A zis Pulea Spătaru că….

Titlul postării e menit a răspunde la întrebarea de ce am fost eu treaz la ora 3 în foarte mulți nopți. Iar răspunsul e dat de .. ăla. Nimicul care mi-e (încă) șef și poartă mai multe porecle pe blog gen Cap Pătrat sau Saffa.

Acum poate se întreabă unii cititori și cine e Pulea Spătaru. Pulea Spătaru e un nume colectiv dat de mine tuturor celor care au următoarele caracteristici:

- au o funcție importantă în Boardul (Consiliul de Administrație) unei companii, de obicei director independent sau Business Partner

- au o specializare diferită de a noastră și ca atare nu pot aprecia cam ce fel de eforturi ar trebui noi să depunem pentru a le da ce vor ei

- sunt cunoscuți pentru o flexibilitate ceva mai scăzută.

Acestea fiind zice, cred că intuiți cam ce vreau să spun. Între argumentul “Zic eu, Cap Pătrat, că trebuie să facem…” și argumentul “a zis Pulea Spătaru că trebuie să facem…” e o diferență. Aceeași diferență ca între răspunsul “du-te-n p*** mea, mă doare-n cur de ce zici tu” și “hmm.. dacă a zis Pulea Spătaru, atunci ok”.

Atâta doar că argumentul ăsta era utilizat într-un mod cam suspicios. După ceva meciuri mai puțin ‘amicale’ între mine și Cap Pătrat, africanul arunca cu argumentul Pulea . La fel de suspicios, argumentul era aruncat cam pentru aceleași acțiuni (gen: el vroia o reconciliere inutilă să-și acopere spatele în caz de catastrofă nucleară, eu nu). Am mai zis că Pulea Spătaru e un personaj colectiv? Gen un Pulea Spătaru e director în Irlanda, al doilea Pulea Spătaru e un Business Partner prin offshore iar al treilea e șef de investiții în U.K. Toți fără legătură unul cu altul, idem pentru companiile în care au ei influență.

How convenient for Cap Pătrat! Cum vrea el fix același lucru în 3 situații diferite și cum sare mereu un Pulea Spătaru, mereu altul, în apărarea lui.

Asta până ieri când, eu fiind în preaviz, Capul (nu cap de departament, Cap de P***) a lăsat garda jos și am reușit să pun mâna (vorba vine, mausul!) pe un email.

Capu:  Neața, Pulea! Poți să-mi trimiți și mie setul de situații financiare pentru Board? Vreau să văd ce nivel de detalii vor pentru sistemul de raportare nou.

Pulea: Neața Capu! Nivelul e destul de simplist și mult mai sumar decât pe sistemul vechi. Fac asta de un an și nu s-a plâns absolut nimeni din Board asupra nivelului de informații inclus în raport!

Capu: Ok. Vreau doar să menționez că la un moment dat va trebui probabil o reconciliere între raportul vostru și al nostru (pe care s-o facem noi).

Pulea: Da, ar fi frumos.

Și uite așa, trebuie să mai muncesc eu nu știu câte ore pentru că .. a zis Pulea Spătaru. N-a zis nimic Pulea, pur și simplu i-au fost băgate în gură niște chestii de către Cap. Și dacă tot știu asta, o să spun pas și o să folosesc și eu argumentul ăla clasic cu programul de la 9 la 5. Că caii de la bicicletă (cacofonie acceptată, vorbim despre un căcat)  nu mi-i poate lua în preaviz.

Și dacă eu n-o să fac asta, cine are s-o facă? Păi hai să vedem. Essex n-are s-o facă pentru că după 20 de ani de făcut același lucru, s-a pensionat pentru a-și petrece bătrânețile în sud-estul Angliei. L’etoile n-are să o facă pentru că Cap (cacofonie acceptată), în înțelepciunea lui, n-a mai suportat să fie contrazis și a pasat-o la un alt departament. Gandhi n-are să o facă pentru că Cap (cacofonie acceptată) s-a gândit să o scoată la un moment dat de pe raportările la care se referă Pulea. Puriul cu cravată pe care vrea să-l promoveze n-are să o facă pentru că e prea prost.

Cine are să o facă? Păi simplu, Cap! Eventual are s-o facă lată, dar de făcut tot va trebui s-o facă. De ce? Păi cum de ce? Așa a zis Pulea Spătaru!

Lehamite de schimbare

Gata! A trecut vara si cred ca e cazul sa reiau insemnarile pe acest blog. De cand n-am mai scris, am aniversat deja 7 ani de existenta pe plaiurile insulare si am intrat deja in ultimul an de trait inconjurat de ocean. Viza e pe cale sa expire, iar de cumparat locul ca-n camin (cu o vila de 3 milioane care valoreaza doar jumate de milion) n-am de gand s-o fac. Asa ca, din pacate sau fericire, trebuie sa-mi caut alt locsor sub soare.

Zic din fericire pentru xenofobii localnici de care m-am tot lovit si care s-au saturat sa tot vina strainii pe insula, sa nu mai plece si sa le ia lor joburile. Din fericire si pentru a mea prietena care vrea sa mai shoppaiasca intr-un mall, sa mearga la un multiplex sau sa se plimbe intr-un parc mai mare de 100 metri patrati. Din fericire si pentru mine, ca mai vad cate un meci de nivel competitiv pe stadion si pot manca un Big Mac sau cu putin noroc chiar o shawurma. Cu de toate.

Din pacate... Exista si capitolul asta. Oricat de mult m-as fi rugat la diferite zeitati, n-am castigat la loterie. Sa fie oare din cauza faptului ca n-am jucat? :D In fine... Cert e faptul ca trebuie sa muncesc in continuare pentru a putea sa ma intretin. Ceea ce presupune... ati ghicit! Sa-mi caut un nou job, pe deasupra intr-o noua locatie.

Cea mai mare problema pe care o intrevad in momentul asta e ca mi-e lene. Am 11 ani de cand muncesc si sunt la a cincea corporatie. Cu toate acestea, niciodata nu mi-a fost mai lehamite sa purced la cautarea de noi joburi. Adevarul e ca am intrat intr-o zona de comfort din care cu greu mai pot iesi si vreau sa aman (daca as fi corporatist 100% as fi folosit termenul de procrastinare) cat pot de mult momentul.

De ce-as renunta la jobul actual?

De ce? In primul rand, traiesc intr-un mediu de lucru si intr-o tara in care fiecare om are un job. Orice ciudat are un job. Exista aici un om tatuat de la degetul mic de la picior pana in varful capului (tiger style). Omul asta are un job si are masina de serviciu. Tot aici e un alt ciudat care alearga in fiecare zi cu spatele prin centrul urbei si povesteste oricui cum este el vanat de agentii CIA care se ascund dupa magazinul de la colt. Si omul asta are un job, chiar la birou. In fine, exista un alt om care, fie ger fie canicula, merge imbracat intr-o manta din Matrix si are si o bata la spinare. Omul asta lucreaza tot la birou, pe deasupra si intr-o corporatie.

In mediul asta dispare orice frica. Te da afara si de maine nu mai vii la lucru? Nicio problema, a doua zi iti gasesti un alt job. Toti au un job! Te gandesti ca ai spus o mare prostie in sedinta si crezi ca esti prostul satului? Nicio problema, satul are foarte multi prosti nascuti si crescuti aici si care n-au unde sa plece asa ca slabe sanse sa nu fie macar jumate mai prosti ca tine. Te-ai imbatat ca porcu' intr-un bar in seara trecuta si ti-e teama ca ceilalti meseni erau tot de la tine de la munca? Stai linistit. Toti au facut asta si fiecare are istoricul lui, pe care il stie oricine altcineva.

In al doilea rand, am trecut de varsta aia cand doream glorie, afirmare si promovare. Stiu ca poti sa-ti dai sufletul si sefu' n-o sa aprecieze sau o sa promoveze vreun localnic care e ruda cu directorul. Traiesc in lumea in care poti sa stai in banca ta, sa-ti faci treaba esentiala fara sa te omori cu munca si in rest sa mimezi bine ca esti ocupat. Nu ma deranjeaza catusi de putin sa ma uit la o "fereastra" goala de Excel, mai ales cand in dreapta am fereastra de afara pe care vad valurile marii, turisti preocupati pana peste masura de pozitia hartii sau politisti care incearca sa ii prinda pe parcagiii ilegali.

Ani la rand am fost ingrozit de posibilitatea sa lucrez cu un sef mai prost decat mine. Cuuuum?, urla eu-ul meu de acum 7 ani, eu de la cine sa invat lucruri daca trebuie sa-l invat eu pe el? Cine sa ma ghideze in cariera? Ei, as! Google, wikipedia si Investopedia te invata mai multe in ziua de azi. Azi, ma uit la seful meu cum ma intreaba pentru a-8-a oara la rand: Auzi, creditele alea pe termen scurt (sub un an) ce fel de capital sunt? Tier 1 sau Tier 2? Sa-l omor? Nu. Respir adanc, ma uit pe geam cum un val mai mare se revarsa peste o decapotabila parcata prea aproape de mare si ii zic pentru a-8-a oara: Nu e cazul. Creditele pe termen scurt sunt instrumente de finantare, nu de capital. Calm. Dupa care numar in gand: 1,2,3,4... Ma opresc la numarul de dolari pe care ii castig pe ora. Si fac asta de 8 ori pe zi.

Mai simplu decat as fi crezut acum 7 ani. Mult mai simplu.

Cu toate astea...

.. nu pot sa-mi schimb locatia si sa-mi pastrez in acelasi timp jobul. Am incercat, pe bune! Avem cateva joburi care sunt facute remote de niste oameni din India platiti cu 80 de dolari pe ora. Am incercat sa le propun si eu sefilor sa fiu eu ala care face acelasi job, dar remote din centrul Londrei sau al Parisului pe un salariu de 50 de lire / euro pe ora. N-am reusit. Nici macar un transfer nu pot. Nu de alta, dar aia din Londra au transferat functia mea in India.

Ca atare, trebuie sa o iau de la capat cu recrutarea desi rabdare nu prea mai am. Ma asteapta urmatoarele lucruri si promit ca o sa scriu cate o insemnare pe fiecare tema dintre cele de mai jos:

• recruterii, tertipurile lor ieftine si lipsa totala de respect pentru clienti
• noile filosofii ale angajatorilor, gen "manage the managers"
• aroganta suprema a unor angajatori care cer dar nu ofera nimic

Si cu asta, inchei aici. Daca nu ma tin de cuvant si nu postez repede cele trei insemnari de mai sus, dati-mi cu remindere pe facebook sau pe email. Cu oua si rosii nu dati inca in ciuda boieriei de la jobul actual. Si nu uitati: The winter is coming!