Dupa un concediu bine meritat (mai mult de noi pentru ca am fost lasati in sfarsit in pace), Hitler a revenit in Romania. Cum o veste proasta (s-a terminat vacanta) nu vine niciodata singura, Fuhrerul s-a trezit deportat in mijlocul campului (noua cladire de birouri din Pipera - sat). Si ca vestea sa fie de exceptie, fixistul a plecat cu tot cu K-telu si cu contabila contopista si stupida pana la Dumnezeu.
Cine e K-telu? Mda, nu v-am spus, nu l-am considerat niciodata prea important. Dupa ce-a vazut Hitler ca nu o mai scoate la capat cu noi, a aparut intr-o buna zi insotit de o chestie slaba, mica si cu fata mai ovala ca o minge de rugby. Vine Hitler repede la mine, Mr. Antonescu, this is my K-telu, he is your equivalent on the Group. Ok, ok, ii zic eu, ma duc sa cumpar niste Whiskas ca am auzit ca mananca si cainii.
K-telu trebuia sa indeplineasca trei mari sarcini capitale pentru bunul mers al corporatiei. Pe prima o preluase de la Hitler, ca nu mai putea saracutu de atata stres si anume sa tina minuta intalnirii. Adica sa ciuleasca urechile ori de cate ori aveam intalnirile cele celebre in 4 limbi, la care K-telu isi nota constiincios pe laptop toate prostiile si asigna sarcini. Evident, dupa ce le trimitea pe mail, toata lumea se intreba ce-o fi vrut sa spuna.
A doua sarcina tinea de paza lui Hitler. Mai precis, il pazea de noi. Hitler se mai trezea uneori sa vorbeasca peste noi, sa nu zica ca nu si-a facut norma. Evident, nu vroia nimeni sa-i cedeze cuvantul. Si aici intra in scena K-telu, care cu ochii in patru, lua frumusel un pix si incepea sa bata intr-un pahar. Ceva de genul: Hello, you, savages, nu vedeti ca vorbeste Fuhrerul? E foarte important! Mai lipsea sa-si dea jos pantofii si sa bata in masa asa dupa cum vazuse pe genericul de stiri de la Euronews!&
Si bineinteles, nu era K-telu catel daca nu facea el rapoarte despre taskuri si dead-lineuri pe care sa le prezinte Hitler ulterior. De fapt, avea el un tabelas acolo cu taskul si dead-lineul pe care il folosea in fiecare saptamana. Si desi ii explicasem ca sunt unele lucruri care nu pot fi rezolvate in urmatoarele 2 luni, K-telu considera necesar sa ma sune in fiecare saptamana.Dialog telefonic saptamanal:
Hi, Ion (el nu ma apela cu Antonescu), can you tell me the status of task no. 142?
Pai, nu-ti zisei ma, acum 3 saptamani, ca n-avem licenta si nici nu putem s-o luam pana in toamna, ca n-au aia birou in Romania;?
Well, it was due one month ago. It questions the on-going of our project!!
Ce proiect, ma, ma lasi? Ala incepe in ianuarie, e totul snur, mai trebuie doar licenta, o hartie, ce dracu, toate testele au iesit ok.
So, what do I write here?
Scrie ca n-avem licenta da nu moare nimeni din asta.
Can you estimate the revised dead-line?
Ba, tu ai innebunit? N-a reusit Antena1 sa prevada cand primeste licenta pentru Antena3 si tu vrei data exacta?
Can you provide me a percentage of completion?, Continua el mecanic checklistul lui Hitler.
Ce procentaj, mai, n-auzi ca n-avem licenta? Licenta, mai, li-cen-ta! Daca vrei, mergem pe hacking, si e gata de maine la prima ora! Da amenda o platesti tu!
So, I will write not completed. Project in red!
Scrie pe ma-ta! Hai, pa!
Nu mica mi-a fost mirarea cand am vazut insa un mail de la Hitler via K-telu prin care ne invita pe camp. Nu la un picnic, ci in sediul cladirii unde se mutasera departamentele lor, adica fix in mijlocul campului. Hitler nu putea trai fara sedinte. Oratorul din el nu-l lasa sa se odihneasca pana nu ne demonstra el noua in aplauzele lui K-telu ca nu suntem in stare sa ne completam taskurile.Asa ca, pe o caldura de 39 de grade (pe care acum o regret la cele 15 de pe insula), ne-am inarmat cu o harta si am pornit cu hei-rup in masina consultantului spre iesirea din Bucuresti. Dupa o excursie de o ora (era dupa-masa, nu dimineata) am ajuns. Am remarcat ca mai venisera si alte masini, se stransesera toti sa-i aduca onoruri la Hitler.
Oricum, a meritat plimbarea pana acolo pentru ce-am putut sa vad. Nu stiu cum naiba reusise fixistul sa faca echipa, ca erau 3 romani, 3 hitleristi si 3 slovaci. Vaci nu erau, contopista de la contabilitate se facea ca are treaba. Si in timp ce fiecare vorbea pe limba lui spre disperarea K-telului care batea cu pixu in sticla, apare.... Mr. Cool. Toata lumea ramane masca. Desi eram toti morti de caldura, eram totusi la costum in timp ce Mr. Cool apare cu un tricou mulat Kelvin Klain, pantaloni albi trei sferturi, ochelari de soare si sandale. Zice un salut cu juma de gura, isi trage un scaun si continua sa mestece guma stand picior peste picior. Hitler isi revine si continua (el fiind salariat al holdingului din afara si nu al corporatiei din Romania;, nu prea avea ce comenta prin statut), in timp ce Mr. Cool comenteaza la greu. Seful romanilor face pe durul: Mai, daca mai scoti un cuvant iti crap capul. Dupa ce ca te-ai imbracat asa ca la strand....Mr. Cool are replica pregatita: Auzi, ma, pai aici e ca si cand as veni la mare, fac o ora si jumate si mai e si in mijlocul campului!
Hitler sta si se ascunde dupa o doamna la 50 de ani cu parul grizonat, se face ca nu aude discutia. Asta pana cand din geanta doamnei suna telefonul destul de tare in acordurile hip-hop ale lui K-Os Love song. Toata lumea e pe jos de ras. Eu reusesc sa ma mentin deasupra mesei, fie si numai pentru placerea de a-l vedea pe Hitler cu capul intors 90% spre doamna (in realitate o tipa super de treaba si deschisa) si cu buza de jos cazand usor din ce in ce mai mult spre barbie. N-am reusit sa aflu daca nu ii plac cantecele de dragoste in general, sau nu-i place tocmai asta pentru ca e “no ordinary love song”.
La un moment dat, tot tipa asta cu telefonul zice ca a dat o chestie pe la IT-isti (ehe, la dashtept a fost ingropata !) dar ca nu stie stadiul. Hitler ridica capul uitandu-se inspre Constanta. Do you know something? Am crezut ca are o conexiune telepatica cu dashteptul de la IT, numai ca asta din urma era prin Bucuresti, nu la Constanta. Erau vreo 5 oameni in directia aia, asa ca cel mai apropiat arata intrebator spre el de genul Eu sa-ti raspund? No, spune Hitler repede si ridica si mai sus capul. Me?, Intreaba si urmatorul. Hitler nu mai stie cum sa se mai arcuiasca sa ridice capatana si mai sus. Pana la urma ii raspund eu raspicat: ;Nu! As mai fi putut sa ii zic ca de-abia atunci aflasem ca un 1 Mb are 1,024 Kb si nu 1,000 Kb cum eram ferm convins pana atunci sau multe alte chestii care-mi demonstreaza novicitatea in materie de IT. L-am lasat sa creada ca sistemul informatic (al Dashteptului) e totuna cu sistemul informational (al meu), ca oricum pana pe insula unde aveam sa plec nu ii razbea lui privirea.
Ar mai fi fost multe de comentat dar se facuse ora 5,30 PM asa ca toata lumea s-a ridicat solemn sa sparga usa mai bine. Nu inainte insa ca 5 din cei 10 participanti sa anunte ca e ultima sedinta la care participa si ca e ultima lor saptamana in proiect. Fie au plecat din corporatie (recte io!), fie la alt departament unde nu exista nici Hitler nici contopiste. Si cam asa am tras eu cortina la corporatia austriaca asediata de hitleristi. Nu i-am lasat pe actorii principali sa se incline in fata mea. Ca in orice corporatie mi-am facut prieteni de la care mi-am luat in mod frumos la revedere. Sper sa le fie bine tuturor oriunde vor fi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu