joi, 24 mai 2018

Automatizarea lu Pește

Probabil că mulți cititori (mai ales posesorii de sex bărbătesc) ar fi denumit postarea “Automatizarea p***i”. Mno, cred că asta e singura chestie pe care a automatizat-o, având în vedere că are doi copiii de care nu știe cum să scape mai repede. 
Yeaaaah, maaaaaan, sunt așa de obosît să am grijă de copîi ( aiurea, nevasta le dă de mâncare, îi spală și îi culcă), dîmîneața de-abia aștept să ajung la servîciu să mă odîhneeesc, yeaaaah!

Cunoscătorii au recunoscut deja trilurile inconfundabile ale unui sud-african corporatist. N-am nimic cu ei, de altfel n-am nimic cu nicio nație, rasă, religie sau orientare sexuală. Din păcate, sud-africanul ăsta, la care ne vom referi ca Saffa, este șeful meu și are o meteahnă: vrea să facă din rahat bici. De pocnit, s-ar putea să-l pocnesc eu ceea ce n-ar fi o idee bună.

Nu, că nu mi-e frică să mă dea afară, n-am avut în niciuna din cele 6 corporații teama asta. Numai că sud-africanii ăștia nu sunt prea renumiți pentru a întoarce celălalt obraz și sunt destul de masivi de felul lor. Având în vedere că nu vreau să scriu următoarea postare de pe un pat de spital, o să mă abțin de la orice fel de acțiune violentă și o să încep prin a defini niște termeni.

Rahatul


Rahatul este o aplicație informatică din anii 90. Nu e nici Pacman, nici Prince of Persia, nici măcar Carmaggedon. E un soft care cică ar trebui să ne ajute dar în realitate e la fel de frustrant ca Windows 3.0. Ei, în softul ăsta care îmi mănâncă mie zilele de 3 ani, se varsă datele din softul de front-office care a fost dezvoltat intern în anii … 70. Și arată exact ca atunci! O fereastră cu litere albe pe un fundal negru, are un cursor mare cât o zi de post care te invită să tastezi o cifră și să apeși enter. Aplicația asta e pe cale de a fi retrasă căci .. ne trebuie un soft modern, adaptat la cerințele utilizatorilor din zilele noastre.

Aiurea! Asta a zis-o Ursu, mare CEO ( mare la propriu, la abilități e cât un chihuahua), ca să ascundă adevăratul motiv. Dacă ar fi putut ține mizeria asta încă 20 de ani, ar fi făcut-o fără nicio remușcare. Din fericire, trebuie s-o retragă din motivul explicat scurt de unul din IT-iști. Depanarea se face în Cobol iar programatorii cunoscători ai acestui limbaj s-au pensionat de mult și nici nu mai pot fi aduși înapoi în regim de colaborare, căci au ajuns deja la vârsta la care memoria le joacă feste.

În fine, lucrurile nu se mișcă prea repede în organizația asta (altminteri ar fi zburat Porcu din postarea trecută de mult), așa că aplicația de MS- Dos o să mai rămână vreo doi ani, timp în care compania o să aibă două milioane mai puțin în cont. Iar pe Safa nu-l văd să aibă tupeu să meargă la Ursu cerșind încă un sfert de milion pentru înlocuirea Rahatului de Windows 3.0 cu care lucrăm noi.

Biciul


Vorbind despre “bici”, lui Saffa îi place să rostească din când în când “Boom!” Ia zi, măi Saffa, că tot ești tu așa dăștept, să nu te deochi cumva, pu, pu, pu! Hai zi-ne tu să vadă și cititorii mei ce băiat deștept ești tu, mă!

Punem toate ajustărîle  dîrect în Rahat 1.0, boom! Să nu le mai facem în Excel și dacă vrei să le vezi apeși acolo pe un buton în menîul Rahat Ledger și le vezi, boom! Ai toată balanța consolidată în Rahat 1.0 și o vezi din menîul Rahat TB, boom! Să nu mai facem noi pachetul pentru ăia din Reg, construîm un raport și ăia apasă pe buton și îl downloadeaza dîrect din Rahat 1.0, boom!

Boom! Nu știu de ce are el predilecția pentru acest cuvânt. Mai ales că eu aș folosi alte interjecții dacă aș transpune planul lui în realitatea cea dureroasă. Și dacă tot l-am lăsat pe Saffa adineauri să-și exprime entuziasmul, o să explic eu în paragraful următor cum are să pocnească acest “Bici”

Pocnitul


Vrei să pui toate ajustările în Rahat? Pac! Pentru a produce ajustările, ai creat alte Exceluri care sunt manuale, anevoioase și au 50 de Mb per fișier. Excelul ăla crește în dimensiuni de la lună la lună până la un moment dat în care să facă Poc! Iar balanța consolidată din meniul Rahat TB n-o să-ți dea pentru că va fi un batch lipsă, pleosc! Iar când o să-ntrebe Chelu unde sunt situațiile financiare, n-o să zici nici Pâs! Cât despre ăia din Reg, o să apese pe buton și butonul va scoate un … fââââsssss

Epilog

Trăim în 2018, anul în care tot mai multe companii private sau de stat încearcă să-și automatizeze sistemele? Cum? Prin Robotics, Artificial Intelligence, procesoare super puternice, investiții de milioane și eliminarea totală a factorului uman în procesarea datelor. Nu lucrez într-o companie chiar gigantică dar suficient de mare cât să poți pune problema astfel.

Din păcate, sunt manageri ca Saffa care trăiesc încă în anul 1990 în bula lor îngustă și lipsită de creativitate. Oameni care nu pot să vadă cum o așa-zisă automatizare nu face altceva decât să te întoarcă în timp în loc să te aducă mai aproape de prezent. Copii nematurizați care au rămas prinși în capcana timpului și vor să eficientizeze un proces din 2018 cu tehnologie din 1990. Măgari cu care orice conversație decurge prin a sfârși printr-un cerc vicios:

Eu: “Automatizarea”  asta nu face decât să creeze procese și mai manuale decât cele existente. Să nu mai vorbim de riscuri…Saffa: Îți înțeleg îngrijorarea, dar nu vreau să te pui contra, vreau să vii cu soluții alternativeEu: Soluția este să te duci în birou la Chelu și să nu mai ieși până nu aprobâ un buget decent pentru un sistem nouSaffa: Asta nu pot să fac, dar știu eu din 2011 că poți să automatizezi rapoartele din Rahat 1.0, îi facem un upgrade la Bici 1.1 și tu trebuie să kick-off proiectul Poc! Sau Boom! Eu: La cât de vechi e, Rahat nu poate să facă decât FâsSaffa: Vino cu soluții!Eu: Soluția este…

Soluția este una singură la automatizarea lu Pește iar dacă sunteți curioși  o găsiți aici. Premergător demisiei.



miercuri, 18 aprilie 2018

Curioasa traiectorie a unei chifle cu slănină


La început a fost doar un zvon. Era cam puțin credibil. Porcul de-abia se întorsese din concediu. Pe lângă asta, Chelu’ îl promovase la director nu cu mult timp în urmă. 

Cu toate astea, Bacon Bap era mai relaxat. Îl vedeai că are un fel de zâmbet pe muian când își scotea arătătorul din nas și îl lipea de monitor decretând: This is wrong! Parcă nu i se mai încleștau fălcile slinoase după terminarea baconului servit ca întotdeauna prompt de Ana de la Starbucks. Nu mai venea cu idei idioate, cel puțin nu la fel de idioate ca aia când vroia sa prezinte o vânzare de acțiuni ca primire de dividende.

Într-o zi de luni, Chelu a confirmat printr-un email. Se cară chifla! Motivul? Cică se multă într-un loc mai aproape de “casă”. Adevărul era că îl vedeam gâfâind pe drumul către London Bridge. Am bănuit că se angajează la o dugheană de hot dogs din Croydon. Îl și vedeam parcându-și tacticos Audi-ul sport de ultimă generație în parcarea noului loc de muncă.

Am aflat că noțiunea de casă are un sens ceva mai originar decât credeam eu. Pentru mine, “casă” înseamna orice loc, numai Râmnicu Vâlcea nu. Pentru el, “casă” încă înseamnă Leeds, locul unde s-a născut și a început să polueze aerul prin simpla prezență. Loc în care și-a petrecut ultima vacanță și unde a fost abordat de un prieten din pruncie.

Prietenul își făcuse o coșmelie la nivel regional ( Anglia de nord est) iar cel ce conducea biroul din Leeds urma să se pensioneze. Impresionat probabil de titulatura lui Bacon Bap și negăsind un înlocuitor vrednic, propunerea a fost făcută. Prietenul a avut grijă să-i strecoare în pachetul salarial și o mașină de serviciu împreună cu decontul cheltuielilor de benzină. Suficient pentru obez cât să-i dea vestea ucigătoare Chelului: se cară!

Cum au trecut trei luni nu știu, dar au trecut. Pur și simplu trei luni de inepții debitate de gura lui cea mare cu aromă de bacon și brânză au trecut. Iar când au trecut, a sosit momentul să țină un speech. Primul minut, nimic notabil. Mulțumirile standard aduse camarilei care l-a ținut în spate patru ani de zile. 

Numai că în al doilea minut am simțit că unul din pantofi (mai lărguț așa ca de Casual Friday) începe să-și ridice vârful în direcția căpocului lui de fast-food addict. Bacon Bap dixit:

Eu când am început aici, mi s-a spus că nu trebuie să fac decât o balanță și o consolidare. Când am făcut asta, nu știu. Probabil în prima lună. Iar dacă mă uit în jur, văd mulți alți oameni care au progresat în carieră, ceea ce e bine.

Stop, stop, stop, stop. Ok, am înțeles că l-a păcălit pe neexperimentatul Chel cât să obțină o promovare. Dar… despre ce progrese vorbește ăsta? Un casier a devenit junior la Reg reporting. O tipă de la billing e și ea junior la management accounts. Cineva de la credit control e acum la procurement. Pe bune, Bacon Bap? Atâta poți? Suntem poate cu toții orbi să vedem cum niște mișcări pe laterală sunt branduite ca promovări?

Auzi, mă, umflatule? Tu la propria echipă manageriată n-ai vrea să te uiți puțin? Și ca să nu fiu acuzat de autovictimizare, o să mă exclud din ecuație. Nu de alta, dar sunt aici de “doar” doi ani și jumătate și până și porcului vorbitor i-a luat mai mult de atât să obțină propria promovare. Dar uită-te în puii mei la femeia din fața ta care ți-a făcut toate evaluările pentru pensii. Acum 10 ani era pe aceeași poziție și făcea același lucru. 

De ce nu te uiți, măi Slănină, la omul din dreapta care mai are puțin și se pensionează? E singurul care știe să calculeze dobânda pentru că sistem informatic avem din părți. Omul ăsta de 20 de ani aici, iar acum 20 de ani făcea același lucru și avea același rol. Și asta pentru că iubitorul nostru de fast food și-a arogat toate meritele echipei obținând o promovare mincinoasă. Tot aceste merite mincinoase i-au așternut drumul spre un job călduț ca șef de birou într-un oraș în care nu se întâmplă nimic.

Cam aceasta a fost traiectoria curioasă a unei chifle cu slănină. Și acestea fiind grăite, Bacon Bap s-a mai scobit o dată în nas, s-a scărpinat pentru ultima oară în cur, a tras un pârț de final și dus a fost!

vineri, 16 februarie 2018

Asta, este!

Am vorbit în postarea precedentă despre mailul unui personaj. Nu i-am dat nume, nu e ca și când numele ar fi adăugat vreo valoare. Între timp, am mai primit un email de la un personaj care pare a fi mai evoluat decât euglena verde din postarea precedentă așa că voi face o concesie. Pe expeditorul emailului din postarea de azi îl vom numi Viorică și vom spune că este din Videle. În realitate nu îl cheamă Viorică și nici nu este din Videle dar… ce mai contează? Avem un nume la care să ne referim așa că voi purcede la a copia direct mailul cu pricina, :

Nu e nimeni care să-ți poată răspunde la întrebări. bilanțul a fost deja semnat și aprobat de mine în calitate de director. aceste întrebări nu își au rostul. Asta, este!

sumele sunt imateriale.

Viorică Tulpină
Managing Director Videle office
07776 898 989

Facem abstracție de începutul propoziției cu literă mică. Facem abstracție și de prezența virgulei între subiect și predicat. Nu ne împiedicăm noi de o virgulă la ditamai managing partnerul.

Totuși, ca director nu știi pe nimeni care să fi semnat o plată de 50% din valoarea totală a tuturor plăților pe ultimii 3 ani? Cu atât mai mult cu cât descrierea este vagă iar suma a fost virată într-un cont suspect? Dacă l-ai semnat și aprobat, n-ar fi trebuit să te întrebi pe ce se duc banii din ordinul ăla de plată?

Când o treime din cheltuieli sunt penalități și amenzi nu ar fi trebuit să-ți pui problema ce naiba se întâmplă acolo? Bine, de evitat nu cred că le-ai fi putut evita că oricum ai aflat de ele la un an după dar… măcar să-ți fi întrebat contabilii pentru ce le-ai luat! Și mai ales, nu cumva e posibil să mai sosească câteva amenzi de același gen necontabilizate?

Și nu în ultimul rând, scrie acolo de o schimbare de standarde de raportare financiară. Când firma aia a trecut de la standardele internaționale (IFRS) la un standard local (Videle Accounting Standards sau VAS), parcă ar trebui să îți pui acolo o întrebare cum ar fi: De ce?

Dar de ce să mai pun eu aceste întrebări? Bun răspuns. Nu suntem oare în firma în care Financial Controller e incompetentul notoriu de Bacon Bap? Asta după ce, în prealabil, l-au dat afară pe fostul Controller, singurul om decent din conducere? Nu suntem oare în firma în care 4 directori (COO, Head of Risk, Head of Reg și-ncă unul pe care-l păstrez pentru postarea următoare) pleacă în aceiași lună? Nu suntem în firma în care un căcat de Senior Manager din Bristol își permite să răspundă la un email cu o singură interjecție (Huh?) 

Viorică din Videle are perfectă dreptate. Aste este. Numai că în corporațiile astea o regulă de aur este să-i imiți pe șefi indiferent ce prostii îndrugă. Cică e și asta o tehnică numită building a rapport. Așa că mă conformez și rectific (fiți atenți la virgule):


Asta , este! It is , what it is!

luni, 15 ianuarie 2018

Huh?

După o așa replică primită (asta din titlu, vreau să zic), am lăsat munca și am tras o fugă pe blog să scriu o însemnare și să-i pun și un titlu cum ar fi..


Omul care spune ‘Huh?


După care m-am gândit că interjecția cu pricina poate fi articulată și de alte mamifere așa că am rectificat...


Omul care spune ‘Huh?’

Dobitocul care face ‘Huh?’


Ok, sună mai bine dar totuși, interjecția a venit printr-un email. Adica, dobitocul cu pricina, și-a folosit copitele de la labele din față și creierul inevoluat pentru a lovi tastatura în următoarea succesiune a tastelor: H, urmat de u, urmat din nou de h și terminând efortul (mai mult mental decât fizic) cu un semn de întrebare. Așa că m-am văzut nevoit să rectific din tastatură:


Dobitocul care face ‘Huh?

Prost să fii, huh? că scrii!


Moment în care mi-am amintit de perioada pre-corporatistă când făceam phishanaliza unui cercopitec inevoluat care se nimerise a-mi fi profesor. Să pornim de la origini, mi-am zis, poate oi înțelege ce moment traumatizant din cursul recent al evenimentelor l-a făcut să atace tastatura și să arunce un huh.


Așa că înainte să-l “trimit” (verbal) la origini, am decis să-mi sacrific câteva minute din prețiosul meu timp și să citesc mailul trimis de biped. De jos în sus. Iar între timp să arunc un titlu mai bun


Prost sa fii, huh? Că scrii

Drumul rațiunii trece prin Huh?


Wow! Lanțul de emailuri începe de la mai marele departamentului care le transmite mai multor omuleți un mesaj de felicitări pentru bunele rezultate la nivel național. Printre destinatari, și mamiferul care face obiectul acestei postări. Având informații mai detaliate, mi-am dat seama că din lista aia doar doi oameni meritau felicitări: șeful departamentului din Londra și al celuia din Dublin.


Mamiferul nostru conducea chipurile un departament din Bristol al cărui randament a fost considerabil mai mic decât cel care ar fi putut fi generat din dobândă dacă am fi depus toată investiția în acel departament într-un depozit bancar.


Din păcate pentru el, bipedul nostru nu avea această informație așa că a forwardat mesajul de la șef unor supuși din Bristol aruncând din tastatură un suplimentar “Not bad, huh?


Moment în care a venit mailul fulgerător de la contabilitate cu defalcarea profitului național pe regiuni. Probabil i-au picat atât falca cât și mâna stânga de pe tastatură (dreapta era firește în pantaloni) la vederea dezastrului, căci următorul email a venit de la un sclav din Bristol către contabilitate, cerând explicații. Totodata, “se cerea” și un titlu mai bun cum ar fi:


Drumul rațiunii trece prin Huh?

Momentul când n-ai zice nici Huh 


Și mailul a venit. Repede. Moment în care în loc să tacă, mamiferul s-a hotărât să ceară din nou explicații. Ceva de genul ca de ce e accrualul atât de mic? Când el știe că a avut WIP mare.


Fază cam imprudentă. Cei care știu conceptul de Wip știu de ce. Wip-ul trebuie să fie oricum dar nu mare. Probabil că mamiferul confundase WIP-ul cu bețișorul de 10 cm care-i ține loc de penis. Având în vedere că îl copiase în mail pe Financial Controller, faza devenea tragi-comică.


O mică paranteză. Wip vine de la work in progress. E o chestie care crește pe măsura prestării serviciilor către client și care scade pe măsura facturării acelor servicii. Din păcate în societatea modernă, e responsabilitatea juniorilor/seniorilor să muncească iar a directorului să factureze. La sfârșitul anului financiar (vezi cazul de față), toți directorii sunt fugăriți de Financial Controller să factureze cât mai mult, riscând altfel penalizări.


Iar mamiferul nostru tocmai recunoștea că a UITAT să factureze niște clienți importanți.

Iar eu recunoșteam că pot pune un titlu și mai bun.


Momentul când n-ai zice nici Huh?

Prostul până nu-i fudul, nu zice huh? destul


Omul de la contabilitate a primit mailul și mi l-a retrimis mie, eu fiind cel care calculam respectivul accrual. Acum vă dați seama că în momentul în care ai o mie de lucruri de făcut, numai de dat explicații unui trântor nu-ți vine a face. Cu toate astea, trebuie să-mi aduc aminte de fiecare dată de vorba lui Dinică din Filantropica: “Fiți profesioniști, ce dracu!


Și i-am explicat cercopitecului. Nu era nimic greu de înțeles, pur și simplu animalul uitase că facturase un client în avans. Probabil uitase să mai și presteze odată ce banii au intrat în cont, dar asta nu era treaba mea. Atâta timp cât nu se livrase nimic sărmanului client jumulit în avans, accrualul și implicit venitul pe Bristol trebuiau reduse. Simplu.


Și aici apare în sfârșit mailul papagalului care n-a putut să tasteze mai mult de trei litere urmat de un semn de întrebare. Așa că am tras concluzia și dacă n-ar fi intervenit directorul de business însuși care să-l tragă de urechi, i-aș fi răspuns eu la mail dar nu cu o interjecție, nici cu o propoziție scurtă, ci cu o poezie:


În lumea asta prost făcută

Căcații scriu Huh? în loc să pută!

luni, 6 noiembrie 2017

Memoriile unui maratonist

În ultimii ani, programul meu e aglomerat cam din ianuarie până în aprilie. Până aici nimic nou sub soare. Asta se tot întâmplă de când sunt corporatist.
Diferența e că acum sunt ocupat cu alergatul. Alerg cu noaptea în cap sau în plină amiază, tremurând la minus câteva grade sau transpirând din greu la 25, în lapoviță sau în dogoarea soarelui.

Până la sfârșitul lui aprilie când e maratonul. Anul trecut a fost în Brighton, anul ăsta la Londra.
Experiența bifată fiind, chiar de două ori, profit de faptul că am blog să-mi dau și eu cu părerea. Mai ales că sunt mulți care țin să își expună părerea chiar dacă nu au la activ distanța de 42,2 km fie ea alergată sau parcursă mergând / șchiopătând / din greu suspinând.
Mituri sunt multe iar eu, fiind cârcotaș, mă apuc să le demontez (sau să le confirm parțial) rând pe rând. Să începem.
 
A. Trebuie să te antrenezi în fiecare zi

Nu. Dimpotrivă, mușchii au nevoie și de odihnă. Experții recomandă 4 antrenamente pe săptămână. Eu, fiind mai cârcotaș și mai dedicat activității corporatiste, am făcut doar 3. Și uite că am terminat maratonul.

B. Trebuie să alergi măcar o dată toată distanța (42 de km) înainte de maraton.

Culmea e că am auzit prostia asta chiar de la alergători bunicei. Desigur, poți. Dar o să ai mușchii mult prea obosiți încât să mai parcurgi o dată distanța la fel de repede.

Conform specialiștilor, distanța maximă alergată în cadrul antrenamentului pentru maraton este de 32 de km.

Eu am făcut doar 28, fiind foarte răcit în săptămâna în care trebuia să fac distanța cea mai lungă. Și nu m-a incomodat.

C1. Trebuie musai să menții aceași greutate în timpul antrenamentului

C2. Ai să slăbești

Ai să te îngrași, ai să te menții sau ai să slăbești. Nu e o rețetă sigură și majoritatea care au făcut maratonul având ca motivație cura de slăbire au dat greș. În mod similar, cei care se cântăresc înainte și după fiecare cursă urmărind să pună la loc ce-au pierdut, or să ia țapă.

Sunt zile în care slăbești ( în special alea care alergi), zile în care te îngrași (alea în care nu exersezi dar ai apetit crescut), zile în care te menții.

Depinde de greutatea fiecăruia, de alte exerciții (mers la sală, curățenie, dat la sapă -nu râdeți, eu chiar am dat că am plantat niște bujori), de mâncare și de metabolism.

În ceea ce mă privește, m-am îngrășat anul trecut dar am slăbit anul acesta (mulțumesc bujorilor din grădină și mai ales sapei).

D. Trebuie să schimbi cel puțin 3 perechi de adidași. Scumpi.

Contrar zvonurilor, alergatul fie el și pentru maraton, nu este un sport scump. Nu e tenis, nici golf.

Nu văd niciun motiv pentru care ar trebui să cheltui mai mult de 100 de lire / 500 de lei pe o pereche. Asta dacă nu ești cumva un pro. O pereche d-asta ține garantat 800 de km alergați. Garantat, da?

Mi-am cumpărat două perechi pentru primul maraton. Le-am alternat la antrenament și le-am folosit și pentru al doilea. Medie: o pereche / maraton.

Un singur lucru recomand. Nu cumpărați adidași noi în luna de dinainte de maratonul propriu zis. Altminteri, bătăturile te vor înpiedica probabil să atingi linia de sosire.

E. Trebuie să bei foarte multă apă să fii hidratat
Hai să reformulăm. Trebuie să bei suficientă apă cât să nu te deshidratezi. Și mai ales hai să completăm și să-mi fie și mie învățătură de minte că era să nu mai termin din cauza atracției prea mare la sticlă.

Trebuie să nu bei prea multă apă pentru că poți să... ghici ce? Pentru ca s-ar putea să mori ! Diagnosticul va fi hiponatromie datorată nivelului slab de sodiu (simbol chimic Na, asta ca sa fie și Folescu mândru că am învățat ceva de la el) din organism.

Un consum mai ridicat de sare ar fi indicat. O sticlă de Gatorade e mai bună decât o sticlă de apă la un moment dat.

Întrebarea cheie: câtă apă trebuie să bei? Răspuns standard: depinde! De cât de repede alergi, de cât de cald e afară, de cât de sănătoși sunt rinichii... Dacă alergi iarna sau primăvara prin nordul Europei și nu ești printre cei mai rapizi alergători, aș zice să te limitezi la juma de litru pe oră. Dacă ai părinți kenieni sau ethiopieni și alergi în august, îți dau eu voie să crești alocația la 800 de ml.

F. Să mănânci multe proteine să ai energie

Contrar așteptărilor unui popor care a făcut din proteină o icoană a alimentației, nu proteinele te vor ajuta să treci linia de sosire.

50% din alimentația unui maratonist vine din carbohidrați. 30% din grăsimi de preferință nesaturate.

Acum nu că aș recomanda BigMac, dar parcă o porție mare de salată cu o bucățică de carne slabă nu sună prea bine.
 
G. Energizant, ia maică energizant!
Nu știu cum e la alte maratoane, dar la cele două din Anglia la care am participat nu cred că era milă la care să nu se împartă gel energizant. Cică ar fi bun. O fi. Dar nu e singurul iar pentru unii ca mine (cu stomac mai fițos) nu prea e.
În principiu, 3 lucruri sunt esențiale pentru un maratonist, fie el și amator: electroliți, carbohidrați și sodiu. Puțină lume știe că poți substitui chestia aia lipicioasă și grețoasă de gel cu cartofi copți. Asta în cazul fericit în care există cel puțin o gospodină sau un gospodar prin casă.
În cazul meu, mă limitez să car după mine câteva banane cumpărate în grabă de la chioșcul de lângă casă. Deși sunt multe orașe cu standuri de banane, organizatorii din Londra continuă să le ignore.
 
H. Alcool, cafea si odihnă

Mulți colegi (unii nici nu știam în ce departament unde lucrează) s-au mirat când au văzut că n-am întrerupt seria de prezențe în pub vineri la prânz. Alții au fost uimiți să vadă că tot la două cafele pe zi am rămas. Ba chiar uneori plusam la 3.

Îl mai țineți minte pe Alesul de pe vremea când postam des pe blog? Eu preferam să lucrez cu el (comparativ cu alți șefi) dintr-un motiv destul de simplu. Știam să dau de el când îl căutam. Dacă nu era la birou, era în pubul de lângă birou. Cum s-a apucat de maraton, îl vedeai că merge de la birou direct.... tanana! Acasă. Cică trebuie să fie odihnit.
În ceea ce mă privește, am renunțat de mulți ani la beții de genul celei descrise în postul anterior. Cu toate astea, maratonul nu mi-a schimbat rația săptămânală nici de alcool, nici de cafea, nici de somn. Da, cafeaua și alcoolul deshidratează dar atâta timp cât mai bei și apă gândul ar trebui să-ți fie la datul din picioare!
 
I. Despre chestii sensibile: țâțe, pipi, caca

Să le luăm pe rând. Întrebări scurte cu răspunsuri scurte ca la Radio Erevan.

Î: E adevărat că se irită țâțele după cursele mai lungi?

R: La fete probabil nu (de-aia există sutienul), la băieți cam da mai ales la folosirea tricourilor din material sintetic. Motiv pentru care există Nip Guards, un fel de leucoplast aplicat strategic.
Î: E adevărat că faci pipi mai des?

R: Există o corelație directă între frecvența pipiului și cantitatea de lichide băută.
Î: Dar caca?

R: Există și aici o corelație între caca și chestii care îl pot provoca: anumite alimente (lapte, fructoza), medicație (aspirină, ibuprofen), alți factori ( privitul finalelor jucate de Simona Halep, condusul mașinii de către soție etc.). Sfatul meu? Evitați acești factori pe cât posibil.
Î: Te oprești să faci pipi și în timpul maratonului?

R: Păi sunt câteva ore bune, e destulă apă îngurgitată, toaletele alea pe traseu sunt acolo pentru un motiv... Deci...

Î: E normal să nu faci pipi ore în șir după final?

R: Da.

J1. Vreau să termin sub * ore

J2. Vreau să termin în primii * mii

Și aici iese la iveală ... tadaaa.. spiritul competitiv. Mai ales dacă vorbim de corporatiști alergători. De ce n-ar obține un rezultat bun, până la urmă timpul e un feedback și cum ar putea trăi corporatistul fără feedback?

Realitatea e următoarea. Dacă nu ești din Etiopia, Ghana sau Kenia atunci am vești pentru tine: n-o să-l câștigi! Daaaar.... dacă ești în primii 2-3 din țara ta, ai putea să te califici pentru olimpiadă! Dacă nici asta nu se aplică... de ce vrei, frate, să scoți timp bun?

Zâmbește mai mult, bucură-te că ești acolo, scoate telefonul, fă o poză, fă un selfie.. Zău! Știu că ai Apple Watch dar nu văd niciun rost să te uiți la el din cinci în cinci minute.
La al doilea maraton am "scos un timp" cu 20 de minute mai prost ca la primul. Credeți că mi-a păsat?
 
K. Never again!

Da, statistic vorbind majoritatea celor care termină primul maraton rostesc cuvintele astea. Persoanele de față (adică io) se includ.

Tot statistic vorbind, majoritatea celor care vor spune asta vor mai lua startul la cel puțin încă un maraton. S-a verificat și în cazul meu.
 
Epilog
Mă opresc aici deși aș putea scrie un post ultra-maratonistic despre maraton. Dacă mi-a scăpat ceva (și sunt sigur că mi-au scăpat multe), nu uitați că există și un buton de comentarii. Iar dacă v-am inspirat să înlocuiți puțin timp pe zi calculatorul sau smartphone-ul (fie el și Iphone X) cu o pereche de pantofi de alergat, poate ne vedem în curând la linia de start!

marți, 24 octombrie 2017

The Invisible Man

Metodologul, Reacționarul, Bacon Bap, Contabila conțopistă, Dășteptul de la IT.. Porecle. O caracteristică mai aparte, un gest ieșit din comun, un alimenent favorit, o vorbă folosită prea des și te-ai ales cu un nou apelativ. Unii pentru o lună, alții pentru câteva ani, alții pe viață. Unele sunt asumate de către poreclit, altele sunt sunt folosite drept nume de cod ținute secrete față de cel botezat.
 
Nu pot să susțin că îmi știu toate poreclele care mi-au fost atribuite, mai ales când am interacționat cu mulți oameni. Două au fost însă desconspirate. E vorba de poreclele căpătate în corporație, doar cu asta ne ocupăm pe blog.
 
DR DREi
 
Englezoii au fost întotdeauna varză la pronunția numelor străine. Să ne amintim de comentariile Eurosport din anii 90 ale naționalei României. Nu s-au vindecat nici în zilele noastre. Mă uitam acum 2-3 ani la România - Irlanda de Nord pe Sky Sports și comentatorul zicea într-una de Saint Martin. M-am gândit că or avea irlandezii pe vreunul cu numele sfântului episcop francez de Tours cu același nume. De unde să ghicesc eu că se referea la bistrițeanul Sânmărtean?
 
Așa că nu m-a surprins faptul că nici măcar al meu nume de 6 litere nu-l puteau pronunța. O avalanșă de trei consoane urmată de două vocale era ceva de neînchipuit pentru ei. Cât privește prima literă, să nu vă închipuiți c-a pronunțat-o cineva drept A. Numele meu începea fie cu E ( varianta englezilor), cu O ( în general scoțienii), uneori chiar cu U.
 
Și pentru că tot nu ajungeau ai mei colegi la un consens cu privire la pronunția numelui meu ( varianta corectă nu era o opțiune, ducea la fracturii de limbi), s-au gândit să facă o asociere cu un renumit artist și producător american. Măcar mi-au păstrat ultima vocală din numele real! 
 
Oricum, eram "doctor", ca atare nu puteam să mă plâng. Prima Poreclă de pe meleaguri străine presupunea cumva respect spre deosebire de următoarea și anume...
 
Hardcore!
 
Cu semnul exclamării, căci pe cât eram mai vrăjit de alcool, pe atât exclamam mai strident cuvântul cu pricina. Se întâmpla într-un weekend la capătul unei săptămâni epuizante când am decis să petrec o sâmbătă cu băieții pe o insulă vecină. Ce să facem, ce să facem, ce fac niște băieți când se întâlnesc ? Păi în spiritul tradițional englezesc, hai să bem de la prânz pànă noaptea! 
 
Întrebare: care e primul lucru de organizat la o băută? Cei care au vizitat UK-ul știu că o coadă la bar, fie ea cât de mică, implică o așteptare îndelungată. Clientul nu cumpără doar o băutură, face un ROUND pentru toți tovarășii. Fiind mai nou, nu înțelegeam însă de ce s trebuit să ne separăm în două grupe, fiecare grupă cu roundul ei. O singură întrebare mi-a fost adresată?
 
La ce round te bagi? Hardcore sau pussy?
 
Au apucat să îmi zică în treacăt că roundul de "pussy" e pentru cei care nu vor alcool sau să bea mai puțin. Pe de o parte, aveam nevoie să beau să nu o iau razna, pe de alta nu vroiam să fiu catalogat "pussy" așa că am ales prima opțiune. Abia pe urmă am observat niște chestii.
 
  1. Eu aveam 63 de kile, 174 de cm și îmi petreceam serile mai milt prin birouri decât prin baruri. Ăilalți din echipa Hardcore erau toți niște matahale iar cârciuma era pentru ei a doua casă. Poate chiar prima.
  2. "The pussies" făceau câte un round cam la 40-45 de minute. La noi nu prea treceau mai mult de 20 de minute între două drumuri la bar.
  3. Cealaltă echipă făcea rounduri de gin & tonic, PIMMs, rom&cola. Noi, ceva mai grele gen bere amestecată cu votka și red bull.
  4. Pe la ora 5 după-masa nu prea mai puteam să-mi fac spelling la propriul nume. E drept, nici ei.
  5. La întoarcerea pe insula mamă, am luat poziția lui Di Caprio la marginea pupei, cântând cu foc "My heart will go ooooooon-oo-on!". Noroc că mă sprijinea o matahală să nu cad în apă. 
  6. Am aflat a doua zi că am făcut skandenberg cu un indian mai mic decât mine și am fost învins. Nu mi-amintesc, dar nici nu mă miră.
  7. Ne-am oprit într-un nou bar destul de aglomerat, mai ales că difuzau meciul Anglia - Kazahstan. Probabil motivat de rezultatul de la skandenberg de mai sus, m-am dus la trei mastodonți scoțieni să le spun că nu e frumos să-i încurajeze atât de zgomotos pe cazaci.
  8. Luni dimineața mi-a zis o colegă la serviciu: Am auzit că aveai foarte multe figuri de dans sâmbătă în Follies. Aha! Dacă am ajuns la discoteca aia, posibil ca acolo să-mi fi pierdut geaca!
  9. Cheia de la casă era în geaca pierdută.
  10. După câteva ore dormite la secția de poliție (în recepție, nu în celulă!), mi-a venit ideea: Băă, da prost sunt! De ce nu mă duc axasă și să sar gardul?
  11. Gardul avea 3 metri. Și dacă reușeam să intru în curte, cum aș fi trecut de ușă?
  12. Am luat un taxi și am mers la un hotel-bar la care credeam eu că e posibil să-mi fi uitat geaca. Ce credeți că am întrebat? De ce garderoba e pe partea stângă? Aseară parcă era pe dreapta? Hmm, poate că fusesem în alt bar cu o seară înainte?
  13. Partea bună a fost că oamenilor li s-a făcut milă și mi-au dat o cameră să mă refac
  14. M-am trezit pe la 10 dimineața dar când să fac check-out, mi-am dat seama că am pierdut și cheia de la camera de hotel!!
  15. Am scăpat fără penalități și am dat să plec pe jos până în oraș. N-am făcut 3 pași că a oprit o mașină, șoferul amuzându-se probabil de mersul meu și oferindu-mi o călătorie până la singura cafenea deschisă duminica din oraș.
  16. După o cafea, mi-am adunat ultimele puteri să sun pe proprietara apartamentului (supranumită Zgripțuroaica) pentru a căpăta o cheie de rezervă
  17. Dacă nu s-a înțeles de ce n-am scăpat de porecla de Hardcore până ce n-am plecat de pe insulă, recitiți punctele 1-16
 
Invisible Man
 
De când sunt în (Greater) London, n-am primit niciun indiciu cu privire la existența unei noi porecle. Până de curând când am recepționat ceva semnale. Atât de puternice că am început să cred că e mai mult decâ o poreclă. Atât de puternice încât, cu tot scepticismul meu care mă caracterizează (și nu, nu mă refer la profesional scepticism), am început să cred în paranormal.
 
Mai întâi am fost sărit la promovări. Ei, se mai întamplă! Apoi a fost episodul cu Timbo din tren. Episod care s-a repetat între timp. Dar am zis că o fi Timbo extra-ciudat.
 
Numai că acum câteva săptămâni ne cheamă The Big Boss să ne prezinte rezultatele financiare. Cine a calculat rezultatele astea? Eu! Bun. Și trece timpul cu Big Boss dând impresia că el a conceput toată prezentarea. Tipic, nimic anormal până aici.
 
Ei, dar la final își dă seama atotputernicul că trebuie să aducă niște mulțumiri. Pentru că, nu-i așa, departamentul meu a muncit ca să finalizeze raportarea cu o săptămână mai devreme. Cui? Aveți o singură încercare. Mie? Ați greșit! Vă spun eu: lui Bacon Bap! Citat:
 
E un efort extraordinar și să faceți asta în doar două luni e o realizare. Îi mulțumesc lui Bacon Bap, știu că am fost și eu de câteva ori la etajul 7 și Bacon Bap era de fiecare dată acolo. Îi apreciez sacrificiul....
 
Stop, stop, stop, stop, stop! Cum?? Vorbește cumva de Bacon Bap cel care la 6.30 pm maxim își băga palma-n cur și mă lăsa pe mine să mă lupt noapte cu un deadline idiot? De același Bacon Bap care nu făcea nimic toată ziua decât să bârfească socializeze cu oameni de pe alte etaje? Vorbim de același dobitoc sinistru care n-a contribuit cu nimic la slide-urile lui Big Boss? Iar Big Boss l-a văzut pe el târziu iar pe mine nu?
 
Băi frate, poate chiar sunt invizibil! Și dacă sunt invizibil, poate aș putea să trag niște avantaje. Să vin la serviciu în șlapi și în splipi? Sau să iau pauză de masă de 3 ore? De ce să nu plec la 3 după-masa acasă? Nu e ca și când m-ar vedea cineva! Să încerc?
 
Later edit - explicația
 
Ok, am vorbit cu un coleg care a privit problema dintr-un alt unghi ( la propriu, nunla figurat) și m-a lămurit. Regret să-i dezamăgesc pe fanii genului, dar nu e vorba de paranormal. Colegul ăsta al meu a studiat fizica la universitate și a găsit explicația. Este vorba despre teoria relativității .. timpului dar mai ales al spațiului.
 
Târziu? Totul e relativ. Pentru mine, târziu înseamnă ora 10-11 și nu e ceva neobișnuit pentru mine să lucrez la ora aia. Pentru Big Boss însă, 6 pm e destul de târziu. La ora aia, fie își conduce propriul Ferrari spre moșia care a costat 10 milioane, fie e la golf cu Big Boșii altor corporații în fața cărora se angajează solemn. Cum? La voi dureză 75 de zile să publicați situațiile financiare? La noi 90. Dar știți ce? Anul ăsta o să scurtez la 59! Hă, hă, hă!  
 
Așa că nu mă surprinde faptul că, poposit cu niște treburi la noi pe etaj la ora 6, l-a zărit și pe Bacon Bap din spate. De ce nu m-a zărit și pe mine? Din motive de teoria relativității spațiului. 
 
Dacă Big Bossul ar fi avut aripi și-ar fi privit de sus, l-ar fi văzut pe Bacon Bap savurând un burger cu maioneza curgând peste foile de lucru iar pe mine și încă 3 colegi muncind din zor.
Privind însă din dreptul ușii, a văzut un malac de sute de kile care acoperea orice altceva. 
 
Chiar și așa, atâta timp cât malacul de Bacon Bap rămâne în firma asta, sunt și voi rămâne The Invisible Man.

miercuri, 12 iulie 2017

Războiul rece

Este ora 8 într-o dimineață de miercuri și ca în orice dimineață dintr-o zi de lucru aștept trenul de Londra pe peronul 4. Ca în orice zi, trenul întârzie și e aglomerat. Îmi arunc privirea ageră de-a lungul vagonului și, ca niciodată, zăresc un loc lângă un cetățean cu căști pe urechi. Cetățeanul respectiv își întoarce privirea spre fereastră prefăcându-se că nu mă vede. Ca în orice altă dimineață, amiază sau seară. Cetățeanul ăla se numește Timbo.

Timbo lucrează în același departament cu mine dar într-o echipă diferită. La serviciu, stă la 2 metri în spatele meu iar locul pe care el îl numește acasă e la 3 stații de tren de casa mea. Iar acum, dintre cele câteva sute de pasageri din tren, vecinul meu de scaun s-a nimerit să fie chiar Timbo.

Îmi pun rucsacul la compartimentul de bagaje și îmi văd de Candy Crush. Timbo se preface că doarme. Al naibii somn, cu ditamai căștile pe urechi. Trec douăzeci de minute. Timbo deschide ochii și se uită. Examinează atent pe fiecare din cei opt pasageri de pe scaunele alăturate. Numai la mine nu se uită de parcă în dreapta lui ar fi un zid impenetrabil, nu un coleg cu care lucrează de doi ani. Preferă să-și fixeze privirea pe geam și nu și-o dezlipește până ce trenul nu oprește la stația terminus.

Ușile se deschid iar pasagerii își colectează frumos bagajele și se îndreaptă ordonat spre ușă. E rândul meu. Mă pregătesc să înșfac articolul din piele neagră urmărindu-l cu coada ochiului pe Timbo care se hotărește în sfârșit să se ridice. Hi, îi zic eu crezând, nu știu de ce, că voi primi și o replică. Are you ok, Timbo? , plusez eu în nebunia mea rebelă. Ei, aș! Timbo își vede de treabă, de ce oare nu-mi dau eu seama că pentru el sunt ca Sam (Patrick Swayze) în Ghost.

Sunt curios dacă va continua actoria și o dată ce va trebui să coborâm din tren. Lovitură de maestru! În timp ce toți oamenii se îndreaptă spre ușa dinspre locomotivă, Timbo alege ieșirea dinspre spatele trenului. Am părăsit gara și am intrat la Pret a Manger să-mi iau o cafea și să-mi dau seama (îl voi cita pe Trump) of what the heck is going on cu Timbo.

L-am văzut trecând pe lângă cafenea la fel de impasibil. Tot nu mi-am dat seama ce e defect la el. Dar îi cam filează multe lămpițe în tărtăcuța aia. Prea multe ca să le rezolve un tehnician al lămpițelor de genul ăsta. Cinci minute mai târziu intram în birou unde nu sunt salutat decât de către cei doi colegi din echipa mea. Timbo stătea ca în orice dimineață în spatele bancului meu de lucru având aceiași privire tâmpă constantă.

Stătea acolo alături de ceilalți tâmpi din echipa lui, continuând să trăiască într-o bulă izolată de orice altceva din firmă. Bulă cu b. Bulă cu p e tot departamentul lui pe care șeful lor îl denumește management accounts și în care sălăsluiește haosul. Un departament în care nimic nu se reconciliază cu nimic și în care contactul cu echipa noastră (numită, chipurile ironic the dark side) trebuie evitat cu orice preț. Un departament în care toată lumea trebuie să ne fie ostilă de dimineață până seară încercând pe cât posibil să elimine orice contact.

De ce? Nimeni nu știe cu siguranță motivul dar un nene care lucrează pe aici din anii 90 își amintește că a fost la un moment dat un conflict. Ca într-o telenovelă, oamenii trăiau în armonie bucurându-se de faptul că au un job în perioada post-Tatcher. La un moment dat însă, unul din predecesorii mei l-a supărat pe unul din predecesorii lui Timbo. Atât de tare încât nu și-au mai vorbit iar echipele în care lucrau s-au raliat celor două persoane implicate în conflict. Între timp, beligeranții au plecat din firmă și războiul s-a terminat. Nu însă și războiul rece care continuă până în ziua de azi. 

Este ora 9.15 și ca în orice dimineață Bacon Bap intră în birou cu o cafea și o chiflă cu bacon servite prompt de Ana și Silviu de la Starbucksul de jos. Nu zice 'bună dimineața' ( de ce ar face-o?), se cufundă comfortabil în fast food și mai aruncă o comandă sclavilor din când în când. O nouă zi din Războiul Rece tocmai a început.