When I remember

Când stai 6 ani într-un loc te atașezi puțin și-ți vine mai greu a pleca, chiar dacă acel loc e locul de muncă. Colegi, cafeneaua de la colț, petreceri, sunt multe amintiri care te împiedică puțin să pui mâna pe tastatură și să le scrii agențiilor de recrutare în căutarea unui job mai bun. Ca să nu mai zic de procesul birocratic și obositor legat de job hunting. Dar și când ai un șef căpos, obtuz și cu un suflet îmbătrânit într-un trup de 41 de ani.. ei, atunci se aplică filosofia neo-modernistă (Becky Hill & David Guetta): “That’s when I remember!”

Când aplici la 30 de joburi pe LinkedIn, indeed și alte platforme și nu primești niciun răspuns îți cam vine să te lași. Dar de fiecare dată când mă bătea gândul abandonului … That’s when I remember! Îmi amintesc brusc de emailurile cu ‘candidatul victorios’, mașinațiuni prin care jegul de porc care-mi era șef inițial și-a pus “mates” în posturi cheie negându-mi promovarea și ținându-mă pe mine blocat sub un cretin african timp de 5 ani. Și-atunci o luam de la capăt cu încă o tură de aplicații.

Începe să mai apară câte un apel răzleț de la un recruiter. Bună, bună,  spune-mi despre tine, aha, bun așa, mamă câte chestii ai făcut, wow! Dar n-ai subordonați? Nu, că boul de african vrea să aibă control total! Aa, păi piața de over-xx-k (salariu anual de peste xx mii) e foarte competitivă și fără subordonați e greu. Cum să nu te demoralizezi? Dar când să strâng din dinți, să renunț și să mă gândesc că mai vine un busy season cu Cap Pătrat… That’s when I remember! Și-mi aduc aminte de ajustările pe care le-am făcut inutil timp de 60 de luni datorită incompetenței lui Cap Pătrat de pe vremea când era Project Manager pe un proiect pe care l-a futut total și a reușit să transforme ceva care merge în ceva ce nu mai merge. Și-atunci mai tăiam câteva mii din pretențiile salariale și o luam de la capăt.

Mailurile continuă să vină. Cu același text. Regretăm dar nu mergem mai departe cu aplicația deoarece sunt alți candidați care… Cine? Vreunul umflat artificial de-un recruiter mincinos? Am terminat cu prostiile astea, îmi zic și mă uit la ce mai e de făcut în weekend la serviciu. That’s when I remember! Și atunci îmi amintesc de evaluarea lui Saffa din 2019 când cretinul a ținut morțiș să scrie el cu subiect și predicat că Vade Twat (un fel de Puie Monta: nume real cu litere inversate) s-a plâns de mine că stau prea mult pe telefon. Prost am fost eu că nu mi-am luat concediu medical când am avut problemele respective dar mă bazam pe faptul că poate și Creti să-și dea seama că într-un birou în care juma din oameni se uită la Money Heist pe calculatorul de serviciu în timpul programului, aș fi putut să fac și eu același lucru dacă m-aș fi plictisit cu adevarat. Și-atunci mai lăsam de la mine și aplicam și la angajatori la care sincer nu prea aș vrea să lucrez.

Unul dintre acești angajatori este o instituție publică care nu este lăsată să moară de populismul politicienilor. Mă refer la NHS și mi-am mai exprimat părerea despre ei pe acest blog. Am aplicat la unul din ‘jde miile de trusturi pe care le au și am obținut și un interviu. Totul a fost bine până la faza în care m-au întrebat ce acțiuni concrete am făcut eu pentru creșterea lui Diversity & Inclusion la noi în echipă. Că vezi tu, ei au rezolvat toate problemele. Nu e o problemă că pacienții mor cu zile pentru că ei anulează programări din lipsă de personal, e o problemă că personalul nu e suficient de divers. Și fiindcă D&I e “ingrained in NHS’s DNA " (ce dracu o însemna asta), eu ar fi trebuit să fac ceva pentru D&I pe unde-am fost angajat deși n-aveam atribuții de recrutare. N-am făcut nimic, așa că NU sunt bun de NHS. După un interviu d-ăsta, îți vine să te lași de orice inițiativă de job hunting dar… That’s when I remember! De toate orele pierdute cu formatări și alte căcaturi pentru că Saffa are păsărele pe creier și în fundul lui de cerebel crede că ăla e cel mai important lucru la niște situații financiare: punctuația și formatarea! Așa că o iau de la capăt și mai răspund la niște mesaje private pe LinkedIn.

O recruiteriță îmi dă un job description într-o industrie în care n-am mai lucrat de 15 ani. Păi mă vor ăștia după ce n-am mai avut tangență cu domeniul de activitate atât de mult timp? Depinde de tine, dacă te bazezi că o să te descurci, zice ea cu încrederea unui tinere de 22 de ani aflată la primul job. Atunci aplic. A 61-a aplicație. Între timp, am mai avut două interviuri dar nu am mai auzit nimic de la intervievatori. Asta e, n-am noroc! Poate ar trebui să mă las și să încerc la toamnă. That’s when I remember! Și îmi amintesc de șantajul cu proiectul Boom în care Cap Pătrat a mâncat căcat cu polonicul (asta e activitatea lui preferată), șantaj pe care l-am mai descris aici. Și atunci o iau de la capăt. Încă o rundă de interviuri la jobul găsit de recruterița asta tânără.

Interviul merge neașteptat de bine, feedback bun de ambele părți. Aud bine? Urmează al doilea interviu. Will I crack again? Cum o să ma pregătesc? Naa, o să mă încurc, o să mă bâlbâi. Vine ziua interviului. Îmi tremură mâinile, de picioare nici nu mai vorbesc. Nici să fac nodul la cravată nu-mi mai iese. Emoții 1: Eu 0. Cum să fac să întorc scorul? And that’s when I remember! Și îmi amintesc de evaluare. Evaluare în care a apărut din nou Vade Twat dar în care a apărut și ratingul: As expected. As fucking expected! 12 luni în care am manageriat proiecte super complexe, implementat 3 sisteme, am trecut printr-o fuziune și lucrat nopți la rând. Am dat ce-i mai bun din mine pentru ce? Pentru ca Cap Pătrat (cacofonia e intenționată având de-a face cu-un căcat), Vade Twat, Ursu și alții de teapa lor să-și aroge merite pe munca mea? Nu mai bine să dau ce-i mai bun din mine pentru a scăpa de astfel de personaje toxice? Și atunci am dat și am vorbit cu aceiași pasiune pe care am pus-o și în munca din ultimele 12 luni. Am descris situația de la locul de muncă fix așa cum e ea. Fără bârfe, fără a vorbi de rău. O firmă rezultată din mai multe fuziuni de businessuri cu culturi diferite, în care oamenii au multe temeri și incertitudini și ca atare devin defensivi, orgolioși creând ca atare un blame culture / o cultură a învinuirii. Ce motiv mai bun de a pleca dintr-o firmă dacă nu ăsta?

A durat 20 de ore să primesc o ofertă. Exact ce doream. Am demisionat, am agreat ultima zi de muncă aici și prima zi acolo. A venit și prima ‘team meeting’ de după. Mai mai să mă încerce niște sentimente de vină că îi las pe toți baltă dar.. That’s when I remember! Și îmi amintesc ce fel de persoană este Saffa (zis și Cap Pătrat, Cretinul sau Boom). TOXICĂ! De fapt toxică e puțin spus, cel puțin în ultimul an devenise radioactivă. Scriu blogul ăsta de 15 ani și am avut multe personaje: Scorpia, Dășteptu de la IT, Contabila conțopistă, Tipicarul, Stinkatorul, Petrică. În afară de faptul că mă enervau, mai aveau ceva în comun. Aveau umor, aveau substanță, mă stimulau cumva mental, îmi făcea plăcere să scriu un post amuzant despre ei pe blog.

Saffa? Nimic! Nu e absolut nimic amuzant să scrii despre el. Nu e nici prost nici deștept, nici urât nici frumos și nu are nimic să-ți capteze interesul. Încă un post despre el și o să brevetez Teoria Nimicului ca persoană. Iar dacă în procesul de schimbare de job am purtat tot timpul în minte relele ce mi s-au întâmplat din cauza lui, cred că este cazul să-l șterg definitiv din memorie pe măsură ce se apropie ultima zi aici. Dacă Becky Hill ar spune “That’s when I remember”, eu o să-l citez pe un contabil: “That’s when I write him off!”

Brexit și Lăpușneanul

Am zis să nu vorbesc despre asta la cald. Să mai treacă timpul, să vedem mai exact ce înseamnă asta... Dar ea nu și nu. Brexit means Brexit! La fel de explicită precum Hrușcă și Fuego (Leru-i ler, nici până azi n-am înțeles ce e lerul), dar mai puțin exactă față de Băsescu (Vara nu-i ca iarna, domnule, hahaha) fătuca Theresuca care e prim-ministruca ne-a lăsat să ne perpelim.

A fost nevoie de-un judecător s-o covingă să ne împărtășească și nouă, muritorilor de rând, din vasta ei înțelepciune. După girul parlamentului, am aflat că Brexitul ar presupune ieșirea Regatului de pe piața comună europeană adică:

• Ieșirea de pe piața comună a mărfurilor. Ciuciu scutiri de accize și taxe vamale la importuri
• Stop liberei circulații a serviciilor și a libertății de stabilire. Rămâne de văzut cum va reuși Uber să factureze călătoriile din Olanda.
• Stop liberei circulații a capitalului. Hmm, asta era oricum parțial obstrucționată, căci Regatul nu se putea prinde în horă cu muritorii de rând și să adopte euro.
• În fine, poate cea mai important aspect este ieșirea de pe piața comună a municuu. Îi văd deja pe hangii, hotelieri, cârciumari și ce-or mai fi cu un vraf de formulare pentru vize și permise de muncă.

Motivația? Poporul a vorbit! Și ca atare, poporul a mandat-o pe fătuca Theresuca care e prim-ministruca să îi scoată Regatul de pe piața aia comună! Hai să vedem mai pe îndelete cine e poporul și cine sunt "mandatarii" ăștia.

Poporul englez are, conform recensământului din 2011 și a estimărilor APS / LFS / ONS, 57 milioane de suflete. Vorbim aici de cetățeni britanici care trăiesc din UK. Nu punem la socoteală nici pe imigranții din UK, nici pe britanicii care trăiesc în alte țări. Câți (nu) au avut drept de vot? Câți s-au prezentat la votul Brexit? Câți au votat pentru Brexit? Câți au votat fără să știe ce votează? Câți au mandat de fapt Guvernul lui Cameron (predat între timp Theresucăi) să scoată Regatul de pe piața comună? Să lăsăm statisticile să vorbeasca.

A. 11 milioane fără drept de vot

Din cei 57 de milioane de britanici din UK, doar 46 de milioane au fost pe listele electorale. Cine n-a fost? O mică minoritate e reprezentată de cei incapacitați din diverse motive. O altă mică minoritate e reprezentată de cei care nu sunt înscriși în Registrul Electoral (ilegal) pentru că pur și simplu îi doare în cur de Brexit, de referendum, de legi și de faptul că pot primi amendă pentru asta.

Marea majoritate din acești 11 milioane au însă altă caracteristică comună: sunt minori. Mă întrebați acum ce relevanță are asta? Păi are! De ce? Referendumul a fost în 2016. Când va ieși Regatul din UE? Păi în 2019. Ei, în 2019 vom avea peste 2 milioane de tineri între 18 și 21 de ani care nu au votat în 2016, deci n-au mandat Guvernul să facă nimic. Nu pentru că n-au vrut sau că nu i-a interesat, ci pentru că n-aveau drept de vot. În 2019 vor avea și, ținând cont de demografica votului (peste 75% dintre tineri au votat anti-Brexit), majoritatea dintre ăștia 2 milioane vor avea toate motivele să fie furioși.

Să ne uităm puțin și la cei peste 65 de ani. Conform statisticilor, o mare parte din ei, probabil cei hâtri, înverșunați și nostalgici după epoca colonialismului au votat pentru Brexit. Ce să vezi, în 2019 vreo 2 milioane dintre ei nu vor mai fi la vot, ci la 2 metri sub pământ sub o cruce din lemn sau din piatră, după posibilități. 

Și uite așa, Theresuca va rămâne fără 2 milioane de mandatari și se va alege cu 2 milioane de noi contestatari.

B. 13 milioane de alegători care au ales să nu aleagă

Avem 33 de milioane de voturi din 46 de milioane de alegători. 72%? Bun, mai ales dacă e să comparăm cu rata de prezență de la europarlamentare. Și cu toate astea, 13 milioane n-au votat.

Mă întrebați acum ce relevanță are? Păi are! Situația e puțin diferită față de alegerile generale unde votezi un partid sau altul. Cei care au o părere se duc la vot iar câștigător e partidul cu cele mai multe voturi exprimate de cei care au o părere. Pentru mulți nu contează cine iese că tot aia e, așa că nu mai votează și lasă pe ăilalți să decidă și pentru ei.

Aici este totuși altfel. Guvernul a cerut sfatul cu privire la o schimbare fundamentală. Din moment ce e un referendum consultativ, mă aștept să fie consultat tot poporul, nu doar 33 de milioane. Sincer, nu pot să-i condamn pe cei care n-au votat mai ales la modul jenant în care a fost concepută campania pentru Remain și la nerușinarea cu care s-a mințit în campania Leave.

Pe bună dreptate că 13 milioane au fost confuzi. Din păcate marea majoritate au sub 49 de ani, probabil niște sfaturi coerente de la specialiști i-ar fi putut ajuta. Și mai presus de toate, nimeni nu știa de fapt ce este Brexitul, pentru că Theresuca nu a produs sclipirea (Brexit means Brexit) înainte de referendum ci după când zarurile erau deja aruncate.

Un lucru este sigur. Din moment ce nu s-au dus să dea cu pixul (ăștia parcă n-au ștampilă), este clar că Theresuca nu poate conta pe niciunul din ăștia 13 milioane ca și mandatari.

C. 16 milioane de Remainers

În pofida minciunilor cu sutele de milioane care sunt trimise săptămânal către UE, în pofida părților rele care derivă din apartanența la orice uniune pe care n-o conduci tu, în pofida valului de retorici anti-imigraționiste, 16 milioane au rămas pe poziții alegând rațiunea în locul urii și stabilitatea în locul incertitudinii. 

Sunt 16 milioane care au votat Remain mandatându-l pe Cameron să stea în banca lui dar care se vor trezi cu Theresuca acționând într-o direcție total opusă voinței lor.

D. 17 milioane de Leavers

Oare asta înseamnă? 17 milioane de oameni care au înțeles perfect că Brexit means Brexit? Și atunci de ce pe 24 iunie 2016 (o zi după) au fost atât de multe căutări pe Google (din UK) de tipul Ce înseamnă Uniunea Europeană? Asta au vrut mandatarii? Să iasă Regatul de pe piața comună? Pe bune? Câți dintre ei au auzit de conceptul ăsta? Mai ales că marea lor majoritate au cam puține studii, cartea și informarea nefiind pentru toți.

D1. 3 milioane de votanți anti-sistem

Cifra am luat-o din oficina propagandistă a mogulului, restul documentării din diverse documentare marca BBC. Paradoxul referendului este următorul. Zonele cu imigrație mare au votat masiv pentru Remain, zonele cu imigrație mică sau zero au votat pentru Leave. Și asta nu pentru că le-ar fi frică de valul de imigranți care o să se revarse asupra lor. Nici pentru că ar avea ceva anume împotriva Uniunii Europene.

Să luăm de pildă Țara Galilor. Câți emigranți din UE s-au aciuat aici în ultimii ani? Prea puțini. 25, poate 30 de mii.  Un raport Egino pentru Jill Evans (Remain campaigner) spune că piața comună oferă 200.000 de joburi galezilor. Și atunci, de ce ai vota Leave?

Să ne mutăm în nordul Angliei și anume în Sunderland. Unul dintre puținii imigranții care s-a plictisit de moarte aici a fost Costel Pantilimon având ca ocupație postul de portar la echipa de fotbal. Nu la stadion, ci pe gazon asta până când l-a înlocuit alt imigrant (Mannone). Ați prins ideea, imigrația e departe de a fi un fenomen iar cei puțini fac treabă bună. O mare parte din clădirile din oraș sunt construite cu fonduri europene. Și atunci de unde până unde votul pentru Leave?

Ne explică imediat un vânzător de la tejgheaua halei municipale. Omul, intervievat de BBC recunoaște că n-are nimic împotriva Uniunii Europene și știe de unde au venit fondurile pentru construcția halei. Numai că omul are de mult un dinte împotriva Guvernului și Parlamentului ca autorități. Normal, nu l-au întrebat pe el cum se guvernează țara că i-ar fi ajutat.

De la Margareth Thatcher încoace guvernele s-au succedat, în Londra lucrurile s-au schimbat dar pe ei în Sunderland nimeni nu i-a vizitat. Și dacă la niște alegeri generale obișnuite, omul poate vota pentru sau împotriva unui om ca toți oamenii, de data asta a văzut oportunitatea de a vota împotriva sistemului. Well, guvernul te întreabă cum să facem cu UE, tot el Guvernul îți trimite flyere că ar fi bine să rămânem, deci... Votez Leave, îi arăt degetul mijlociu sistemului..

Iar sistemul ce face? Consideră că l-ai mandatat să te scoată de pe piața comună și ca atare îți scumpește și mai mult bunurile pe care oricum îți cheltuiai tot salariul.

D2. 1 milion anti-reguli

Sunt zeci de mii de fermieri si agricultori fericiți că nu sunt reguli cu privire la accesul pe piețele din Uniunea Europeană. Sunt zeci de mii de pescari mulțumiți de lanțul de distribuție european. Sunt și mai mulți meșteșugari și mecanici satisfăcuți că pot angaja forță de muncă ieftină din Europa de Est.

Sunt sute de mii de bancheri și alți lucrători în serviciile financiare care au joburi datorită passportingului, sau abilității de a oferi servixii financiare clienților din restul UE.

Numai că toate avantajele astea sunt repede uitate când vine vorba de reguli cărora trebuie să se supună.

Cum? Pot să pescuiesc doar într-o anumită limită? N-are balta suficient pește? Cum? Fructele trebuie să fie toate în același standard? Nu pot să strecor și un fruct stricat în pungă? Jos cu UE și directivele lor!

Pot să rezonez în oarecare măsură cu mecanicii auto mai ales că am fost și eu jumulit din cauza unei directive. Am plătit o sumă obscenă pentru un senzor de la pompa ABS. Conform directivei din 2013,  nu pot să trec MOT-ul (echivalentul ITP-ului) dacă mi se aprinde un bec ABS pe bord. Cu toate astea, mașinile care nu sunt dotate cu ABS n-au nicio problemă.

Pot să rezonez și cu cei din financiar care lucrează pe așa-zisul Reg Reporting. Orice instituție financiară din UK și-a dublat costurile pe departamente suport pentru a față unor inepții inutile impuse de UE și care au fost denumite COREP, FinRep sau MiFid II.

Nu pot să rezonez însă cu fătuca Theresuca prim-ministruca care se consideră mandatată de acești oameni să scoată  Regatul de pe Piața Comună. Nu de alta, dar fără passporting european și fără piețe europene de distribuție, milionul ăsta de oameni o să iasă de pe piața muncii cu totul și or să îngroașe rândul șomerilor.

D3. 3,6 milioane de NHS-iști

Urmează o categorie care cu greu mai poate fi vindecată. Conform unui studiu, cam o cincime din votanții Leave ar fi vrut totuși să rămână în UE !??!!? ... dar să fie reduse atribuțiile UE și mai ales contribuțiile către UE.

Așa și? Dacă nu mai plătim la UE ce-o s facem cu banii economisiți? Aaa, păi să-i dăm la NHS ( National Health System, un fel de CASS dar mai prost) ca să reparăm sistemul. Uitați-vă la graficul ăsta trimis de HMRC (Fisc).

 În 2016 Am plătit o sumă de 5 cifre sub formă de dări către stat. E o liniuță mică, mică acolo în grafic care reprezintă plata către UE. Peste jumate din dări se duc pentru asigurări de stat ( fie NHS, fie pensii de stat sau alte prostii).

Vă amintiți de festivitatea de deschidere de la JO din Londra? La un moment dat au apărut din senin niște paturi de spital care au acoperit tot stadionul. Wtf? Cred că toată lumea din toată lumea se întreba dacă scenaristul programului e cumva pe droguri. Nu! Englezoii ăștia chiar au o mândrie prostească cu acest sistem de healthcare egalitar și gratuit dar care provoacă victime pe bandă rulantă. Ei cred că au cel mai bun sistem din lume și chiar știu oameni care chiar dacă au asigurare privată în pachetul salarial, preferă să meargă tot la sistemul de stat NHS că așa știu ei din moși strămoși.

Oamenii ăștia nu înțeleg că NHS trebuie lăsat să moară. Așa cum mulți oameni au fost lăsați să moară așteptând ore în șir la urgențe. 

Uitați-vă la articolul ăsta de pe Știrile Pro TV: top 10 țări în funcție de  speranța de viață. 

Nu căutați UK în articol că nu intră nici măcar în top 30. Apare în schimb Guernsey pe locul 7 iar până la 30 găsim încă două dependințe britanice: Jersey și Isle of Man. Cine-a fost în Guernsey știe. E un fel de orășel din Anglia iar viața nu diferă prea mult față de viața englezilor. Oamenii mării n-au nimic în plus față de oamenii din Anglia dar au ceva important în minus: NHS-ul. 

Cum funcționează sistemul de sănătate în Canalul Mânecii? Simplu. Te duci la medicul de familie? Plătești. Mergi la o consultație? Plătești. Ai chemat Salvarea? Plătești muult. Te-ai dus la urgență? Ați prins ideea. Sunt prea puține locuri moka când e vorba de sistemul de sănătate. Motiv pentru care nu sunt niciodată cozi și toată lumea e fericită. Angajatorii știu ce au de făcut ( să ofere asigurare privată de sănătate), la fel și angajații (să ceară același lucru) și toată lumea e fericită.

Acum încearcă să explici asta unui englezoi pe la 50-60 de ani. Nuuuuuu, că e greșit ( au ăștia un obicei de a spune 'it's wrong/ it's right' la fiecare 2 minute de parcă ei ar deține adevărul absolut), că așa a fost dintotdeauna (de parcă timpurile nu s-ar schimba).

Un lucru e însă cert și admis chiar și de cei mai încăpățânați NHS-iști. Sistemul e dependent de asistente medicale din Europa de Est, iar odată ce imigrația din UE nu va mai fi o opțiune sistemul s-ar bloca și mai mult.

Așa că, dragă fătucă Theresucă care ne ești primministrucă, ăștia 3,6 milioane nu prea te mandatează să scoți Regatul de pe piața comună.

D4. 11 milioane definiți de ... Lăpușneanu

Pe restul nu-i mai definesc că i-a definit Lăpușneanu destul de bine. Mulți. Nu chiar atât de mulți relativ la populația Regatului (cam 18%) dar, beneficiind de un referendum idiot, suficient cât să o mandateze pe fătuca Theresuca prim-ministruca să se șteargă la cur cu eforturile de 6 ani ale conservatorului Edward Heath din anii '60 și '70.

Hai să vedem cine sunt acești oameni care au aruncat deja Regatul într-un climat de inatabilitate fără precedent. Fac mențiunea că mulți dintre ei fac parte din mai multe categorii enumerate mai jos:

- imbecili reprezentând electoratul lui Nigel Farage

- rasiști, xenofobi și alți cercopiteci de la coada vacii care nu suportă să audă alte limbi sau alte accente pe stradă

- spălați pe creier influențați de The Daily Mail și alte fițuici mediocre

- trăitori în trecut care cred că India ve redeveni colonie britanică și totulva fi ca înainte de război

- unii cred că vor se vor ieftini becurile vechi incandescente, alții cred că mașinile noi nu vor mai fi echipate cu DRL (lumini de întâlnire care pornesc automat)

- unii au votat așa să-și enerveze nevasta

-încă 66 de motive găsite aici 

Și cu asta basta. Poporul a vorbit.  Sau măcar 19% din popor au vorbit și au mandatat-o pe fătuca Theresuca prim-ministruca să scoată Regatul de pe piața comună. Restul de 81% plus câteva milioane de imigranți nenaturalizați vor suporta laolaltă consecințele.

O fi bine? Mă îndoiesc. O fi rău? Pentru unii va fi. Și am eu senzația că cel mai rău va fi pentru cei din zonele care au votat covărșitor pentru Leave. Soarta!

Concluzia referendumului? Depinde de cine întreabă. Dacă vorbiți cu un britanic, amintiți-i de vorbele lui Winston Chirchill.

"Cel mai bun argument împotriva democrației e o conversație de 5 minute cu un votant de rând."

 Pentru noi românii? Ne-a lămurit mai demult Negruzzi prin vorbele lui Alexandru Lăpușneanul.

Proști, dar MULȚI!