luni, 1 octombrie 2018

Consecvență

Asta am primit-o pe facebook. Ce-ar fi dacă literele s-ar pronunța consecvent în engleză? Haha! Am râs. 

Dar dacă ei nu râd? Și înainte să mă refer la ei, ăia care iau orice decizie pe criterii de consecvență, hai să mai facem niște exerciții de imaginație.

Cum ar fi dacă toamna ar veni consecvent pe 1 septembrie în fiecare an?
Cum ar fi dacă iarna n-ar fi ca vara în mod consecvent?
Cum ar fi daca râurile ar crește debitul consecvent la fiecare ploaie?
Cum ar fi dacă fiecare gripă sau răceală ar fi consecventă în fiecare an ca simptome și tratament?
Cum ar fi dacă PSD-ul ar fi consecvent în a pune prim-miniștru idioți? Hmm, ok, aici e un anumit nivel de consecvență…
Cum ar fi dacă arbitrii de la US Open ar avea o consecvență în a dicta Code violation?
Cum ar fi dacă totalitatea neuronilor dintr-o corporație ar avea o distribuție consecventă și uniformă în capetele de corporatiști?
Cuma ar fi ca postările de pe acest blog să fie consistente în volum , structură și frecvență?
Cum ar fi ?

Ar fi utopic. Aproape tot la fel de utopic (sau mai puțin) ca:
  • Modul în care niște idioți de șefi cer rapoarte și prezentări consecvente cu cele din anii precedenți. În ciuda evoluției activității și a mediului economic care cer o prezentare cu totul diferită.
  • Cerința ca un proces să fie aplicat consecvent în fiecare lună. Ce îmbunătățiri să aduci? Aici trebuie să muncești, nu să gândești?
  • Să ai situații financiare cu o prezentare care să fie consistentă cu a altor firme așa-zise concurente. Firmele alea au totuși un specific diferit.
  • Pretenția auditorilor să vadă consecvență la toți clienții lor. Vezi punctul de mai sus.
  • Justificarea oricărei greșeli, fie ea cât de elementară și stupidă, prin consecvența cu ceva: așa am făcut și anul trecut, așa fac ș-ăilalți, așa ar fi gândit și Demiurgul …

Ne încrâncenăm să căutăm consecvență în fiecare zi, în fiecare minut, în fiecare secundă a existenței noastre corporatiste. Consecvența, sau consistency în engleză, se transformă încetișor într-o pâclă neagră și densă care ne acoperă vederea progresului,  ne astupă auzul rațiunii și cu timpul ne îngroapă de tot ucigând orice urmă de bun simț.

  • Când vom ajunge să căutăm o constanță a îmbunătățirii proceselor existente în detrimentul urmării unor proceduri din 1900 toamna?
  • Când vom căuta să inovăm prezentările externe și să-i lăsăm pe unii alde Ponta în a plagiariza ce fac alte firme?
  • Când vom începe să-i confruntăm pe cei care susțin că au văzut totul și vor uniformitate peste tot?


Și dacă am reușit să găsim un mediu la care cele trei întrebări de mai sus au primit un răspuns, gândiți-vă la următoarea întrebare. Pentru că dacă nu-i găsim răspunsul, nu cred că ne mai facem bine niciodată.


Când? Când se sună deșteptarea și în lumea corporatistă? Când o să vedem în sfârșit ce se ascunde sub perdeaua de consecvență? Când o să vedem demența și o să ne ghidăm după bunul simț?

duminică, 12 august 2018

Get it out of the way

În ultimul timp, a apărut un nou trend în rândul corporatiștilor. Se pare că aceștia au “calea” destul de aglomerată și timp la dispoziție puțin spre deloc. Așa că, la valoarea lor și ținând cont de “scopul” lor de neclintit la care duce “calea”, trebuie să elimine orice obstacol. Orice obstacol. Orice.

Scopul și calea


Mulți așa-ziși “manageri” (dar mai bine îi prescurtăm mgr, că în română sună mai aproape de măgar, adică de realitate) au revelația de la Duhul Sfânt al corporației că au o menire în cei 2-3-4 ani până ce vor schimba jobul. Probabil au citit pe sărite fișa postului. Vi-l amintiți pe Bacon Bap dintr-o postare precedentă.

Eu când am început aici, mi s-a spus că nu trebuie să fac decât o balanță și o consolidare.

Pe bune, chiflă cu slănină ce ești? Cine ți-a spus ție asta? Fișa aia a postului ai citit-o? Chestia aia de două pagini pe care ai semnat-o când te-ai angajat? Se pare că obezul își crease singur așteptarea că trebuie să facă o singură chestie (balanța) și că orice îi stă în calea spre balanță poate fi ignorat și poate să meargă liniștit la Starbucks odată ce scopul a fost atins.

Să vă mai dau un exemplu că oricum la interviuri trebuie să dai exemple de la cap la coadă. Tot interviul este mai nou o colecție de exemple. Pe vremea când lucram pe insulă, Tipicarul Tocilar ce mi-era șef avea la rândul lui un scop: hârțogăraia sucursalei de pe insulă a unei multinaționale fbb cv . That pays our bills, spunea el tare mândru, crezând că vorbește în numele echipei.

Păi măi tipicarule, toată lumea de pe insulă știe că lucrezi la firma unui nene putred de bogat care a cumpărat o franciză de multinaționala. Numai tu nu știi? Nenea ăla dacă zicea Sari, tipicarul ar fi întrebat Cât de sus? Dar cu toate astea, Tipicarul nostru își făcuse propria așteptare că scopul lui în viața de corporatist este să slujească corporația multinațională și că orice altceva poa’ s-aștepte.

Obstacolul


Continuăm cu Tipicarul. La un moment dat, omul nostru a fost chemat în biroului nenișorului localnic. El Patron tocmai dăduse afară pe cineva care se ocupa cu o firmuliță mai mică, fără activitate.   Cine să se ocupe de respectiva firmă ? Ați ghicit: echipa Tipicarului. Mai bine zis eu, autorul blogului de față, căci Tipi nu muncește, el doar dă comenzi.

Cam cât de multă rezistență credeți că a opus fostul meu șef? Hai să ne infiltrăm în biroul mai marelui și să redăm dialogul:

El Patron: deci aș zice să te ocupi și de firma asta ..
Tipi: cât de repede?
El Patron: să mă uit în sistem. Hmm, sistemul e configurat de așa natură că deadlineul de raportare e prima zi lucrătoare a lunii următoare.
Tipi: Wow! Pentru multinațională era a-5-a zi.
El Patron: Nu-i bai, că  ai mai schimbat setarea la entitatea aia în 2007.
Tipi (în sinea lui): Da, dar atunci lucra cumnatu’ la IT și mi-a zis el cum se face. Dac-aș sti cum se face….
Tipi (cu voce tare): Nu-i bai, că oricum deadline-ul  pentru multinațională e scurt. Las așa în prima zi să scăpăm de-o grijă și să ne ocupăm pe urmă de multinațională. I’ll grt it out of the way!
El Patron: Dacă zici…

După două minute:

Eu: De ce zâmbești așa, Tipicarule?
Tipi: Am ceva exciting de comunicat.
Eu: Pe bune? A mai apărut o revistă 18+ pe insulă?
Tipi: Nu în sensul ăla. Ne mai adăugăm un business în workload!
Eu: ?!!??@@
Tipi: Stai liniștit, că am avut grijă. Știu că trebuie să ne concentrăm pe multinațională. Tocmai de-aia vom termina toată treaba pentru noul business într-o singură zi. În prima zi, să scăpăm de-o grijă. We’ll get it out of the way!
Eu (în sinea mea): În interesul integrității tale corporale, tu ar trebui să fie ăla to get out of my way!

Ventilatorul


Ce e făcut dintr-un lucru de căcat, căcat rămâne. Și căcatul crește, crește, crește până ce ajungem la vorba aia clasică englezească: When the shit hit the fan… Mda, mai devreme sau mai târziu, căcatul o să ajungă la ventilator. Iar ventilatorul o să împrăștie… ați ghicit ce! Căcat!

În cazul de față, ventilatorul a fost lichidatorul. În viziunea Tipicarului, lichidatorul era un trimis mesiatic care să lichideze firmulița fără activitate și să get it ( it, adică firmulița) out of the way. For good.

În viziunea unui tip cu scaun ( scaun - mobilier, nu termennul medical de scaun) la cap, lichidarea e un proces ceva mai complicat. Iar dacă lichidatorului îi ia cam 6-7 luni să facă treaba asta, unui raportator ca mine ar trebui să-i ia mai puțin. Ideal o lună, în practică 2-3 săptămâni iar în pasul ștrengarului cam o săptămână.

În viziunea unui tip cu acaun (scaun - termen medical, nu mobilier) cum e Tipi… Stai! Tipi nu are viziune. Nu s-a gândit la asta. Pentru el e simplu. Cu lichidare sau nu, eu îmi fac treaba într-o singură zi și I’ll get it out of the way!

În condițiile în care nu depind numai de mine, mai am și o echipă de coordonat prin India plus niște semnale de așteptat de la diferiți tipi de pe insulă. După cum am explicat pe blog, în corporații n-o să primești nici un vaffanculo pentru eșecul în a raporta la timp. O să primești rapoarte și o să trebuiască să introduci controale și în cele din urmă vei munci zeci de ore în plus. Lunar. Așa că?

Cine muncea duminică la 1 noaptea ? Eu! Cine se ruga de indieni aceași oră să facă treaba aia bine măcar de data asta? Eu! Cine se trezea la 5 luni dimineață să obțină o confirmare din Singapore? Eu! Cine muncea din zori până-n noapte să termine naiba treaba într-o singură zi? Eu! Cine se bucura că lichidarea e terminată șu că firma lichidată va fi în sfârșit out of the way? Șefu!
 

Cireașa


Revenim totuși la zilele noastre și la corporația noastră actuaă. Nu me mai întoarcem la sinistrul personaj Bacon Bap pentru că e vară, sunt 35 de grade și puuute! Rău! Să nu uităm că a plecat mai spre nord iar noul șef e fixistul Saffa. Din păcate, năravul e același. Let’s get it out of the way!

Iar de data asta,obstacolul e chiar cireașa de pe tort. Probabil tortul pe care să-l aduc eu ca treat în ultima zi de lucru. Ce s-a gândit Saffa? Că calea (cacofonie intenționată în cazul lui) este .. balanța lui Bacon Bap upgradată la versiunea 10.3 de către șefii care s-au tot perindat în ultimii 4 ani. 

Iar obstacolul e fix evaluarea de sfârșit de an de care depind salarii, prime și promovări.  Ceva de genul Nu mai faceți voi evaluarea în iunie, incluzând performanța din sezonul aglomerat. Faceți-o în aprilie, vorbind de performanța din anul financiar trecut unde zarurile au fost deja aruncate. Get it out of the way! 

Urmarea


Continuarea cred că poate fi dedusă ușor. 
Din calea Tipicarului m-am dat singur la o parte acum 3 ani. Din calea lui Saffa sper să mă dau cât mai repede. Nu de alta, dar când lucrezi cu astfel de specimene, trebuie să stâlcești puțin zicala. Care nu mai e Get it out of the way. Este...

Get out of his way!

De ce? Ne spune un vechi proverb românesc. Din calea trenului și a prostului trebuie musai să te dai la  o parte.

joi, 24 mai 2018

Automatizarea lu Pește

Probabil că mulți cititori (mai ales posesorii de sex bărbătesc) ar fi denumit postarea “Automatizarea p***i”. Mno, cred că asta e singura chestie pe care a automatizat-o, având în vedere că are doi copiii de care nu știe cum să scape mai repede. 
Yeaaaah, maaaaaan, sunt așa de obosît să am grijă de copîi ( aiurea, nevasta le dă de mâncare, îi spală și îi culcă), dîmîneața de-abia aștept să ajung la servîciu să mă odîhneeesc, yeaaaah!

Cunoscătorii au recunoscut deja trilurile inconfundabile ale unui sud-african corporatist. N-am nimic cu ei, de altfel n-am nimic cu nicio nație, rasă, religie sau orientare sexuală. Din păcate, sud-africanul ăsta, la care ne vom referi ca Saffa, este șeful meu și are o meteahnă: vrea să facă din rahat bici. De pocnit, s-ar putea să-l pocnesc eu ceea ce n-ar fi o idee bună.

Nu, că nu mi-e frică să mă dea afară, n-am avut în niciuna din cele 6 corporații teama asta. Numai că sud-africanii ăștia nu sunt prea renumiți pentru a întoarce celălalt obraz și sunt destul de masivi de felul lor. Având în vedere că nu vreau să scriu următoarea postare de pe un pat de spital, o să mă abțin de la orice fel de acțiune violentă și o să încep prin a defini niște termeni.

Rahatul


Rahatul este o aplicație informatică din anii 90. Nu e nici Pacman, nici Prince of Persia, nici măcar Carmaggedon. E un soft care cică ar trebui să ne ajute dar în realitate e la fel de frustrant ca Windows 3.0. Ei, în softul ăsta care îmi mănâncă mie zilele de 3 ani, se varsă datele din softul de front-office care a fost dezvoltat intern în anii … 70. Și arată exact ca atunci! O fereastră cu litere albe pe un fundal negru, are un cursor mare cât o zi de post care te invită să tastezi o cifră și să apeși enter. Aplicația asta e pe cale de a fi retrasă căci .. ne trebuie un soft modern, adaptat la cerințele utilizatorilor din zilele noastre.

Aiurea! Asta a zis-o Ursu, mare CEO ( mare la propriu, la abilități e cât un chihuahua), ca să ascundă adevăratul motiv. Dacă ar fi putut ține mizeria asta încă 20 de ani, ar fi făcut-o fără nicio remușcare. Din fericire, trebuie s-o retragă din motivul explicat scurt de unul din IT-iști. Depanarea se face în Cobol iar programatorii cunoscători ai acestui limbaj s-au pensionat de mult și nici nu mai pot fi aduși înapoi în regim de colaborare, căci au ajuns deja la vârsta la care memoria le joacă feste.

În fine, lucrurile nu se mișcă prea repede în organizația asta (altminteri ar fi zburat Porcu din postarea trecută de mult), așa că aplicația de MS- Dos o să mai rămână vreo doi ani, timp în care compania o să aibă două milioane mai puțin în cont. Iar pe Safa nu-l văd să aibă tupeu să meargă la Ursu cerșind încă un sfert de milion pentru înlocuirea Rahatului de Windows 3.0 cu care lucrăm noi.

Biciul


Vorbind despre “bici”, lui Saffa îi place să rostească din când în când “Boom!” Ia zi, măi Saffa, că tot ești tu așa dăștept, să nu te deochi cumva, pu, pu, pu! Hai zi-ne tu să vadă și cititorii mei ce băiat deștept ești tu, mă!

Punem toate ajustărîle  dîrect în Rahat 1.0, boom! Să nu le mai facem în Excel și dacă vrei să le vezi apeși acolo pe un buton în menîul Rahat Ledger și le vezi, boom! Ai toată balanța consolidată în Rahat 1.0 și o vezi din menîul Rahat TB, boom! Să nu mai facem noi pachetul pentru ăia din Reg, construîm un raport și ăia apasă pe buton și îl downloadeaza dîrect din Rahat 1.0, boom!

Boom! Nu știu de ce are el predilecția pentru acest cuvânt. Mai ales că eu aș folosi alte interjecții dacă aș transpune planul lui în realitatea cea dureroasă. Și dacă tot l-am lăsat pe Saffa adineauri să-și exprime entuziasmul, o să explic eu în paragraful următor cum are să pocnească acest “Bici”

Pocnitul


Vrei să pui toate ajustările în Rahat? Pac! Pentru a produce ajustările, ai creat alte Exceluri care sunt manuale, anevoioase și au 50 de Mb per fișier. Excelul ăla crește în dimensiuni de la lună la lună până la un moment dat în care să facă Poc! Iar balanța consolidată din meniul Rahat TB n-o să-ți dea pentru că va fi un batch lipsă, pleosc! Iar când o să-ntrebe Chelu unde sunt situațiile financiare, n-o să zici nici Pâs! Cât despre ăia din Reg, o să apese pe buton și butonul va scoate un … fââââsssss

Epilog

Trăim în 2018, anul în care tot mai multe companii private sau de stat încearcă să-și automatizeze sistemele? Cum? Prin Robotics, Artificial Intelligence, procesoare super puternice, investiții de milioane și eliminarea totală a factorului uman în procesarea datelor. Nu lucrez într-o companie chiar gigantică dar suficient de mare cât să poți pune problema astfel.

Din păcate, sunt manageri ca Saffa care trăiesc încă în anul 1990 în bula lor îngustă și lipsită de creativitate. Oameni care nu pot să vadă cum o așa-zisă automatizare nu face altceva decât să te întoarcă în timp în loc să te aducă mai aproape de prezent. Copii nematurizați care au rămas prinși în capcana timpului și vor să eficientizeze un proces din 2018 cu tehnologie din 1990. Măgari cu care orice conversație decurge prin a sfârși printr-un cerc vicios:

Eu: “Automatizarea”  asta nu face decât să creeze procese și mai manuale decât cele existente. Să nu mai vorbim de riscuri…Saffa: Îți înțeleg îngrijorarea, dar nu vreau să te pui contra, vreau să vii cu soluții alternativeEu: Soluția este să te duci în birou la Chelu și să nu mai ieși până nu aprobâ un buget decent pentru un sistem nouSaffa: Asta nu pot să fac, dar știu eu din 2011 că poți să automatizezi rapoartele din Rahat 1.0, îi facem un upgrade la Bici 1.1 și tu trebuie să kick-off proiectul Poc! Sau Boom! Eu: La cât de vechi e, Rahat nu poate să facă decât FâsSaffa: Vino cu soluții!Eu: Soluția este…

Soluția este una singură la automatizarea lu Pește iar dacă sunteți curioși  o găsiți aici. Premergător demisiei.



miercuri, 18 aprilie 2018

Curioasa traiectorie a unei chifle cu slănină


La început a fost doar un zvon. Era cam puțin credibil. Porcul de-abia se întorsese din concediu. Pe lângă asta, Chelu’ îl promovase la director nu cu mult timp în urmă. 

Cu toate astea, Bacon Bap era mai relaxat. Îl vedeai că are un fel de zâmbet pe muian când își scotea arătătorul din nas și îl lipea de monitor decretând: This is wrong! Parcă nu i se mai încleștau fălcile slinoase după terminarea baconului servit ca întotdeauna prompt de Ana de la Starbucks. Nu mai venea cu idei idioate, cel puțin nu la fel de idioate ca aia când vroia sa prezinte o vânzare de acțiuni ca primire de dividende.

Într-o zi de luni, Chelu a confirmat printr-un email. Se cară chifla! Motivul? Cică se multă într-un loc mai aproape de “casă”. Adevărul era că îl vedeam gâfâind pe drumul către London Bridge. Am bănuit că se angajează la o dugheană de hot dogs din Croydon. Îl și vedeam parcându-și tacticos Audi-ul sport de ultimă generație în parcarea noului loc de muncă.

Am aflat că noțiunea de casă are un sens ceva mai originar decât credeam eu. Pentru mine, “casă” înseamna orice loc, numai Râmnicu Vâlcea nu. Pentru el, “casă” încă înseamnă Leeds, locul unde s-a născut și a început să polueze aerul prin simpla prezență. Loc în care și-a petrecut ultima vacanță și unde a fost abordat de un prieten din pruncie.

Prietenul își făcuse o coșmelie la nivel regional ( Anglia de nord est) iar cel ce conducea biroul din Leeds urma să se pensioneze. Impresionat probabil de titulatura lui Bacon Bap și negăsind un înlocuitor vrednic, propunerea a fost făcută. Prietenul a avut grijă să-i strecoare în pachetul salarial și o mașină de serviciu împreună cu decontul cheltuielilor de benzină. Suficient pentru obez cât să-i dea vestea ucigătoare Chelului: se cară!

Cum au trecut trei luni nu știu, dar au trecut. Pur și simplu trei luni de inepții debitate de gura lui cea mare cu aromă de bacon și brânză au trecut. Iar când au trecut, a sosit momentul să țină un speech. Primul minut, nimic notabil. Mulțumirile standard aduse camarilei care l-a ținut în spate patru ani de zile. 

Numai că în al doilea minut am simțit că unul din pantofi (mai lărguț așa ca de Casual Friday) începe să-și ridice vârful în direcția căpocului lui de fast-food addict. Bacon Bap dixit:

Eu când am început aici, mi s-a spus că nu trebuie să fac decât o balanță și o consolidare. Când am făcut asta, nu știu. Probabil în prima lună. Iar dacă mă uit în jur, văd mulți alți oameni care au progresat în carieră, ceea ce e bine.

Stop, stop, stop, stop. Ok, am înțeles că l-a păcălit pe neexperimentatul Chel cât să obțină o promovare. Dar… despre ce progrese vorbește ăsta? Un casier a devenit junior la Reg reporting. O tipă de la billing e și ea junior la management accounts. Cineva de la credit control e acum la procurement. Pe bune, Bacon Bap? Atâta poți? Suntem poate cu toții orbi să vedem cum niște mișcări pe laterală sunt branduite ca promovări?

Auzi, mă, umflatule? Tu la propria echipă manageriată n-ai vrea să te uiți puțin? Și ca să nu fiu acuzat de autovictimizare, o să mă exclud din ecuație. Nu de alta, dar sunt aici de “doar” doi ani și jumătate și până și porcului vorbitor i-a luat mai mult de atât să obțină propria promovare. Dar uită-te în puii mei la femeia din fața ta care ți-a făcut toate evaluările pentru pensii. Acum 10 ani era pe aceeași poziție și făcea același lucru. 

De ce nu te uiți, măi Slănină, la omul din dreapta care mai are puțin și se pensionează? E singurul care știe să calculeze dobânda pentru că sistem informatic avem din părți. Omul ăsta de 20 de ani aici, iar acum 20 de ani făcea același lucru și avea același rol. Și asta pentru că iubitorul nostru de fast food și-a arogat toate meritele echipei obținând o promovare mincinoasă. Tot aceste merite mincinoase i-au așternut drumul spre un job călduț ca șef de birou într-un oraș în care nu se întâmplă nimic.

Cam aceasta a fost traiectoria curioasă a unei chifle cu slănină. Și acestea fiind grăite, Bacon Bap s-a mai scobit o dată în nas, s-a scărpinat pentru ultima oară în cur, a tras un pârț de final și dus a fost!

vineri, 16 februarie 2018

Asta, este!

Am vorbit în postarea precedentă despre mailul unui personaj. Nu i-am dat nume, nu e ca și când numele ar fi adăugat vreo valoare. Între timp, am mai primit un email de la un personaj care pare a fi mai evoluat decât euglena verde din postarea precedentă așa că voi face o concesie. Pe expeditorul emailului din postarea de azi îl vom numi Viorică și vom spune că este din Videle. În realitate nu îl cheamă Viorică și nici nu este din Videle dar… ce mai contează? Avem un nume la care să ne referim așa că voi purcede la a copia direct mailul cu pricina, :

Nu e nimeni care să-ți poată răspunde la întrebări. bilanțul a fost deja semnat și aprobat de mine în calitate de director. aceste întrebări nu își au rostul. Asta, este!

sumele sunt imateriale.

Viorică Tulpină
Managing Director Videle office
07776 898 989

Facem abstracție de începutul propoziției cu literă mică. Facem abstracție și de prezența virgulei între subiect și predicat. Nu ne împiedicăm noi de o virgulă la ditamai managing partnerul.

Totuși, ca director nu știi pe nimeni care să fi semnat o plată de 50% din valoarea totală a tuturor plăților pe ultimii 3 ani? Cu atât mai mult cu cât descrierea este vagă iar suma a fost virată într-un cont suspect? Dacă l-ai semnat și aprobat, n-ar fi trebuit să te întrebi pe ce se duc banii din ordinul ăla de plată?

Când o treime din cheltuieli sunt penalități și amenzi nu ar fi trebuit să-ți pui problema ce naiba se întâmplă acolo? Bine, de evitat nu cred că le-ai fi putut evita că oricum ai aflat de ele la un an după dar… măcar să-ți fi întrebat contabilii pentru ce le-ai luat! Și mai ales, nu cumva e posibil să mai sosească câteva amenzi de același gen necontabilizate?

Și nu în ultimul rând, scrie acolo de o schimbare de standarde de raportare financiară. Când firma aia a trecut de la standardele internaționale (IFRS) la un standard local (Videle Accounting Standards sau VAS), parcă ar trebui să îți pui acolo o întrebare cum ar fi: De ce?

Dar de ce să mai pun eu aceste întrebări? Bun răspuns. Nu suntem oare în firma în care Financial Controller e incompetentul notoriu de Bacon Bap? Asta după ce, în prealabil, l-au dat afară pe fostul Controller, singurul om decent din conducere? Nu suntem oare în firma în care 4 directori (COO, Head of Risk, Head of Reg și-ncă unul pe care-l păstrez pentru postarea următoare) pleacă în aceiași lună? Nu suntem în firma în care un căcat de Senior Manager din Bristol își permite să răspundă la un email cu o singură interjecție (Huh?) 

Viorică din Videle are perfectă dreptate. Aste este. Numai că în corporațiile astea o regulă de aur este să-i imiți pe șefi indiferent ce prostii îndrugă. Cică e și asta o tehnică numită building a rapport. Așa că mă conformez și rectific (fiți atenți la virgule):


Asta , este! It is , what it is!

luni, 15 ianuarie 2018

Huh?

După o așa replică primită (asta din titlu, vreau să zic), am lăsat munca și am tras o fugă pe blog să scriu o însemnare și să-i pun și un titlu cum ar fi..


Omul care spune ‘Huh?


După care m-am gândit că interjecția cu pricina poate fi articulată și de alte mamifere așa că am rectificat...


Omul care spune ‘Huh?’

Dobitocul care face ‘Huh?’


Ok, sună mai bine dar totuși, interjecția a venit printr-un email. Adica, dobitocul cu pricina, și-a folosit copitele de la labele din față și creierul inevoluat pentru a lovi tastatura în următoarea succesiune a tastelor: H, urmat de u, urmat din nou de h și terminând efortul (mai mult mental decât fizic) cu un semn de întrebare. Așa că m-am văzut nevoit să rectific din tastatură:


Dobitocul care face ‘Huh?

Prost să fii, huh? că scrii!


Moment în care mi-am amintit de perioada pre-corporatistă când făceam phishanaliza unui cercopitec inevoluat care se nimerise a-mi fi profesor. Să pornim de la origini, mi-am zis, poate oi înțelege ce moment traumatizant din cursul recent al evenimentelor l-a făcut să atace tastatura și să arunce un huh.


Așa că înainte să-l “trimit” (verbal) la origini, am decis să-mi sacrific câteva minute din prețiosul meu timp și să citesc mailul trimis de biped. De jos în sus. Iar între timp să arunc un titlu mai bun


Prost sa fii, huh? Că scrii

Drumul rațiunii trece prin Huh?


Wow! Lanțul de emailuri începe de la mai marele departamentului care le transmite mai multor omuleți un mesaj de felicitări pentru bunele rezultate la nivel național. Printre destinatari, și mamiferul care face obiectul acestei postări. Având informații mai detaliate, mi-am dat seama că din lista aia doar doi oameni meritau felicitări: șeful departamentului din Londra și al celuia din Dublin.


Mamiferul nostru conducea chipurile un departament din Bristol al cărui randament a fost considerabil mai mic decât cel care ar fi putut fi generat din dobândă dacă am fi depus toată investiția în acel departament într-un depozit bancar.


Din păcate pentru el, bipedul nostru nu avea această informație așa că a forwardat mesajul de la șef unor supuși din Bristol aruncând din tastatură un suplimentar “Not bad, huh?


Moment în care a venit mailul fulgerător de la contabilitate cu defalcarea profitului național pe regiuni. Probabil i-au picat atât falca cât și mâna stânga de pe tastatură (dreapta era firește în pantaloni) la vederea dezastrului, căci următorul email a venit de la un sclav din Bristol către contabilitate, cerând explicații. Totodata, “se cerea” și un titlu mai bun cum ar fi:


Drumul rațiunii trece prin Huh?

Momentul când n-ai zice nici Huh 


Și mailul a venit. Repede. Moment în care în loc să tacă, mamiferul s-a hotărât să ceară din nou explicații. Ceva de genul ca de ce e accrualul atât de mic? Când el știe că a avut WIP mare.


Fază cam imprudentă. Cei care știu conceptul de Wip știu de ce. Wip-ul trebuie să fie oricum dar nu mare. Probabil că mamiferul confundase WIP-ul cu bețișorul de 10 cm care-i ține loc de penis. Având în vedere că îl copiase în mail pe Financial Controller, faza devenea tragi-comică.


O mică paranteză. Wip vine de la work in progress. E o chestie care crește pe măsura prestării serviciilor către client și care scade pe măsura facturării acelor servicii. Din păcate în societatea modernă, e responsabilitatea juniorilor/seniorilor să muncească iar a directorului să factureze. La sfârșitul anului financiar (vezi cazul de față), toți directorii sunt fugăriți de Financial Controller să factureze cât mai mult, riscând altfel penalizări.


Iar mamiferul nostru tocmai recunoștea că a UITAT să factureze niște clienți importanți.

Iar eu recunoșteam că pot pune un titlu și mai bun.


Momentul când n-ai zice nici Huh?

Prostul până nu-i fudul, nu zice huh? destul


Omul de la contabilitate a primit mailul și mi l-a retrimis mie, eu fiind cel care calculam respectivul accrual. Acum vă dați seama că în momentul în care ai o mie de lucruri de făcut, numai de dat explicații unui trântor nu-ți vine a face. Cu toate astea, trebuie să-mi aduc aminte de fiecare dată de vorba lui Dinică din Filantropica: “Fiți profesioniști, ce dracu!


Și i-am explicat cercopitecului. Nu era nimic greu de înțeles, pur și simplu animalul uitase că facturase un client în avans. Probabil uitase să mai și presteze odată ce banii au intrat în cont, dar asta nu era treaba mea. Atâta timp cât nu se livrase nimic sărmanului client jumulit în avans, accrualul și implicit venitul pe Bristol trebuiau reduse. Simplu.


Și aici apare în sfârșit mailul papagalului care n-a putut să tasteze mai mult de trei litere urmat de un semn de întrebare. Așa că am tras concluzia și dacă n-ar fi intervenit directorul de business însuși care să-l tragă de urechi, i-aș fi răspuns eu la mail dar nu cu o interjecție, nici cu o propoziție scurtă, ci cu o poezie:


În lumea asta prost făcută

Căcații scriu Huh? în loc să pută!

luni, 6 noiembrie 2017

Memoriile unui maratonist

În ultimii ani, programul meu e aglomerat cam din ianuarie până în aprilie. Până aici nimic nou sub soare. Asta se tot întâmplă de când sunt corporatist.
Diferența e că acum sunt ocupat cu alergatul. Alerg cu noaptea în cap sau în plină amiază, tremurând la minus câteva grade sau transpirând din greu la 25, în lapoviță sau în dogoarea soarelui.

Până la sfârșitul lui aprilie când e maratonul. Anul trecut a fost în Brighton, anul ăsta la Londra.
Experiența bifată fiind, chiar de două ori, profit de faptul că am blog să-mi dau și eu cu părerea. Mai ales că sunt mulți care țin să își expună părerea chiar dacă nu au la activ distanța de 42,2 km fie ea alergată sau parcursă mergând / șchiopătând / din greu suspinând.
Mituri sunt multe iar eu, fiind cârcotaș, mă apuc să le demontez (sau să le confirm parțial) rând pe rând. Să începem.
 
A. Trebuie să te antrenezi în fiecare zi

Nu. Dimpotrivă, mușchii au nevoie și de odihnă. Experții recomandă 4 antrenamente pe săptămână. Eu, fiind mai cârcotaș și mai dedicat activității corporatiste, am făcut doar 3. Și uite că am terminat maratonul.

B. Trebuie să alergi măcar o dată toată distanța (42 de km) înainte de maraton.

Culmea e că am auzit prostia asta chiar de la alergători bunicei. Desigur, poți. Dar o să ai mușchii mult prea obosiți încât să mai parcurgi o dată distanța la fel de repede.

Conform specialiștilor, distanța maximă alergată în cadrul antrenamentului pentru maraton este de 32 de km.

Eu am făcut doar 28, fiind foarte răcit în săptămâna în care trebuia să fac distanța cea mai lungă. Și nu m-a incomodat.

C1. Trebuie musai să menții aceași greutate în timpul antrenamentului

C2. Ai să slăbești

Ai să te îngrași, ai să te menții sau ai să slăbești. Nu e o rețetă sigură și majoritatea care au făcut maratonul având ca motivație cura de slăbire au dat greș. În mod similar, cei care se cântăresc înainte și după fiecare cursă urmărind să pună la loc ce-au pierdut, or să ia țapă.

Sunt zile în care slăbești ( în special alea care alergi), zile în care te îngrași (alea în care nu exersezi dar ai apetit crescut), zile în care te menții.

Depinde de greutatea fiecăruia, de alte exerciții (mers la sală, curățenie, dat la sapă -nu râdeți, eu chiar am dat că am plantat niște bujori), de mâncare și de metabolism.

În ceea ce mă privește, m-am îngrășat anul trecut dar am slăbit anul acesta (mulțumesc bujorilor din grădină și mai ales sapei).

D. Trebuie să schimbi cel puțin 3 perechi de adidași. Scumpi.

Contrar zvonurilor, alergatul fie el și pentru maraton, nu este un sport scump. Nu e tenis, nici golf.

Nu văd niciun motiv pentru care ar trebui să cheltui mai mult de 100 de lire / 500 de lei pe o pereche. Asta dacă nu ești cumva un pro. O pereche d-asta ține garantat 800 de km alergați. Garantat, da?

Mi-am cumpărat două perechi pentru primul maraton. Le-am alternat la antrenament și le-am folosit și pentru al doilea. Medie: o pereche / maraton.

Un singur lucru recomand. Nu cumpărați adidași noi în luna de dinainte de maratonul propriu zis. Altminteri, bătăturile te vor înpiedica probabil să atingi linia de sosire.

E. Trebuie să bei foarte multă apă să fii hidratat
Hai să reformulăm. Trebuie să bei suficientă apă cât să nu te deshidratezi. Și mai ales hai să completăm și să-mi fie și mie învățătură de minte că era să nu mai termin din cauza atracției prea mare la sticlă.

Trebuie să nu bei prea multă apă pentru că poți să... ghici ce? Pentru ca s-ar putea să mori ! Diagnosticul va fi hiponatromie datorată nivelului slab de sodiu (simbol chimic Na, asta ca sa fie și Folescu mândru că am învățat ceva de la el) din organism.

Un consum mai ridicat de sare ar fi indicat. O sticlă de Gatorade e mai bună decât o sticlă de apă la un moment dat.

Întrebarea cheie: câtă apă trebuie să bei? Răspuns standard: depinde! De cât de repede alergi, de cât de cald e afară, de cât de sănătoși sunt rinichii... Dacă alergi iarna sau primăvara prin nordul Europei și nu ești printre cei mai rapizi alergători, aș zice să te limitezi la juma de litru pe oră. Dacă ai părinți kenieni sau ethiopieni și alergi în august, îți dau eu voie să crești alocația la 800 de ml.

F. Să mănânci multe proteine să ai energie

Contrar așteptărilor unui popor care a făcut din proteină o icoană a alimentației, nu proteinele te vor ajuta să treci linia de sosire.

50% din alimentația unui maratonist vine din carbohidrați. 30% din grăsimi de preferință nesaturate.

Acum nu că aș recomanda BigMac, dar parcă o porție mare de salată cu o bucățică de carne slabă nu sună prea bine.
 
G. Energizant, ia maică energizant!
Nu știu cum e la alte maratoane, dar la cele două din Anglia la care am participat nu cred că era milă la care să nu se împartă gel energizant. Cică ar fi bun. O fi. Dar nu e singurul iar pentru unii ca mine (cu stomac mai fițos) nu prea e.
În principiu, 3 lucruri sunt esențiale pentru un maratonist, fie el și amator: electroliți, carbohidrați și sodiu. Puțină lume știe că poți substitui chestia aia lipicioasă și grețoasă de gel cu cartofi copți. Asta în cazul fericit în care există cel puțin o gospodină sau un gospodar prin casă.
În cazul meu, mă limitez să car după mine câteva banane cumpărate în grabă de la chioșcul de lângă casă. Deși sunt multe orașe cu standuri de banane, organizatorii din Londra continuă să le ignore.
 
H. Alcool, cafea si odihnă

Mulți colegi (unii nici nu știam în ce departament unde lucrează) s-au mirat când au văzut că n-am întrerupt seria de prezențe în pub vineri la prânz. Alții au fost uimiți să vadă că tot la două cafele pe zi am rămas. Ba chiar uneori plusam la 3.

Îl mai țineți minte pe Alesul de pe vremea când postam des pe blog? Eu preferam să lucrez cu el (comparativ cu alți șefi) dintr-un motiv destul de simplu. Știam să dau de el când îl căutam. Dacă nu era la birou, era în pubul de lângă birou. Cum s-a apucat de maraton, îl vedeai că merge de la birou direct.... tanana! Acasă. Cică trebuie să fie odihnit.
În ceea ce mă privește, am renunțat de mulți ani la beții de genul celei descrise în postul anterior. Cu toate astea, maratonul nu mi-a schimbat rația săptămânală nici de alcool, nici de cafea, nici de somn. Da, cafeaua și alcoolul deshidratează dar atâta timp cât mai bei și apă gândul ar trebui să-ți fie la datul din picioare!
 
I. Despre chestii sensibile: țâțe, pipi, caca

Să le luăm pe rând. Întrebări scurte cu răspunsuri scurte ca la Radio Erevan.

Î: E adevărat că se irită țâțele după cursele mai lungi?

R: La fete probabil nu (de-aia există sutienul), la băieți cam da mai ales la folosirea tricourilor din material sintetic. Motiv pentru care există Nip Guards, un fel de leucoplast aplicat strategic.
Î: E adevărat că faci pipi mai des?

R: Există o corelație directă între frecvența pipiului și cantitatea de lichide băută.
Î: Dar caca?

R: Există și aici o corelație între caca și chestii care îl pot provoca: anumite alimente (lapte, fructoza), medicație (aspirină, ibuprofen), alți factori ( privitul finalelor jucate de Simona Halep, condusul mașinii de către soție etc.). Sfatul meu? Evitați acești factori pe cât posibil.
Î: Te oprești să faci pipi și în timpul maratonului?

R: Păi sunt câteva ore bune, e destulă apă îngurgitată, toaletele alea pe traseu sunt acolo pentru un motiv... Deci...

Î: E normal să nu faci pipi ore în șir după final?

R: Da.

J1. Vreau să termin sub * ore

J2. Vreau să termin în primii * mii

Și aici iese la iveală ... tadaaa.. spiritul competitiv. Mai ales dacă vorbim de corporatiști alergători. De ce n-ar obține un rezultat bun, până la urmă timpul e un feedback și cum ar putea trăi corporatistul fără feedback?

Realitatea e următoarea. Dacă nu ești din Etiopia, Ghana sau Kenia atunci am vești pentru tine: n-o să-l câștigi! Daaaar.... dacă ești în primii 2-3 din țara ta, ai putea să te califici pentru olimpiadă! Dacă nici asta nu se aplică... de ce vrei, frate, să scoți timp bun?

Zâmbește mai mult, bucură-te că ești acolo, scoate telefonul, fă o poză, fă un selfie.. Zău! Știu că ai Apple Watch dar nu văd niciun rost să te uiți la el din cinci în cinci minute.
La al doilea maraton am "scos un timp" cu 20 de minute mai prost ca la primul. Credeți că mi-a păsat?
 
K. Never again!

Da, statistic vorbind majoritatea celor care termină primul maraton rostesc cuvintele astea. Persoanele de față (adică io) se includ.

Tot statistic vorbind, majoritatea celor care vor spune asta vor mai lua startul la cel puțin încă un maraton. S-a verificat și în cazul meu.
 
Epilog
Mă opresc aici deși aș putea scrie un post ultra-maratonistic despre maraton. Dacă mi-a scăpat ceva (și sunt sigur că mi-au scăpat multe), nu uitați că există și un buton de comentarii. Iar dacă v-am inspirat să înlocuiți puțin timp pe zi calculatorul sau smartphone-ul (fie el și Iphone X) cu o pereche de pantofi de alergat, poate ne vedem în curând la linia de start!