Serialul meu Bosses ajunge astăzi la episodul 2 și are un subiect pe care înaintașii mei de la Friends nu l-au prevăzut. Este vorba de virusul deceniului, COVID-19, virus pe care, generos după cum mă știți, l-am împărțit cu toată echipa. Desigur, un rol important în această realizare l-a avut, după cum vom vedea, al meu șef denumit adesea SOF: Sexagenarul old fashion! Vorba vine, old fashion. Moda veche are toate șansele să revină la un moment dat în prim plan. El nu!
Unul dintre zborurile mai puțin plăcute a fost cel de la întoarcerea din vacanță în toamna lui 2023. N-putea spune că au fost turbulențe decât dacă aș contabiliza la turbulențe durerile acute din gât însoțite de febră și frisoane. N-aș putea spune dacă simptomele erau cauzate de un virus misterios sau de gândul că a doua zi urmă să merg iar la serviciu unde din păcate aveam și un boss old school.
După ce am condus două ore de la aeroport până acasă și am băgat și un somn sumar, am luat decizia de a merge totuși la serviciu. Speram să fie un virus de 48 de ore luat de la soțioară, simptomele fiind aproape identice. Aveam un interviu video la 12 cu cineva din Bahamas însă cerința recruiterului era să merg totuși la sediul companiei angajatoare (cu sediu lângă serviciul meu) ca să confirme “că exist”. Intervievez deci exist.
Pe lângă asta, să vorbești cu bossul și să-i ceri ceva (cum ar fi să lucrezi de acasă) e în sine un proces stresant după cum am văzut foarte bine în primul episod. Așa că am tras repede un pulover mai gros peste cămașă și am pornit spre furnicarul din City of London.
Ce putea să se întâmple?, îmi făceam eu socoteala în tren. O să stau acolo, bag capul în tastatură și mai ales în telefon și trec neobservat toată ziua. La prânz o să îmi pun cravata într-un buzunar și mi-o înnod la toaletă după care rup gura târgului la interviu și mă întorc pe șestache la serviciu.
Socoteala din tren nu se potrivește cu cea de la serviciu. Nu apuc să fac trei pași de la intrarea pe ușă ca mă vede italianul. “Heilo, ciao ragazzo corporatisto, ce mai faci? Tutti bene? Cum a fost în Italia? Vai, dar nu te-ai dus în Puglia? Data viitoare neapărat să te duci!”. Vă dați seama că volumul ridicat al conversației a atras atenția tuturor din open office, așa că planul meu de a trece pe sub radar s-a dus pe apa Tamisei, fiind nevoit să schimb plezanterii cu mai mulți pierde-vară care nu știau cum să piardă mai eficient și ce a mai rămas din vară.
Deschid calendarul. Pe calculator în Outlook. Aducându-mi aminte de un animal domestic dintr-o zicală românească, se uită și șefu in calendar. Pe o tăbliță magnetică luată la promoție din Lidl cu 3 lire, că doar n-ați crede că s-a digitalizat oleacă din 1978 încoace. Surpriză! Calendarul nu e gol. Nici al meu nici al lui. E o întâlnire cu echipa. Numai că echipa e în concediu. În afară de mine. Și de el. Bag nasul în calculator sperând să anuleze întâlnirea pentru a doua oară consecutiv din motive de cvorum. De fapt de lipsa lui.
Dacă în episodul trecut am avut senzația ca nu mai văd bine, de data aceasta auzul părea să îmi joace feste. Sau cel puțin așa am crezut când l-am văzut pe șef ca deschide gura și spune că să mergem în întâlnirea cu echipa. L-am întrebat dacă echipa se teleportează cumva din vacanță sau dacă intră pe video special să mă vadă pe mine la cât de popular sunt.
Nu. Omul era hotărât să țină el ședința cu mine chiar dacă peste doar două zile aveam o altă ședință de domeniul ridicolului numită 1:1 meeting. “Unde ?”, întreb eu consternat. În mod evident, bossul nu rezervase nicio sală. Asta presupunea să folosească un feature din Outlook care nu exista în 1978 când a rămas el blocat în timp și spațiu. Așa ca mergem la o plimbare prin birou să găsim o sală liberă. La ora 10, oră care și-a câștigat titulatura de prime-time a întâlnirilor corporatiste.
Mulțumesc cerului că sala 205 e ocupată, sală care îmi provoacă claustrofobie și care îmi stârnește încă amintiri dureroase când chircit fiind lângă intrare, am primit o ușă în spate de la Dragonul Irlandez care dădea să intre fioros. Cerului nu îi prea mai plac însă mulțumirile mele pentru ca ușa (alelei, ce rău a durut clanța aia împinsă cu putere de Dragon în coastele mele!) se deschide și sala se eliberează.
Avem o sală. Sală e mult spus, îmi aduce aminte de o cabină de duș dintr-un Travelodge uitat de Dumnezeu în mijlocul sălbăticiei. Mă uit la mutra lui cheală aflată la zeci de centimetri lângă mine. Mă simt ca într-o cârciumioară chircit lângă tovarășul de pahar la o măsuță de lângă intrare în mijlocul unei pandemii de influenza. Am o singură întrebare în timp ce-mi împrăștii germenii tușind și strănutând: ce pana mea vrea asta de la mine?
După o scurtă serie de plezanterii legate de vacanță, sexagenarul lansează întrebarea de baraj: So what is on your slate? Evident, un old fashioned boss vine la pachet cu un limbaj old fashioned. Slate e o tăbliță pe care scriau copiii la școală când n-aveau caiete și probabil ca în anii 70 se folosea și expresia “what is on your slate” in sensul de “și cu ce te ocupi în săptămâna care vine?”. Să-i explic că singurul meu obiectiv e să trec de interviul de la prânz și să scap naiba de el? Să-i explic că omul care se întoarce din concediu mai întâi se pune la curent cu ce naiba s-a întâmplat în lipsa lui și de-abia pe urmă își face un plan cu ce are de făcut?
Nu contează ce i-am zis lui că fac dar o să vă spun ce am făcut în realitate. Interviul n-a fost cine știe ce așa ca voi mai avea ceva de stat la corporația asta dar după interviu am investit putinii bani rămași după concediu într-un test de covid. Care a ieșit cât se poate de pozitiv. Că tot mă întreba bossul dacă am energii pozitive. Foarte pozitive.
Așa ca am închis laptopul și n-am mai făcut nimic tot restul săptămânii. Bossul probabil că se plictisea singur la office așa că, deși nu prea se simțea nici el prea bine, a continuat să aibă ședințe în condiții identice cu fetele de la echipa de Reg reporting. A durat doar două săptămâni până când toată lumea din echipa de Finance a căzut. Fix când era deadline-ul de raportare către autorități. Deadline ratat din lipsă de oameni. Și odată cu deadline-ul, vine la pachet și obiectivul Bossului din evaluarea anuală de a nu avea niciun deadline extern ratat.
Iar acum când vara s-a terminat și evaluarea anuală se apropie, Bossul își caută cuvintele pentru a explica de ce a ratat toate obiectivele cu excepția unuia: comunicarea “excelentă” cu echipa!
