Karma

Tocmai s-au împlinit 20 de ani de când lucrez pe plaiurile corporațiilor multinaționale. Am bifat ceva bucurii dar și dezamăgiri. Ca orice om, am așteptări, am dorințe (unele ascunse, unele nu) dar și temeri. Una dintre temerile foarte întâlnite în orice societate dar pe care n-am avut-o niciodată este frica de a fi dat afară. De ce să-mi fie frică? Orice șut în cur înseamnă (printr-o lege a fizicii) un pas în față și o nouă oportunitate.

Dar, din 2011 încoace, am o frică, cumva similară cu a suporterilor dinamoviști. În anul respectiv, o colegă la care am să refer ca Blonduța a fost protagonista unui eveniment extrem de neplăcut. Fata tocmai fusese promovată, o promovare meritată dar surprinzătoare având in vedere că era în urmă cu examenele. Am felicitat-o, însă peste două săptămâni primesc un mesaj pe chat-ul intern cu trei semne de exclamare: “Am fost retrogradată!!!”. Explicația? După cum spuneam, fata ar fi trebuit să termine toate examenele pentru a fi eligibilă la promovare, iar șeful ei pur și simplu omisese acest aspect important când făcuse dosarul.  Ca urmare, Blonduța a fost retrogradată la poziția precedentă iar șeful ei a trebuit să facă o cercetare amănunțită pe Google pentru a-și găsi cuvintele și a putea să-i explice subalternei ce s-a întâmplat.

Gurile rele aduceau în discuție karma. Cumva, Blonduța trișase pentru a trece acele examene luate declarând (fals) că are dislexie și obținând 30 de minute suplimentare pentru fiecare examen.

Doisprezece ani mai târziu aveam să-mi înfrunt temerea. Scenariul cumva s-a repetat dar, ca într-un banc prost cu Radio Ereven, au fost ceva diferențe:

- nu mi s-a anulat o promovare ci mi s-a luat un subordonat pe care îl aveam din 2021;

- reveneam cumva la aceleași atribuții pe care le avusesem cu doi ani în urmă la fostul job; și mai ales

- am primit ceva noi atribuții mărunte de junior : proaspăt senior aproape identice cu cele din cauza cărora am plecat de la fostul job.

Cel mai rău mă durea primul aspect. După aproape doi ani de muncă cu juniorul, l-am învățat atât de multe încât un șef mai măricel și mai șmecher din alt departament mi l-a furat pur și simplu oferindu-i un job mult mai sus pe scara ierarhică. Iar Sexagenarul  Old-Fashion (SOF) către care raportez s-a gândit că na, dacă tot sunt eu plecat să mă ocup de o înmormântare în familie, ar fi cazul să mă lucreze pe la spate și să modifice fișa postului noului recrut. 

Discuția cu SOF a fost de toată jena:

Eu: Mă, ești sigur că ai timp să mai manageriezi tu încă un om având în vedere că întârzii cu lunile la orice proiecțel?

SOF: Da, că nu mai am sub-departamentul sindicalizat.

Mare câștig, sub-departamentul ăla era de fapt condus de Blondie care putea să îl conducă în continuare și fără intervenția lui SOF.

Cât de mult timp are el de învățat recruți absolvenți, am văzut cu toți la o lună după ce noul angajat și-a început rolul, moment care a coincis cu o decizie a top managementului din State și comunicată tuturor chiar de către Ultimate Boss: accesul la ChatGPT este blocat de pe calculatoarele și telefoanele de serviciu! Mai mult, accesul în interes de serviciu e interzis și de pe dispozitivele personale (mai greu de verificat, dar na!).

Cam dură lovitura pentru noul junior care apasă fără ezitare tasta reply și reproduce un text (generat probabil chiar de ChatGPT): 

“Dragă Ultimate CFO, ți-aș fi recunoscător dacă ai anula decizia de a restricționa ChatGPT. De când am început să lucrez aici, MANAGERUL MEU A FOST FOARTE OCUPAT și a trebuit să învăț singur iar ChatGPT mi-a fost de un folos imens. Se poate face o excepție?”

Nu. Răspunsul oficial este că nu se poate face o excepție. Daaar, soluția găsită de Ultimate Boss din State și trimisă top managementului din UK este ca managerul juniorului să-și găsească timp pentru training și să nu mai fie așa ocupat.

Și uite așa karma a lovit din nou. Skillurile lui SOF de coaching și training prin furtul de subordonați au fost apreciate (sau neapreciate) din nou (a-140-a oară) de către dragonul irlandez de șef-sa care fumegă tăcut știind că am ajuns din nou (din motivele nedorite) în atenția lui Ultimate Boss.

Așa că SOF are temă pentru cele câteva zile care-l mai despart de următorul 1:1 cu Dragonul Irlandez. Cum ar fi sa-i explice de ce a ales recrutul doar pe baza faptului că avea cravată la interviu. Sau de ce a ales să aibă un subordonat absolvent de facultate când SOF nu are nici răbdarea nici timpul necesar pentru a-i explica ce e de făcut. Sau de ce a concluzionat absolventul că SOF e foarte ocupat când realitatea e alta?

Curioasa traiectorie a unei chifle cu slănină

La început a fost doar un zvon. Era cam puțin credibil. Porcul de-abia se întorsese din concediu. Pe lângă asta, Chelu’ îl promovase la director nu cu mult timp în urmă. 

Cu toate astea, Bacon Bap era mai relaxat. Îl vedeai că are un fel de zâmbet pe muian când își scotea arătătorul din nas și îl lipea de monitor decretând: This is wrong! Parcă nu i se mai încleștau fălcile slinoase după terminarea baconului servit ca întotdeauna prompt de Ana de la Starbucks. Nu mai venea cu idei idioate, cel puțin nu la fel de idioate ca aia când vroia sa prezinte o vânzare de acțiuni ca primire de dividende.

Într-o zi de luni, Chelu a confirmat printr-un email. Se cară chifla! Motivul? Cică se multă într-un loc mai aproape de “casă”. Adevărul era că îl vedeam gâfâind pe drumul către London Bridge. Am bănuit că se angajează la o dugheană de hot dogs din Croydon. Îl și vedeam parcându-și tacticos Audi-ul sport de ultimă generație în parcarea noului loc de muncă.

Am aflat că noțiunea de casă are un sens ceva mai originar decât credeam eu. Pentru mine, “casă” înseamna orice loc, numai Râmnicu Vâlcea nu. Pentru el, “casă” încă înseamnă Leeds, locul unde s-a născut și a început să polueze aerul prin simpla prezență. Loc în care și-a petrecut ultima vacanță și unde a fost abordat de un prieten din pruncie.

Prietenul își făcuse o coșmelie la nivel regional ( Anglia de nord est) iar cel ce conducea biroul din Leeds urma să se pensioneze. Impresionat probabil de titulatura lui Bacon Bap și negăsind un înlocuitor vrednic, propunerea a fost făcută. Prietenul a avut grijă să-i strecoare în pachetul salarial și o mașină de serviciu împreună cu decontul cheltuielilor de benzină. Suficient pentru obez cât să-i dea vestea ucigătoare Chelului: se cară!

Cum au trecut trei luni nu știu, dar au trecut. Pur și simplu trei luni de inepții debitate de gura lui cea mare cu aromă de bacon și brânză au trecut. Iar când au trecut, a sosit momentul să țină un speech. Primul minut, nimic notabil. Mulțumirile standard aduse camarilei care l-a ținut în spate patru ani de zile. 

Numai că în al doilea minut am simțit că unul din pantofi (mai lărguț așa ca de Casual Friday) începe să-și ridice vârful în direcția căpocului lui de fast-food addict. Bacon Bap dixit:

Eu când am început aici, mi s-a spus că nu trebuie să fac decât o balanță și o consolidare. Când am făcut asta, nu știu. Probabil în prima lună. Iar dacă mă uit în jur, văd mulți alți oameni care au progresat în carieră, ceea ce e bine.

Stop, stop, stop, stop. Ok, am înțeles că l-a păcălit pe neexperimentatul Chel cât să obțină o promovare. Dar… despre ce progrese vorbește ăsta? Un casier a devenit junior la Reg reporting. O tipă de la billing e și ea junior la management accounts. Cineva de la credit control e acum la procurement. Pe bune, Bacon Bap? Atâta poți? Suntem poate cu toții orbi să vedem cum niște mișcări pe laterală sunt branduite ca promovări?

Auzi, mă, umflatule? Tu la propria echipă manageriată n-ai vrea să te uiți puțin? Și ca să nu fiu acuzat de autovictimizare, o să mă exclud din ecuație. Nu de alta, dar sunt aici de “doar” doi ani și jumătate și până și porcului vorbitor i-a luat mai mult de atât să obțină propria promovare. Dar uită-te în puii mei la femeia din fața ta care ți-a făcut toate evaluările pentru pensii. Acum 10 ani era pe aceeași poziție și făcea același lucru. 

De ce nu te uiți, măi Slănină, la omul din dreapta care mai are puțin și se pensionează? E singurul care știe să calculeze dobânda pentru că sistem informatic avem din părți. Omul ăsta de 20 de ani aici, iar acum 20 de ani făcea același lucru și avea același rol. Și asta pentru că iubitorul nostru de fast food și-a arogat toate meritele echipei obținând o promovare mincinoasă. Tot aceste merite mincinoase i-au așternut drumul spre un job călduț ca șef de birou într-un oraș în care nu se întâmplă nimic.

Cam aceasta a fost traiectoria curioasă a unei chifle cu slănină. Și acestea fiind grăite, Bacon Bap s-a mai scobit o dată în nas, s-a scărpinat pentru ultima oară în cur, a tras un pârț de final și dus a fost!

Cronica unui film prost : The successful candidate

Știu că sunt multe filme bune scoase recent dar eu o să înot împotriva curentului și o să vă povestesc altceva. E vorba de un film prost, un film cu proști, un film despre proști și sunt ferm convins că scenaristul mare cât un vițel s-a gândit la rândul lui că audiența din "cinematograful" pe care-l gestionează este formată din ... proști.

Audiența blogului meu este formată însă din oameni inteligenți și informați așa că v-ați dat seama că postarea e doar o metaforă. Cinematograful e firma (că până la corporație e cale lungă) la care lucrez, audiența suntem noi pălmașii iar scenaristul... Hai să vorbim despre scenarist. Și dacă tot vorbim despre el, să-i dăm și un nume: BaconBap.

Pe scenarist e ușor să îl reperezi dacă nu îl cunoști.Apare in fiecare dimineață între 9.25 și 9.30 cu renumitul produs culinar curgând de grăsime într-o mână și cu o cafea latte cu 3 shoturi de caramel în cealaltă. Ambele produse tocmai fuseseră servite prompt de către Ana și Silviu de la Starbucks. Dacă e luni sau marți are o cămașă bleu și un pulovăr (cardigan) maro. Dacă e miercuri sau joi are o cămașă roz și un cardigan negru. Dacă e vineri, are un hanorac al naționalei de rugby a cărui culoare e greu de distins și niște blugi a căror formă la spate lasă o generoasă porție la vedere din chiloțăreala Calvin Klain.

Am uitat să menționez. Ăsta e șeful meu direct. Ba nu, era. Și avea aspirații: să fie și mai șef. Poate ar fi putut începe prin a-și managerui propriul birou, plin de hârtii, cărți, rechizite, urme de maioneză și ketchup. Dar nu. El vroia să fie șef peste 3 departamente. 

Pst! Nu uitați că vorbim de un film prost. Ca atare, n-o să vândă bilete și trebuie să se finanțeze prin...

Publicitate: calupuri la McDonalds, Starbucks, Calvin Klain (XXXL)

Film: The succesful candidate

Mai era o problemă. Trebuia să se elibereze locul propriului șef iar BaconBap avea motive să fie încrezător. " Hârțogarul șef, mi-a zis el la o băută, se pensionează la anul. Sper ca șefu' să se bage să-i ia locul iar eu să fiu în locul șefului. E o oportunitate și pentru tine să-mi iei locul." Nu era genul meu de job, de echipă sau de activitate dar hei! Cine refuză azi o posibilitate de promovare? Așa că eram hotărât să mai stau ceva timp prin firmă până să-mi iau zborul spre alte meleaguri.

Mai era încă o problemă. Șeful ăsta al lui care m-a intervievat și despre care am scris frumos pe blog n-avea suficiente motive să facă pasul spre top hârțogar. Avea 55 de ani, un anume stil de viață foarte bine conturat, o avere considerabilă și un venit suficient. De ce ar vrea să se complice?

Problema s-a concretizat iar stăpânirea a început procesul de recrutare extern al unui top hârțogar. Cum preavizul pentru o astfel de poziție merge până la 12 luni, Marele Stăpân a optat pentru un chel care era deja pe picior de plecare acolo unde lucra. A apărut repede în peisaj și ne-a și explicat ce nu-i plăcea la fostul job: l-a lovit năpasta și patronul lor i-a vândut altora care nu erau la fel de .... amabili. I-a înghețat zâmbetul pe buze când i s-a spus că și pe noi urmează să ne achiziționeze alții.

N-a avut nevoie de multe zile ca să-și etaleze caracterul. Spre deosebire de fostul hârțogar (atipic), ăsta era unul tipic. Fricos ca un iepure, panicat și cu un bagaj bogat de cuvinte gen controale, auditori, best practices, stress testing etc.

Între timp, Bacon Bap evita orice fel de comunicare. Nu că de era prea comunicativ de felul lui, dar de obicei mai vorbea despre ce știe el mai bine: fotbal, mașini sport și fast food. De data asta, chiar dacă mă duceam la biroul lui, cuvintele păreau să treacă prin interlocutorul meu. Dacă m-ar fi privit cineva, n-ar fi putut să-și dea seama dacă vorbesc cu Bacon Bap - omul sau cu varianta fast food care zăcea aruncată cu ketch-upul curgând pe o circulară de la HMRC ( Fiscul lor).

Păi da! N-avea timp că era ocupat să (ne) lucreze și să vorbească la telefon pe internațional. Mai precis cu Saffa, predecesorul meu sud-african. Pe Saffa nu îl știam bine, auzisem doar că e cam tipicar iar unul dintre zvonuri era că nu pleca acasă de la birou, până nu făcea curat lună pe birou și nu închidea de la buton toate accesoriile wireless (tastatură, mouse etc.). Total opusul meu, al cărui motto este "Laisser faire, laisser passer".

Mi s-a dat ocazia să-l cunosc mai bine când a apărut lângă mine din senin. Era colaborator și avea rolul de project manager pentru deschiderea unui birou minuscul pe o insulă. Primea 8 mii pe lună pe care nu plătea impozit că lucra pe firmă și declara dividend lu' nevastă-sa care nu avea alte venituri. Chiar și așa: era un proiect de 3 luni. De ce și-ar lăsa omul nevasta și plozii în Africa (unde securitatea nu e state of the art), ar renunța la jobul de acolo și-ar plăti o avere pe biletul de avion? 

Publicitate: Logitech wireless mouse, BT convorbiri internaționale (cu Africa), British Airways (zboruri dus din Africa spre UK plătite eventual de firmă)

Film: The successful candidate

Să zicem că urma să mă dea afară pe mine iar el să-mi ia locul. Pentru mine era super ok. Primeam pachet compensatoriu, îmi luam o mică vacanță și mă angajam undeva unde să-mi placă. Pentru el nu era însă ok. De ce-ar fi plecat cu familie cu tot în Africa pentru a reveni peste un an exact în aceeași poziție în care fusese angajat în 2012?

Trebuia el să aibă niște aspirații ceva mai elevate. Între timp, Bacon Bap părea mulțumit. Am observat asta pentru că avea apetitul mai ridicat. Altminteri, același rânjet tâmp și aceiași frecvență a vizitelor la Starbucks. Fricosul de top hârțogar era la rândul lui mulțiumit. Aducerea lui Saffa echivala cu un cuvânt foarte drag lui: continuitate în echipă.

Șefu' lu' BaconBap ridică o sprânceană. "De ce plătim un colaborator cu atâția bani pentru un birou de pe o insulă mai mică decât Canary Wharf? Nu poate echipa existentă să se ocupe de asta?" Pasă perfectă pentru BaconBap care profitând de politica ușilor deschise, marchează. Se duce în biroul Fricosului și începe să se plângă de cât se târziu a lucrat el în fiecare noapte și că el va sucomba dacă nu i-l lasă pe Saffa. A uitat probabil să menționeze că ore întregi din cele petrecute în fața computerului erau dedicate achiziției ultimului tip de Audi sport. Modificat probabil pentru suport de burgeri și pahare de Coca-Cola.

Din păcate urechile ciulite la maxim ale Fricosului au auzit și alte lucruri despre Dregător, omul de 55 ani foarte amabil dar care era destul de secretos cu propriul rol și despre care nimeni nu știa foarte exact cu ce se ocupă. Panică maximă pentru fricos: ce control mai are el fără să știe tot ce mișcă? Parlamentări, investigații, ceva nervi și iată că vine și primul email comunicat de la Fricos. 

"După o atentă considerație nu mi-este deloc ușor să anunț că rolul Dregătorului va fi desființat. O parte dintre responsabilitățile lui ( de parcă ar ști care-s alea) le voi prelua eu, altă parte lui BaconBap. În numele conducătorilor țin să îi mulțumesc Dregătorului pentru întreaga contribuție" bla bla bla..

O falcă i-a rămas la loc, mestecând niște cartofi cu maioneză, dar cealaltă i-a picat. Lui BaconBap desigur. Bine, bine, vroia să-l aibă șef direct pe Fricos dar nu prin desființarea poziției intermediare, ci prin promovarea lui. Nu de-alta, dar bonusul ăla de-un sfert de milion primit de Dregător anul trecut îi cam surâdea. Ar putea să-și mai ia o mașină cu aer condiționat "cât mai puternic, să iasă mirosul de fast food.

Publicitate: Leon (ăsta e un lanț upmarket de fastfood din UK, tare drag lui BaconBap), Heinz (cât mai multa maioneză pentru BaconBap vă rugăm)

Film: The successful candidate

Un as mai avea în mânecă pe care vroia să-l folosească pentru bonusul de anul viitor. Asta e, îl va folosi acum ca să nu-și ia adio de la promovare. Așa că îl ia pe ocolite pe Fricos spunându-i că el îi cunoaște bine pe mai-marii de la fostul angajator și că aceștia l-ar vrea înapoi. Dar că el nu vrea să plece, că îi place aici și că știe că fostul angajator este foarte determinat să îl preia pe cel curent deci va avea niște cunoștințe foarte prețioase.

A uitat să-i spună că foștii șefi îl știu nu pentru talent ci pentru că era mereu o problemă, fiindu-i mult prea lene să-și miște curul gras la client. În ceea ce privește achiziția firmei, cumpărătorul urma a fi ăla care dă mai mult, fiind mai mulți interesați. Printre altele și corporația care m-a fâcut să scriu sute de pagini pe blog. Cum ar fi să revin acolo?

Fricosul era prea fricos ca să-și mai asume un risc, așa că i s-au aprins repede 3 beculețe în capul ăla chel și gol. Ding, ding, ding! Liberté, egalité, muiepesedé. Scuze, sunt obosit, asta era din alt film. Continuitate, familiaritate, sinergie. Și uite așa s-a repezit spre tastatură spunând că rolul Dregătorului este scos la concurs. Cum dracu' să-l scoți la concurs când tocmai îl desființasei adineauri?

Peste două zile, avem un alt mail de la chel. Are titlul 'The successful candidate' dar s-ar fi putut numi și 'Cel mai tare din parcare când parcarea era goală'. BaconBap era candidatul câștigător. Câștigător pe dracu'!

Vizibil mulțumit, Fălcosul s-a așezat la calculator mestecând de zor. Urma să dea și el un mail prin care era chipurile 'recrutat' succesorul lui. Ok, de ce n-aș aplica și eu acum? Măcar să am o dovadă palpabilă când o să mă întrebe de ce plec din firmă. N-apuc să mă dumiresc bine cui să trimit și ce că apare al doilea email de la BaconBap. Ce titlu are emailul? Have a wild guess! The Successful candidate!

Saffa fusese la fel de successful ca și Nicolae Ceaușescu la congresul al-XIV-lea sau ca Liviu Dragnea în pesedé. Ca să fiu corect până la capăt, o să relatez totuși și părerea celor care lucrează în firmă de cel puțin 5 ani. Aceștia, cunoscându-l pe Saffa din 2012, spun că a meritat promovarea după ce-și făcuse foarte bine treaba pe postul meu timp de 4 ani. 

Așa, și eu ce vină am? Sau trebuie să mai rămân 2-3 ani după care să plec într-un alt colțișor al planetei ca să mă aduca Saffa înapoi după 12 luni?

FINAL

Au început să se stingă luminile în cinematograf iar pe ecran curge genericul de sfârșit. Mai curge și niște maioneză din gura lui BaconBap al cărui fățoi imens acaparează tot ecranul. Iar eu mă uit la ceas și nu pot să cred cum am pierdut atâta timp să mă uit la filmul ăsta. 

Asta e, nu s-au terminat filmele pe pământ și sper ca la următorul să nu fiu doar figurant sau spectator, ci actor.

Invataminte corporatiste din copilarie

Astazi voi vorbi din nou despre promovare, si tot din propria experienta. Afacerea Promovarea 2013 va fi din nou dezbatuta pe larg dar pana atunci as vrea sa va povestesc despre Afacerea Promovarea ... 1988 !! Ei bine, ca o fi comunism sau capitalism, copilarie sau maturitate, se pare ca afacerea te marcheaza, mai ales in cazul unui esec!

Pentru ca inca sunt marcat de ticul sefului meu care nu se poate duce nici macar la wc fara sa faca in prealabil un background, ma conformez si ma intorc si mai mult in timp, mai precis in 1987.

1987

 In 1987 eram in clasa a-II-a, moment in care tovarasa comandant de unitate (aka tovarasa invatatoare) a creat detasamentul de pioneri. Si tovarasa a vazut ca era bine.

Si pentru ca detasamentul era prea mare, tovarasa a creat patru grupe. Si a vazut ea ca era bine. In a "patra" zi, tovarasa a creat comandantul de grupa, care sa stapaneasca toate vietuitoarele din grupa.

Aici apar in sfarsit eu. Eu si Andreea, cei doi candidati pentru sefia grupei a-IV-a. Cine ne-a nominalizat nu mai stiu, dar stiu ca am pierdut alegerile cu 9 voturi la 6. Ceea ce nu era chiar rau. Aveam 6 voturi, Andreea era foarte populara, iar la anul erau din nou alegeri.


1988

Si a venit si anul urmator, adica 1988, cu tot cu alegeri. "Pai pe cine nominalizati?", intreaba tovarasa. Eu, sigur pe mine, ma ridic si politicos din fire zic: "Pai eu o nominalizez tot pe Andreea." Normal, ma asteptam sa ma nominalizeze si Andreea tot pe mine. Lucru care nu se intampla. Toata lumea tace.

 "Tu, Andreea, pe cine nominalizezi?", intreaba invatatoarea. Inima imi sare din loc. "Pe Oana", zice Andreea aruncandu-ma intr-un con de disperare. "Nu, ca are 6 la istorie", respinge repede comandantul de unitate propunerea dupa care purcedem la votare si clasa aproba in unanimitate inca un mandat al Andreei.

Dar nu aici se incheie afacerea. Peste doar cateva zile, din nou alegeri. Se alege comandantul de detasament. In functie era nesuferitul de Robert, cu care chiar ma batusem o data si din pacate nu fusesem eu invingatorul. Se numara voturile si... yeeees, Andreea castiga alegerile iar Robert, care anterior pierduse si sefia grupei I, iese din comandament.

O sansa cu care nu te mai intalnesti

Euforia nu dureaza mult pentru ca realizez ca grupa mea ramane fara comandant, Andreea fiind promovata acum la rangul de comandant. "Pai si cine o sa fie acusi comandantul grupei?", intreb eu incet. "Pe tine or sa te puna!" imi zice usor Bianca, colega de banca. Emotiile imi revin numai ca Bianca nu e in grupa cu mine iar tovarasa reia intrebarea:

 "Grupa a-IV-a, pe cine nominalizati pentru comandant?" Ok, acum e acum, acum trebuie sa fie momentul meu de glorie! Eu voi fi comandant de grupa iar ingamfatul de Robert nici macar nu va mai fi in comandament !!! Yes!

Secundele trec insa si nu vad nicio mana ridicata. Eu n-am voie sa ma nominalizez singur, ca m-as fi auto-propus. "Chiar nimeni?", zise invatatoarea spre disperarea mea. Inca am pumnii stransi. Poate, poate, cineva din aia 6 care m-au votat anul trecut o sa realizeze cat de minunat sunt si o sa-mi rosteasca cu mandrie numele. Minunea nu pare insa se intample iar vocea invatatoarei se aude din nou.

Deznodamantul

"Pai atunci il iau pe Robert de la grupa I, si il mut in grupa a-IV-a. Il vreti pe el comandant?". O, nuuuu, nu imi faceti asta! Nu imi distrugeti visele in cel mai brutal mod cu putinta! Nu lasati dusmanii sa castige!

 Cosmarul cel mai negru prinde insa realitate pe masura ce mainile incep sa se ridice si sa voteze monstruoasa propunere. Si cu asta, lua sfarsit si visul meu de prea-marire si promovare. Bineinteles, spunandu-mi in sinea mea: "Poate la anul!"

Anii au trecut iar comandamentul a picat in cele din urma cu tot cu comunism. Cu toate astea, intamplarea a ramas ca referinta drept cel mai negru moment din carieristica mea. Chiar si acum, ca sa-mi revin dupa intamplarile mele de coma cu contabila contopista, dasteptul de la IT, Scorpia, seniorul pupincurist, Tipicarul sau Petrica, ca sa ma calmez tot la momentul ala din trecut apelez. Cum naiba sa am tot culoarul liber, toti concurentii mei eliminati si cu toate astea sa ma sape colegii? Iar daca am invatat ceva din chestia asta si am aplicat in ultimii 25 de ani, a fost ca:

1. Nu e intotdeauna suficient sa mergi pe burta pe principiul "las ca nici ailalti nu sunt mai breji"
2. Nu trebuie sa fii atent numai la sefi. Uneori, colegii (the peers) sau subalternii pot face diferenta.