Luna de miere într-o corporație

Luna de miere are … șase luni!

Pe vremea când nu eram manager într-un birou din clădirea londoneză în formă de castravete murat ci doar un tânăr aspirant la ceva mai bun pe o insuliță mică, aveam un șef care mi-a zis o chestie. Jobul, spunea el, e ca și căsătoria. Are o lună de miere după care încep problemele. Luna de miere ține șase luni, zâmbea el, întorcându-se apoi de îndată la tipicăriile lui. 

Am pus povestea pe seama excentricității lui și mi-am văzut de treabă. Aveam însă să-i dau dreptate după juma de an. După trei ani i-am dat din nou dreptate, aflându-mă deja la primul job din Londra. Iar acum, la 10 ani de când mi-a fost spusă chestia asta, mă văd nevoit să-i dau dreptate din nou fostului meu șef: Luna de miere într-o corporație ține șase luni!

Și? Cum te-ai acomodat la noi? 

Cum ți se pare? Așteptările tale au fost îndeplinite? Cam acestea erau întrebările adresate mieros începând de la șeful direct și terminând cu Marele Șef.

Câteva luni mai târziu aveam să fac cunoștiință cu Scorpia. Din fericire indirect căci ciocanul a fost aruncat către al meu subaltern. Ceee? De ce să fac asta în februarie? De ce să nu fac in mai? Ce aveți voi cu viața mea? Culmea e ca avea parțial dreptate. Era ca în bancul ăla cu regele si merele. Marele șef vroia ceva în două săptămâni, dregătorul plusează cu încă două mai repede să dea bine, șefuletele mai bagă trei din același motiv și când ajunge la ultimul minion se fac trei luni. Așa că stai să explici că de fapt nu ne trebuie acum ci peste vreo 3 luni și că de fapt noi vrem să fim proactivi și de-aia cerem mai devreme. Ceeee? Că de ce să fim proactivi? Și dacă tot sunteți proactivi de ce nu ziceți de la început că asta e ceva nice to have și de fapt nu ăsta e deadline-ul. Noi mailuri, noi explicații. Una.

Mai trec două luni 

și mă întreabă șefu ce proiecte mai am. Că ei nu m-au luat să fac doar muncă recurentă, m-au luat să le implementez un sistem. Deci când încep să mă interesez, să aflu cotații, să fac bidding, tendering, comparații și când e gata? Wow! Așa de ușor să se miște oare lucrurile în firma asta oare? Birocrație nu există?

Am primit răspunsul după două săptămâni, timp în care n-am stat degeaba. Am făcut research pe LinkedIn, am găsit liderul de piață și chiar am aranjat o întâlnire Discovery cu doi consultanți și vreo trei mai-mari de la noi. Vine ajunul întâlnirii, mă pregăteam să plec acasă când apare șefu de la întâlnirea cu șefa lui. Ce să vezi, că să inventez ceva să nu mai ținem întâlnirea de a doua zi. Vezi dom’le să vorbesc mai întâi cu mai-marele de la Change Management că ăla și numai ăla are să știe ce întâlniri am mai avut noi cu firma aia. Chipurile, ăia au mai licitat o dată și ceva n-a ieșit bine. Două.

Între timp mai am o întâlnire 

cu altă firmă, obțin și un preț de data asta. Îi zic și șefului, pare încântat de ofertă. Până a doua zi. Că a doua zi se întâlnește iar cu șefa lui. Care iar scoate rotocoale de fum pe nări, și nu e de la fumat. Pare-se că omul de la firma asta a doua fusese așa de entuziasmat că mi-a vorbit încât a luat deja legătura cu un mare șef de-al nostru din State. Și îi declarase foarte încântat că totul e minunat, că a vorbit deja cu reprezentantul nostru din Uk, adică io. Care io numai reprezentant pe UK nu eram, eram un simplu aspirant la o implementare de soluții IT. Acum șeful ăsta nu știu cât de mult a apreciat faza, dar presupun că nu foarte mult dată fiind starea de iritare a șefei șefului.

Concluzia? De ce nu vorbim mai întâi cu Change Management, că ăia sunt atoateștiutori. Trei.

În fine, 

vorbim și cu Change Management. Ăia: Da, dom’le nu e problema, faceți voi o cerere și noi analizăm. Fac cererea, o trimit lui Șefu.  Mai trec două luni. Șefu e ocupat, n-a avut timp să revizuiască cererea. Dar cu toate astea mă întreabă ce să le dau la subalterni să facă toamna. Păi ce să le dau, șefu? Nu implementăm drăcovenia până atunci și o să fie ocupați cu asta? Nuu, că nu există suficient apetit pentru schimbare acum. Tot el era ăla care acum două luni îmi spunea că e imperios necesar să schimbăm softul și să implementăm unul nou. Patru.

Aș putea să număr mult și bine. Concluzia e tot aceeași și vine de la fostul meu șef. Luna de miere într-o corporație ține șase luni. Maxim! 

Automatizarea lu Pește

Probabil că mulți cititori (mai ales posesorii de sex bărbătesc) ar fi denumit postarea “Automatizarea p***i”. Mno, cred că asta e singura chestie pe care a automatizat-o, având în vedere că are doi copiii de care nu știe cum să scape mai repede. 

Yeaaaah, maaaaaan, sunt așa de obosît să am grijă de copîi ( aiurea, nevasta le dă de mâncare, îi spală și îi culcă), dîmîneața de-abia aștept să ajung la servîciu să mă odîhneeesc, yeaaaah!

Cunoscătorii au recunoscut deja trilurile inconfundabile ale unui sud-african corporatist. N-am nimic cu ei, de altfel n-am nimic cu nicio nație, rasă, religie sau orientare sexuală. Din păcate, sud-africanul ăsta, la care ne vom referi ca Saffa, este șeful meu și are o meteahnă: vrea să facă din rahat bici. De pocnit, s-ar putea să-l pocnesc eu ceea ce n-ar fi o idee bună.

Nu, că nu mi-e frică să mă dea afară, n-am avut în niciuna din cele 6 corporații teama asta. Numai că sud-africanii ăștia nu sunt prea renumiți pentru a întoarce celălalt obraz și sunt destul de masivi de felul lor. Având în vedere că nu vreau să scriu următoarea postare de pe un pat de spital, o să mă abțin de la orice fel de acțiune violentă și o să încep prin a defini niște termeni.

Rahatul

Rahatul este o aplicație informatică din anii 90. Nu e nici Pacman, nici Prince of Persia, nici măcar Carmaggedon. E un soft care cică ar trebui să ne ajute dar în realitate e la fel de frustrant ca Windows 3.0. Ei, în softul ăsta care îmi mănâncă mie zilele de 3 ani, se varsă datele din softul de front-office care a fost dezvoltat intern în anii … 70. Și arată exact ca atunci! O fereastră cu litere albe pe un fundal negru, are un cursor mare cât o zi de post care te invită să tastezi o cifră și să apeși enter. Aplicația asta e pe cale de a fi retrasă căci .. ne trebuie un soft modern, adaptat la cerințele utilizatorilor din zilele noastre.

Aiurea! Asta a zis-o Ursu, mare CEO ( mare la propriu, la abilități e cât un chihuahua), ca să ascundă adevăratul motiv. Dacă ar fi putut ține mizeria asta încă 20 de ani, ar fi făcut-o fără nicio remușcare. Din fericire, trebuie s-o retragă din motivul explicat scurt de unul din IT-iști. Depanarea se face în Cobol iar programatorii cunoscători ai acestui limbaj s-au pensionat de mult și nici nu mai pot fi aduși înapoi în regim de colaborare, căci au ajuns deja la vârsta la care memoria le joacă feste.

În fine, lucrurile nu se mișcă prea repede în organizația asta (altminteri ar fi zburat Porcu din postarea trecută de mult), așa că aplicația de MS- Dos o să mai rămână vreo doi ani, timp în care compania o să aibă două milioane mai puțin în cont. Iar pe Safa nu-l văd să aibă tupeu să meargă la Ursu cerșind încă un sfert de milion pentru înlocuirea Rahatului de Windows 3.0 cu care lucrăm noi.

Biciul

Vorbind despre “bici”, lui Saffa îi place să rostească din când în când “Boom!” Ia zi, măi Saffa, că tot ești tu așa dăștept, să nu te deochi cumva, pu, pu, pu! Hai zi-ne tu să vadă și cititorii mei ce băiat deștept ești tu, mă!

Punem toate ajustărîle  dîrect în Rahat 1.0, boom! Să nu le mai facem în Excel și dacă vrei să le vezi apeși acolo pe un buton în menîul Rahat Ledger și le vezi, boom! Ai toată balanța consolidată în Rahat 1.0 și o vezi din menîul Rahat TB, boom! Să nu mai facem noi pachetul pentru ăia din Reg, construîm un raport și ăia apasă pe buton și îl downloadeaza dîrect din Rahat 1.0, boom!

Boom! Nu știu de ce are el predilecția pentru acest cuvânt. Mai ales că eu aș folosi alte interjecții dacă aș transpune planul lui în realitatea cea dureroasă. Și dacă tot l-am lăsat pe Saffa adineauri să-și exprime entuziasmul, o să explic eu în paragraful următor cum are să pocnească acest “Bici”

Pocnitul

Vrei să pui toate ajustările în Rahat? Pac! Pentru a produce ajustările, ai creat alte Exceluri care sunt manuale, anevoioase și au 50 de Mb per fișier. Excelul ăla crește în dimensiuni de la lună la lună până la un moment dat în care să facă Poc! Iar balanța consolidată din meniul Rahat TB n-o să-ți dea pentru că va fi un batch lipsă, pleosc! Iar când o să-ntrebe Chelu unde sunt situațiile financiare, n-o să zici nici Pâs! Cât despre ăia din Reg, o să apese pe buton și butonul va scoate un … fââââsssss…

Epilog

Trăim în 2018, anul în care tot mai multe companii private sau de stat încearcă să-și automatizeze sistemele? Cum? Prin Robotics, Artificial Intelligence, procesoare super puternice, investiții de milioane și eliminarea totală a factorului uman în procesarea datelor. Nu lucrez într-o companie chiar gigantică dar suficient de mare cât să poți pune problema astfel.

Din păcate, sunt manageri ca Saffa care trăiesc încă în anul 1990 în bula lor îngustă și lipsită de creativitate. Oameni care nu pot să vadă cum o așa-zisă automatizare nu face altceva decât să te întoarcă în timp în loc să te aducă mai aproape de prezent. Copii nematurizați care au rămas prinși în capcana timpului și vor să eficientizeze un proces din 2018 cu tehnologie din 1990. Măgari cu care orice conversație decurge prin a sfârși printr-un cerc vicios:

Eu: “Automatizarea”  asta nu face decât să creeze procese și mai manuale decât cele existente. Să nu mai vorbim de riscuri…Saffa: Îți înțeleg îngrijorarea, dar nu vreau să te pui contra, vreau să vii cu soluții alternativeEu: Soluția este să te duci în birou la Chelu și să nu mai ieși până nu aprobâ un buget decent pentru un sistem nouSaffa: Asta nu pot să fac, dar știu eu din 2011 că poți să automatizezi rapoartele din Rahat 1.0, îi facem un upgrade la Bici 1.1 și tu trebuie să kick-off proiectul Poc! Sau Boom! Eu: La cât de vechi e, Rahat nu poate să facă decât Fâs…Saffa: Vino cu soluții!Eu: Soluția este…

Soluția este una singură la automatizarea lu Pește iar dacă sunteți curioși  o găsiți aici. Premergător demisiei.