vineri, 21 noiembrie 2014

How to fuck up a job

Cred ca va mai minunati inca citind insemnarea precedenta. A fost o postare atipica. In primul rand, nu am folosit deloc persoana I, personajul cheie fiind de data asta o mandra posesoare a doi neuroni. In al doilea rand, personajul ilustrat nu lucreaza la birou, desi si-ar dori al naibii de mult. De aplicat aplicase ea, dar soarta ei fusese cruda de-asta data.

Intre timp a venit vara dar M2N nu se putea bucura de ea, neavand suficienti bani. Dar Eu, dragi cititori? Eu, posesorul acestui blog care tocmai a implinit 8 ani, ce faceam eu? Eu stateam si lucram.

M2N gets a good job

Vara la mare e frumoasa dar cand lucrezi (chiar si la birou) nu ai asa mult timp sa te bucuri de ea. Daca ai scapa de problema curateniei saptamanale, ar fi o chestie. Si cum noi cautam pe cineva sa ne faca curat, iar M2N vroia bani, am dat repede mana. I-am spus ca vreau pe cineva sa curete vreo doua ore si am agreat pretul de 15 euro / ora. Am sperat ca e clar ca o sa primeasca fix 30 de euro in fiecare saptamana.

Trece prima sedinta si M2N imi spune: Da daca am stat mai mult, pot sa cer mai mult? Acum ma stiti. Eu sunt un militant fervent al platii overtime-ului, pe deasupra era prima data cand lua cunostinta cu apartamentul iar unele suprafete erau cam murdare. M-a cam strans inima totusi cand i-am platit 4 ore, adica 60 de euroi. Plus 15 pentru calcat cinci camasi.

A doua saptamana povestea s-a repetat. Curatase debaraua si i-a luat mai mult. Nu-i cerusem asta. A treia saptamana, a spalat geamurile de pe balcon. Nu-mi amintesc sa-i fi zis nici de asta. A patra saptamana mi-a tuns dracena si doua buchete de garoafe. A cincea saptamana n-a mai facut nimic in plus. Dar tot la 60 s-a oprit. Si cum luna august a avut 5 zile de vineri, s-a ales cu o solda de 375 de euro. Un salariu mediu brut in Polonia! Macar sa fi facut treaba ca lumea. Dar desi parchetul stralucea, bordurile de langa perete erau pline de praf.

Mai vrea un deal?

Tocmai vroiam sa pun piciorul in prag cand M2N a gasit o noua modalitate de a face bani. Nu s-a invatat din povestea cu batranelul si a venit cu un nou deal. Afland ca o prietena foarte buna urma a fi mireasa, M2N ne-a trimis un SMS: "Mama mea face rochii cu 200. Ar putea sa-i faca si ei."

Orice om normal ar fi inteles ca M2N se oferea sa-i faca o rochie cu 200 de euro. Miresei ii convenea. Vazuse niste rochii cu 300 si putea face o mica economie. Le-am facut legatura, M2N i-a aratat miresei niste creatii, au convenit materialele si forma iar intelegerea a fost urmatoarea. Mama lui M2N ii face o rochie si i-o trimite, mireasa o probeaza si o cumpara doar daca ii place.

Facem o precizare in treacat. Una dintre creatiile aratate era purtata de cumnata lui M2N iar poza era pe facebook pe timeline-ul neuronalei. In poza aparea si posesoarea de neuroni imbracata intr-o rochita roz. Poza era din 2011. Am incheiat precizarea. Veti vedea ca nu degeaba am facut-o.

Stai ca n-avem pretul

Vine si momentul probei intr-o zi de joi. Probeaza mireasa rochia, era aproape ok. In fine, mireasa e aproape hotarata s-o ia. Surpriza! N-avem pret. M2N se consultase cu un advisor (tot cu neuroni lipsa) care-o convinsese ca in UK (de unde vin rochiile si pe insula noastra), pretul e mai mare ca in Polonia. De cateva ori. Si ce pret credeti ca cere? 450 ???!!! Am aflat ulterior ca vroia sa ceara 500. For fuck's sake, pentru o rochie scurta pana la genunchi, fara trena si fara pretentii.

S-au inteles la 300 (pret de magazin, ce mai!), moment in care m-am intrebat daca n-ar fi intelept s-o concediez. Termeni si conditii. Mireasa are termen pana duminica sa se decida daca vrea s-o cumpere. Tot atunci trebuie sa si plateasca. Intre timp, rochia ramanea la noi in apartament. Era joi, da?

Mai fac o precizare tot in treacat. M2N a adus de fapt doua rochii. Cea de mireasa si o rochita roz. Ca poate vrea s-o foloseasca la petrecerea de dupa nunta. Doar daca vrea. N-a vrut. Am incheiat precizarea. Veti vedea ca nu degeaba am facut-o.

Camataria omoara prietenia

Inca de vineri, M2N incepuse sa-i trimita SMS-uri miresei: Mi-ai trimis banii? Foame de bani, baieti! Cand zic "baieti", vorbeam cu neuronii. Intre timp, facusem si noi un deal cu mireasa. Duminica venea domnisoara de onoare pe insula si vroia sa vada si ea rochia inainte ca mireasa sa ia decizia achizitiei. Am fost ok ca intalnirea sa aiba la noi in apartament.

A venit duminica iar SMS-urile curgeau pe banda catre toate telefoanele: mireasa, prietena, eu si mai ales advisorul ei neinspirat. La un moment dat, suna soneria. Nu putea fi decat ea. Ignore. Din precautie, evacuam sufrageria ca stam la parter si n-avem jaluzele. Toti 4. Mireasa, domnisoara de onoare, eu si consoarta. Dupa o pauza, se aude din nou soneria. Tot din precautie, revin in sufragerie si inchid fereastra ca cine stie ce abilitati de Spiderman a prins M2N.

Moment in care ma suna si se dezlantuie iadul. Ii spun ca nu sunt acasa, sunt la un prieten cu care ma uit la fotbal, caci are meci Craiova. Iar ea izbucneste in plans si imi spune ca toata lumea vrea s-o pacaleasca. Ca a fost acasa si prietena mea nu-i raspunde, ca stie ca e acasa ca era geamul deschis si pe urma s-a mai dus odata prin spate si era inchis. Ups! Asta chiar ca vroia sa faca pe Spiderman. Si ca noi toti lucram la birou si ne batem joc de ea care e doar un cleaner! Inclusiv colegul ei de apartament (pe care nu l-am vazut decat o data) care lucreaza la birou si n-o lasa sa doarma. Toti conspiram.

Incerc sa-i explic faptul ca mireasa ii va plati banii putin mai pe seara si ca ma ofer eu sa-i aduc acasa toata suma in cash. Atat a asteptat. Nuu! , zise ea, daca mai vrea rochia pretul e acum cel initial. 450! Stiu ca lucreaza la birou si sotul ei tot la birou lucreaza. Si tu si prietena ta tot la birou lucrati ca si prietena noastra comuna de altfel. Stiu ce salarii aveti voi, ce salariu am. Poate sa-mi dea 450. Altfel, imi iau rochia. Daca nu, chem politia sa-mi recuperez rochia. 

Wow! Pentru cate facusem pentru ea, M2N ma ameninta cu politia de parca as fi facut ceva ilegal. Iar pe prietena noastra incerca s-o stoarca de bani cu 11 zile inainte de nunta. Era pentru prima oara cand eram acuzat ca lucrez la birou. Probabil avea loc razbunarea pakistanezilor dupa ce ma luasem de ei ca stau la birou in loc sa mearga la client si sa ajute echipa.

Faza care a pus capac relatiei angajator (Eu) - cleaner (M2N), relatiei cumparator (Mireasa) - vanzator (M2N) cat si prieteniei oricum subrezite de avaritia ei. Inainte sa-mi exersez pleiada de injuraturi din engleza, mi-a strafulgerat prin minte faptul ca are o copie dupa cheile de la apartament. Asa ca i-am spus frumos sa vina sa ia rochia dar sa-mi aduca si cheile.

Job busted!

Si acestea fiind zise iar schimbul rochie - chei fiind infaptuit, n-am mai vazut-o decat o data. Inca nu isi pierduse jobul de stewardesa si m-a intrebat daca vreau o cafea cand am zburat in concediu,utilizand compania ei aeriana. N-am vrut. Cu toate astea, vazand insula de la inaltimea avionului, n-am putut sa nu reflectez, amintindu-mi de toata intamplarea.

Sa plang (de mila) sau sa rad (de prostia ei)? A vrut 150 de euro in plus pe un rahat de rochie scurta si pentru asta a dat cu piciorul unui job de 375 x 12 luni = 4.500 de euro. Cati neuroni sa ai?

Epilog

Mireasa a gasit in ultima clipa o rochie cu 335. A dat 35 in plus, dar s-a ales cu o rochie frumoasa, cu trena.

Si sa incheiem cu o precizare. Rochita roz pe care M2N vroia sa o scoata la vanzare era aceesi cu rochia purtata de ea in 2011. Vrusese sa-i vanda o rochie second hand. Uitand ca ea insasi ii aratase poza miresei cu doar cateva zile in urma.

Sa plang sau sa rad?


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu