Bosses: the one with the birthday

În memoria lui Matthew Perry, am decis să fac și eu serial (foileton) dar pe care să îl denumesc Bosses în loc de Friends. Mno, fiecare cu ce are.

A fost odată ca niciodată o zi din octombrie pe care o denumeam ziua mea. Acum doi ani a venit fi-miu pe lume cu fix două zile înaintea zilei mele și uite așa n-am mai avut ziua mea. Ziua care era ziua mea a devenit așa o zi de refacere după tămbălăul cu cel mic. 

M-am gândit că poate îmi fac un cadou și-mi iau concediu. M-am gândit mai bine și mi-am zis că n-are rost să mă împușc singur în picior și să lucrez a doua zi dublu din motive de închidere de trimestru. Așa că mă pregătesc eu cu o seară înainte ca orice om cu capul pe umeri, pun laptopul în geantă, cămașa pe umeraș, pantalonii pe scaun și mă bag la somn. Aiurea! N-am fost niciodată așa de ordonat așa că rectific. Nu mă pregătesc, dar arunc șosetele pe unde apuc, îmi iau pijama pe dos, trag un pârț de se zburlește câinele și mă bag la somn.

Nu trece mult timp și mă trezesc în urlete. Miezul nopții (și implicit începutul zilei mele de naștere) mă găsește la spitalul de urgență. Ultima oară când fusesem noaptea , așteptasem două ore. Dar între timp a fost Brexitul și una din promisiunile clovnului infect de Boris Johnson a fost că ăia 350 de milioane care se duceau la UE se vor duce la NHS (sistemul lor de sănătate) așa că așteptam cu entuziasm acest ‘success’ uriaș al Brexitului care să ne reducă timpul de așteptare. Nu l-a redus, l-a mărit. La 4 ore, că doctorii sunt în grevă la cât de bun a ajuns NHS după Brexit. 

Ultima oară primisem și medicamente. Pe loc și pe gratis. Acum nu mai primim că nu mai sunt bani. Antibiotic? Da, ia rețeta și cumpără? Când? Păi când se deschide farmacia. La 9 dimineața. La ora aia trebuia să fiu la birou lângă alt clovn (chel, 60+, cu glume expirate și care cică mi-e șef și îmi fură și subalternul). Dar na, nu pot să-mi lasă soțioara în suferință.

Pun capul pe pernă dar mă trezesc din nou în urlete după cinci minute. De data asta fi-miu care are un tantrum și nu se potolește decât la 4 dimineața. 

După câteva ore de somn (două jumate mai precis), mă trezesc scot câinele la plimbare, duc copchilul la grădiniță și pornesc în sfârșit spre farmacie. Farmacie care e la la vreo 3 km că nu suntem în România să fie farmacii una lângă alta. Parchează dacă poti! De putut se poate dar o tanti pe la 60 ani dă din gură că îi blochez 30 cm din ieșirea ei de 5 metri. Dacă eram în București n-o băgam în seamă, o băgam în altă parte dar aici e o idee mai puțin bună așa ca că mai merg juma de km până găsesc loc.

Eureka! Am ajuns acasă la 9.30 cu punga de medicamente. Intru într-un call timp în care îi dau și e-mail clovnului (ăla de mi-e șef, nu lui Boris Johnson). “Frate, acum am ajuns acasă ca nu era deschisă farmacia mai devreme, am două ședințe care stau să înceapă, e mai practic să lucrez azi de-acasă și să particip online la ședință.” Închei cu o glumiță, poate se prinde că e ziua mea: “Am văzut ca a adus colegul Dave niște bomboane azi, așa că eu le-aduc mâine sa o ținem într-o petrecere”.

Până să se încheie callul, primesc și răspuns: “Bună Andrea, mi-am uitat laptopul acasă așa ca și eu m-am întors acasă și acum sunt pe drum înapoi spre serviciu. Putem să amânăm începutul ședinței până ajungi tu la birou.” 

Ok, cum să spui că ai 63 de ani fără să spui că ai 63 de ani?

În primul rând nu știu dacă se gândea la Andrea Leadsom sau la alte doamne celebre din UK, dar pe mine nu mă cheamă Andrea și am prea mult păr pe piept și picioare ca să fiu confundat cu distinsa doamnă din Parlament care era cât pe ce să devină premier în 2016. 

În al doilea rând nu mă surprinde ca  pleacă la serviciu fără laptop (în condițiile în care nu ne putem lăsa laptopul în birou), dar odată ce ai revenit acasă, să pierzi un sfert de zi și să pleci iar la serviciu? 

Și în al treilea rând, dacă tu ai fost fraier și vrei să pierzi juma de zi, de ce să le distrugi tuturor ziua, că e zi de naștere sau nu?

Am recitit emailul, am zis ca nu văd eu bine de la lipsă de somn, am pus și restul vorbitorilor de engleză din casă să-și dea cu părerea dar nu era nimic de interpretat. Nu mai aveam energia să mă lupt cu toți moșii așa ca mi-am pus  șosetele (una albastră fără model și una roșie în carouri), am pus pe mine o cămașă șifonată și niște chinos ușor roși de câine și dus am fost. 

Am ajuns la 11 ca să iau parte “face to face” la o întâlnire de echipă desprinsă parcă din filmele cu proști, în care fiecare explică ce prost este și de ce nu poate să facă ceea ce ar trebui să facă. În rest am fost prea adormit ca să mai fac ceva în afară de a face o cerere de concediu pentru 30 noiembrie. Ca tot e Sf. “

Andrea” !

Karma

Tocmai s-au împlinit 20 de ani de când lucrez pe plaiurile corporațiilor multinaționale. Am bifat ceva bucurii dar și dezamăgiri. Ca orice om, am așteptări, am dorințe (unele ascunse, unele nu) dar și temeri. Una dintre temerile foarte întâlnite în orice societate dar pe care n-am avut-o niciodată este frica de a fi dat afară. De ce să-mi fie frică? Orice șut în cur înseamnă (printr-o lege a fizicii) un pas în față și o nouă oportunitate.

Dar, din 2011 încoace, am o frică, cumva similară cu a suporterilor dinamoviști. În anul respectiv, o colegă la care am să refer ca Blonduța a fost protagonista unui eveniment extrem de neplăcut. Fata tocmai fusese promovată, o promovare meritată dar surprinzătoare având in vedere că era în urmă cu examenele. Am felicitat-o, însă peste două săptămâni primesc un mesaj pe chat-ul intern cu trei semne de exclamare: “Am fost retrogradată!!!”. Explicația? După cum spuneam, fata ar fi trebuit să termine toate examenele pentru a fi eligibilă la promovare, iar șeful ei pur și simplu omisese acest aspect important când făcuse dosarul.  Ca urmare, Blonduța a fost retrogradată la poziția precedentă iar șeful ei a trebuit să facă o cercetare amănunțită pe Google pentru a-și găsi cuvintele și a putea să-i explice subalternei ce s-a întâmplat.

Gurile rele aduceau în discuție karma. Cumva, Blonduța trișase pentru a trece acele examene luate declarând (fals) că are dislexie și obținând 30 de minute suplimentare pentru fiecare examen.

Doisprezece ani mai târziu aveam să-mi înfrunt temerea. Scenariul cumva s-a repetat dar, ca într-un banc prost cu Radio Ereven, au fost ceva diferențe:

- nu mi s-a anulat o promovare ci mi s-a luat un subordonat pe care îl aveam din 2021;

- reveneam cumva la aceleași atribuții pe care le avusesem cu doi ani în urmă la fostul job; și mai ales

- am primit ceva noi atribuții mărunte de junior : proaspăt senior aproape identice cu cele din cauza cărora am plecat de la fostul job.

Cel mai rău mă durea primul aspect. După aproape doi ani de muncă cu juniorul, l-am învățat atât de multe încât un șef mai măricel și mai șmecher din alt departament mi l-a furat pur și simplu oferindu-i un job mult mai sus pe scara ierarhică. Iar Sexagenarul  Old-Fashion (SOF) către care raportez s-a gândit că na, dacă tot sunt eu plecat să mă ocup de o înmormântare în familie, ar fi cazul să mă lucreze pe la spate și să modifice fișa postului noului recrut. 

Discuția cu SOF a fost de toată jena:

Eu: Mă, ești sigur că ai timp să mai manageriezi tu încă un om având în vedere că întârzii cu lunile la orice proiecțel?

SOF: Da, că nu mai am sub-departamentul sindicalizat.

Mare câștig, sub-departamentul ăla era de fapt condus de Blondie care putea să îl conducă în continuare și fără intervenția lui SOF.

Cât de mult timp are el de învățat recruți absolvenți, am văzut cu toți la o lună după ce noul angajat și-a început rolul, moment care a coincis cu o decizie a top managementului din State și comunicată tuturor chiar de către Ultimate Boss: accesul la ChatGPT este blocat de pe calculatoarele și telefoanele de serviciu! Mai mult, accesul în interes de serviciu e interzis și de pe dispozitivele personale (mai greu de verificat, dar na!).

Cam dură lovitura pentru noul junior care apasă fără ezitare tasta reply și reproduce un text (generat probabil chiar de ChatGPT): 

“Dragă Ultimate CFO, ți-aș fi recunoscător dacă ai anula decizia de a restricționa ChatGPT. De când am început să lucrez aici, MANAGERUL MEU A FOST FOARTE OCUPAT și a trebuit să învăț singur iar ChatGPT mi-a fost de un folos imens. Se poate face o excepție?”

Nu. Răspunsul oficial este că nu se poate face o excepție. Daaar, soluția găsită de Ultimate Boss din State și trimisă top managementului din UK este ca managerul juniorului să-și găsească timp pentru training și să nu mai fie așa ocupat.

Și uite așa karma a lovit din nou. Skillurile lui SOF de coaching și training prin furtul de subordonați au fost apreciate (sau neapreciate) din nou (a-140-a oară) de către dragonul irlandez de șef-sa care fumegă tăcut știind că am ajuns din nou (din motivele nedorite) în atenția lui Ultimate Boss.

Așa că SOF are temă pentru cele câteva zile care-l mai despart de următorul 1:1 cu Dragonul Irlandez. Cum ar fi sa-i explice de ce a ales recrutul doar pe baza faptului că avea cravată la interviu. Sau de ce a ales să aibă un subordonat absolvent de facultate când SOF nu are nici răbdarea nici timpul necesar pentru a-i explica ce e de făcut. Sau de ce a concluzionat absolventul că SOF e foarte ocupat când realitatea e alta?