Fixistul e pe câmp (2007)

Dupa un concediu bine meritat (mai mult de noi pentru ca am fost lasati in sfarsit in pace), Hitler a revenit in Romania. Cum o veste proasta (s-a terminat vacanta) nu vine niciodata singura, Fuhrerul s-a trezit deportat in mijlocul campului (noua cladire de birouri din Pipera - sat). Si ca vestea sa fie de exceptie, fixistul a plecat cu tot cu K-telu si cu contabila contopista si stupida pana la Dumnezeu.

Cine e K-telu? Mda, nu v-am spus, nu l-am considerat niciodata prea important. Dupa ce-a vazut Hitler ca nu o mai scoate la capat cu noi, a aparut intr-o buna zi insotit de o chestie slaba, mica si cu fata mai ovala ca o minge de rugby. Vine Hitler repede la mine, Mr. Antonescu, this is my K-telu, he is your equivalent on the Group. Ok, ok, ii zic eu, ma duc sa cumpar niste Whiskas ca am auzit ca mananca si cainii.

K-telu trebuia sa indeplineasca trei mari sarcini capitale pentru bunul mers al corporatiei. Pe prima o preluase de la Hitler, ca nu mai putea saracutu de atata stres si anume sa tina minuta intalnirii. Adica sa ciuleasca urechile ori de cate ori aveam intalnirile cele celebre in 4 limbi, la care K-telu isi nota constiincios pe laptop toate prostiile si asigna sarcini. Evident, dupa ce le trimitea pe mail, toata lumea se intreba ce-o fi vrut sa spuna.

A doua sarcina tinea de paza lui Hitler. Mai precis, il pazea de noi. Hitler se mai trezea uneori sa vorbeasca peste noi, sa nu zica ca nu si-a facut norma. Evident, nu vroia nimeni sa-i cedeze cuvantul. Si aici intra in scena K-telu, care cu ochii in patru, lua frumusel un pix si incepea sa bata intr-un pahar. Ceva de genul: Hello, you, savages, nu vedeti ca vorbeste Fuhrerul? E foarte important! Mai lipsea sa-si dea jos pantofii si sa bata in masa asa dupa cum vazuse pe genericul de stiri de la Euronews!&

Si bineinteles, nu era K-telu catel daca nu facea el rapoarte despre taskuri si dead-lineuri pe care sa le prezinte Hitler ulterior. De fapt, avea el un tabelas acolo cu taskul si dead-lineul pe care il folosea in fiecare saptamana. Si desi ii explicasem ca sunt unele lucruri care nu pot fi rezolvate in urmatoarele 2 luni, K-telu considera necesar sa ma sune in fiecare saptamana.Dialog telefonic saptamanal: 

Hi, Ion (el nu ma apela cu Antonescu), can you tell me the status of task no. 142?

Pai, nu-ti zisei ma, acum 3 saptamani, ca n-avem licenta si nici nu putem s-o luam pana in toamna, ca n-au aia birou in Romania;? 

Well, it was due one month ago. It questions the on-going of our project!!

Ce proiect, ma, ma lasi? Ala incepe in ianuarie, e totul snur, mai trebuie doar licenta, o hartie, ce dracu, toate testele au iesit ok. 

So, what do I write here?

Scrie ca n-avem licenta da nu moare nimeni din asta.

Can you estimate the revised dead-line?

Ba, tu ai innebunit? N-a reusit Antena1 sa prevada cand primeste licenta pentru Antena3 si tu vrei data exacta?

Can you provide me a percentage of completion?, Continua el mecanic checklistul lui Hitler. 

Ce procentaj, mai, n-auzi ca n-avem licenta? Licenta, mai, li-cen-ta! Daca vrei, mergem pe hacking, si e gata de maine la prima ora! Da amenda o platesti tu!

So, I will write not completed. Project in red!

Scrie pe ma-ta! Hai, pa!

Nu mica mi-a fost mirarea cand am vazut insa un mail de la Hitler via K-telu prin care ne invita pe camp. Nu la un picnic, ci in sediul cladirii unde se mutasera departamentele lor, adica fix in mijlocul campului. Hitler nu putea trai fara sedinte. Oratorul din el nu-l lasa sa se odihneasca pana nu ne demonstra el noua in aplauzele lui K-telu ca nu suntem in stare sa ne completam taskurile.Asa ca, pe o caldura de 39 de grade (pe care acum o regret la cele 15 de pe insula), ne-am inarmat cu o harta si am pornit cu hei-rup in masina consultantului spre iesirea din Bucuresti. Dupa o excursie de o ora (era dupa-masa, nu dimineata) am ajuns. Am remarcat ca mai venisera si alte masini, se stransesera toti sa-i aduca onoruri la Hitler.

Oricum, a meritat plimbarea pana acolo pentru ce-am putut sa vad. Nu stiu cum naiba reusise fixistul sa faca echipa, ca erau 3 romani, 3 hitleristi si 3 slovaci. Vaci nu erau, contopista de la contabilitate se facea ca are treaba. Si in timp ce fiecare vorbea pe limba lui spre disperarea K-telului care batea cu pixu in sticla, apare.... Mr. Cool. Toata lumea ramane masca. Desi eram toti morti de caldura, eram totusi la costum in timp ce Mr. Cool apare cu un tricou mulat Kelvin Klain, pantaloni albi trei sferturi, ochelari de soare si sandale. Zice un salut cu juma de gura, isi trage un scaun si continua sa mestece guma stand picior peste picior. Hitler isi revine si continua (el fiind salariat al holdingului din afara si nu al corporatiei din Romania;, nu prea avea ce comenta prin statut), in timp ce Mr. Cool comenteaza la greu. Seful romanilor face pe durul: Mai, daca mai scoti un cuvant iti crap capul. Dupa ce ca te-ai imbracat asa ca la strand....Mr. Cool are replica pregatita: Auzi, ma, pai aici e ca si cand as veni la mare, fac o ora si jumate si mai e si in mijlocul campului! 

Hitler sta si se ascunde dupa o doamna la 50 de ani cu parul grizonat, se face ca nu aude discutia. Asta pana cand din geanta doamnei suna telefonul destul de tare in acordurile hip-hop ale lui K-Os Love song. Toata lumea e pe jos de ras. Eu reusesc sa ma mentin deasupra mesei, fie si numai pentru placerea de a-l vedea pe Hitler cu capul intors 90% spre doamna (in realitate o tipa super de treaba si deschisa) si cu buza de jos cazand usor din ce in ce mai mult spre barbie. N-am reusit sa aflu daca nu ii plac cantecele de dragoste in general, sau nu-i place tocmai asta pentru ca e “no ordinary love song”.

 La un moment dat, tot tipa asta cu telefonul zice ca a dat o chestie pe la IT-isti (ehe, la dashtept a fost ingropata !) dar ca nu stie stadiul. Hitler ridica capul uitandu-se inspre Constanta. Do you know something? Am crezut ca are o conexiune telepatica cu dashteptul de la IT, numai ca asta din urma era prin Bucuresti, nu la Constanta. Erau vreo 5 oameni in directia aia, asa ca cel mai apropiat arata intrebator spre el de genul Eu sa-ti raspund? No, spune Hitler repede si ridica si mai sus capul. Me?, Intreaba si urmatorul. Hitler nu mai stie cum sa se mai arcuiasca sa ridice capatana si mai sus. Pana la urma ii raspund eu raspicat: ;Nu! As mai fi putut sa ii zic ca de-abia atunci aflasem ca un 1 Mb are 1,024 Kb si nu 1,000 Kb cum eram ferm convins pana atunci sau multe alte chestii care-mi demonstreaza novicitatea in materie de IT. L-am lasat sa creada ca sistemul informatic (al Dashteptului) e totuna cu sistemul informational (al meu), ca oricum pana pe insula unde aveam sa plec nu ii razbea lui privirea.

Ar mai fi fost multe de comentat dar se facuse ora 5,30 PM asa ca toata lumea s-a ridicat solemn sa sparga usa mai bine. Nu inainte insa ca 5 din cei 10 participanti sa anunte ca e ultima sedinta la care participa si ca e ultima lor saptamana in proiect. Fie au plecat din corporatie (recte io!), fie la alt departament unde nu exista nici Hitler nici contopiste. Si cam asa am tras eu cortina la corporatia austriaca asediata de hitleristi. Nu i-am lasat pe actorii principali sa se incline in fata mea. Ca in orice corporatie mi-am facut prieteni de la care mi-am luat in mod frumos la revedere. Sper sa le fie bine tuturor oriunde vor fi. 

Fixistul (2007)

 L-ati vazut in carne si oase pe Nicolae Ceausescu ? Daca aveti peste 38 de ani, probabil ca da. Pe acea vreme, chiar si copiii de la grupa mare erau obligati sa se inroleze la orice cuvantare si vizita de lucru a maniacului. Ati vazut ca atare un personaj al istoriei, unul negativ cu siguranta, un tiran si un mare dictator al istoriei.

L-ati vazut insa si pe Adolf Hitler? Cel mai mare tiran si dictator din istorie? Putin probabil, data fiind si varsta celor ce folosesc internetul in Romania. Cred ca multi insa, mai ales cei pasionati de istorie, si-ar fi dorit mult sa-l intalneasca. Eu insa nu. Pentru ca, de ceva vreme, il intalnesc in fiecare zi. 

Adolf Hitler al corporatiei nu este cu carare pe dreapta, cu mustacioara scura, cu tuneca maronie si cu o zvastica rosie pe maneca. Mai degraba il vei recunoaste dupa larghetea cu care se aseaza la masa la sedinte, inclina capul intr-o parte si zice Mr. Antonescu, when will you deliver....? Will it be into dead-line agreed as....?Dead-line, dead-line, dead-line..... Toata lumea e facuta din dead-lineuri pentru fixist. Are si el fixul lui. Probabil i se trage de la maica-sa, care ii dadea directive de genul Pana la 6 seara sa vii cu tema facuta sau Vezi ca la 10 trebuie sa fii acasa. Sau poate de la nevasta, se stie ca astia zbiri pe la serviciu sunt tinuti sub papuc acasa. 

Sa te apuci sa-i explici unui fixist ca un proiect cu vreo 10 subpuncte nu depinde numai de tine? Tot ce poti sa faci este sa presupui ca toti isi vor respecta termenele si ca atare vei putea preda dracovenia la data X. Numai ca vine data X si nimeni nu-si misca fundul asa ca pica dead-lineul si intervine Hitler. Deja in ziua X+1 stiu la ce sa ma astept la prima ora.

Hitler cel modern nu da din mana si-si etaleaza la microfon talentele. El are mail. Si, in maniera lui spartana, nu-si va incepe mailul cu Dear Benito, ci intotdeauna cu Dear Mr. Mussolini. Asta spre deosebire de toti ceilalti care ii apeleaza pe toti dupa numele mic, indiferent de varsta, de parca ar fi mancat din aceeasi farfurie cu un om care le-ar putea fi tata. Privesc la lista facuta de fixist. De taskuri. Si evident, de dead-lineuri. Fiecare cu persoana responsabila atasata. Nu scrie Miklos, Benito, Ion, Mihai. Scrie Horthy, Mussolini, Antonescu si Antonescu. Pe deasupra mai avem si cate o bila alba sau neagra daca ne facem sau nu treaba. Fixistul nu putea renunta la ideea ca totul se reduce la dead-line. Nu conta daca dead-lineul ala avea vreo relevanta pentru ansamblul proiectului. Pentru el, orice nerespectare cerea investigatii. Peste investigatii. Si bineinteles vinovati, noi termene, noi responsabili.

Ca atare, am 1000 de lucruri importante de facut, dar nu pot sa le fac pentru ca am doua fleacuri cu dead-line de la fixist. Doua fleacuri de 2 lei, total lipsite de importanta, dar puse pe lista fixistului. Evident, valoarea adaugata businessului de pe urma lor este mult mai mica decat a celorlalte lucruri din afara listei lui, dar asa e cand ai un coordonator maniac. Altminteri te vei trezi cu o fata plangareata de culoare rosie pe lista lui de to do-uri. Ceea ce inseamna bad, bad dog.

De ce trebuie sa le fac? Ca sa nu aud gura lui spurcata cum indruga tot felul de prostii? Nu, am inceput sa ma obisnuiesc cu asta. Pentru ca fixistul a invatat sa escaladeze. Un alt termen corporatist intalnit tot mai des. Pentru ca dupa ce voi auzi toate aceste tampenii de la el, le voi auzi si de la sefii Corporatiei (ca sefii directi ii dau si ei flit). Cum nu ne indeplinim termenele si periclitam proiectul. E de inteles. Ei, aia mari, big bosses, nu iau contact cu realitatea si au tendinta sa-i creada pe expatii lu peste care vorbesc din carti. Ei ii vor crede pe fixistii care acasa sunt strict condusi de nevasta iar la serviciu isi varsa ofurile pe noi. Pe maniacii care au lista de cumparaturi de la supermarket in fiecare sambata dimineata si care trebuie sa-si justifice orice omisiune catre nevasta (plus plan de actiune si corectare a deficientelor). Care dupa un week-end planificat de nevasta de sambata dimineata pana duminica seara vin la serviciu sa arate si ei ca au autoritate. Si ca stiu sa conduca, sa stabileasca planuri de actiune, dead-lineuri, responsabili si bineinteles FIXATII.

Tipicarul - tocilar

Background

Fiind baiet, autostrazi cutreieram ca sa ajung de la Bucuresti acasa. Cum masina era un ideal imposibil de realizat, in ajutor imi sareau soferii de la Dacos si Ionescu care faceau curse zilnice. Autocarele frumoase, nu pot sa zic, mai ales ca m-a ferit Dumnezeu de calatorii cu trenul. Numai ca, fiind oameni care stateau pe culoar in picioare, devenea un adevarat lux sa prinzi un loc in fata. Motiv pentru care, trebuia sa recurgi la un siretlic: faceai rost de o fatuca sa te conduca la autogara si care sa mearga la sofer sa ceara bilet. Mai in fata.

Soferul, plin de el, se uita la ea, o masura din cap pana in picioare si din picioare pana-n cap, sii ii dadea, plin de sperante, locul de langa el. Se facea ora de plecare si sosea momentul in care ma urcam in autocar asezandu-ma pe scaunul din fata. Fata soferului: priceless! Mai ales cand se uita pe parbriz si vedea cum fatuca imi face cu mana de pe trotuar.

Mi-am adus aminte de fata soferului chiar in prima mea zi de munca la noul job. Pesemne ca angajatii de la Dacos si Ionescu au facut alianta la biserica sa ma blesteme. Avusesem un interviu bestial, imi formasem o parere excelenta despre sefi si chiar daca n-a fost singura oferta de job, am ales-o pentru modul in care m-am inteles cu interlocutorii. Vine prima zi insa si sefa directa incepe sa ma introduca. "Uite, unique2, el e IT-stul, el e contabilul, ea se ocupa de plati, el.." La un moment dat cand deja nu mai retineam pe nimeni, apare unul cu o fata evidenta de tocilar.

"Uite unique 2, el e....." … Nu mai stiu ce-a zis ca deja era prea mult pentru tine. Asta - tocilarul - facea acolo cu mana cu un zambet greu de inteles. Parca ar fi vrut sa zica: "Interesant, dar nu pot sa vorbesc cu tine, ca ma bate mama ca nu mi-am terminat lectiile". Ma pregateam sa trec mai departe cand sefa zice deodata: "Cu Tocilarul o sa lucrezi mai mult, pentru ca el e seful tau!" Mi-a picat fata de tot, am crezut ca n-aud bine!

Ulterior am aflat cum statea treaba. "Sefa" de la interviu era in preaviz si urma sa plece intr-o saptamana in tara ei natala. Tocilarul in schimb, era in firma din 2006, insa fusese secondat in Asia pentru doi ani. Cum "sefa" demisionase la timp, Tocilarul a picat la tanc, pregatit sa-si puna in practica arsenalul bogat ale oricarui "control freak", dupa cum singur s-a caracterizat mai tarziu.

Enunt

Si acum vine intrebarea: care-I diferenta dintre nemernicul de Tipicar descris cu lux de amanunte in postarile mele din 2009 si acest Tipicar - Tocilar. Unii ar spune ca prezenta ochelarilor care stau pe nas aidoma unui tocilar din clasa a -VI-a. Ei bine, nu. Diferenta sta nu nici in infatisare, nici in efectul actiunilor pe care le ia, ci in originea factorilor care il fac sa se poarte dupa cum se poarta.

Nemernicul de Tipicar - "tipic" din 2009 face asta din doua cauze: din rautate si prostie. Mai precis, din rautatea altor oameni pentru care a lucrat si care s-a impregnat asupra lui, si din propria prostie care din pacate nu se poate vindeca. Din fericire, nici nu transmite cu exceptia cazurilor in care cei cu care intra in contact sunt la randul lor prosti.

Cum ajung astia in corporatii? Nimic mai simplu, prin pile si noroc. Firma avea nevoie de oameni, inainte de a recruta din afara trebuia sa demonstreze ca nu poate sa angajeze localnici, moment prielnic in care Tipicarul nostru localnic si-a adus aminte ca avea niste prieteni de pahar sus-pusi in corporatie. De invatat n-a invatat nimic, insa si-a creat un sistem de reguli furate aleator de la altii, pe care le aplica acum fara judecata si ii nenoroceste pe toti cei care se impotrivesc.

Spre deosebire de cel tipic, Tipicarul - tocilar nu e nici om rau, nici prost. Originea tipicarelilor vine din scoala, unde era un elev eminent. Nu pentru ca ar fi fost un geniu, ci pentru ca I-a placut sa invete, dar invatatura de-aia pe care o stim cu totii sub numele de "toceala". Care dintre voi n-a avut in clasa tocilari? Tocilarul era ala care "tocea" carti dupa carti si reguli dupa reguli pe care mai apoi le aplica cu sfintentie la teme si cand era ascultat.

Dupa scoala, urmeaza alte scoli iar apoi lucreaza in cercetare sau in invatamant. Conjunctura economica anormala din ultima vreme a facut insa ca multi tocilari sa ajunga in corporatii. Pe de o parte, corporatiile multinationale recruteaza absolventi destepti (indiferent de domeniul diplomei), pe de alta parte Guvernele taie bugetele pentru cercetare si invatamant. Nu cred ca va spun niciun lucru nou.

Cum se adapteaza Tipicarul - Tocilar in corporatie? Ca pestele in apa! Tocilarul o sa recunoasca imediat ceva asemanator manualelor din scoala, ceva de care se va atasa imediat. Metodologii, reguli, norme, proceduri, legi, politici, uzante, literatura de specialitate... Orice corporatist normal le uraste, dar Tocilarul le idolatrizeaza. Mailul e prietenul lui cel mai bun, iar fiecare email se imparte obligatoriu in patru fragmente, de n paragrafe fiecare: un background, un enunt, abordarea problemei si un issue log, evident mailul fiind ilustrat din plin cu pasaje din metodologii, uzante, norme, proceduri, politici, norme si citate din literatura de specialitate.

Abordare (cu exemple, bineinteles)

Ca sa ilustrez mai bine prin ce trec eu zi de zi, las exemplele sa vorbeasca si revenim cu concluzia

Ex. 1: Tipicarului ii place sa se agate de noi termeni tehnici folositi de sefii lui, pe care ii refoloseste apoi o data la 3 cuvinte, cat sa-I flateze pe superiori. De multe ori, noul context devine incorect si adesea ridicol. Spre exemplu, unul dintre cuvintele lui preferate este "stakeholders" (persoane sau organizatii care au un anume interes intr-o companie sau intr-un proiect). Ei bine, Tocilarul facea un raportel lunar pe care il trimitea pe email unui contabil, unui trezorerier si unui analist, toti din firma. " We need to manage our stakeholders's needs", imi zice el mandru. Cine erau stakeholderii? Contabilul, analistul si trezorerierul. In ce mare "proiect sau organizatie" aveau astia vreun stake? In raportelul Tipicarului care dura fix 3 minute de intocmit.

Ex. 2: Tipicarului ii e frica ca va fi dat afara. Mare frica! Cum sa faci sa nu fii dat afara? Pai sa dea Dumnezeu sa fie cat mai multa munca, ca altminteri ne desfinteaza astia si muta productia in Vietnam! Ok, ma lupt eu doua zile cu un memo sa pun toate tranzactiile din trimestrul 3 si I-l dau la revizuit. "E cu ceva diferit fata de trimestrul II? Are multe chestii in plus?", intreaba el. Mi-era frica ca n-o sa aiba timp la cate chestii noi erau asa ca ii raspund cu teama. "Cam da! E total diferit si mult mai complex ca in vara!" Vad cum I se aprind ochii si spune: "Perfect!". Nu glumea. Tocilarul isi face intotdeauna timp si intra in orgasm cand e vorba de ceva nou de tocit. Ca il asteapta copiii acasa, asta cade pe planul doi.

Ex. 3: Tocilarului ii place sa fie metodic si advers la risc. De fiecare data cand apare proces neobisnuit, tocilarului i se aprind ochii dar in acelasi timp e stresat. Stiu foarte bine care vor fi urmatoarele 3 intrebari:  Ce zice metodologia? Ce am facut anul trecut? Avem data hand off de la business owners? Daca  exista un raspuns la fiecare intrebare si raspunsul este acelasi, seful zambeste amar si spune: Happy days! De multe ori insa, apar contradictii, asa ca il vezi cum in urmatoarele doua ore nu isi ridica ochii din tastatura si trimite sapte mailuri catre diferite departamente in care pe langa background, enunt, abordare si issues log apare si conformitatea cu normele interne si sanctiunile probabile in cazul in care nu rezolvam problema imediat.

4.  Tocilarul e innebunit dupa documente justificative si confirmari scrise. Sa faci ceva fara sa ai ceva scris in spate care sa serveasca drept manual e de neconceput. Cum ar fi ca in scoala sa nu poti contrazice profesorul daca nu pe baza manualului? Mai amuzant a fost cand un “business owner” ( in opinia lui, un business owner e seful unui department), exasperat de insistenta tocilarului de a trimite confirmari pe email i-a raspuns, copiind in email mai multi mari sefi din firma: “Tipicarule, tocmai ti-am raspuns la intrebare adineauri la telefon. As vrea sa nu cadem in obiceiul de a confirma o confirmare.” Priceless!

5. Tipicarul urmareste stirile si are un filtru perceptiv foarte avansat. Nu il intereseaza decat stirile care ar putea fi potential legate de munca lui. Se dau urmatoarele stiri, vizionate de Tipicar: 1. Taifunul a omorat zeci de mii de oameni in Filipine. 2. Doua scoli de pe insula se desfiinteaza iar copiii vor fi mutati la alte scoli departe de casa lor. 3. Orasul Detroit are niste dificultati financiare. Desi toata lumea din firma vorbeste despre primele doua, Tipicarul n-a auzit-o decat pe a treia. De ce? Pai avem niste sume de primit de la niste clienti dintr-un alt oras din Michigan. Daca clientii aia ai firmei nu mai au bani sa-si achite obligatiile?

6. Seful meu e influentat de carti. Daca tot citeste ceva (neaparat legat de economie), trebuie sa si invete ceva. “Hmm, la colegul asta nou de la contabilitate tre sa fim atenti, zice el. Nu cred ca e foarte etic!” Am ramas masca. Tipul avea un cv impresionant, fusese numai la companii una si una, toate de o reputatie mondiala. Numai ca sefu tocmai citea o carte pe care un idiot o scrisese despre Duncan, un partener din US, inculpat pentru obstructionarea justitiei. Mai mult, a scos cartea din borseta si mi-a arata ce subliniase el despre asa-zisa lipsa de etica a lui Duncan. Ca Duncan a fost gasit nevinovat la recurs, cartea nu mai scria. Nici ca firma aia (la care lucrase atat contabilul nostrum cat si Duncan) a format practic mii de oameni care au scris ulterior coduri de guvernanta corporatista si de etica in toata lumea. Dar, ca sa-l citez aici pe un mare profesor de la ASE, asa se intampla cand un eunuc (scriitorul cartii respective) ii invata pe altii (cum ar fi seful meu) cum sa faca copii.

Issues log

Si odata exemplele enumerate (ar fi mult mai multe, dar n-are nimeni timp de citit) ar fi cazul (dupa el) sa tragem un issue log (jurnal de probleme) in care sa punem un numar curent, actiunea de urmat, responsabilul de actiune si, cel mai important, deadlineul.

In ceea ce ma priveste, deadlineul e cel mai simplu, nu e foarte departe in timp si e dat de Guvern: data la care imi expira permisul de munca. Responsabilul sunt eu iar actiunea e simpla: ia-l asa cum e, fii de acord cu el ca sa-l faci fericit si fa in asa fel incat sa para ca i-ai urmat indicatiile minutioase!