A zis Pulea Spătaru că….

Titlul postării e menit a răspunde la întrebarea de ce am fost eu treaz la ora 3 în foarte mulți nopți. Iar răspunsul e dat de .. ăla. Nimicul care mi-e (încă) șef și poartă mai multe porecle pe blog gen Cap Pătrat sau Saffa.

Acum poate se întreabă unii cititori și cine e Pulea Spătaru. Pulea Spătaru e un nume colectiv dat de mine tuturor celor care au următoarele caracteristici:

- au o funcție importantă în Boardul (Consiliul de Administrație) unei companii, de obicei director independent sau Business Partner

- au o specializare diferită de a noastră și ca atare nu pot aprecia cam ce fel de eforturi ar trebui noi să depunem pentru a le da ce vor ei

- sunt cunoscuți pentru o flexibilitate ceva mai scăzută.

Acestea fiind zice, cred că intuiți cam ce vreau să spun. Între argumentul “Zic eu, Cap Pătrat, că trebuie să facem…” și argumentul “a zis Pulea Spătaru că trebuie să facem…” e o diferență. Aceeași diferență ca între răspunsul “du-te-n p*** mea, mă doare-n cur de ce zici tu” și “hmm.. dacă a zis Pulea Spătaru, atunci ok”.

Atâta doar că argumentul ăsta era utilizat într-un mod cam suspicios. După ceva meciuri mai puțin ‘amicale’ între mine și Cap Pătrat, africanul arunca cu argumentul Pulea . La fel de suspicios, argumentul era aruncat cam pentru aceleași acțiuni (gen: el vroia o reconciliere inutilă să-și acopere spatele în caz de catastrofă nucleară, eu nu). Am mai zis că Pulea Spătaru e un personaj colectiv? Gen un Pulea Spătaru e director în Irlanda, al doilea Pulea Spătaru e un Business Partner prin offshore iar al treilea e șef de investiții în U.K. Toți fără legătură unul cu altul, idem pentru companiile în care au ei influență.

How convenient for Cap Pătrat! Cum vrea el fix același lucru în 3 situații diferite și cum sare mereu un Pulea Spătaru, mereu altul, în apărarea lui.

Asta până ieri când, eu fiind în preaviz, Capul (nu cap de departament, Cap de P***) a lăsat garda jos și am reușit să pun mâna (vorba vine, mausul!) pe un email.

Capu:  Neața, Pulea! Poți să-mi trimiți și mie setul de situații financiare pentru Board? Vreau să văd ce nivel de detalii vor pentru sistemul de raportare nou.

Pulea: Neața Capu! Nivelul e destul de simplist și mult mai sumar decât pe sistemul vechi. Fac asta de un an și nu s-a plâns absolut nimeni din Board asupra nivelului de informații inclus în raport!

Capu: Ok. Vreau doar să menționez că la un moment dat va trebui probabil o reconciliere între raportul vostru și al nostru (pe care s-o facem noi).

Pulea: Da, ar fi frumos.

Și uite așa, trebuie să mai muncesc eu nu știu câte ore pentru că .. a zis Pulea Spătaru. N-a zis nimic Pulea, pur și simplu i-au fost băgate în gură niște chestii de către Cap. Și dacă tot știu asta, o să spun pas și o să folosesc și eu argumentul ăla clasic cu programul de la 9 la 5. Că caii de la bicicletă (cacofonie acceptată, vorbim despre un căcat)  nu mi-i poate lua în preaviz.

Și dacă eu n-o să fac asta, cine are s-o facă? Păi hai să vedem. Essex n-are s-o facă pentru că după 20 de ani de făcut același lucru, s-a pensionat pentru a-și petrece bătrânețile în sud-estul Angliei. L’etoile n-are să o facă pentru că Cap (cacofonie acceptată), în înțelepciunea lui, n-a mai suportat să fie contrazis și a pasat-o la un alt departament. Gandhi n-are să o facă pentru că Cap (cacofonie acceptată) s-a gândit să o scoată la un moment dat de pe raportările la care se referă Pulea. Puriul cu cravată pe care vrea să-l promoveze n-are să o facă pentru că e prea prost.

Cine are să o facă? Păi simplu, Cap! Eventual are s-o facă lată, dar de făcut tot va trebui s-o facă. De ce? Păi cum de ce? Așa a zis Pulea Spătaru!

Curioasa traiectorie a unei chifle cu slănină

La început a fost doar un zvon. Era cam puțin credibil. Porcul de-abia se întorsese din concediu. Pe lângă asta, Chelu’ îl promovase la director nu cu mult timp în urmă. 

Cu toate astea, Bacon Bap era mai relaxat. Îl vedeai că are un fel de zâmbet pe muian când își scotea arătătorul din nas și îl lipea de monitor decretând: This is wrong! Parcă nu i se mai încleștau fălcile slinoase după terminarea baconului servit ca întotdeauna prompt de Ana de la Starbucks. Nu mai venea cu idei idioate, cel puțin nu la fel de idioate ca aia când vroia sa prezinte o vânzare de acțiuni ca primire de dividende.

Într-o zi de luni, Chelu a confirmat printr-un email. Se cară chifla! Motivul? Cică se multă într-un loc mai aproape de “casă”. Adevărul era că îl vedeam gâfâind pe drumul către London Bridge. Am bănuit că se angajează la o dugheană de hot dogs din Croydon. Îl și vedeam parcându-și tacticos Audi-ul sport de ultimă generație în parcarea noului loc de muncă.

Am aflat că noțiunea de casă are un sens ceva mai originar decât credeam eu. Pentru mine, “casă” înseamna orice loc, numai Râmnicu Vâlcea nu. Pentru el, “casă” încă înseamnă Leeds, locul unde s-a născut și a început să polueze aerul prin simpla prezență. Loc în care și-a petrecut ultima vacanță și unde a fost abordat de un prieten din pruncie.

Prietenul își făcuse o coșmelie la nivel regional ( Anglia de nord est) iar cel ce conducea biroul din Leeds urma să se pensioneze. Impresionat probabil de titulatura lui Bacon Bap și negăsind un înlocuitor vrednic, propunerea a fost făcută. Prietenul a avut grijă să-i strecoare în pachetul salarial și o mașină de serviciu împreună cu decontul cheltuielilor de benzină. Suficient pentru obez cât să-i dea vestea ucigătoare Chelului: se cară!

Cum au trecut trei luni nu știu, dar au trecut. Pur și simplu trei luni de inepții debitate de gura lui cea mare cu aromă de bacon și brânză au trecut. Iar când au trecut, a sosit momentul să țină un speech. Primul minut, nimic notabil. Mulțumirile standard aduse camarilei care l-a ținut în spate patru ani de zile. 

Numai că în al doilea minut am simțit că unul din pantofi (mai lărguț așa ca de Casual Friday) începe să-și ridice vârful în direcția căpocului lui de fast-food addict. Bacon Bap dixit:

Eu când am început aici, mi s-a spus că nu trebuie să fac decât o balanță și o consolidare. Când am făcut asta, nu știu. Probabil în prima lună. Iar dacă mă uit în jur, văd mulți alți oameni care au progresat în carieră, ceea ce e bine.

Stop, stop, stop, stop. Ok, am înțeles că l-a păcălit pe neexperimentatul Chel cât să obțină o promovare. Dar… despre ce progrese vorbește ăsta? Un casier a devenit junior la Reg reporting. O tipă de la billing e și ea junior la management accounts. Cineva de la credit control e acum la procurement. Pe bune, Bacon Bap? Atâta poți? Suntem poate cu toții orbi să vedem cum niște mișcări pe laterală sunt branduite ca promovări?

Auzi, mă, umflatule? Tu la propria echipă manageriată n-ai vrea să te uiți puțin? Și ca să nu fiu acuzat de autovictimizare, o să mă exclud din ecuație. Nu de alta, dar sunt aici de “doar” doi ani și jumătate și până și porcului vorbitor i-a luat mai mult de atât să obțină propria promovare. Dar uită-te în puii mei la femeia din fața ta care ți-a făcut toate evaluările pentru pensii. Acum 10 ani era pe aceeași poziție și făcea același lucru. 

De ce nu te uiți, măi Slănină, la omul din dreapta care mai are puțin și se pensionează? E singurul care știe să calculeze dobânda pentru că sistem informatic avem din părți. Omul ăsta de 20 de ani aici, iar acum 20 de ani făcea același lucru și avea același rol. Și asta pentru că iubitorul nostru de fast food și-a arogat toate meritele echipei obținând o promovare mincinoasă. Tot aceste merite mincinoase i-au așternut drumul spre un job călduț ca șef de birou într-un oraș în care nu se întâmplă nimic.

Cam aceasta a fost traiectoria curioasă a unei chifle cu slănină. Și acestea fiind grăite, Bacon Bap s-a mai scobit o dată în nas, s-a scărpinat pentru ultima oară în cur, a tras un pârț de final și dus a fost!