Memoriile unui maratonist

În ultimii ani, programul meu e aglomerat cam din ianuarie până în aprilie. Până aici nimic nou sub soare. Asta se tot întâmplă de când sunt corporatist.

Diferența e că acum sunt ocupat cu alergatul. Alerg cu noaptea în cap sau în plină amiază, tremurând la minus câteva grade sau transpirând din greu la 25, în lapoviță sau în dogoarea soarelui.

Până la sfârșitul lui aprilie când e maratonul. Anul trecut a fost în Brighton, anul ăsta la Londra.

Experiența bifată fiind, chiar de două ori, profit de faptul că am blog să-mi dau și eu cu părerea. Mai ales că sunt mulți care țin să își expună părerea chiar dacă nu au la activ distanța de 42,2 km fie ea alergată sau parcursă mergând / șchiopătând / din greu suspinând.

Mituri sunt multe iar eu, fiind cârcotaș, mă apuc să le demontez (sau să le confirm parțial) rând pe rând. Să începem.
 

A. Trebuie să te antrenezi în fiecare zi

Nu. Dimpotrivă, mușchii au nevoie și de odihnă. Experții recomandă 4 antrenamente pe săptămână. Eu, fiind mai cârcotaș și mai dedicat activității corporatiste, am făcut doar 3. Și uite că am terminat maratonul.

B. Trebuie să alergi măcar o dată toată distanța (42 de km) înainte de maraton.

Culmea e că am auzit prostia asta chiar de la alergători bunicei. Desigur, poți. Dar o să ai mușchii mult prea obosiți încât să mai parcurgi o dată distanța la fel de repede.

Conform specialiștilor, distanța maximă alergată în cadrul antrenamentului pentru maraton este de 32 de km.

Eu am făcut doar 28, fiind foarte răcit în săptămâna în care trebuia să fac distanța cea mai lungă. Și nu m-a incomodat.

C1. Trebuie musai să menții aceași greutate în timpul antrenamentului

C2. Ai să slăbești

Ai să te îngrași, ai să te menții sau ai să slăbești. Nu e o rețetă sigură și majoritatea care au făcut maratonul având ca motivație cura de slăbire au dat greș. În mod similar, cei care se cântăresc înainte și după fiecare cursă urmărind să pună la loc ce-au pierdut, or să ia țapă.

Sunt zile în care slăbești ( în special alea care alergi), zile în care te îngrași (alea în care nu exersezi dar ai apetit crescut), zile în care te menții.

Depinde de greutatea fiecăruia, de alte exerciții (mers la sală, curățenie, dat la sapă -nu râdeți, eu chiar am dat că am plantat niște bujori), de mâncare și de metabolism.

În ceea ce mă privește, m-am îngrășat anul trecut dar am slăbit anul acesta (mulțumesc bujorilor din grădină și mai ales sapei).

D. Trebuie să schimbi cel puțin 3 perechi de adidași. Scumpi.

Contrar zvonurilor, alergatul fie el și pentru maraton, nu este un sport scump. Nu e tenis, nici golf.

Nu văd niciun motiv pentru care ar trebui să cheltui mai mult de 100 de lire / 500 de lei pe o pereche. Asta dacă nu ești cumva un pro. O pereche d-asta ține garantat 800 de km alergați. Garantat, da?

Mi-am cumpărat două perechi pentru primul maraton. Le-am alternat la antrenament și le-am folosit și pentru al doilea. Medie: o pereche / maraton.

Un singur lucru recomand. Nu cumpărați adidași noi în luna de dinainte de maratonul propriu zis. Altminteri, bătăturile te vor înpiedica probabil să atingi linia de sosire.

E. Trebuie să bei foarte multă apă să fii hidratat

Hai să reformulăm. Trebuie să bei suficientă apă cât să nu te deshidratezi. Și mai ales hai să completăm și să-mi fie și mie învățătură de minte că era să nu mai termin din cauza atracției prea mare la sticlă.

Trebuie să nu bei prea multă apă pentru că poți să... ghici ce? Pentru ca s-ar putea să mori ! Diagnosticul va fi hiponatromie datorată nivelului slab de sodiu (simbol chimic Na, asta ca sa fie și Folescu mândru că am învățat ceva de la el) din organism.

Un consum mai ridicat de sare ar fi indicat. O sticlă de Gatorade e mai bună decât o sticlă de apă la un moment dat.

Întrebarea cheie: câtă apă trebuie să bei? Răspuns standard: depinde! De cât de repede alergi, de cât de cald e afară, de cât de sănătoși sunt rinichii... Dacă alergi iarna sau primăvara prin nordul Europei și nu ești printre cei mai rapizi alergători, aș zice să te limitezi la juma de litru pe oră. Dacă ai părinți kenieni sau ethiopieni și alergi în august, îți dau eu voie să crești alocația la 800 de ml.

F. Să mănânci multe proteine să ai energie

Contrar așteptărilor unui popor care a făcut din proteină o icoană a alimentației, nu proteinele te vor ajuta să treci linia de sosire.

50% din alimentația unui maratonist vine din carbohidrați. 30% din grăsimi de preferință nesaturate.

Acum nu că aș recomanda BigMac, dar parcă o porție mare de salată cu o bucățică de carne slabă nu sună prea bine.
 

G. Energizant, ia maică energizant!

Nu știu cum e la alte maratoane, dar la cele două din Anglia la care am participat nu cred că era milă la care să nu se împartă gel energizant. Cică ar fi bun. O fi. Dar nu e singurul iar pentru unii ca mine (cu stomac mai fițos) nu prea e.

În principiu, 3 lucruri sunt esențiale pentru un maratonist, fie el și amator: electroliți, carbohidrați și sodiu. Puțină lume știe că poți substitui chestia aia lipicioasă și grețoasă de gel cu cartofi copți. Asta în cazul fericit în care există cel puțin o gospodină sau un gospodar prin casă.

În cazul meu, mă limitez să car după mine câteva banane cumpărate în grabă de la chioșcul de lângă casă. Deși sunt multe orașe cu standuri de banane, organizatorii din Londra continuă să le ignore.
 

H. Alcool, cafea si odihnă

Mulți colegi (unii nici nu știam în ce departament unde lucrează) s-au mirat când au văzut că n-am întrerupt seria de prezențe în pub vineri la prânz. Alții au fost uimiți să vadă că tot la două cafele pe zi am rămas. Ba chiar uneori plusam la 3.

Îl mai țineți minte pe Alesul de pe vremea când postam des pe blog? Eu preferam să lucrez cu el (comparativ cu alți șefi) dintr-un motiv destul de simplu. Știam să dau de el când îl căutam. Dacă nu era la birou, era în pubul de lângă birou. Cum s-a apucat de maraton, îl vedeai că merge de la birou direct.... tanana! Acasă. Cică trebuie să fie odihnit.

În ceea ce mă privește, am renunțat de mulți ani la beții de genul celei descrise în postul anterior. Cu toate astea, maratonul nu mi-a schimbat rația săptămânală nici de alcool, nici de cafea, nici de somn. Da, cafeaua și alcoolul deshidratează dar atâta timp cât mai bei și apă gândul ar trebui să-ți fie la datul din picioare!
 

I. Despre chestii sensibile: țâțe, pipi, caca

Să le luăm pe rând. Întrebări scurte cu răspunsuri scurte ca la Radio Erevan.

Î: E adevărat că se irită țâțele după cursele mai lungi?

R: La fete probabil nu (de-aia există sutienul), la băieți cam da mai ales la folosirea tricourilor din material sintetic. Motiv pentru care există Nip Guards, un fel de leucoplast aplicat strategic.

Î: E adevărat că faci pipi mai des?

R: Există o corelație directă între frecvența pipiului și cantitatea de lichide băută.

Î: Dar caca?

R: Există și aici o corelație între caca și chestii care îl pot provoca: anumite alimente (lapte, fructoza), medicație (aspirină, ibuprofen), alți factori ( privitul finalelor jucate de Simona Halep, condusul mașinii de către soție etc.). Sfatul meu? Evitați acești factori pe cât posibil.

Î: Te oprești să faci pipi și în timpul maratonului?

R: Păi sunt câteva ore bune, e destulă apă îngurgitată, toaletele alea pe traseu sunt acolo pentru un motiv... Deci...

Î: E normal să nu faci pipi ore în șir după final?

R: Da.

J1. Vreau să termin sub * ore

J2. Vreau să termin în primii * mii

Și aici iese la iveală ... tadaaa.. spiritul competitiv. Mai ales dacă vorbim de corporatiști alergători. De ce n-ar obține un rezultat bun, până la urmă timpul e un feedback și cum ar putea trăi corporatistul fără feedback?

Realitatea e următoarea. Dacă nu ești din Etiopia, Ghana sau Kenia atunci am vești pentru tine: n-o să-l câștigi! Daaaar.... dacă ești în primii 2-3 din țara ta, ai putea să te califici pentru olimpiadă! Dacă nici asta nu se aplică... de ce vrei, frate, să scoți timp bun?

Zâmbește mai mult, bucură-te că ești acolo, scoate telefonul, fă o poză, fă un selfie.. Zău! Știu că ai Apple Watch dar nu văd niciun rost să te uiți la el din cinci în cinci minute.

La al doilea maraton am "scos un timp" cu 20 de minute mai prost ca la primul. Credeți că mi-a păsat?
 

K. Never again!

Da, statistic vorbind majoritatea celor care termină primul maraton rostesc cuvintele astea. Persoanele de față (adică io) se includ.

Tot statistic vorbind, majoritatea celor care vor spune asta vor mai lua startul la cel puțin încă un maraton. S-a verificat și în cazul meu.
 

Epilog

Mă opresc aici deși aș putea scrie un post ultra-maratonistic despre maraton. Dacă mi-a scăpat ceva (și sunt sigur că mi-au scăpat multe), nu uitați că există și un buton de comentarii. Iar dacă v-am inspirat să înlocuiți puțin timp pe zi calculatorul sau smartphone-ul (fie el și Iphone X) cu o pereche de pantofi de alergat, poate ne vedem în curând la linia de start!

The Invisible Man

Metodologul, Reacționarul, Bacon Bap, Contabila conțopistă, Dășteptul de la IT.. Porecle. O caracteristică mai aparte, un gest ieșit din comun, un alimenent favorit, o vorbă folosită prea des și te-ai ales cu un nou apelativ. Unii pentru o lună, alții pentru câteva ani, alții pe viață. Unele sunt asumate de către poreclit, altele sunt sunt folosite drept nume de cod ținute secrete față de cel botezat.

 

Nu pot să susțin că îmi știu toate poreclele care mi-au fost atribuite, mai ales când am interacționat cu mulți oameni. Două au fost însă desconspirate. E vorba de poreclele căpătate în corporație, doar cu asta ne ocupăm pe blog.

 

DR DREi

 

Englezoii au fost întotdeauna varză la pronunția numelor străine. Să ne amintim de comentariile Eurosport din anii 90 ale naționalei României. Nu s-au vindecat nici în zilele noastre. Mă uitam acum 2-3 ani la România - Irlanda de Nord pe Sky Sports și comentatorul zicea într-una de Saint Martin. M-am gândit că or avea irlandezii pe vreunul cu numele sfântului episcop francez de Tours cu același nume. De unde să ghicesc eu că se referea la bistrițeanul Sânmărtean?

 

Așa că nu m-a surprins faptul că nici măcar al meu nume de 6 litere nu-l puteau pronunța. O avalanșă de trei consoane urmată de două vocale era ceva de neînchipuit pentru ei. Cât privește prima literă, să nu vă închipuiți c-a pronunțat-o cineva drept A. Numele meu începea fie cu E ( varianta englezilor), cu O ( în general scoțienii), uneori chiar cu U.

 

Și pentru că tot nu ajungeau ai mei colegi la un consens cu privire la pronunția numelui meu ( varianta corectă nu era o opțiune, ducea la fracturii de limbi), s-au gândit să facă o asociere cu un renumit artist și producător american. Măcar mi-au păstrat ultima vocală din numele real! 

 

Oricum, eram "doctor", ca atare nu puteam să mă plâng. Prima Poreclă de pe meleaguri străine presupunea cumva respect spre deosebire de următoarea și anume...

 

Hardcore!

 

Cu semnul exclamării, căci pe cât eram mai vrăjit de alcool, pe atât exclamam mai strident cuvântul cu pricina. Se întâmpla într-un weekend la capătul unei săptămâni epuizante când am decis să petrec o sâmbătă cu băieții pe o insulă vecină. Ce să facem, ce să facem, ce fac niște băieți când se întâlnesc ? Păi în spiritul tradițional englezesc, hai să bem de la prânz pànă noaptea! 

 

Întrebare: care e primul lucru de organizat la o băută? Cei care au vizitat UK-ul știu că o coadă la bar, fie ea cât de mică, implică o așteptare îndelungată. Clientul nu cumpără doar o băutură, face un ROUND pentru toți tovarășii. Fiind mai nou, nu înțelegeam însă de ce s trebuit să ne separăm în două grupe, fiecare grupă cu roundul ei. O singură întrebare mi-a fost adresată?

 

La ce round te bagi? Hardcore sau pussy?

 

Au apucat să îmi zică în treacăt că roundul de "pussy" e pentru cei care nu vor alcool sau să bea mai puțin. Pe de o parte, aveam nevoie să beau să nu o iau razna, pe de alta nu vroiam să fiu catalogat "pussy" așa că am ales prima opțiune. Abia pe urmă am observat niște chestii.

 

1. Eu aveam 63 de kile, 174 de cm și îmi petreceam serile mai milt prin birouri decât prin baruri. Ăilalți din echipa Hardcore erau toți niște matahale iar cârciuma era pentru ei a doua casă. Poate chiar prima.
2. "The pussies" făceau câte un round cam la 40-45 de minute. La noi nu prea treceau mai mult de 20 de minute între două drumuri la bar.
3. Cealaltă echipă făcea rounduri de gin & tonic, PIMMs, rom&cola. Noi, ceva mai grele gen bere amestecată cu votka și red bull.
4. Pe la ora 5 după-masa nu prea mai puteam să-mi fac spelling la propriul nume. E drept, nici ei.
5. La întoarcerea pe insula mamă, am luat poziția lui Di Caprio la marginea pupei, cântând cu foc "My heart will go ooooooon-oo-on!". Noroc că mă sprijinea o matahală să nu cad în apă. 
6. Am aflat a doua zi că am făcut skandenberg cu un indian mai mic decât mine și am fost învins. Nu mi-amintesc, dar nici nu mă miră.
7. Ne-am oprit într-un nou bar destul de aglomerat, mai ales că difuzau meciul Anglia - Kazahstan. Probabil motivat de rezultatul de la skandenberg de mai sus, m-am dus la trei mastodonți scoțieni să le spun că nu e frumos să-i încurajeze atât de zgomotos pe cazaci.
8. Luni dimineața mi-a zis o colegă la serviciu: Am auzit că aveai foarte multe figuri de dans sâmbătă în Follies. Aha! Dacă am ajuns la discoteca aia, posibil ca acolo să-mi fi pierdut geaca!
9. Cheia de la casă era în geaca pierdută.
10. După câteva ore dormite la secția de poliție (în recepție, nu în celulă!), mi-a venit ideea: Băă, da prost sunt! De ce nu mă duc axasă și să sar gardul?
11. Gardul avea 3 metri. Și dacă reușeam să intru în curte, cum aș fi trecut de ușă?
12. Am luat un taxi și am mers la un hotel-bar la care credeam eu că e posibil să-mi fi uitat geaca. Ce credeți că am întrebat? De ce garderoba e pe partea stângă? Aseară parcă era pe dreapta? Hmm, poate că fusesem în alt bar cu o seară înainte?
13. Partea bună a fost că oamenilor li s-a făcut milă și mi-au dat o cameră să mă refac
14. M-am trezit pe la 10 dimineața dar când să fac check-out, mi-am dat seama că am pierdut și cheia de la camera de hotel!!
15. Am scăpat fără penalități și am dat să plec pe jos până în oraș. N-am făcut 3 pași că a oprit o mașină, șoferul amuzându-se probabil de mersul meu și oferindu-mi o călătorie până la singura cafenea deschisă duminica din oraș.
16. După o cafea, mi-am adunat ultimele puteri să sun pe proprietara apartamentului (supranumită Zgripțuroaica) pentru a căpăta o cheie de rezervă
17. Dacă nu s-a înțeles de ce n-am scăpat de porecla de Hardcore până ce n-am plecat de pe insulă, recitiți punctele 1-16

 

Invisible Man

 

De când sunt în (Greater) London, n-am primit niciun indiciu cu privire la existența unei noi porecle. Până de curând când am recepționat ceva semnale. Atât de puternice că am început să cred că e mai mult decâ o poreclă. Atât de puternice încât, cu tot scepticismul meu care mă caracterizează (și nu, nu mă refer la profesional scepticism), am început să cred în paranormal.

 

Mai întâi am fost sărit la promovări. Ei, se mai întamplă! Apoi a fost episodul cu Timbo din tren. Episod care s-a repetat între timp. Dar am zis că o fi Timbo extra-ciudat.

 

Numai că acum câteva săptămâni ne cheamă The Big Boss să ne prezinte rezultatele financiare. Cine a calculat rezultatele astea? Eu! Bun. Și trece timpul cu Big Boss dând impresia că el a conceput toată prezentarea. Tipic, nimic anormal până aici.

 

Ei, dar la final își dă seama atotputernicul că trebuie să aducă niște mulțumiri. Pentru că, nu-i așa, departamentul meu a muncit ca să finalizeze raportarea cu o săptămână mai devreme. Cui? Aveți o singură încercare. Mie? Ați greșit! Vă spun eu: lui Bacon Bap! Citat:

 

E un efort extraordinar și să faceți asta în doar două luni e o realizare. Îi mulțumesc lui Bacon Bap, știu că am fost și eu de câteva ori la etajul 7 și Bacon Bap era de fiecare dată acolo. Îi apreciez sacrificiul....

 

Stop, stop, stop, stop, stop! Cum?? Vorbește cumva de Bacon Bap cel care la 6.30 pm maxim își băga palma-n cur și mă lăsa pe mine să mă lupt noapte cu un deadline idiot? De același Bacon Bap care nu făcea nimic toată ziua decât să bârfească socializeze cu oameni de pe alte etaje? Vorbim de același dobitoc sinistru care n-a contribuit cu nimic la slide-urile lui Big Boss? Iar Big Boss l-a văzut pe el târziu iar pe mine nu?

 

Băi frate, poate chiar sunt invizibil! Și dacă sunt invizibil, poate aș putea să trag niște avantaje. Să vin la serviciu în șlapi și în splipi? Sau să iau pauză de masă de 3 ore? De ce să nu plec la 3 după-masa acasă? Nu e ca și când m-ar vedea cineva! Să încerc?

 

Later edit - explicația

 

Ok, am vorbit cu un coleg care a privit problema dintr-un alt unghi ( la propriu, nunla figurat) și m-a lămurit. Regret să-i dezamăgesc pe fanii genului, dar nu e vorba de paranormal. Colegul ăsta al meu a studiat fizica la universitate și a găsit explicația. Este vorba despre teoria relativității .. timpului dar mai ales al spațiului.

 

Târziu? Totul e relativ. Pentru mine, târziu înseamnă ora 10-11 și nu e ceva neobișnuit pentru mine să lucrez la ora aia. Pentru Big Boss însă, 6 pm e destul de târziu. La ora aia, fie își conduce propriul Ferrari spre moșia care a costat 10 milioane, fie e la golf cu Big Boșii altor corporații în fața cărora se angajează solemn. Cum? La voi dureză 75 de zile să publicați situațiile financiare? La noi 90. Dar știți ce? Anul ăsta o să scurtez la 59! Hă, hă, hă!  

 

Așa că nu mă surprinde faptul că, poposit cu niște treburi la noi pe etaj la ora 6, l-a zărit și pe Bacon Bap din spate. De ce nu m-a zărit și pe mine? Din motive de teoria relativității spațiului. 

 

Dacă Big Bossul ar fi avut aripi și-ar fi privit de sus, l-ar fi văzut pe Bacon Bap savurând un burger cu maioneza curgând peste foile de lucru iar pe mine și încă 3 colegi muncind din zor.

Privind însă din dreptul ușii, a văzut un malac de sute de kile care acoperea orice altceva. 

 

Chiar și așa, atâta timp cât malacul de Bacon Bap rămâne în firma asta, sunt și voi rămâne The Invisible Man.

Războiul rece

Este ora 8 într-o dimineață de miercuri și ca în orice dimineață dintr-o zi de lucru aștept trenul de Londra pe peronul 4. Ca în orice zi, trenul întârzie și e aglomerat. Îmi arunc privirea ageră de-a lungul vagonului și, ca niciodată, zăresc un loc lângă un cetățean cu căști pe urechi. Cetățeanul respectiv își întoarce privirea spre fereastră prefăcându-se că nu mă vede. Ca în orice altă dimineață, amiază sau seară. Cetățeanul ăla se numește Timbo.

Timbo lucrează în același departament cu mine dar într-o echipă diferită. La serviciu, stă la 2 metri în spatele meu iar locul pe care el îl numește acasă e la 3 stații de tren de casa mea. Iar acum, dintre cele câteva sute de pasageri din tren, vecinul meu de scaun s-a nimerit să fie chiar Timbo.

Îmi pun rucsacul la compartimentul de bagaje și îmi văd de Candy Crush. Timbo se preface că doarme. Al naibii somn, cu ditamai căștile pe urechi. Trec douăzeci de minute. Timbo deschide ochii și se uită. Examinează atent pe fiecare din cei opt pasageri de pe scaunele alăturate. Numai la mine nu se uită de parcă în dreapta lui ar fi un zid impenetrabil, nu un coleg cu care lucrează de doi ani. Preferă să-și fixeze privirea pe geam și nu și-o dezlipește până ce trenul nu oprește la stația terminus.

Ușile se deschid iar pasagerii își colectează frumos bagajele și se îndreaptă ordonat spre ușă. E rândul meu. Mă pregătesc să înșfac articolul din piele neagră urmărindu-l cu coada ochiului pe Timbo care se hotărește în sfârșit să se ridice. Hi, îi zic eu crezând, nu știu de ce, că voi primi și o replică. Are you ok, Timbo? , plusez eu în nebunia mea rebelă. Ei, aș! Timbo își vede de treabă, de ce oare nu-mi dau eu seama că pentru el sunt ca Sam (Patrick Swayze) în Ghost.

Sunt curios dacă va continua actoria și o dată ce va trebui să coborâm din tren. Lovitură de maestru! În timp ce toți oamenii se îndreaptă spre ușa dinspre locomotivă, Timbo alege ieșirea dinspre spatele trenului. Am părăsit gara și am intrat la Pret a Manger să-mi iau o cafea și să-mi dau seama (îl voi cita pe Trump) of what the heck is going on cu Timbo.

L-am văzut trecând pe lângă cafenea la fel de impasibil. Tot nu mi-am dat seama ce e defect la el. Dar îi cam filează multe lămpițe în tărtăcuța aia. Prea multe ca să le rezolve un tehnician al lămpițelor de genul ăsta. Cinci minute mai târziu intram în birou unde nu sunt salutat decât de către cei doi colegi din echipa mea. Timbo stătea ca în orice dimineață în spatele bancului meu de lucru având aceiași privire tâmpă constantă.

Stătea acolo alături de ceilalți tâmpi din echipa lui, continuând să trăiască într-o bulă izolată de orice altceva din firmă. Bulă cu b. Bulă cu p e tot departamentul lui pe care șeful lor îl denumește management accounts și în care sălăsluiește haosul. Un departament în care nimic nu se reconciliază cu nimic și în care contactul cu echipa noastră (numită, chipurile ironic the dark side) trebuie evitat cu orice preț. Un departament în care toată lumea trebuie să ne fie ostilă de dimineață până seară încercând pe cât posibil să elimine orice contact.

De ce? Nimeni nu știe cu siguranță motivul dar un nene care lucrează pe aici din anii 90 își amintește că a fost la un moment dat un conflict. Ca într-o telenovelă, oamenii trăiau în armonie bucurându-se de faptul că au un job în perioada post-Tatcher. La un moment dat însă, unul din predecesorii mei l-a supărat pe unul din predecesorii lui Timbo. Atât de tare încât nu și-au mai vorbit iar echipele în care lucrau s-au raliat celor două persoane implicate în conflict. Între timp, beligeranții au plecat din firmă și războiul s-a terminat. Nu însă și războiul rece care continuă până în ziua de azi. 

Este ora 9.15 și ca în orice dimineață Bacon Bap intră în birou cu o cafea și o chiflă cu bacon servite prompt de Ana și Silviu de la Starbucksul de jos. Nu zice 'bună dimineața' ( de ce ar face-o?), se cufundă comfortabil în fast food și mai aruncă o comandă sclavilor din când în când. O nouă zi din Războiul Rece tocmai a început.

Brexit și Lăpușneanul

Am zis să nu vorbesc despre asta la cald. Să mai treacă timpul, să vedem mai exact ce înseamnă asta... Dar ea nu și nu. Brexit means Brexit! La fel de explicită precum Hrușcă și Fuego (Leru-i ler, nici până azi n-am înțeles ce e lerul), dar mai puțin exactă față de Băsescu (Vara nu-i ca iarna, domnule, hahaha) fătuca Theresuca care e prim-ministruca ne-a lăsat să ne perpelim.

A fost nevoie de-un judecător s-o covingă să ne împărtășească și nouă, muritorilor de rând, din vasta ei înțelepciune. După girul parlamentului, am aflat că Brexitul ar presupune ieșirea Regatului de pe piața comună europeană adică:

• Ieșirea de pe piața comună a mărfurilor. Ciuciu scutiri de accize și taxe vamale la importuri
• Stop liberei circulații a serviciilor și a libertății de stabilire. Rămâne de văzut cum va reuși Uber să factureze călătoriile din Olanda.
• Stop liberei circulații a capitalului. Hmm, asta era oricum parțial obstrucționată, căci Regatul nu se putea prinde în horă cu muritorii de rând și să adopte euro.
• În fine, poate cea mai important aspect este ieșirea de pe piața comună a municuu. Îi văd deja pe hangii, hotelieri, cârciumari și ce-or mai fi cu un vraf de formulare pentru vize și permise de muncă.

Motivația? Poporul a vorbit! Și ca atare, poporul a mandat-o pe fătuca Theresuca care e prim-ministruca să îi scoată Regatul de pe piața aia comună! Hai să vedem mai pe îndelete cine e poporul și cine sunt "mandatarii" ăștia.

Poporul englez are, conform recensământului din 2011 și a estimărilor APS / LFS / ONS, 57 milioane de suflete. Vorbim aici de cetățeni britanici care trăiesc din UK. Nu punem la socoteală nici pe imigranții din UK, nici pe britanicii care trăiesc în alte țări. Câți (nu) au avut drept de vot? Câți s-au prezentat la votul Brexit? Câți au votat pentru Brexit? Câți au votat fără să știe ce votează? Câți au mandat de fapt Guvernul lui Cameron (predat între timp Theresucăi) să scoată Regatul de pe piața comună? Să lăsăm statisticile să vorbeasca.

A. 11 milioane fără drept de vot

Din cei 57 de milioane de britanici din UK, doar 46 de milioane au fost pe listele electorale. Cine n-a fost? O mică minoritate e reprezentată de cei incapacitați din diverse motive. O altă mică minoritate e reprezentată de cei care nu sunt înscriși în Registrul Electoral (ilegal) pentru că pur și simplu îi doare în cur de Brexit, de referendum, de legi și de faptul că pot primi amendă pentru asta.

Marea majoritate din acești 11 milioane au însă altă caracteristică comună: sunt minori. Mă întrebați acum ce relevanță are asta? Păi are! De ce? Referendumul a fost în 2016. Când va ieși Regatul din UE? Păi în 2019. Ei, în 2019 vom avea peste 2 milioane de tineri între 18 și 21 de ani care nu au votat în 2016, deci n-au mandat Guvernul să facă nimic. Nu pentru că n-au vrut sau că nu i-a interesat, ci pentru că n-aveau drept de vot. În 2019 vor avea și, ținând cont de demografica votului (peste 75% dintre tineri au votat anti-Brexit), majoritatea dintre ăștia 2 milioane vor avea toate motivele să fie furioși.

Să ne uităm puțin și la cei peste 65 de ani. Conform statisticilor, o mare parte din ei, probabil cei hâtri, înverșunați și nostalgici după epoca colonialismului au votat pentru Brexit. Ce să vezi, în 2019 vreo 2 milioane dintre ei nu vor mai fi la vot, ci la 2 metri sub pământ sub o cruce din lemn sau din piatră, după posibilități. 

Și uite așa, Theresuca va rămâne fără 2 milioane de mandatari și se va alege cu 2 milioane de noi contestatari.

B. 13 milioane de alegători care au ales să nu aleagă

Avem 33 de milioane de voturi din 46 de milioane de alegători. 72%? Bun, mai ales dacă e să comparăm cu rata de prezență de la europarlamentare. Și cu toate astea, 13 milioane n-au votat.

Mă întrebați acum ce relevanță are? Păi are! Situația e puțin diferită față de alegerile generale unde votezi un partid sau altul. Cei care au o părere se duc la vot iar câștigător e partidul cu cele mai multe voturi exprimate de cei care au o părere. Pentru mulți nu contează cine iese că tot aia e, așa că nu mai votează și lasă pe ăilalți să decidă și pentru ei.

Aici este totuși altfel. Guvernul a cerut sfatul cu privire la o schimbare fundamentală. Din moment ce e un referendum consultativ, mă aștept să fie consultat tot poporul, nu doar 33 de milioane. Sincer, nu pot să-i condamn pe cei care n-au votat mai ales la modul jenant în care a fost concepută campania pentru Remain și la nerușinarea cu care s-a mințit în campania Leave.

Pe bună dreptate că 13 milioane au fost confuzi. Din păcate marea majoritate au sub 49 de ani, probabil niște sfaturi coerente de la specialiști i-ar fi putut ajuta. Și mai presus de toate, nimeni nu știa de fapt ce este Brexitul, pentru că Theresuca nu a produs sclipirea (Brexit means Brexit) înainte de referendum ci după când zarurile erau deja aruncate.

Un lucru este sigur. Din moment ce nu s-au dus să dea cu pixul (ăștia parcă n-au ștampilă), este clar că Theresuca nu poate conta pe niciunul din ăștia 13 milioane ca și mandatari.

C. 16 milioane de Remainers

În pofida minciunilor cu sutele de milioane care sunt trimise săptămânal către UE, în pofida părților rele care derivă din apartanența la orice uniune pe care n-o conduci tu, în pofida valului de retorici anti-imigraționiste, 16 milioane au rămas pe poziții alegând rațiunea în locul urii și stabilitatea în locul incertitudinii. 

Sunt 16 milioane care au votat Remain mandatându-l pe Cameron să stea în banca lui dar care se vor trezi cu Theresuca acționând într-o direcție total opusă voinței lor.

D. 17 milioane de Leavers

Oare asta înseamnă? 17 milioane de oameni care au înțeles perfect că Brexit means Brexit? Și atunci de ce pe 24 iunie 2016 (o zi după) au fost atât de multe căutări pe Google (din UK) de tipul Ce înseamnă Uniunea Europeană? Asta au vrut mandatarii? Să iasă Regatul de pe piața comună? Pe bune? Câți dintre ei au auzit de conceptul ăsta? Mai ales că marea lor majoritate au cam puține studii, cartea și informarea nefiind pentru toți.

D1. 3 milioane de votanți anti-sistem

Cifra am luat-o din oficina propagandistă a mogulului, restul documentării din diverse documentare marca BBC. Paradoxul referendului este următorul. Zonele cu imigrație mare au votat masiv pentru Remain, zonele cu imigrație mică sau zero au votat pentru Leave. Și asta nu pentru că le-ar fi frică de valul de imigranți care o să se revarse asupra lor. Nici pentru că ar avea ceva anume împotriva Uniunii Europene.

Să luăm de pildă Țara Galilor. Câți emigranți din UE s-au aciuat aici în ultimii ani? Prea puțini. 25, poate 30 de mii.  Un raport Egino pentru Jill Evans (Remain campaigner) spune că piața comună oferă 200.000 de joburi galezilor. Și atunci, de ce ai vota Leave?

Să ne mutăm în nordul Angliei și anume în Sunderland. Unul dintre puținii imigranții care s-a plictisit de moarte aici a fost Costel Pantilimon având ca ocupație postul de portar la echipa de fotbal. Nu la stadion, ci pe gazon asta până când l-a înlocuit alt imigrant (Mannone). Ați prins ideea, imigrația e departe de a fi un fenomen iar cei puțini fac treabă bună. O mare parte din clădirile din oraș sunt construite cu fonduri europene. Și atunci de unde până unde votul pentru Leave?

Ne explică imediat un vânzător de la tejgheaua halei municipale. Omul, intervievat de BBC recunoaște că n-are nimic împotriva Uniunii Europene și știe de unde au venit fondurile pentru construcția halei. Numai că omul are de mult un dinte împotriva Guvernului și Parlamentului ca autorități. Normal, nu l-au întrebat pe el cum se guvernează țara că i-ar fi ajutat.

De la Margareth Thatcher încoace guvernele s-au succedat, în Londra lucrurile s-au schimbat dar pe ei în Sunderland nimeni nu i-a vizitat. Și dacă la niște alegeri generale obișnuite, omul poate vota pentru sau împotriva unui om ca toți oamenii, de data asta a văzut oportunitatea de a vota împotriva sistemului. Well, guvernul te întreabă cum să facem cu UE, tot el Guvernul îți trimite flyere că ar fi bine să rămânem, deci... Votez Leave, îi arăt degetul mijlociu sistemului..

Iar sistemul ce face? Consideră că l-ai mandatat să te scoată de pe piața comună și ca atare îți scumpește și mai mult bunurile pe care oricum îți cheltuiai tot salariul.

D2. 1 milion anti-reguli

Sunt zeci de mii de fermieri si agricultori fericiți că nu sunt reguli cu privire la accesul pe piețele din Uniunea Europeană. Sunt zeci de mii de pescari mulțumiți de lanțul de distribuție european. Sunt și mai mulți meșteșugari și mecanici satisfăcuți că pot angaja forță de muncă ieftină din Europa de Est.

Sunt sute de mii de bancheri și alți lucrători în serviciile financiare care au joburi datorită passportingului, sau abilității de a oferi servixii financiare clienților din restul UE.

Numai că toate avantajele astea sunt repede uitate când vine vorba de reguli cărora trebuie să se supună.

Cum? Pot să pescuiesc doar într-o anumită limită? N-are balta suficient pește? Cum? Fructele trebuie să fie toate în același standard? Nu pot să strecor și un fruct stricat în pungă? Jos cu UE și directivele lor!

Pot să rezonez în oarecare măsură cu mecanicii auto mai ales că am fost și eu jumulit din cauza unei directive. Am plătit o sumă obscenă pentru un senzor de la pompa ABS. Conform directivei din 2013,  nu pot să trec MOT-ul (echivalentul ITP-ului) dacă mi se aprinde un bec ABS pe bord. Cu toate astea, mașinile care nu sunt dotate cu ABS n-au nicio problemă.

Pot să rezonez și cu cei din financiar care lucrează pe așa-zisul Reg Reporting. Orice instituție financiară din UK și-a dublat costurile pe departamente suport pentru a față unor inepții inutile impuse de UE și care au fost denumite COREP, FinRep sau MiFid II.

Nu pot să rezonez însă cu fătuca Theresuca prim-ministruca care se consideră mandatată de acești oameni să scoată  Regatul de pe Piața Comună. Nu de alta, dar fără passporting european și fără piețe europene de distribuție, milionul ăsta de oameni o să iasă de pe piața muncii cu totul și or să îngroașe rândul șomerilor.

D3. 3,6 milioane de NHS-iști

Urmează o categorie care cu greu mai poate fi vindecată. Conform unui studiu, cam o cincime din votanții Leave ar fi vrut totuși să rămână în UE !??!!? ... dar să fie reduse atribuțiile UE și mai ales contribuțiile către UE.

Așa și? Dacă nu mai plătim la UE ce-o s facem cu banii economisiți? Aaa, păi să-i dăm la NHS ( National Health System, un fel de CASS dar mai prost) ca să reparăm sistemul. Uitați-vă la graficul ăsta trimis de HMRC (Fisc).

 În 2016 Am plătit o sumă de 5 cifre sub formă de dări către stat. E o liniuță mică, mică acolo în grafic care reprezintă plata către UE. Peste jumate din dări se duc pentru asigurări de stat ( fie NHS, fie pensii de stat sau alte prostii).

Vă amintiți de festivitatea de deschidere de la JO din Londra? La un moment dat au apărut din senin niște paturi de spital care au acoperit tot stadionul. Wtf? Cred că toată lumea din toată lumea se întreba dacă scenaristul programului e cumva pe droguri. Nu! Englezoii ăștia chiar au o mândrie prostească cu acest sistem de healthcare egalitar și gratuit dar care provoacă victime pe bandă rulantă. Ei cred că au cel mai bun sistem din lume și chiar știu oameni care chiar dacă au asigurare privată în pachetul salarial, preferă să meargă tot la sistemul de stat NHS că așa știu ei din moși strămoși.

Oamenii ăștia nu înțeleg că NHS trebuie lăsat să moară. Așa cum mulți oameni au fost lăsați să moară așteptând ore în șir la urgențe. 

Uitați-vă la articolul ăsta de pe Știrile Pro TV: top 10 țări în funcție de  speranța de viață. 

Nu căutați UK în articol că nu intră nici măcar în top 30. Apare în schimb Guernsey pe locul 7 iar până la 30 găsim încă două dependințe britanice: Jersey și Isle of Man. Cine-a fost în Guernsey știe. E un fel de orășel din Anglia iar viața nu diferă prea mult față de viața englezilor. Oamenii mării n-au nimic în plus față de oamenii din Anglia dar au ceva important în minus: NHS-ul. 

Cum funcționează sistemul de sănătate în Canalul Mânecii? Simplu. Te duci la medicul de familie? Plătești. Mergi la o consultație? Plătești. Ai chemat Salvarea? Plătești muult. Te-ai dus la urgență? Ați prins ideea. Sunt prea puține locuri moka când e vorba de sistemul de sănătate. Motiv pentru care nu sunt niciodată cozi și toată lumea e fericită. Angajatorii știu ce au de făcut ( să ofere asigurare privată de sănătate), la fel și angajații (să ceară același lucru) și toată lumea e fericită.

Acum încearcă să explici asta unui englezoi pe la 50-60 de ani. Nuuuuuu, că e greșit ( au ăștia un obicei de a spune 'it's wrong/ it's right' la fiecare 2 minute de parcă ei ar deține adevărul absolut), că așa a fost dintotdeauna (de parcă timpurile nu s-ar schimba).

Un lucru e însă cert și admis chiar și de cei mai încăpățânați NHS-iști. Sistemul e dependent de asistente medicale din Europa de Est, iar odată ce imigrația din UE nu va mai fi o opțiune sistemul s-ar bloca și mai mult.

Așa că, dragă fătucă Theresucă care ne ești primministrucă, ăștia 3,6 milioane nu prea te mandatează să scoți Regatul de pe piața comună.

D4. 11 milioane definiți de ... Lăpușneanu

Pe restul nu-i mai definesc că i-a definit Lăpușneanu destul de bine. Mulți. Nu chiar atât de mulți relativ la populația Regatului (cam 18%) dar, beneficiind de un referendum idiot, suficient cât să o mandateze pe fătuca Theresuca prim-ministruca să se șteargă la cur cu eforturile de 6 ani ale conservatorului Edward Heath din anii '60 și '70.

Hai să vedem cine sunt acești oameni care au aruncat deja Regatul într-un climat de inatabilitate fără precedent. Fac mențiunea că mulți dintre ei fac parte din mai multe categorii enumerate mai jos:

- imbecili reprezentând electoratul lui Nigel Farage

- rasiști, xenofobi și alți cercopiteci de la coada vacii care nu suportă să audă alte limbi sau alte accente pe stradă

- spălați pe creier influențați de The Daily Mail și alte fițuici mediocre

- trăitori în trecut care cred că India ve redeveni colonie britanică și totulva fi ca înainte de război

- unii cred că vor se vor ieftini becurile vechi incandescente, alții cred că mașinile noi nu vor mai fi echipate cu DRL (lumini de întâlnire care pornesc automat)

- unii au votat așa să-și enerveze nevasta

-încă 66 de motive găsite aici 

Și cu asta basta. Poporul a vorbit.  Sau măcar 19% din popor au vorbit și au mandatat-o pe fătuca Theresuca prim-ministruca să scoată Regatul de pe piața comună. Restul de 81% plus câteva milioane de imigranți nenaturalizați vor suporta laolaltă consecințele.

O fi bine? Mă îndoiesc. O fi rău? Pentru unii va fi. Și am eu senzația că cel mai rău va fi pentru cei din zonele care au votat covărșitor pentru Leave. Soarta!

Concluzia referendumului? Depinde de cine întreabă. Dacă vorbiți cu un britanic, amintiți-i de vorbele lui Winston Chirchill.

"Cel mai bun argument împotriva democrației e o conversație de 5 minute cu un votant de rând."

 Pentru noi românii? Ne-a lămurit mai demult Negruzzi prin vorbele lui Alexandru Lăpușneanul.

Proști, dar MULȚI!

Cronica unui film prost : The successful candidate

Știu că sunt multe filme bune scoase recent dar eu o să înot împotriva curentului și o să vă povestesc altceva. E vorba de un film prost, un film cu proști, un film despre proști și sunt ferm convins că scenaristul mare cât un vițel s-a gândit la rândul lui că audiența din "cinematograful" pe care-l gestionează este formată din ... proști.

Audiența blogului meu este formată însă din oameni inteligenți și informați așa că v-ați dat seama că postarea e doar o metaforă. Cinematograful e firma (că până la corporație e cale lungă) la care lucrez, audiența suntem noi pălmașii iar scenaristul... Hai să vorbim despre scenarist. Și dacă tot vorbim despre el, să-i dăm și un nume: BaconBap.

Pe scenarist e ușor să îl reperezi dacă nu îl cunoști.Apare in fiecare dimineață între 9.25 și 9.30 cu renumitul produs culinar curgând de grăsime într-o mână și cu o cafea latte cu 3 shoturi de caramel în cealaltă. Ambele produse tocmai fuseseră servite prompt de către Ana și Silviu de la Starbucks. Dacă e luni sau marți are o cămașă bleu și un pulovăr (cardigan) maro. Dacă e miercuri sau joi are o cămașă roz și un cardigan negru. Dacă e vineri, are un hanorac al naționalei de rugby a cărui culoare e greu de distins și niște blugi a căror formă la spate lasă o generoasă porție la vedere din chiloțăreala Calvin Klain.

Am uitat să menționez. Ăsta e șeful meu direct. Ba nu, era. Și avea aspirații: să fie și mai șef. Poate ar fi putut începe prin a-și managerui propriul birou, plin de hârtii, cărți, rechizite, urme de maioneză și ketchup. Dar nu. El vroia să fie șef peste 3 departamente. 

Pst! Nu uitați că vorbim de un film prost. Ca atare, n-o să vândă bilete și trebuie să se finanțeze prin...

Publicitate: calupuri la McDonalds, Starbucks, Calvin Klain (XXXL)

Film: The succesful candidate

Mai era o problemă. Trebuia să se elibereze locul propriului șef iar BaconBap avea motive să fie încrezător. " Hârțogarul șef, mi-a zis el la o băută, se pensionează la anul. Sper ca șefu' să se bage să-i ia locul iar eu să fiu în locul șefului. E o oportunitate și pentru tine să-mi iei locul." Nu era genul meu de job, de echipă sau de activitate dar hei! Cine refuză azi o posibilitate de promovare? Așa că eram hotărât să mai stau ceva timp prin firmă până să-mi iau zborul spre alte meleaguri.

Mai era încă o problemă. Șeful ăsta al lui care m-a intervievat și despre care am scris frumos pe blog n-avea suficiente motive să facă pasul spre top hârțogar. Avea 55 de ani, un anume stil de viață foarte bine conturat, o avere considerabilă și un venit suficient. De ce ar vrea să se complice?

Problema s-a concretizat iar stăpânirea a început procesul de recrutare extern al unui top hârțogar. Cum preavizul pentru o astfel de poziție merge până la 12 luni, Marele Stăpân a optat pentru un chel care era deja pe picior de plecare acolo unde lucra. A apărut repede în peisaj și ne-a și explicat ce nu-i plăcea la fostul job: l-a lovit năpasta și patronul lor i-a vândut altora care nu erau la fel de .... amabili. I-a înghețat zâmbetul pe buze când i s-a spus că și pe noi urmează să ne achiziționeze alții.

N-a avut nevoie de multe zile ca să-și etaleze caracterul. Spre deosebire de fostul hârțogar (atipic), ăsta era unul tipic. Fricos ca un iepure, panicat și cu un bagaj bogat de cuvinte gen controale, auditori, best practices, stress testing etc.

Între timp, Bacon Bap evita orice fel de comunicare. Nu că de era prea comunicativ de felul lui, dar de obicei mai vorbea despre ce știe el mai bine: fotbal, mașini sport și fast food. De data asta, chiar dacă mă duceam la biroul lui, cuvintele păreau să treacă prin interlocutorul meu. Dacă m-ar fi privit cineva, n-ar fi putut să-și dea seama dacă vorbesc cu Bacon Bap - omul sau cu varianta fast food care zăcea aruncată cu ketch-upul curgând pe o circulară de la HMRC ( Fiscul lor).

Păi da! N-avea timp că era ocupat să (ne) lucreze și să vorbească la telefon pe internațional. Mai precis cu Saffa, predecesorul meu sud-african. Pe Saffa nu îl știam bine, auzisem doar că e cam tipicar iar unul dintre zvonuri era că nu pleca acasă de la birou, până nu făcea curat lună pe birou și nu închidea de la buton toate accesoriile wireless (tastatură, mouse etc.). Total opusul meu, al cărui motto este "Laisser faire, laisser passer".

Mi s-a dat ocazia să-l cunosc mai bine când a apărut lângă mine din senin. Era colaborator și avea rolul de project manager pentru deschiderea unui birou minuscul pe o insulă. Primea 8 mii pe lună pe care nu plătea impozit că lucra pe firmă și declara dividend lu' nevastă-sa care nu avea alte venituri. Chiar și așa: era un proiect de 3 luni. De ce și-ar lăsa omul nevasta și plozii în Africa (unde securitatea nu e state of the art), ar renunța la jobul de acolo și-ar plăti o avere pe biletul de avion? 

Publicitate: Logitech wireless mouse, BT convorbiri internaționale (cu Africa), British Airways (zboruri dus din Africa spre UK plătite eventual de firmă)

Film: The successful candidate

Să zicem că urma să mă dea afară pe mine iar el să-mi ia locul. Pentru mine era super ok. Primeam pachet compensatoriu, îmi luam o mică vacanță și mă angajam undeva unde să-mi placă. Pentru el nu era însă ok. De ce-ar fi plecat cu familie cu tot în Africa pentru a reveni peste un an exact în aceeași poziție în care fusese angajat în 2012?

Trebuia el să aibă niște aspirații ceva mai elevate. Între timp, Bacon Bap părea mulțumit. Am observat asta pentru că avea apetitul mai ridicat. Altminteri, același rânjet tâmp și aceiași frecvență a vizitelor la Starbucks. Fricosul de top hârțogar era la rândul lui mulțiumit. Aducerea lui Saffa echivala cu un cuvânt foarte drag lui: continuitate în echipă.

Șefu' lu' BaconBap ridică o sprânceană. "De ce plătim un colaborator cu atâția bani pentru un birou de pe o insulă mai mică decât Canary Wharf? Nu poate echipa existentă să se ocupe de asta?" Pasă perfectă pentru BaconBap care profitând de politica ușilor deschise, marchează. Se duce în biroul Fricosului și începe să se plângă de cât se târziu a lucrat el în fiecare noapte și că el va sucomba dacă nu i-l lasă pe Saffa. A uitat probabil să menționeze că ore întregi din cele petrecute în fața computerului erau dedicate achiziției ultimului tip de Audi sport. Modificat probabil pentru suport de burgeri și pahare de Coca-Cola.

Din păcate urechile ciulite la maxim ale Fricosului au auzit și alte lucruri despre Dregător, omul de 55 ani foarte amabil dar care era destul de secretos cu propriul rol și despre care nimeni nu știa foarte exact cu ce se ocupă. Panică maximă pentru fricos: ce control mai are el fără să știe tot ce mișcă? Parlamentări, investigații, ceva nervi și iată că vine și primul email comunicat de la Fricos. 

"După o atentă considerație nu mi-este deloc ușor să anunț că rolul Dregătorului va fi desființat. O parte dintre responsabilitățile lui ( de parcă ar ști care-s alea) le voi prelua eu, altă parte lui BaconBap. În numele conducătorilor țin să îi mulțumesc Dregătorului pentru întreaga contribuție" bla bla bla..

O falcă i-a rămas la loc, mestecând niște cartofi cu maioneză, dar cealaltă i-a picat. Lui BaconBap desigur. Bine, bine, vroia să-l aibă șef direct pe Fricos dar nu prin desființarea poziției intermediare, ci prin promovarea lui. Nu de-alta, dar bonusul ăla de-un sfert de milion primit de Dregător anul trecut îi cam surâdea. Ar putea să-și mai ia o mașină cu aer condiționat "cât mai puternic, să iasă mirosul de fast food.

Publicitate: Leon (ăsta e un lanț upmarket de fastfood din UK, tare drag lui BaconBap), Heinz (cât mai multa maioneză pentru BaconBap vă rugăm)

Film: The successful candidate

Un as mai avea în mânecă pe care vroia să-l folosească pentru bonusul de anul viitor. Asta e, îl va folosi acum ca să nu-și ia adio de la promovare. Așa că îl ia pe ocolite pe Fricos spunându-i că el îi cunoaște bine pe mai-marii de la fostul angajator și că aceștia l-ar vrea înapoi. Dar că el nu vrea să plece, că îi place aici și că știe că fostul angajator este foarte determinat să îl preia pe cel curent deci va avea niște cunoștințe foarte prețioase.

A uitat să-i spună că foștii șefi îl știu nu pentru talent ci pentru că era mereu o problemă, fiindu-i mult prea lene să-și miște curul gras la client. În ceea ce privește achiziția firmei, cumpărătorul urma a fi ăla care dă mai mult, fiind mai mulți interesați. Printre altele și corporația care m-a fâcut să scriu sute de pagini pe blog. Cum ar fi să revin acolo?

Fricosul era prea fricos ca să-și mai asume un risc, așa că i s-au aprins repede 3 beculețe în capul ăla chel și gol. Ding, ding, ding! Liberté, egalité, muiepesedé. Scuze, sunt obosit, asta era din alt film. Continuitate, familiaritate, sinergie. Și uite așa s-a repezit spre tastatură spunând că rolul Dregătorului este scos la concurs. Cum dracu' să-l scoți la concurs când tocmai îl desființasei adineauri?

Peste două zile, avem un alt mail de la chel. Are titlul 'The successful candidate' dar s-ar fi putut numi și 'Cel mai tare din parcare când parcarea era goală'. BaconBap era candidatul câștigător. Câștigător pe dracu'!

Vizibil mulțumit, Fălcosul s-a așezat la calculator mestecând de zor. Urma să dea și el un mail prin care era chipurile 'recrutat' succesorul lui. Ok, de ce n-aș aplica și eu acum? Măcar să am o dovadă palpabilă când o să mă întrebe de ce plec din firmă. N-apuc să mă dumiresc bine cui să trimit și ce că apare al doilea email de la BaconBap. Ce titlu are emailul? Have a wild guess! The Successful candidate!

Saffa fusese la fel de successful ca și Nicolae Ceaușescu la congresul al-XIV-lea sau ca Liviu Dragnea în pesedé. Ca să fiu corect până la capăt, o să relatez totuși și părerea celor care lucrează în firmă de cel puțin 5 ani. Aceștia, cunoscându-l pe Saffa din 2012, spun că a meritat promovarea după ce-și făcuse foarte bine treaba pe postul meu timp de 4 ani. 

Așa, și eu ce vină am? Sau trebuie să mai rămân 2-3 ani după care să plec într-un alt colțișor al planetei ca să mă aduca Saffa înapoi după 12 luni?

FINAL

Au început să se stingă luminile în cinematograf iar pe ecran curge genericul de sfârșit. Mai curge și niște maioneză din gura lui BaconBap al cărui fățoi imens acaparează tot ecranul. Iar eu mă uit la ceas și nu pot să cred cum am pierdut atâta timp să mă uit la filmul ăsta. 

Asta e, nu s-au terminat filmele pe pământ și sper ca la următorul să nu fiu doar figurant sau spectator, ci actor.