Introducerea
Ultima găselniță a corporatiștilor londonezi este să poarte în spate un rucsac. N-am înțeles de ce până ce am început să merg cu metroul la ora de vârf. Moment din care îl port și eu în fiecare zi.
O umbrelă, cartea A clash of kings (am început-o acum un an) , o agendă, niște pixuri, un pulovăr ... Nu port mare lucru dar e voluminos. În majoritatea zilelor nu îl deschid de loc. Și atunci la ce îl folosesc?
Îl folosesc ... Pe post de burete sau tampon. Un tampon între spatele meu și alți corporatiști grăbiți care nu înțeleg noțiunea de spațiu personal. E un tampon care mă protejeză în a nu fi descălțat de alți călători care nu pot să aprecieze distanța între bombeul lor și spatele pantofilor mei. E un mijloc de a opri avalanșa de coate a unora care au impresia că persoanele din față sunt invizibile.
Intriga
Cea mai tare fază a fost într-una din zilele trecute. Ies din metrou la Bank. Ce să vezi, e coadă. Coadă de-aia care începe la ieșirea din tren și nu se mai termină până la ieșirea din subteran. Vorbim aici de un șir de 3 scări rulante, culoare de sute de metri, intersecții de culoare, tot tacâmul.
Mă înarmez cu răbdare și burdujesc bine rucsacul. Pentru că am bun simț și vreo șapte ani pe-acasă ( la ce mi-or trebui prin metropolele ăstea europene nu știu), păstrez o distanță decentă față de persoana din față. Gen 30-40 cm.
Muuuult prea mult pentru persoana din spate. O împunsătură scurtă, o bombăneală.. Mă uit cu coada ochiului, o corporatistă la jumatea vieții, alungită și bățoasă. Merg mai departe dar încep să-mi pierd calmul proverbial care a rezistat la multe provocări în cariera mea corporatistă. Urmează o nouă împunsătură ceva mai violentă, moment în care nu puteam decât să mă întorc. În același timp să mă și opresc. Invitație deschisă la dialog.
Dintre toate combinațiile posibile de cuvinte pe care ar fi putut să le emită (cea mai probabilă era Sorry), ce credeți că a ales ciudata creatură cu o voce de babă înțepată în cur cu pole mount-ul de la proiector sau cu alte obiecte ascuțite din arsenalul corporatist?
Is there any reason why you're not moving?
Am deschis gura,am ridicat volumul la 80 de decibeli, am canalizat privirea în dreptul scorpiei ridicând în același timp degetul drept și...
Finalul
Și aici trebuie sa explic de ce n-am mai scris nimic pe blog din martie încoace. Am început să scriu postarea asta în aprilie, tot atunci am scris și primele 9 paragrafe dar...
Între timp, am terminat un busy season, am alergat un maraton (și o să scriu pe blog despre el), mă antrenez pentru încă unul, am mai îmbătrânit cu un an dar de găsit un final pentru însemnarea asta tot n-am găsit. Să relatez faptele așa cum s-au întâmplat ar însemna să stric aspectul artistic al întregii însemnări. Un final fictiv cu iz de răzbunare ar răsplăti cu adevărat interesul cititorilor mei.
Nu vreau să fac precum scenariștii din LOST care au distrus un serial de 6 sezoane cu un final dezamăgitor. Așa că o să las la latitudinea fiecărui cititor să-și imagineze sfârșitul acestei postări. O replică tăioasă, o acțiune neașteptată, o pildă bine ticluită... Alegerea vă aparține.
Dar nu fiți egoiști! Împărtășiți creațiile voastre printr-un comentariu la această postare sau, în cazul în care procesul e prea anevoios pe blog (știu, Google are niște măsuri de securitate cam stupide), comentați pe facebook (user:Corporatistu uniquetwo). Dacă eu nu am reușit nu înseamnă că trebuie să rămânem fără un final la povestea mea un un rucsac.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu