When I remember

Când stai 6 ani într-un loc te atașezi puțin și-ți vine mai greu a pleca, chiar dacă acel loc e locul de muncă. Colegi, cafeneaua de la colț, petreceri, sunt multe amintiri care te împiedică puțin să pui mâna pe tastatură și să le scrii agențiilor de recrutare în căutarea unui job mai bun. Ca să nu mai zic de procesul birocratic și obositor legat de job hunting. Dar și când ai un șef căpos, obtuz și cu un suflet îmbătrânit într-un trup de 41 de ani.. ei, atunci se aplică filosofia neo-modernistă (Becky Hill & David Guetta): “That’s when I remember!”

Când aplici la 30 de joburi pe LinkedIn, indeed și alte platforme și nu primești niciun răspuns îți cam vine să te lași. Dar de fiecare dată când mă bătea gândul abandonului … That’s when I remember! Îmi amintesc brusc de emailurile cu ‘candidatul victorios’, mașinațiuni prin care jegul de porc care-mi era șef inițial și-a pus “mates” în posturi cheie negându-mi promovarea și ținându-mă pe mine blocat sub un cretin african timp de 5 ani. Și-atunci o luam de la capăt cu încă o tură de aplicații.

Începe să mai apară câte un apel răzleț de la un recruiter. Bună, bună,  spune-mi despre tine, aha, bun așa, mamă câte chestii ai făcut, wow! Dar n-ai subordonați? Nu, că boul de african vrea să aibă control total! Aa, păi piața de over-xx-k (salariu anual de peste xx mii) e foarte competitivă și fără subordonați e greu. Cum să nu te demoralizezi? Dar când să strâng din dinți, să renunț și să mă gândesc că mai vine un busy season cu Cap Pătrat… That’s when I remember! Și-mi aduc aminte de ajustările pe care le-am făcut inutil timp de 60 de luni datorită incompetenței lui Cap Pătrat de pe vremea când era Project Manager pe un proiect pe care l-a futut total și a reușit să transforme ceva care merge în ceva ce nu mai merge. Și-atunci mai tăiam câteva mii din pretențiile salariale și o luam de la capăt.

Mailurile continuă să vină. Cu același text. Regretăm dar nu mergem mai departe cu aplicația deoarece sunt alți candidați care… Cine? Vreunul umflat artificial de-un recruiter mincinos? Am terminat cu prostiile astea, îmi zic și mă uit la ce mai e de făcut în weekend la serviciu. That’s when I remember! Și atunci îmi amintesc de evaluarea lui Saffa din 2019 când cretinul a ținut morțiș să scrie el cu subiect și predicat că Vade Twat (un fel de Puie Monta: nume real cu litere inversate) s-a plâns de mine că stau prea mult pe telefon. Prost am fost eu că nu mi-am luat concediu medical când am avut problemele respective dar mă bazam pe faptul că poate și Creti să-și dea seama că într-un birou în care juma din oameni se uită la Money Heist pe calculatorul de serviciu în timpul programului, aș fi putut să fac și eu același lucru dacă m-aș fi plictisit cu adevarat. Și-atunci mai lăsam de la mine și aplicam și la angajatori la care sincer nu prea aș vrea să lucrez.

Unul dintre acești angajatori este o instituție publică care nu este lăsată să moară de populismul politicienilor. Mă refer la NHS și mi-am mai exprimat părerea despre ei pe acest blog. Am aplicat la unul din ‘jde miile de trusturi pe care le au și am obținut și un interviu. Totul a fost bine până la faza în care m-au întrebat ce acțiuni concrete am făcut eu pentru creșterea lui Diversity & Inclusion la noi în echipă. Că vezi tu, ei au rezolvat toate problemele. Nu e o problemă că pacienții mor cu zile pentru că ei anulează programări din lipsă de personal, e o problemă că personalul nu e suficient de divers. Și fiindcă D&I e “ingrained in NHS’s DNA " (ce dracu o însemna asta), eu ar fi trebuit să fac ceva pentru D&I pe unde-am fost angajat deși n-aveam atribuții de recrutare. N-am făcut nimic, așa că NU sunt bun de NHS. După un interviu d-ăsta, îți vine să te lași de orice inițiativă de job hunting dar… That’s when I remember! De toate orele pierdute cu formatări și alte căcaturi pentru că Saffa are păsărele pe creier și în fundul lui de cerebel crede că ăla e cel mai important lucru la niște situații financiare: punctuația și formatarea! Așa că o iau de la capăt și mai răspund la niște mesaje private pe LinkedIn.

O recruiteriță îmi dă un job description într-o industrie în care n-am mai lucrat de 15 ani. Păi mă vor ăștia după ce n-am mai avut tangență cu domeniul de activitate atât de mult timp? Depinde de tine, dacă te bazezi că o să te descurci, zice ea cu încrederea unui tinere de 22 de ani aflată la primul job. Atunci aplic. A 61-a aplicație. Între timp, am mai avut două interviuri dar nu am mai auzit nimic de la intervievatori. Asta e, n-am noroc! Poate ar trebui să mă las și să încerc la toamnă. That’s when I remember! Și îmi amintesc de șantajul cu proiectul Boom în care Cap Pătrat a mâncat căcat cu polonicul (asta e activitatea lui preferată), șantaj pe care l-am mai descris aici. Și atunci o iau de la capăt. Încă o rundă de interviuri la jobul găsit de recruterița asta tânără.

Interviul merge neașteptat de bine, feedback bun de ambele părți. Aud bine? Urmează al doilea interviu. Will I crack again? Cum o să ma pregătesc? Naa, o să mă încurc, o să mă bâlbâi. Vine ziua interviului. Îmi tremură mâinile, de picioare nici nu mai vorbesc. Nici să fac nodul la cravată nu-mi mai iese. Emoții 1: Eu 0. Cum să fac să întorc scorul? And that’s when I remember! Și îmi amintesc de evaluare. Evaluare în care a apărut din nou Vade Twat dar în care a apărut și ratingul: As expected. As fucking expected! 12 luni în care am manageriat proiecte super complexe, implementat 3 sisteme, am trecut printr-o fuziune și lucrat nopți la rând. Am dat ce-i mai bun din mine pentru ce? Pentru ca Cap Pătrat (cacofonia e intenționată având de-a face cu-un căcat), Vade Twat, Ursu și alții de teapa lor să-și aroge merite pe munca mea? Nu mai bine să dau ce-i mai bun din mine pentru a scăpa de astfel de personaje toxice? Și atunci am dat și am vorbit cu aceiași pasiune pe care am pus-o și în munca din ultimele 12 luni. Am descris situația de la locul de muncă fix așa cum e ea. Fără bârfe, fără a vorbi de rău. O firmă rezultată din mai multe fuziuni de businessuri cu culturi diferite, în care oamenii au multe temeri și incertitudini și ca atare devin defensivi, orgolioși creând ca atare un blame culture / o cultură a învinuirii. Ce motiv mai bun de a pleca dintr-o firmă dacă nu ăsta?

A durat 20 de ore să primesc o ofertă. Exact ce doream. Am demisionat, am agreat ultima zi de muncă aici și prima zi acolo. A venit și prima ‘team meeting’ de după. Mai mai să mă încerce niște sentimente de vină că îi las pe toți baltă dar.. That’s when I remember! Și îmi amintesc ce fel de persoană este Saffa (zis și Cap Pătrat, Cretinul sau Boom). TOXICĂ! De fapt toxică e puțin spus, cel puțin în ultimul an devenise radioactivă. Scriu blogul ăsta de 15 ani și am avut multe personaje: Scorpia, Dășteptu de la IT, Contabila conțopistă, Tipicarul, Stinkatorul, Petrică. În afară de faptul că mă enervau, mai aveau ceva în comun. Aveau umor, aveau substanță, mă stimulau cumva mental, îmi făcea plăcere să scriu un post amuzant despre ei pe blog.

Saffa? Nimic! Nu e absolut nimic amuzant să scrii despre el. Nu e nici prost nici deștept, nici urât nici frumos și nu are nimic să-ți capteze interesul. Încă un post despre el și o să brevetez Teoria Nimicului ca persoană. Iar dacă în procesul de schimbare de job am purtat tot timpul în minte relele ce mi s-au întâmplat din cauza lui, cred că este cazul să-l șterg definitiv din memorie pe măsură ce se apropie ultima zi aici. Dacă Becky Hill ar spune “That’s when I remember”, eu o să-l citez pe un contabil: “That’s when I write him off!”

2021: The Good, the Bad and the Ugly

În  2010, un om puternic ce guverna bunul mers al mesei rotunde de la care se luau toate deciziile unei firme de consultanță,avea o prezentare lunară. Inspirându-se după un western american, liderul folosea arma feedbackului ca pe o mașină neconvențională cu o treaptă de înainte și două de marșarier.

“The Good, the Bad and the Ugly”, se numea powerpointul lui trecând succint peste faptele bune ale supușilor (‘the good’) și analizând la sânge greșelile mai mici (‘the bad’) dar mai ales pe cele care puteau atrage concedierea (‘the ugly’).

Zece ani mai târziu, un om mai puțin puternic dar mult mai simpatic scria o postare pe blogul lui pentru a da feedback nu subordonaților (asta ar însemna să aibă așa ceva),  ci unui an. Nu a unui calendaristic, că nu ăla îl interesează pe corporatist ci ăla fiscal care începe pe 6 aprilie și se termină la 5 aprilie 2021. An care va rămâne în memoria tuturor drept anul coronavirusului.

The good: ce mă bucură

În spiritul prezentării de maestru al fostului meu șef, voi începe cu partea bună a lucrurilor. Într-un powerpoint cu poza lui Clint Eastwood, aș pune trei bullet points la chestii care mă bucură.

1.Lucratul de acasă

“Nu se poate, că nu mai lucrează nimeni dacă nu e supravegheat, de unde știu eu că subordonatul lucrează și nu se uită la Eastenders?”. Uite că se poate! Și nu vorbim de un angajat, ci de 98% din ei, nu vorbim de o zi, vorbim de un an. Și firma merge în continuare, la fel de bine ca și înainte.

La un moment dat (să fie 2-3 ani), un cretin care freacă menta non-stop (unul din ăia care vin fix la 9 și pleacă fix la 5) se ia de mine că stau “prea mult” pe telefon. Nu l-am băgat în seamă (nici măcar pe blog), l-am băgat în altă parte. Tot cretinul ăsta se ia de o fată că are pantaloni mulați sau cizmulițe. Așa că trebuie să ne bucurăm nu numai pentru noi ci și pentru exemplarele astea triste: acum n-au decât să stea acasă și să se ia de gândacul de Colorado că-i atacă cartoful.

2. Și salatangiii plâng

Sub-titlul nu e inspirat dintr-un western ci dintr-o telenovelă. Când eram student, m-am dus la țară la bunica și la un moment dat mă pornesc spre o magherniță să iau o bere. Drumul pustiu iar când ajung acolo, vânzătoarea îmi strigă dintr-o cameră: “Vino mai târziu că a început “Și bogații plâng”!”

Acum e 2021 iar în centrul financiar din Londra e la fel de pustiu ca pe ulița bunicii. Bogaților care și-au deschis food shops acolo nu le merge prea bine. În vacanțele școlare mai vin youngsteri să se plimbe numai că lor nu poți să le ceri 9 lire pe o salată. “Meal deal : £1.50 per curry”, este promoția singurului food shop care are clienți.  Iar zilele ce urmează nu par a fi roz. Mulți angajatori din centru promit că multe roluri vor presupune muncă de acasă în mod permanent.

A nu se înțelege acum că mă bucur de răul oamenilor. Eu i-am admirat mereu pe antreprenori (nu invidiat, doar admirat) și pe termen scurt spre mediu aș vrea să intru și eu în acest club. E o perioadă grea pentru industria HoReCa, e normal să-mi pară rău pentru cei implicați: patroni, manageri, angajați. 

Dar nu pot să nu mă bucur de această turnură a industriei alimentare. Pur și simplu, e o bulă care a atins punctul de spargere. Ok, chirie mare de zona 1, distribuție de ingrediente costisitoare, angajați plătiți mai mult, astea sunt costuri reflectate în prețurile de vânzare ale produselor. Dar 9 lire pe-o salată?? Îmi pare rău, dar din punctul de vedere al consumatorului, n-are niciun sens când poți să-ți faci singur aceeași salată cu ingrediente de la tesco, scoțând din buzunar mai puțin de-un sfert din aceeași sumă.

Aaa, să nu uit. Ședință mare pe etaj cu decision-makers. Asta se întâmpla prin vară. Și zice unul din ei că ar trebui să revină lumea la birou, nu de alta că noi ne-om descurca și de-acasă dar.. trebuie sa susținem businessurile din centru, că avem o responsabilitate pentru comunitate etc. La care un hâtru zice: Păi atunci bine dar hai să venim la muncă cu o trăsură trasă de cai că și birjarii ăia și-au pierdut business-urile când au apărut taxiurile.

Morala: lumea din mâncat nu o să se oprească iar businessurile care fac bani din asta trebuie să se adapteze din mers. În sătucul meu s-au deschis două băcănii măricele pe high street. Independente, family-business, nu lanțuri. Tot mai multe cârciumi au trecut pe take-away și delivery. Bani se fac în continuare și fără să chargezi unui corporatist 9 lire pe-o salată. 

3. Călătoritul 

Cu 18 ani în urmă pe vremea asta ieșeam agale de la muncă pornind la pas pe o alee cu castani. Tocmai se terminase busy seasonul și ne bucuram că mai vedem și noi lumina soarelui. Mergeam în grup ca și când am ieși de la școală, vorbind una-alta în drumul spre metrou.

În martie 2020, în centrul financiar al Londrei situația era total diferită.  Un furnicar de oameni în ținută obligatorie (costum/rochie plus adidași și neapărat ciorapi lycra pentru dame) te asaltează din toate părțile. Spațiul personal este inexistent iar loviturile de bombeu din spate sunt inevitabile dacă nu mergi cu cel puțin 7 km /h. Nici nu mai trebuie să mergi la sală, oricum faci jogging în drumul spre gară / stația de metrou sau spre parcarea unde ai parcat mașina personală. De aglomerația din tren nu mai zic dar cum ar putea fi altfel când numărul de trenuri e același ca în 2005 în timp ce numărul de pasageri... 

A venit lockdown-ul iar de atunci am mai trecut pe la serviciu doar de 3 ori, prin vară. Aveam treabă prin centru la prânz și mi-era mai ușor să lucrez de la birou în ziua respectivă. 10 oameni în tot vagonul, distanțați social. Cobor la Liverpool Street, ies foarte ușor din gară. Drumul lejer, parcă nici n-aș mai fi în Londra. Muncitori, elevi sau corporatiști, merg toți agale bucurându-se de căldura verii. Călătoritul a încetat să fie un job în sine.

The Bad: Ce mă îngrijorează

Pentru că încerc să fiu mai optimist, o să am doar două bullet points în powerpoint slide-ul ce are poza lui Lee Van Cliff.

1. Transportul: pistele de biciclete

Am terminat primul slide cu transportul în comun unde am observat o îmbunătățire. Nu neapărat datorită factorului uman, un rol mai mare având virusul care i-a ținut pe mulți călători acasă. Dar hai să vedem ce se întâmplă dacă alegi să deplasezi cu mașina personală.

Lucrurile par să se fi schimbat și aici însă nu în bine ci în rău. Trecute sunt vremurile în care străzile din Londra au două benzi pe sens. Tot mai multe benzi au fost transformate în piste unde au acces doar cei mai inconștienți participanți la trafic: bicicliștii. Ok, socialistul nr. 1 al Londrei vrea să reducă poluarea și să încurajeze bicicleala dar întrebarea rămâne: Femeile însărcinate, bătrânii și oamenii cu copii ce să facă? Să se urce pe biclă?

2. Capcanele lui Diversity & inclusion

Să fii român care lucrează într-un birou din Londra la o firmă care are politică de Diversity & Inclusion (D&I)... Hmm, pare o idee bună. Asta până realizezi că oamenilor ălora din conducere nu le plac de fapt oameni care să nu fie roboței. 

Cu sau fără legătură cu pandemia, firmele apasă pedala accelerației pe Diversity & Inclusion. Ce înseamnă diversity? Să ai oameni în funcții cheie care să nu fie din “grupul dominant”. Care e grupul dominant? Care vor ei.

Ce vor ei, mai ales în posturi de middle și top management? Păi oameni care să vorbească la fel, cu același accent posh, absolvenți ai acelorași școli private, crescuți în același mediu de business. Vrei să ai negri, gay, femei, străini ca să dai bine la D&I și să le scoți ochii la fraieri? No problem, te uiți pe lista de absolvenți de la Oxford, Cambridge, Harvard, Eton și îi iei de acolo că sunt destui! Practic e universitatea care se ocupă de chestia asta.

Cam câți top-manageri de la firmele astea măricele au absolvit școli publice? Câte fete din Essex (cu accentul caracteristic) sunt pe-acolo?  Dar oameni care vin din familii mai nevoiașe?

Prea puțini. Cât timp o să fiu eu angajat, D&I o să fie considerat destinat oricui, numai ălora care au făcut școala la stat sau cu un personal background non-posh nu.

The Ugly: Ce mă sperie

Eli Wallach este actorul a cărui imagine este pe ultimul slide: The Ugly. Ce mă sperie? Ce nu mă sperie! Virusul? Nu chiar. M-am ferit un an de el nevaccinat, o să mă feresc de el și dublu vaccinat. Nu un virus o să producă daune omenirii, omul însuși face asta de foarte mult timp. Și ce-o să facă omul după ce guvernele o să elimine restricțiile actuale?

Ce-o să facă omul după ce munca de acasă o să devină o amintire? O să continue să meargă la toaleta de la serviciu fără să se spele pe mâini după ce se pișă. Nu e ca și când ar fi fost o pandemie la un moment dat.

Se face ora 12. Același om care n-a folosit apă sau dezinfectant după vizita la budă se îndreaptă spre salateria din colț. Ia o salată cu somon de 9 lire și revine la birou unde o desface să-i mirosim toți somonul cu usturoi. După care purcede la înfulecat. Fără să se spele pe mâini.

Se face ora plecării. Același personaj își face loc printre miile de trecători pe drumul spre gară. Îi calcă pe toți pe bătături, tot el fiind ăla care mormăie agresiv că nu i se dau toți din cale. Ajunge în tren unde se face sandwich între uși și alți călători până ajunge la stația terminus.

Omul ăsta e replicat în multe exemplare. Câte? Prea puține pentru a-l transforma în corporatistul tipic dar prea multe pentru a-mi depăși nivelul meu de toleranță. 

Omul ăsta care pândește din umbră e The Ugly, a cărui reaparație este coșmarul meu corporatist. Iar întrebarea e nu DACĂ va reveni. Întrebarea e CÂND.

Imblanzirea scorpiei (2006)

Ziua 1. Day 1. In marea corporatie. Parca nu imi venea sa cred ca sunt acolo. Aveam impresia ca sunt intr-un documentar. Un furnicar de cravate si costume se misca, vorbea, si chiar alerga. Cuvinte in romana si engleza zburdau nestingherit atat de la expati cat si de la romani.

In fine, ne-au bagat putin pe mine si pe ceilalti din generatie (o sa vorbesc si despre generatie in curand) intr-o sala unde ne-au dat celebrele staff guide. Le rasfoiesc repede. Business attire, No pornography internet sites, taxi policy, no compensation for overtime... Nimic despre relatii interpersonale. Mai citesc inca o data. Hm, chiar nu era. O corporatie atipica? Sau realitatea nu era ca in filme?

Trec mai departe. De fapt vreau sa trec mai departe, dar sunt cules de HR si dus la manager. La acelasi manager grabit cu care dadusem si unul din interviuri. Manager care ma paseaza si mai grabit: Gabriela. Cine e Gabriela? Cum cine e Gabriela? Gabriela e ea, Scorpia! Scorpia tipica oricarei corporatii, cea care scuipa flacari pe nas. In corporatia mea, Scorpia se numea Gabrieal. In alte corporatii se numeste altcumva, dar la noi se numea Gabriela. Bine, se mai numea si Raluca, si Geta, la un moment dat si-a mai luat si alte nume, dar acum se numea Gabriela.

Ma masoara scorpia din priviri si zice: Cheama taxi, ca mergem la client! Nu eram client al taxiurilor, doar era ieftin autobuzul dar scorpia se uita prea fix la mine asa ca pun repede mana pe telefon. Nu stiam nici codul de iesire la exterior, nici vreun numar al unei firme de taxi, aveam doar nadejdea ca cineva ma va vedea si-mi va da niste instructiuni. Ceea ce s-a si intamplat din fericire. Ma incurc de zece ori la adresa, dar pe urma reusesc sa conving un taxi sa vina.

Misiune indeplinita. Nu apuc sa savurez mult succesul caci o voce ma perturba din nou: Pe Marius l-ai chemat? Nu, nu-l chemasem, nici nu stiam cine e si nici nu fusesem informat ca trebuie sa-l chem. 257, se aude din nou semn ca ar trebui sa nu ma mai mir si sa formez de pe telefon interiorul cu pricina. Marius, se aude de la celalalt capat al firului glasul de corporatist conformist al lui Marius. Buna, Marius, sunt unique2 si mi-a zis Gabriela ca tre sa mergem la  Client. Esti gata? Marius era gata. Nu era surprins si nu intreba cine sunt necunoscutele unique2 si Clientul, semn ca venirea unor persoane noi in firma si asignarea lor pe proiecte din prima zi era o practica curenta in firma.

Misiune indeplinita din nou. Scorpia intervine din nou: I-ai zis ca am chemat taxi? Nu, din moment ce i-am zis ca mergem la client si e gata, se presupune ca urma sa plecam atunci si ca stie ca vom pleca cu un taxi si nu pe jos. In fine il sun iar, si dupa ce-i spun, Aida imi ordona: Da' du-te tu la taxi si tine-l sa nu plece! Ma conformez, doar doar oi scapa de ea. Dupa 5 minute apar si Gabriela si Marius. Fac cunostinta repede cu Marius in taxi, asa cum se face in orice corporatie (desi cel mai intalnit mod in care iti intalnesti prima data colegii e chiar la client).

Intreb sa ma aflu in treaba: Trebuie sa spun ceva partenerilor de afaceri? Raspunsul vine repede:Nu trebuie sa vorbesti nimic, iti zis eu ce trebuie sa faci! Mai bine nu intrebam.

Ajungem acolo, pe teren. Isi descarca ei laptopurile, intre timp mai fac cunostinta cu 3 colegi. Eu n-am laptop. Trebuie sa am grija cand vorbesc cu cineva, sa nu ma ucida scorpia cu privirea. La un moment dat imi da niste devize sa le urmaresc valoarea cu o lista data.

Trag cateva bife pe lista respectiva, la care scorpia imi ia hartia. Pai unde ai documentat? Ce sa faaaac? Noroc ca tot ea continua luand un pix rosu si tragand o hieroglifa in dreptul fiecarei facturi. La sfarsitul foii mai scrie odata hieroglifa si in dreptul ei scrie, dictand in acelasi timp foarte afectata: traced and agreed with breakdown. Termina de scris privindu-ma inca odata cu repros. Oare cum naiba de nu stiam?

Vine si a doua zi. Deja primesc in sfarsit laptop. Si e-mail. Ma minunez cat de greu poate sa fie si cat de slabut ca performante. Nu apuc mult sa ma bucur de el ca scorpia da indemnul la plecare. Pana ma dumiresc cum se impacheteaza in geanta, scorpia e deja cu laptopul pe umar tarand dupa cele 30-40 de kile ale ei inca 2 genti cu 3 dosare fiecare umplute la refuz cu hartii si cu un hub de retea. Pana s-o prind din urma, are timp sa ajunga pana in dreptul lui Andi, carcotasul firmei, de meserie administrator de flota de masini. Si cum flota avea 3 masini, cu perspective de vanzare a 2 dintre ele, Andi freca menta ca de obicei eliberand cu inteligenta celor 200 CP administrati un scancet trist de ironie: Acum se poarta sa duca femeia gentile, baietii vin in urma fluierand!

Gabriela da din cap a aprobare, vezi Doamne, ce martir e ea si cat de multe face, in timp ce reusesc sa o prind de urma si sa-i iau gentile. Ajuns acolo, deja puteam si stiam face orice, ca doar facea laptopul. Ia astea si pastuieste-le in fisierul acela! tuna ea in timp ce eu ma dojeneam pe mine ca nu fusesem atent la orele de romana ca sa stiu ce inseamna verbul a pastui. Le dai Copy si pe urma PASTE, adica le pastuiesti, ma lumineaza ea, indignata de faptul ca a trebuit sa piarda timp sa-mi explice ceva ce trebuia sa-mi fie evident.

Urmeaza noi sarcini. ... Toate notiuni noi. Mai intreb pe cate un coleg una, alta. Scorpia se uita fioros. Renunt. Incerc sa imi dau seama singur. Dar la un moment dat raman singur cu fiara. Gabriela vede ca sunt in dificultate si reactioneaza: Daca ai terminat, spune. Nu nu permitem sa pierdem timpul! Nu apuc sa spun ca n-am inteles faza cu devizele, ca deja replica ei era pregatita Ti-a spus Raluca de o mie de ori ca.... O mie de ori? Poate o data, si atunci am primit un raspuns ambiguu. Crezi ca am timp sa-ti explic? Daca as avea timp sa explic, as face eu!

Ziua urmatoare sunt la birou. Vine si Gabriela la un moment dat ca sa ma intrebe daca am primit mailul. Nu il primisem, pentru ca intre timp dadusem peste o alta scorpie care era secretara dar se credea politista isterica. Astfel ca n-am putut sa ma misc de la biroul meu si sa ma duc cu laptopul la cel mai apropiat birou care avea si cablu de retea. Reactia Gabrielei e imprevizibila. Vino cu mine!, spune ea destul de tare s-o auda scorpia de secretara. Iau laptopul nu inainte de a-i arunca o privire de sus scorpiei de secretara care fierbea in suc propriu.

Bingo! Descoperisem solutia de imblanzire a scorpiei. Ataca scorpiile mici si vei capata protectiei scorpiei celei mari. Paseam tacticos spre biroul Gabrielei impuns in spate de privirea criminala a scorpiei de secretara.

Intre timp capatasem un nou job. Nu ma refer de cel de ... sa-i zicem consultant, ca e mai generic, pe care eram incadrat la corporatie. Ci pe cel de imblanzitor de scorpii. Inerent unui corporatist. Asta daca nu devii cumva chiar tu scorpie. Sau am devenit si eu iar noii juniori din corporatie vorbesc la fel despre mine cum am vorbit eu despre Gabriela?

Etic

... În prîvînța asta, îi etîc să defînîm...

Da! E 3 dimineața și încă nu pot să defînesc motivul pentru care nu pot să dorm. De defînît prostiile pe care le-a debitat sud-africanul Saffa în ședință nici nu poate fi vorba. 

Zi repede un lucru care sunt buni sud-africanii. Contrar mitului, nu toți știu să joace rugby. Iar majoritatea pot să articuleze o propoziție fără să spună trei prostii. Cu toate astea, gena există așa că cei talentați sunt campioni mondiali. Și la rugby  dar și la spus prostii.

Conform proverbului “Cu cât vorbești mai mult, cu atât uit mai mult”, nici nu pot spune că am reținut ceva din ședință. Doar că..  mi-a rămas așa în cerebel cuvântul ăsta.. Etic! Sau Etîc cum ar spune el. Hai să recapitulăm o perioadă .. etîcă!

The “successful” candidate - Porcul

Am mai vorbit despre asta pe blog așa că o să încerc să sumarizez. Prin 2016, șef mi-era un personaj atât de insalubru încât nu pot să-l definesc altfel decât Porcu (cu scuzele de rigoare pentru fermierii eco). Acum vă dați seama că nu i-aș fi zis așa judecând doar după igiena personală. Nu! Porcu era la fel de porc și în ceea ce privește metodele de lucru. 

Văzând că propriul șef nu prea se are bine cu noul stăpân Chelu, porcul a început să mănânce căcat cu polonicul mușcând mâna celui care-i dăduse lături până atunci. Una și cu una fac două. Chelu era tipul de om care intră-n firmă cu un ‘bang’, așa că îl dă afară pe controllerul cu experiență și il pune în loc pe Porc, după o mascaradă HR-istă în care rolul a fost promovat pe intranet. The “succesful candidate” a fost încoronat după 5 zile de la data publicării anunțului. Etîc, nu?

The “contractor”

Următoarea mutare a Porcului era clară: să-l promoveze pe Saffa în locul lui. Dar ca să vedem de ce, trebuie să ne întoarcem cu încă 4 luni în urmă. Saffa îi trimitea mesaje disperate. “Mă omoară aștia în Johannesburg! Bou am fost că m-am întors, cine m-a pus să mă iau după nevastă-mea? Jesus, aici chiar se muncește! Fă-mi repede rost de un job bun, că știi cât te-am ajutat și cât am închis ochii până să plec în Africa!”

“Încerc, man, încerc! Dar nu prea găsesc o poziție”, guiță godacul în sinea lui. Și totuși, dacă revine Saffa în Londra și începe să vorbească? Ar mai fi o chestie, dacă încearcă marea cu degetul pe proiectul Bogus?

Proiectul Bogus... În realitate, nu era niciun proiect. Un nou produs, o jurisdicție existentă, business as usual. Sistemul (ăla în Cobol, din anii 70 pe care nu-l mai poate depana nimeni că au ieșit coboliștii la pensie) “știa” ce să facă. Asta știam eu, știa Gandhi, știa Porcu .. dar Chelu nu știa!

“Chelu, sunt copleșit. I crashed”, grohăi pachidermul.  

“Cum adică, ai zdrobit mașina venind la muncă?”, spuse Chelu confuz, scoțian pur-sânge căruia nu-i plac cuvintele cu dublu înțeles.

“Nuuu, crash emoțional, adică...”

“Zi repede ce pot să fac!”, spuse scoțianul cu o față lungă care devenea iritată la pisicărelile obezului.

“Aaa, păi știi, că e un proiect nou și sistemul n-o să facă bine ce tre’ să facă. Trebuia să stea cineva să recalculeze manual totul pentru noul produs. Toată lumea e copleșită, n-are timp nimeni, vreau un buget de contractor full-time”, grăit-a Porcu.

“Bine, bine, ia de-aici semnătura, că mă grăbesc să mă duc la golf. Trei luni, maxim! “

10 zile mai târziu, cursa BA056 de Johannesburg ateriza la Heathrow. La bord, era și Africanul nostru, aducând multă voie bună dar și multe idei crețe.

Și uite așa a revenit Saffa ca să frece menta pe o căruță de bani. Asta în condițiile în care eu (încă mai) aveam disponibilitate, iar Ghandi  se ocupa cu.. să folosesc o expresie englezească “twiddling her thumbs” ! Etîc, nu?

The taxes

Vom vedea în curând cu ce s-a ocupat Saffa pe lângă frecatul mentei dar până atunci v-am atras atenția cu altceva: căruța de bani. 

Cam cât? Dacă mă întrebi pe mine, mult prea mulți pentru el. Dacă întrebi HMRC (Fiscul britanic), genul ăla de venit la care ei colectează 15,000 de lire impozit. Ce-a făcut Saffa? O firmă. 50% acțiuni el, tot atât și nevastă-sa. Obiect de activitate? Servicii de consultanță. Nume? Saffac S.R.L. Clienți? Unul singur: firma noastră. Servicii prestate? Consultanță pentru Proiectul Bogus!

V-ați prins. Saffa a fost numit consultant prin intermediul firmei pe care a înființat-o el cu nevastă-sa. Ce contribuție avea nevastă-sa la proiectul Bogus? Zero. Saffa era cel care apărea lângă mine de la 9 la 5, muncea vreo 2-3 ore la Proiectul Bogus după care își pierdea timpul pe un proiect neautorizat de nimeni, și anume Proiectul Bici din căcat care să pocnească 1.0

Vine momentul în care se termină contractul și Saffa plătește jumate din venituri drept dividend. Nu lui, ci nevesti-sii. Se termină anul fiscal (adică 5 aprilie), începe următorul și plătește și cealaltă jumate de venit tot sub formă de dividend și tot nevesti-sii.

HMRC se mulțumește cu câteva sute de lire din impozite: o parte din impozit pe profit, o parte din impozit pe dividende. Cum? Păi tot Saffa își pune pe cheltuieli tot felul de tablete și computere pe care se joacă fi-su fortnite. Iar nevastă-sa nu mai are alt venit în afară de “dividende”, așa că aplică rata minimă de impozitare, asta după ce deduce 12,500 tax personal allowance. La 2% impozit plătit, până și Apple sau Google își dau jos pălăria în fața lui Saffa. Etîc, nu?

Proiectul Boom

Hai să vedem mai exact pe ce-a încasat Saffa bani și a plătit 2 lei impozite. După cum v-am spus, motivul pentru care a semnat Chelu contractul a fost proiectul Bogus. Asta trebuie să facă Saffa 8 ore pe zi timp de 3 luni.

Cum naiba să stea atât dacă nu era nimic de făcut? Dar ce contează când africanul avea țelurile lui mărețe care prindeau viață în visele lui erotice. Iar țelul lui glorios care-l umezea instant era strălucitul Proiect Boom.

Inutil să mai spun că proiectul ăsta nu era cerut și aprobat de nimeni din conducere. Da na, știi cum sunt copiii pe la 5-6 ani. Unii visează să construiască rachete, alții să fie fotbaliști de top, alții vor să inventeze un buton pe care să apeși și ... boom, un proces care ar dura zile are loc instant! Cum ar fi să inventezi o mașină în care să bagi un kil de struguri, o sticlă goală, puțin lemn de plută, apeși un buton și boom, iese o sticlă îmbuteliată cu vin și cu dopul pus!

Ei bine, Saffa nu depășise vârsta. Cu 12 luni în urmă plecase cu coada între picioare că nu reușise în 4 luni să facă un excel în care să apeși un buton (macro) și boom, ies situațiile financiare. Professional judgement? Analiză financiara? Variații neobișnuite? Alți factori neprevăzuți? Nu, dă-î încolo, eu vreau toate situațiile pe care se uită Chelu într-o secundă, boom! Dacă pune Chelu o întrebare? Aș, nu-ntreabă, dă-l încolo, o să fie mulțumit că i-am făcut situațiile cât aș zice boom!

Ca atare cu asta s-a ocupat africanul nostru în timpul în care era plătit să rezolve proiectul Bogus. 

A făcut ceva? Da. Ceva util? Nu. Pur și simplu a desenat alt proces, nici mai simplu nici rapid decât ăla existent fiind plătit să facă cu totul altceva. Al naibii de etic, nu?

The successful candidate - Saffa

Chelu începuse să pună întrebări: “Câți bani am dat pe contractor? Aha! Cam mult! Voi ați uitat că sunt scoțian?” Porcu se uita disperat prin hârtii. Cum naiba să-l promoveze mai repede pe Saffa pe rol permanent?  O să promoveze postul vacant și o să fie interesați și alții. Poate corporatistu din România. HR-ul e mai greu de fraierit.

Hârtii peste hârtii! Bugetul de M&A... Mă uit mai târziu! Poate după ce mănânc un bacon de la Starbucks.  Factura de la custode. O semnez,  ce poate fi greșit? Altceva? Aa, cererea de concediu a lui corporatistu din România. Vrea să plece în concediu? Bingo! Semnat. Și acum să scot eu “la concurs” fostul meu rol.

N-au trecut decât șase zile și un email plecat din inboxul godacului ridica multe sprâncene. The successful candidate era Saffa, nici mai mult nici mai puțin decât ăla care venise drept contractor și nu făcuse nimic util. Superb și mai ales etic, nu?

Proiectul Bici din căcat care să și pocnească 1.0

“Nu, mă, nu! Să nu ne complicăm! “, îi spuse Godacu lui Saffa pentru a patra oară. “Da, dar de ce nu fac situațiile boom? - se frământa într-una africanu’ - De ce-am muncit eu atâta când eram contractor? De ce-am pierdut eu timpul înainte să plec înapoi în Africa? De ce? Știu eu că trebuie să meargă!”

Patru luni mai târziu porcu s-a scărpinat în nas, a tras un pârț de final și a închis ușa pe dinafară, făcându-i loc lui Speriatu. Noul șef a lui Safa era un tip traumatizat la maxim de agresivitatea lui Chelu. Pentru Chelu, să spună “fuck” sau “screw” era ceva mai la îndemână decât a spune bună ziua. Speriatu pe de altă parte, învățat la cele mai elevate școli din regat, nu auzise cuvântul "fuck” în 49 de ani cât i-a fost dat să audă într-o singură ședință cu Chelu.

“Aoleu - paraliză Speriatu în discuția cu Safa - noi facem toate astea în Excel? Dacă greșim ceva și turbează iar Chelu?” Safa era în al nouălea cer. “Yes! Proiectul Boom 2.0 nu e mort - juisă el într-un orgasm intelectual - să autorizez niște jurnale ca să văd că merge. Hmm, eu le prepar eu le autorizez că altminteri iar se blochează totul! Daaa, merge!”

Și acum... e momentul ca Proiectul Boom 2.0 să devină Proiectul Bici din căcat care să și pocnească 1.0. Într-un mod cu totul epic. Dar și etic, nu?

Înapoi în prezentul etic

Este 28 februarie 2020 și suntem într-o ședință.

..În prîvînța asta, îi etîc să defînîm..., spune africanul fără să-l asculte nimeni. Cine să-l asculte? Fiecare are treburi mai importante.

Căpetenia de la Taxe nu mai are cui să dea ordine. Cei doi supuși au rămas acasă, cică au tuse persistentă, febră și nu mai au gust. Păi și? Când era el gripat, a venit la serviciu mort copt! Tare sensibili mai sunt milenialii ăștia!

Speriatu e speriat rău. FTSE în picaj, CAC nu stă mai bine, NASDAQ nici atât.. Ping-ping-ping, făcu telefonul, semn că are un breaking news alert de la BBC. Cu inima cât un purece (pică naiba bursa de la Londra), Speriatu scoate iPhone-ul. Răsuflă ușurat. E vorba de o viroză cu ceva origini prin China, tocmai s-a înregistrat primul caz transmis în UK. Uite și pe-ăștia de la BBC, cu ce își pierd vremea! E iarnă, ce e așa neobișnuit să fie viroze!

Șeful cel mare de la Risc e cam obosit dar și iritat. Tocmai s-a întors de la Milano. Cam răciți oamenii pe-acolo, ce face guturaiul ăsta! Dar ce tupeu pe capul ălora de la HR să-i spună lui că guvernul a emis nu-știu-ce atenționare pentru ăia care se întorc din nordul Italiei. Auzi, dom’le, că e un virus nou sub formă de coroană și e bine să stai pe-acasă dacă treci pe-acolo. Ce risc să fie, pe bune? Păi el știe mai bine, doar e șeful de la Risc?

Este 29 februarie 2020, e aproape 4 dimineața și încep să adorm. Am un vis ciudat.

Am părul blond, am 19 ani și mă cheamă Alice. Nu știu când am plecat din Anglia dar sunt într-o altă țară și lucrez cu un Iepure Alb și cu un Grifon. Iepurele Alb nu-și sapă șefii iar când apare o poziție vacantă aplică cu sfințenie procedura HR dând o oportunitate tuturor. Grifonul e contractor dar face munca pentru care a fost contractat și plătește impozitul corect pentru veniturile obținute. Există și un departament de Risc condus de către Pisica de Cheshire care nu ignoră avertismentele epidemiologice emise de către Guvernul Țării Minunilor.

Din păcate, alarma de la Iphone se face auzită. E 29 februarie ora 7 și nu sunt în Țara Minunilor ci în lumea reală unde totul este al naibii de... etic!

Brexitul și europarlamentarele

Proști dar mulți! Așa se încheia prima mea însemnare despre Brexit, postată exact pe 29 martie 2017, dată la care fătuca Theresuca prim-ministruca a declanșat articolul 50 din Tratatul Uniunii Europene. Proști dar mulți au fost aceia care, prin votul lor, ne-au dus azi la două luni distanță de Brexit, procesul prin care Uniunea Europeană va rămâne mai mică. Nu este primul teritoriu pierdut de Uniune (vezi Algeria și alte țări care au devenit independente față de membrii fondatori), nici cel mai mare (acela ar fi Groenlanda) dar este primul membru de sine stătător care pleacă, o țară foarte populată și bogată de altfel.

În fine, ce mă frământă pe mine este celălat capăt al relației, mai exact ce se întâmplă cu cei șaize’și’ceva de milioane de rezidenți ai Regatului care se desparte de restul Uniunii. Costache Negruzzi ne-a expus concluzia dar un poet britanic de origini jamaicane, pe numele lui Benjamin Zepheniah, ne-a oferit mai multe detalii. Dar nu despre referendumul din 2016, ci despre cel din 1975, pe vremea când Regatul tocmai se alăturase Comunității Europene.

1975 Primul referendum

Credeți că britanicii erau mai informați pe atunci? Ei, aș! Eu nu eram atunci pe planetă ca să vă relatez de la fața locului, dar Zepheniah era și ne-a povestit tuturor cum era în emisiunea Question Time de la BBC. Artistul (pe atunci mai puțin artist) și-a întrebat semenii din cartierul lui cum vor vota.

Eu voi vota împotriva apartenenței la Comunitatea Europeană, a declarat un interlocutor, pentru că nemții mi-au omorât tatăl în război. Și de-aia nu vreau să fiu în aceiași barcă cu dușmanul. Următorul interlocutor a avut o altă părere. Eu voi vota pentru apartenența la Comunitate pentru că nemții mi-au omorât tatăl în război. Și de-aia vreau să fiu de data asta cu ei în aceiași alianță fiindcă sunt puternici.

Morala? Dă-i omului puterea de decizie și va vota mânat de sentimente. Rațiunea? Prea puțini vor face apel la ea. În cele din urmă, 67% dintre britanici au decis că Regatul lor mult iubit trebuie să rămână în Comunitate. Probabil și-au dat seama că n-au nimic de pierdut. Regulile și legile europene erau prea puține iar faptul că francezii ar putea emigra în Aberdeen de pe Coasta de Azur nu speria pe nimeni.

În 30 de ani lucrurile s-au mai schimbat iar englezul tipic a început să se inflameze. Cine e englezul tipic? Ăla care le știe pe toate, care crede că democrația s-a inventat la ei și care n-are nicio problemă să arate cu degetul și să spună ‘That’s wrong!’

2001-2007 Motorina

Au trecut niște ani, iar Comunitatea Europeană a devenit Uniunea Europeană care ușor ușor a ajuns de la 9 țări (în 73) la 15 (înainte de 2004). Englezii păreau să aibă însă alte preocupări așa că nu s-au sinchisit. Orice beneficiu al apartenenței la blocul comunitar (importuri ieftine, locuri de muncă create, subvenții, construcții cu fonduri europene) a fost ignorat și pus pe seama deșteptăciunii englezești care a inventat submarinul, motorul pe abur, fotbalul, mersul pe jos și democrația. Bine, ultimele două n-au fost inventate de ei, dar britanicilor le cam place să creadă asta.

Pe la începutul mileniului, guvernul laburist a restructurat din temelii sistemul de impozitare a mașinilor, oferind facilități fiscale notabile posesorilor de autovehicule diesel. Motivul? Emisiile de dioxid de carbon sunt mai scăzute la motoarele pe motorină comparativ cu cele pe benzină. Din păcate pentru englezi, Uniunea Europeană a venit cu o altă teorie. Chiar daca emit mai puțin dioxid de carbon, motoarele diesel au emisii îngrijorătoare de dioxid de azot, mult mai periculos pentru plămâni. Așa că a dat directiva asta, impunând niște catalizatoare mai recente (Euro 6) pentru mașini diesel noi.

De aici până la isteria anti-UE n-a fost decât un pas. Cum? Ne zic ăștia ce mașini să nu ne luăm când guvernul nostru ne-a zis clar că sunt ecologice? Ce, am ajuns să ne facă ei nouă legile? Da’ ce suntem noi, stat vasal? Nu tot ăștia ne-au scos de pe rafturi becurile incandescente de 100W și le-au înlocuit cu LED de 12W? Păi de unde cred ăștia că avem noi bani?

2004-2014 imigrantul est-european

Trecem peste legislație și ajungem la alt capitol tare drag tuturor extremiștilor anti-globalizare: emigrația. 15 țări relativ mici și bogatw erau ok. Numai că a venit anul 2004, anul celui mai mare val de aderare la UE. 10 țări noi au intrat în Uniune iar Regatul nu s-a gândit să impună vreo restricție noilor intrați.

Urmarea? Peste 1.000.000 de polonezi aveau să devină rezidenți englezi în următorii 10 ani. Sate întregi au capitulat în fața comunităților poloneze. Un motiv bun pentru guvernanți să impună restricții de imigrare pentru următoarele două membre ale Uniunii: România și Bulgaria. Numai că restricțiile respective au expirat în 2014. Populația Regatului n-a crescut prea mult dar Brexiteerii au găsit o nouă tema: Romanians are coming!

Și chiar dacă cifrele vehiculate de paranoicii eurosceptici nu au fost confirmate de realitate, asta nu l-a împiedicat pe Cap Pătrat de Boris să lanseze altă temă de campanie: vin turcii! Poate dacă ar fi folosit un pieptene, ar fi adus puțin cu Ștefan cel Mare, cum e el blond și cu lațe, și ar fi avut credibilitate și în rândul oamenilor educați.

 Numai că în politică voturile se fac mai ușor din manipularea oamenilor needucați care chiar au crezut că Turcia o să intre în UE și să reînceapă retorica. Cum? Regatul nostru drag va fi invadat de 70 de milioane turci (lăsând Turcia goală evident, căci asta e toată polulația lor) ? Vaaai! Ne cotropesc! O să auzi numai turcă pe stradă, oricum auzi numai română și poloneză! O să fim suprapopulați și o să ne ia ajutoarele noastre sociale iar noi nu o sămai putem merge la NHS la tratament că o să ocupe turcii toate spitalele!

2010 - prezent Să reparăm NHS-ul

Guvernul e încă în faza de negare așa că ar sări de fund în sus dacă ar vedea ce titlu am pus. Ce să reparăm? Guvernul nostru minunat administrează un sistem național de sănătate fără cusur cu îngrijire gratuită pentru toată lumea. 

Lucrurile sunt însă prea evidente. Oameni care așteaptă 12 ore la urgență, oameni care așteaptă 6 

luni pentru o operație, oameni care așteaptă tot atât pentru tratamente de cancer. Oamenii văd lucrurile astea și un alt om care seamănă cu o sperietoare blondă începe să prindă curaj și să vopsească autobuze cu mesajul “Trimitem 350 de milioane săptămânal la UE! Hai mai bine să-i dăm la NHS! Votați Leave!”

Cum a argumentat păpușa gonflabilă de Johnson? Pur și simplu a luat el un calculator și a împărțit cei 18 miliarde (contribuție brută anuală) la 52 de săptămâni. A uitat că din ăia 18 miliarde, Madam Tatcher a negociat un rebat de 5 miliarde care e dedus din suna brută încă înainte de plată. A uitat că încă 4 miliarde se întorc la sectorul public din UK sub formă de subvenții pentru zonele defavorizate (cum ar fi pentru galezi care într-un exercițiu demn de Darwin Awards au votat Brexit). A uitat că încă 2 miliarde se întorc în sectorul privat sub formă de burse (grants) pentru cercetare. Și bineînțeles a uitat să calculeze cam cât ar trebui să plătească Regatul pentru accesul la piețe în eventualitatea în care n-ar mai fi în Uniunea Europeană.

Referitor la acest ultim aspect, nu știu de ce în mintea lui blondă are impresia că britanicii ar putea obține un deal mai bun în negoțul cu alte state decât cel negociat deja de Uniunea Europeană. E ca și cum barul din Camera Comunelor ar avea un deal cu un berar iar el, Minunea Flocoasă, ar vrea să facă un bar special pentru facțiunea Brexiteer-ilor și să obțină un deal mai bun. Îmi și imaginez dialogul.

Boris: De ce să facă alții dealul pentru noi? 5 lire pe bere e prea mult. O să fac un bar numai al nostru, cei pro-Brexit și o să vedeți voi cum îmi dă Berarul berea cu 4 lire!
Brexiteeri: Hear! Hear!
Berar: Păi la barul din Camera Comunelor erați 650 de băutori. Voi sunteți doar 50 de fanatici. Am și eu costuri să umplu butoaiele alea. Nu mainpot să vă dau discount pentru volum. Va trebui să luați berea cu 7 lire.
Boris: Ups!

Respectând analogia, America, Australia, Japonia, China și alții nu au niciun interes să ofere un deal mai bun unei țări de 60 milioane când are un client stabil cu juma de miliard de oameni.

Iar în ceea ce privește NHS-ul, nu o să vadă nicio liră în plus după Brexit. Toată contribuția curentă către UE va acoperi în viitor subvențiile către zone defavorizate, research grants și deficitul bugetar generat de plecarea din Uniune.

2019 - viitor Que sera sera

Un deadline de Brexit (29 martie) a fost deja ratat. Următorul e pe 31 octombrie. Ce se va întâmpla? Nu știe nimeni! Cu un parlament divizat, cu neînțelegeri dese între guvern și parlamentari, cu o țară divizată și cu o Europă circumspectă, viitorul e nesigur. 

Va fi un Brexit fără deal? Puțin probabil. Se va anula Brexitul? Fără al doilea referendum și mai puțin probabil. Vor fi alegeri? Dacă da, cine ne garantează că se va schimba mixul parlamentar? Al doilea referendum? Ne întoarcem la începutul postării. Unii vor vota încă Brexitul pentru că Hitler le-a omorât străbunicul în război. Avem vreo garanție că nu iese același rezultat? Avem vreo garanție că se schimbă ceva, câtuși de puțin?

Nu. De garantat nu ne poate garanta nimeni nimic atâta timp cât prostul păstrează puterea votului. Dar, oricât de proști și de mulți ar fi cei din electoratul lui Boris și Farage (care și-a abandonat creația UKIP și a lansat un nou partid), sunt și mai mulți cei care cred altfel. Din păcate, nu toți din cea de a doua categorie merg la vot. Am explicat chestia asta mai pe îndelete în prima postare. Iar un prim rezultat se va vedea la alegerile europarlamentare din 23 mai unde pariorii dau ca favorit Anti-Brexit party al lui Farage, sprijinit de foarte mulți conservatori idioți.

De ce ne pasă? Oricum aleșii nu vor sta prea mult pe la Bruxelles iar dacă vor sta, nu vor putea influența prea mult bunul mers ar Uniunii Europene. Rezultatul votului ar părea irelevant. Cui? Mie, ție, altor câțiva care au un dram de minte. Lor? Englezilor? Să nu uităm că vorbim de ăia care cred că orice invenție a fost făcută de englezi, că Noul Ierusalim se află în Glastonbury și că Whigfield a inventat un dans nebunesc pentru Saturday Night. Aa, și bineînțeles, că ei au inventat democrația.

Nu uitați ce s-a întâmplat la ultimele alegeri europarlamentare, cele din mai 2014. Ați uitat? Aa, păi hai să ne întoarcem în timp.

2014- 2017 În fiecare an la urne

În 2014 doar 35% dintre alegători s-au prezentat la urne dar întrebare e nu câți și cine? Păi cine, nu ăia mulțumiți de Uniune , ci ăia hâtri și înverșunați. Ca atare, cel mai votat partid (28%) a fost UKIP fondat de dementul Farage iar prim-ministrul Cameroon, nemulțumit de locul 3 obținut de Conservatori a jucat cartea Referendumului în campania pentru alegerile legislative din 2015.

Cameroon nu era idiot complet. Se baza pe faptul că nu o să poată obține majoritatea parlamentară și va încheia din nou o alianță cu amicul Nick Clegg, liderul Liberal-Democraților. Nick Clegg se va opune Referendumului și uite așa Cameron o va da cotită că el ar vrea Referendum dar nu vor aliații. Numai că electoratul liberal s-a cam săturat de Clegg și promisiunile lui neîndeplinite iar în 2015 conservatorii au obținut majoritatea pe care n-o mai avuseseră din 1997 de pe vremea lui John Major.   

Om dintr-o bucată, David își respectă promisiunea și organizează referendul în 2016. Deși trebuia să fie neutru, situația e nasoală iar guvernul își schimbă optica și trimite pliante populației să voteze Remain. Nu convinge destui oameni și își încheie cariera politică rămânând în istorie drept omul care a declanșat Brexitul. 

Theresa May îi ia locul într-o cursă în care adversarii se dau la o parte unul câte unul și declanșează articolul 50 cu obiectivul de a ieși din uniune în martie 2019. Sunt mulți rebeli în parlament așa că dă semnalul la alegeri anticipate în speranța de a-și consolida majoritatea politică. Autogol. Pierde majoritatea și e nevoită să facă o alianță cu un partid minoritar din Irlanda de Nord.

Urmează peste doi ani de zile în care nici guvernul nici parlamentul nu reușesc să ajungă la un consens. Și toate astea din cauza rezultatului de la europarlamentarele din 2014.

23 mai 2019 - alegeri europarlamentare neprevăzute

Și acum neîntoarcem în prezent. În 3 săptămâni au loc din nou alegeri europarlamentare. Mai credeți că nu contează? O victorie a partidelor pro-Brexit (care pare probabilă conform sondajelor) ar înclina balanța către un hard Brexit. Este posibilă însă și o victorie a partidelor anti-Brexit (Change UK, Lib-Dem, Green) care ar înclina balanța spre un nou referendum și o posibilă anulare a acestei catastrofe numite Brexit.

Brexiteeri vor face ce știu ei mai bine, să iasă la vot și să voteze demagogi ai căror copii au deja dublă cetățenie. Ceilalți ar fi bine să nu mai stea acasă. Partea cea mai interesantă e că la alegerile astea pot vota și cetățenii altor țări din UE. Nu e musai să fii englez. Trebuie doar să depui un formular de o pagină la primărie și să declari că nu votezi în țara de origine. Eu am făcut chestia asta. Știu că o să-mi atrag oprobriul activiștilor USR - Plus că nu dau #muiePSD dar... Parcă îmi pasă mai mult de țara unde am un job, o proprietate și ipoteca aferentă.

Ca mine sunt mulți. Stirile Pro Tv spun că ar fi 400.000 de români în UK. Unii stau doar să strângă bani și să se întoarcă. Ok, e corect să-i îndemn să meargă la Ambasada României și să facă ce și-a scris românul ăla pe plăcuța de înmatriculare din Suedia. Pentru ceilalți o să fac ce-am mai făcut o singură dată pe blog. În 2009, îndemnam pe cei din diasporă să meargă la vot pentru a schimba liderul provizoriu (Geoană) după numărarea voturilor din țară. 

Ia hai sa ne întoarcem iar în timp să vedem ce scriam eu la 29 de ani

2009 - alegeri prezidențiale România

<title>stop Quantum Leap - nu intoarcerii Romaniei in 1989</title>
<permalink>http://corporatistu.ablog.ro/2009-12-06/stop-quantum-leap-nu-intoarcerii-romaniei-in-1989.html</permalink>
<time>2009-12-06 21:19:58</time>
<tags></

<body>Acest post e pentru romanii din Anglia care citesc ACUM.
Dragilor, diferenta de procente este de 1,6%, desi securitatea de la Antena1 incearca sa spuna altceva. Iar marja de eroare poate face diferenta si mai mica.
Mai sunt 100 de minute pana la inchiderea urnelor in Londra. Cei peste 3 milioane de romani din strainatate pot face diferenta.
Votati ACUM si impiedicati transpunerea Quantum Leap in Romania. Impiedicati capcana timpului si intoarcerea Romaniei in anul de gratie 1989!
Repet, mai sunt 38 deminute in Europa continentala si 98 de minute in Anglia pana la inchiderea urnelor! Votati acum daca nu ati facut-o! Fiecare vot conteaza!
　
LATER EDIT: S-a dovedit ca vorbele mele n-au fost in vant. Voturile diasporei chiar au facut diferenta.
Felicitari presedintelui, felicitari romanilor de pretutinden!</body>

Acum

Da, așa scrism acum 10 ani și nu regret niciun cuvințel. Românii din siaspora au făcut diferența și la pewzidențialele din 2009 și 2014. Mă bucur că am putut da un șut în fund celor care m-au făcut să plec. O voi mai face la prezidențialele din decembrie 2019 dar până atunci e timpul să dau un șut celor care vor să mă împiedice să rămân. Și cànd zic asta nu mă refer la faptul că o să mă dea cu forța afară pentru că în curând voi putea aplica pentru cetățenie. Dar.... cu dublă cetățenie sau nu, de ce ai rămâne într-o țară cu instabilitate economică și politică, cu inflație și șomaj ridicat, cu accize ridicate pentru orice bun de folosință ndelungată?

Dacă sunteți pe aceeași lungime de undă cu mine, trebuie să acționați acum. Prezența în Registrul Electoral nu este suficientă, fiind necesar acest formular care trebuie să ajungă la Council-ul de care aparținem până pe 7 mai. E timpul ca cei care nu vândesc să nu mai devidă pentru toți rezidenții. Schimbarea începe acum. De fapt a inceput, alegerile locale de aseară consemnând un rezultat dezastruos pentru cele două partide istorice și unul excelent pentru partidele anti-Brexit.