“I said I love you but I lied”, a zis
Michael Bolton si a devenit celebru. Corporatistul nostru canta insa mai tot
timpul, dar cu un refren modificat: “I Said I am ill but I lied”.
Cum se “imbolnavesc” asiaticii
Pe vremea cand lucram in tara, concediul
medical era la moda. Cine n-avea suficiente zile de concediu, gasea un doctor
caruia sa-i dea spaga in schimbul unui "concediu medical" de cateva
zile.
Prin strainatate lucrurile par mai simple.
Nu mai trebuie nicio adeverinta, daca n-ai chef sa vii 3 zile, te dai bolnav si
ei te cred pe cuvant. De obicei se intampla cand ai un deadline, mai ales la
pakistanezi. Unii au chiar exces de zel, pentru a fi mai convingatori.
Pe cand scriam pe ablog, un fecior maroniu
cu parul gelat a venit la serviciu cu o masca pe fata, moment in care l-am
botezat Zorro. A plecat dupa 10 minute cu tot cu laptop (avea Skype pe el), nu
inainte de a spune: “Stati departe de
mine, am gripa porcina!”. Eu cred ca avea gripa porceasca dar… poti sa-l
dovedesti?
Unui indian i-au sclipit ochii cand a vazut
pentru prima oara in viata zapada. S-a uitat pe fereastra dimineata si a vazut
ca de obicei, biroul aflat vis-à-vis de locuinta. Numai ca de data asta intre
birou si casa se afla o strada acoperita de un strat mic pufos de zapada dar si
de o bucata mica de gheata. A chemat doi conationali “sa-l ajute” sa treaca
strada dar vai!... ce sa vezi dom’le aluneca si nu putea inainta niciun
centimetru. Asa ca a facut cale intoarsa si a sunat la birou spunand ca ii este
imposibil sa ajunga.
In acelasi timp, o filipineza din cele
cateva sute care au invadat insula avea o problema si problema nu era mica.
Trebuia sa termine un raport si pare-se ca nu mai avea timp. Numai ca la
filipinezi timpul este o notiune pe care ei o inteleg altfel, mai ales ca ei pot
sa lucreze 24 de ore fara sa oboseasca. Aveau cand, dar problema e ca nu mai
aveau timp… bugetat. Si cum asiatica noastra nu vroia sa para ineficienta si sa
inregistreze mai multe ore decat pe plan, si-a luat laptopul acasa si a sunat
sa spuna ca e bolnava si nu vine in ziua respectiva. Zi in care n-a bolit, ci a
muncit cu drag si spor dar avand grija sa puna pe timesheet “boala” si nu ceea
ce facuse de fapt.
Dar britanicii?
Am ramas prost (dar nu mai prost decat
maronii), masca (dar nu mai ceva decat masca lui Zorro de mai sus) si mut (dar
nu mai mut decat filipinezii cand ii intrebi de ce timesheetul lor are 8 ore
cand noaptea trecuta erau in birou la ora 3) de uimire. Cum naiba de sefii
astia occidentali, cu tot departamentul lor de Has-Er pot sa puna botul la asa
ceva?
Am crezut ca le-am vazut pe toate mai ales
ca asiaticii nostri au inceput sa se rareasca ca urmare a unei directive cu
privire la imigratie. Aveam sa ma insel amarnic. Cel mai rau n-au lovit nici
fili, nici indienii si nici pakistanezii. Premiul I cu coronita la frauda aveau
sa-l ia detasat …britanicii. C-or fi ei englezi, scotieni, galezi,
nord-irlandezi sau din insulele britanice si se dau diferiti, de data asta
aveau ceva in comun.
Dupa cum am mai spus probabil, companiile
de pe-aici si-au facut un obicei in a da afara trainees (juniori pe care ii
trimit si la cursuri de specializare in paralel cu munca pe plantatie) care isi
pica examenele. Bineinteles, exista o exceptie si anume studentii care sunt
bolnavi. Si cum o boala d-asta gen gripa porcina nu poate tine chiar atat de
mult, cel putin nu 3 ani cat tin studiile, britanicii nostri s-au gandit ca ar
fi cool sa pretinda ca au o dizabilitate.
Nu stiu daca s-au luat unii dupa altii sau
daca au citit pe internet dar cea mai buna metoda de a trisa la examene (30 de
minute in plus pentru fiecare) si de a fi ferit de concedieri cauzate de acest
criteriu este sa te auto-declari ca avand o tulburare la citit. Mai exact,
dislexie. Bine, auto-declaratul e prima faza, de obicei trebuie sa o certifice
si un doctor, numai ca pe aici doctorul e primul care se jeneaza sa puna la
indoiala reputatia pacientului, om de vaza angajat la o mare multinational, asa
ca orice corporatist poate obtine in doi timpi si trei miscari un certificat de
dislexic.
Cine sufera?
Aparent, nimic anormal, omul e nascut sa
minta si la urma urmei cine nu a sunat sa se dea bolnav cand de fapt n-avea
chef de munca? Se numeste trisat dar pana la urma are cineva de suferit?
Pai eu zic ca are. In primul rand sunt aia
care se imbolnavesc cu adevarat o data pe an si ca atare nu vin la serviciu.
Ce-o sa creada lumea? Ca sunt inchipuiti si n-au nimic. Iar cand
contagiozitatea bolii trece si vin la serviciu, ei sunt in continuare in
convalescent dar sefii isi inchipuie ca s-au odihnit destul acasa, deci pot sa
faca lejer niste overtime.
Daaaar, mult mai rau este de cei cu
adevarat dislexici. Cei care s-au luptat cu boala asta din copilarie, care au
muncit din greu ca sa poata citi cat de cat cursive si sa scrie fara erori de
ortografie. Cei care fara sa fie mai putin inteligenti, au un mecanism diferit
de functionare a muncii. Acei care au cu adevarat nevoie de 30 de minute in
plus la examene, nu pentru a scrie mai mult pe subiect ci pentru a reusi sa
citeasca textul si sa fie atenti la scris.
Din aceleasi motive, munca la serviciu le
ia mult mai mult timp decat unui om fara aceasta dizabilitate. Numai ca, din
cauza sarlelor demascate mai sus, lumea a inceput sa creada ca dislexia este o
boala inventata. Ca atare, ii iau de sus pe cei dislexici (adevarati, nu
inchipuiti), considerandu-I lenesi si dandu-le o evaluare negativa.
Asta in timp ce bolnavii inchipuiti ajung
sa ia cele mai bune evaluari ca doar sunt odihniti, relaxati, au timp mai mult
la dispozitie si mai ales, un chef nebun de a fredona:
I said I’m ill, but I lieeeeeeed !
