și-a mișcat fundul să-l repare în două secunde. Asta fără ca reclamantul să fi fost vreun șef.

Dar vântul?

Și acum vine iar șmecherul și aduce argumentul suprem;

"Dar numai curentul te trage? Vântul nu te deranjează?"

Ba da. Mă deranjează. Și spun asta din punctul de vedere al unuia care a alergat ore în șir toată iarna antrenându-se pentru maraton. Daaar, n-am investit numai timp pentru asta, am investit și bani în echipament, astfel că sunt puține părți ale corpului neacoperite. Cu totul altfel stă problema în case, birouri și autocare unde aș prefera să mă îmbrac ceva mai lejer.

Așa că până una alta, șmecherule care ești lasă șmecheria și...

ÎNCHIDE DRACU' ușa !

Salateria

Am crezut că e doar o modă de vară dar acum e miezul iernii și nu s-a schimbat nimic. Am vrut să mă dau englezoi și să stau la o coadă lungă cât o zi de post pentru un sandwich. Din fericire, nu era cazul. Erau două cozi iar cea pentru sandwichuri și baghete nu era mai mare de trei persoane. Cea pentru salate avea însă cel puțin 50 de metri. Sau să zic .... 55 de yarzi?

Surpriza a venit însă la casierie. Am dat 4 lire pe bagheta mea. Mult! Dar corporatiștii care au ales salata au scos din buzunar între 7 și 9 lire. Care să fie cauza?

Ingredientele?

Sunt oare ingredientele din salată mai scumpe decât cele din baghete? Mi-e greu să cred. De fapt, singura diferență e că pâinea și untul sunt înlocuite de frunzele alea ridicole de salată verde și de dressingul franțuzesc super caloric. Pâinea e destul de scumpă pe meleagurile astea, iar salata verde e super ieftină.
Nu trebuie să fii un bun contabil ca să realizezi că te costă mai puțin să faci o salată.

Manopera?

Discutabil. Probabil de dragul artei, fata de la bar amestecă ingredientele cu dressingul și sarea de parcă ar face un cocktail pentru James Bond. Shaken, not stirred. După care le răstoarnă cu grație într-o caserolă.

Dar are și bagheta (fie ea și semi) arta ei de preparare. Tăiat pe din două, uns cu unt, așezat ingredientele unul peste altul, maioneză, sare și piper.

Cererea?

Cu siguranță da. Am spus-o din primul paragraf, lumea se înghesuie și nu e deranjată de faptul că plătește dublu comparativ cu un sandwich. Întrebarea e alta. De ce?

E sănătos și dietetic?

Probabil că la asta se gândesc cumpărătorii care se încolonează și stau la rând 20-25 de minute. Pe de o parte, există o campanie media fără fond și fără formă numită "5 a day" inițiată de NHS sistemul medical de stat. Campania recomandă îngurgitarea fără noimă a fix 5 porții zilnicede fructe și legume. Voi reveni cu detalii.

O altă lozincă vehiculată până și de restaurante este "Cut the carbs!", pe ideea, falsă de altfel, că trebuie să mănânci cât mai puțini carbohidrați ca să fii sănătos. O idee tâmpițică derivată de aici este și aia că trebuie să excluzi pâinea din regimul tău alimentar.

 Drept pentru care ma văd nevoit să trec la analiza surselor nutritive salată vs sandwich. Nu voi insista asupra zaharurilor, întrucât nici sandwichurile nici salatele nu posedă o cantitate semnificativă.

Fructe și legume

Cam cât? Cam cât de credul să fii să crezi că foile alea ofilite de rucola sau salată verde care alcătuiesc peste jumate din volumul salatei au vreo valoare nutritivă? Constituentul principal al lor este apa iar rolul principal în diete este că țin puțin de foame.

Un efect similar este dat de o sticlă de apă minerală ( pentru minerale) și două pastile de Tic Tac ( anti foame).

Proteine

În cazul în care optați pentru o salată de ton, probabil ați tras lozul câștigător în ceea ce privește consumul de proteine. Diferența nu este însă semnificativă. Să spunem că punem 100 de grame de carne / pește la o salată / un sandwich. În cazul acesta, o salată de ton va avea cu 10% mai multe proteine decât un sandwich cu pui.

Numai că tonul costă iar o salată cu ton poate ajunge și pânăla 9 lire în timp ce sandwichul cu pui rămâne la 4 lire. Să nu mai zic aici de conținutul de mercur al tonului care în cantități mari este nesănătos. Merită?

Grăsimi

Presupunem aici că am dori să evităm un conținut ridicat de grăsimi. E discutabil, pentru o persoană atletică se recomandă un procent de grăsimi în alimentație de 20%. Dar să presupunem că nu sunt toți maratoniști.

Să le evităm deci. Dar cum? Untul cu care e unsă bagheta și dressingul delicios din salată sunt la fel de bogate în grăsimi. Nu știu alții cum sunt dar eu pot să mănânc un sandwich și fără unt. Dar salata fără dressing? Neah!

Carbohidrați

Și ajungem în sfârșit la argumentul forte al salatiștilor. Cut the carbs, deci mâncați salată! Aaa, stai așa! Întrebare. De ce ai vrea să renunți la carbohidrați? M-am uitat așa la coada aia de 50 de metri și am observat că eșantionul e destul de nereprezentativ pentru populația din UK. Marea majoritate a celor care îngroșau coada la salate era formată din corporatiști care se aliniau la coadă și la sala de forță și la tot felul de crosuri ( evident în scopuri caritabile).

Nu sunt doctor, nici nu mă dau nutriționist dar parcă dieta unui sportiv are la bază carbohidrații. Nu mai vorbesc de cei care se antrenează pentru curse lungi ( de la semimaraton în sus), la ei dieta trebuie să conțină 50% carbohidrați. Și atunci, de unde toată isteria asta cu frunze și roșii?

Concluzia

Nu sunt primul nici ultimul care își dă cu părerea despre tema asta. Dar parcă toată teoria asta cu salateria mi se pare cam fumată.

Cei ce mă cunosc știu că îmi place calea de mijloc, deci o să continui să cumpăr atât sandwichuri cât și salate. Cu o mențiune însă: salata să îndeplinească doua condiții:

1. Să nu coste mai mult de 4 lire; și
2. Să se dea cu o chiflă gratis :)

actualizare

actualizare. Enter. Parolă acceptată. Și universul minunat al corporației se deschidea în toată splendoarea lui. Am început propoziția și titlul cu literă mică pentru un motiv. Asta era parola. Parola de la windows, lotus notes, câteva softuri proprii...

Am primit-o în 2003 de la IT-ist în același timp cu luarea în primire a laptopului. N-am mai schimbat-o până în 2011. Lucram la o corporație în consultanță, făceam rapoarte către clienți cum că sunt riscuri de securitate la ei. Că nu schimbă parolele în mod regulat, că nu sunt suficient de complexe, că au o grămadă de riscuri.

Pe principiul "nu fă ce face popa, fă ce spune popa", na. Aveam pretenții de la clienți, dar eu nu schinbasem parola aia de 9 ani. Nici n-avea majuscule, litere sau caractere speciale gen @ sau &. 

Dar nu despre parole aveam de gând să scriu azi. Vroiam de fapt să furnizez o actualizare, dar m-am luat cu vorba. 

Reverberații din trecut

Că vreau să nu, mă întorc iar la corporația aia la care am stat 8 ani și îmi aduc aminte de o chestie. Pe vremea când stăteam zile și nopți de iarnă la birou în așa-zisul busy season, mă mâna o curiozitate. Niște oameni din alt departament așteptau plictisiți să se facă ora 5, zgâindu-se la telefon. La 5 trecute fix își luau smartphone-ul de pe birou și se cărau acasă.

Bizareria continua prin mai, la sfârșitul busy seasonului. De data asta noi eram  ăia care plecam pe lumină iar ei începeau să se agite. Se agitau și ne întrebau necontenit despre timesheeturi, recuperabilități, WIP și alte bicuriozități ale căror înțeles îl știau doar ei. De, cică trebuiau și ei să închidă anul.

Acum însă încep să îi înțeleg. Nu de alta, dar am intrat în rândul lor. N-am schimbat numai citadela, dar din iunie am intrat în sfârșit în compania "selectă" a personalului suport. :) Să sperăm că mă va ține entuziasmul măcar până în mai 2016 când voi avea primul "busy season" pe rit nou.

Altminteri, să încheiem într-o notă veselă printr-o actualizare a situației altor personaje prezentate de-a lungul timpului pe blog:

- Începem cu dășteptul de la IT. A zburat. Nu știu pe cine a călcat pe coadă, dar nu mai e. Surprinzător, opera (softul in-house al corporației) încă trăiește.

- Continuăm cu contabila conțopistă. A ieșit. La pensie și pe ușa din spate. Nu neapărat în ordinea asta.

- Petrică și Metodologul s-au întors. Evident în Africa. Unde probabil se laudă cum le-au dat la vest europeni cu metodologia în cap.

- Maroniii au luat cu asalt Londra, alegându-și drept sediu Canary Wharf. De remarcat totuși că rămân uniți. Alte nații ...

- Tipicarul tocilar a reușit. Să-mi gasească un înlocuitor la trei luni după plecarea mea. Și la 6 luni după demisie. De atunci, se tot asigură că are coverage în departament. Nu știu ce o să facă cu el, ținând cont că surse credibile (Radioul public și un post tv) au anunțat ieri desființarea biroului din insulă a corporației mamă. Maxima zilei n-a oferit-o el, ci Președintele Camerei de Comerț și Industrie: Potențialele pierderi de job (aproximativ 100 de oameni) trebuie privite ca pe o oportunitate! Oportunitate să ce? Să intri în șomaj?

- Am amintit la un moment dat de M2N, fata cu doi neuroni împrăștiați care nu știe să păstreze un job sau un deal bun. Ei bine, a reușit să găsească un job la birou, visul ei. Mai multe nu știu, m-a scos de pe Facebook. Nu numai pe mine, ci pe mulți alții care au sfătuit-o în general de bine de-a lungul timpului.

- Vorbind despre Facebook, am vești bune. Am urcat de la 4 la 6 prieteni din Corporație. Cu C mare și la singular, că doar aia e prima mea corporație, cea în care îți faci prieteni mulți, pe viață. 

- Și ca să termin într-o notă de celebrare, tot de pe Facebook am aflat ceva plăcut despre doi dintre prietenii aștia 6 descriși mai sus. Aș fi putut jura că nici măcar nu se cunosc între ei. Nu știu de ce. Dar iată că Facebookul îmi spune că ea va deveni mamă iar el tată. Împreună. Să fie într-un ceas bun. Și după cum se întâmplă de obicei într-o familie de corporatiști, pun pariu că bebelușa o să stea cât mai departe de corporatii. O să fie pictoriță, negreșit :)

Și odată actualizarea fiind terminată, vă las cu bine și mă apuc de o nouă însemnare. Va fi despre ce mănâncă mai nou corporatiștii. Nu rahat, că aia mănâncă de la apariția speciei. Salate!!

Incertitudine

Vreau incertitudine,
Asta îmi lipsește în viață
Pur  și simplu m-am săturat
De certitudine excesivă.

Nu vreau controale, nici securitate
N-am nevoie de tracker, liste sau timesheet
Vreau să dispară auditurile
Cu tot sistemul birocratic din spate.

Vreau să fac o sarcină recurentă
Cum nu am mai făcut-o niciodată
Fără să urmez procedura,
Nici să fiu împins de la spate.

Tânjesc să fac chestii în ultima clipă
Să existe varietate,
Să pariez și să îmi asum riscuri
Necesare sau poate nu.

Nu vreau implicări pe proiecte,
Nici să fac schimb de taskuri cu colega,
Oricum scopul final ar fi sistematizarea,
Deci și mai multă certitudine.

Nu vreau să știu ce voi face azi,
Nici mâine, poimâine, luna asta sau următoarea
N-am chef să dau nimănui explicații cu ce mă ocup
Nici măcar mie însumi.

Vreau să vin dimineața
Să hotăresc pe loc ce program am
Nu-mi pasă dacă e încărcat sau nu
Vreau doar să iau singur decizii.

Chiar dacă pare utopic în totalitate
Chiar dacă m-aș sătura de nesiguranță
Vreau măcar un strop de incertitudine,
Altminteri am să mor de plictiseală.

Hmm.. Am vrut să scriu o însemnare pe blog și a ieșit o poezie neomodernistă. Cred că e grav!