The story of my life

Prolog

Am promis cândva că o să relatez pe blog despre modul în care am abordat ultimul interviu. Întrebarea e aceeași: Tell me about yourself. Raspunsul? Ca la piață! Depinde de cine întreabă.

Capitolul I: Urzeala scorpiilor

Să începem dară. Cu începutul. Aș fi putut zis multe despre primul iob. Ăla în care lucram week-enduri în serie, am dresat scorpii și am cunoscut cultul seniorității. Dar n-am făcut-o. Nu asta conta, nu asta vindea bine, nu asta cumpărau potențialii angajatori.

Aveam o problemă mai mare, problema continuității mai ales că aveam de explicat de ce am schimbat 5 angajatori. Trebuia să găsesc o constantă printr-o sută de variabile. Iar constanta s-a nimerit să fie masterul. 

Am făcut o facultate, am urmat un master în același domeniu timp în care am urmat un stagiarat la o firmă multinațională, urmând aceeași specializare. Perfect pentru logica englezească, incapabilă să urmărească un traseu diferit de cel al lor. După care am sumarizat într-o singură frază toate chestiile tehnice pe care le-am făcut acolo. Ce rost avea să insist? Detaliile erau în cv, eram la urma urmei un junior și urma să-mi concentrez timpul de antenă pe joburile mai recente.

Capitolul II: Încleștarea investitorilor

Urma să povestesc despre jobul din 2005. Un job care "cerea" niște intrebări ( begged some questions). De ce ai plecat de la primul job? Ce te-a atras la al doilea?  Întrebări pe care trebuiam să le evit (pre-empt) printr-o narațiune bine tâlcuită.

Așa că am început direct cu "răspunsul". Ăla corect. Politically correct, vroiam să zic. Nu am menționat niciuna din aberațiile la care am fost martor doi ani jumate. Am spus în schimb că mi s-au oferit niște oportunități la care alți tineri de 25 de ani au foarte rar accesul: să implementez adoptarea unor standarde și sisteme, să mențin relația cu șase potențiali investitori etc. Parcă m-am mai lăudat cu asta pe blog anul trecut.

Pe lângă aceste oportunități pe care le-am dus la capăt cu succes, am mai enumerat în treacăt și alte chestii pe care le-am făcut acolo. Nu am detaliat, erau trecute în cv iar interlocutorul ridica deja ochii exprimându-și ușor admirația. Până acum se lega totul bine.

Urma să explic iar de ce-am plecat așa că am folosit ocazia să introduc nu doar pe următorul, ci pe următoarele două joburi. Dar pentru asta trebuia să scot din mânecă un as pe care mulți ani îl ținusem ascuns: o calificare profesională recunoscută în UK dar nu și în România. N-am uitat să subliniez faptul că am obținut calificarea învățând și muncind în același timp. Am mai câștigat câteva puncte din partea intervievatorului, mai ales că noua calificare mi-a adus și o ofertă din străinatate. 

Aveam experiența neplăcută a unui interviu precedent în care un penis (mic) de intervievator mă întreba de ce n-am rămas acolo la al doilea job, că doar fusesem cumpărați de o mare multinațională. În mod evident penisul nu fusese atent la ce îi explicasem. Așa că, pentru orice eventualitate am făcut și acum precizarea că odată ce am terminat toate proiectele alea nu avea rost să rămân doar ca să apăs niște butoane. Pe lângă asta, am refuzat (inițial) și oferta din străinătate, că doar mă recrutase un fost șef să reformez o măgăoaie comunistă.

Capitolul III : Iureșul dăștepților

Ceea ce urma nu era însă deloc ușor de explicat: un job de doar patru luni. Să nu credeți că n-am avut ideea să îl omit pur și simplu de pe cv. Ceea ce am învățat însă în ultimii ani este că e mai greu să explici o pauză în carieră decât un job prost ales.

Contabile conțopiste, dăștepți de la IT, tot tacâmul. A fost o alegere mai bună pentru cariera de blogger decât pentru aia pe care o urmam de fapt. Așa că am explicat frumos că rolul care mi s-a dat nu corespundea deloc cu fișa postului la care aplicasem. Datorită unei privatizări defectuoase sau ceva de genul. Cumva o întorsesem în favoarea mea.

Iar apoi... Apoi potopul. I-am contactat pe cei cu oferta din străinătate, era încă valabilă și astfel am ajuns pe insulă. 

Capitolul IV: Festinul timesheeturilor

Urma să vorbesc despre ultimele două joburi. Trebuia să am grijă ce spun și să introduc în speechul meu elemente din fișa postului pentru care aplicam. Că doar interlocutorul meu asta vroia să cumpere.

 

La penultimul job am făcut.... Dar ce n-am făcut! Multe! Îl interesau toate pe omul din fața mea? Nu, doar câteva! Ălea câteva mi-au făcut plăcere? Nu. Le uram! Mă refer în principal la acel aspect al jobului legat de măsurarea eficienței unui proiect. Acela pentru care măsuram tot felul de aberații gen utilizare și recuperabilitate. Și asta în timp ce trebuia să fac și munca principală, cea pentru care fusesem de fapt angajat.

Probabil că în momentul ăsta mulți se întreabă de ce aș fi eu dispus să fac ceva ce uram la jobul precedent. Din fericire, NU o să am eu grija raportării propriei eficiențe per proiect. Și aici vine partea bună. Eu o să fiu ăla care o să primească rapoartele făcute de alții și o să le proceseze.

Cu alte cuvinte, cuvinte care ilustrează perfect atitudinea mea față de muncă, urăsc să fiu întrebat de alții ce fac. Să văd ce fac alții? Hmm, asta parcă nu mă deranjează 😁 Hai să precizez totuși că în noul rol nu trebuia să iau la întrebări pe nimeni, pur și simplu procesam niște date de la oropsiți și le trimiteam la oropsitor.

Inutil să menționez, procesul de gândire ilustrat în cele trei paragrafe de mai sus avea loc doar în mintea mea. Față de intervievator, aveam numai cuvinte de laudă față de tot acest proces de fațadă . Motiv pentru care omul a rânjit frumos, elegant (cât de cât!) și satisfăcut. Îi răspunsesem (fără ca el să fi deschid măcar gura!) și la ultima întrebare cheie.

Capitolul V: Dansul tipicarului

Chipurile, ultimul job e cel mai relevant. Nu și pentru mine. Nu mai trebuia să conving pe nimeni, treaba era făcută. O singură întrebare rămăsese nerostită, de ce plecasem de pe insulă și de la jobul cel cu tipicar tocilar.

Am construit o frază așa de frumoasă care sa conțină cuvintele afirmare și oportunitate, încât i-am smuls o exclamație de genul " you're so brave" interlocutorului meu. Trecuseră 25 de minute. După încă trei minute interviul era terminat. A fost urmat de o ofertă în câteva ore.

Epilog

Și apoi m-am urcat pe o șa și înainte să spun povestea așa, aș vrea să tragem și niște concluzii:

O greșeală pe care am făcut-o și eu la început e să lași orgoliul să te guverneze. Da, e ușor să te lași purtat de val și să te pierzi în detalii cu multele lucruri complexe pe care le-ai făcut tu. Poate că totuși noul angajator nu vrea să faci asta, deci identifică doar chestiile relevante pentru noul rol.

În mod similar, nu îți manifesta antipatia față de lucrurile considerate plictisitoare sau supărătoare la jobul precedent. S-ar putea ca interlocutorul să aibă o altă opinie despre ele.

Dacă ai ceva joburi la activ, nu te umfla prea mult în pene cu varietatea competențelor câștigate. Încearcă să găsești o constantă pentru toate cele 5-6-7 joburi pe care să o folosești apoi ca liant în narațiune. 

Nu te baza pe faptul că ce e îndepărtat în timp nu mai e relevant. La un alt interviu, am fost întrebat ce rezultate am avut la GSCE! Adică la bac. Mda, se pare că anumite calități sunt mai convingătoare cu exemple din "frageda pruncie" corporatistă.

Și nu în ultimul rând, lasă-le naibii de morcov, de limbaj de lemn și de lingușeală! Omul ăla are mintea mai odihnită, o să-și dea seama imediat! Și la urma urmei, omul ăla ar putea să-ți fie șef. Mulți ani! Ești sigur că vrei să începi relația asta așa?

Despre interviuri

Vreo patru ani am stat sub tirania a doi Tipicari la serviciu si acum a venit randul meu sa fac pe mofturosul. E vorba de interviuri. Loc in care nu exista nici "atatia candidati talentati", nici criza, nici beneficii care sa compenseze un salariu de baza mai mic. Acolo sunt eu, cel mai bun, cel mai muncitor, cel mai destept, cel mai creativ si mai cu seama cel mai modest :)

30 de fise de post primite, 15 aplicatii, 9 interviuri initiale, 5 interviuri finale, doua oferte, un job. Trei intrebari principale la care se rezuma orice interviu in zilele noastre. Pe bune, 3. Orice alta intrebare e inclusa in astea.

1. Tell me about yourself

Unii intervievatori tin totusi sa faca precizarea: adica sa ne treci prin cv insistand pe punctele relevante pentru jobul la care ai aplicat. 

La o prima vedere, pare redundant. Deja le-ai trimis cv-ul iar ei l-au citit si l-au selectat pentru interviu. De ce l-ai recita din nou ca pe o poezie? Numai ca tu nu trebuie sa le spui ce-ai facut. Trebuie sa le spui o poveste. O poveste care poata sa vanda sau sa nu vanda. Iar publicul cumparator e alcatuit din cele 2-3 persoane care te intervieveaza pe tine. Atat.

Ti-ai petrecut viata sau macar 90% din ea cu productia stocata si 345-ul aferent? Putin relevant daca jobul nu presupune asta. Trebuie sa scrii o poveste in care sa elogiezi 10% din timpul petrecut, atata timp cat se leaga de noul job. N-ai facut nimic din ce presupune noul job? Nicio problema, faptul ca ai fost chemat la interviu inseamna totusi ceva.  Dar pentru asta trebuie sa inventezi o poveste de la zero. Ma refer in mod evident la o fictiune in care spui nu ce-ai facut tu de fapt, povestesti ce-ar fi vrut ei ca tu sa fi facut.

De ce vrei sa lucrezi pentru noi?

Este o intrebare pe care intervievatorul nu trebuie sa aiba timp s-o adreseze. Povestea ta trebuie musai sa raspunda singura la aceasta intrebare. De fapt nici nu e povestea ta, e povestea lor. Un best seller scris de tine dar avand un singur cititor: intervievatorul.

Cum sa-i faci, mai, o poveste care sa nu-i placa? Da, eroul din poveste esti tu dar eroul trebuie sa se identifice cu angajatul ideal al angajatorului. Aaa, povestea n-are legatura cu cariera ta? Pai si ce treaba are asta cu interviul?

De ce-ai plecat de la jobul A la jobul B?

O alta intrebare la care trebuie sa raspunzi anticipat. A si B sunt doua joburi din CV-ul tau. Doua joburi sunt pentru tine, doua joburi care ti-au scos probabil peri albi, in eventualitatea fericita in care mai ai par. Pentru interlocutor, nu sunt joburi sunt doua capitole din povestea pe care trebuie sa i-o spui. Doua capitole care au si un liant frumos, in care ilustrezi tu asa-zise competente care apar in fisa postului gen ambitie, spirit antreprenorial, initiativa etc.

De ce te-am selecta pe tine din atatia candidati?
De ce ai stat asa de putin la ultimul job?
Care sunt principalele 3 calitati?

Ati inteles. Sunt intrebari ale caror raspunsuri trebuie sa fie deduse cu usurinta din povestea vietii tale. Vrei sa stii daca ai raspuns bine la intrebarea "Tell me about yourself?". Cel mai bun criteriu de succes este absenta oricaror alte intrebari evidentiate mai sus prin litere italice.

2. Ce plan de cariera ai?

Daca prima intrebare e menita a releva trecutul dar mai ales prezentul (cum stii tu deja sa le faci pe toate), a doua intrebare trebuie sa ii dezvaluie intervievatorului viitorul. Cred ca v-ati dat seama deja ca intrebarea e de fapt un cover / remake dupa celebra "How do you see yourself in five years?". Cu diferenta ca dupa atatia ani, si-au dat si ei seama ca intervievatul poate avea un orizont de timp diferit pentru cariera decat cele 60 de luni clasice.

Nu insist mult aici pentru ca raspunsul e ceva mai standardizat si e bine sa fie cat mai putin specific. Google si Glassdoor ne pot ajuta cu un raspuns bine ticluit.

3. Intrebari daca aveti

Ce dificultati se intrevad la orizont? Care e structura departamentului? Cum a devenit pozitia vacanta? Ce trebuie sa realizez in primele 12 luni? Sunt multe, unele specifice pozitiei, altele mai generale, ca cele exemplificate.

Un singur sfat am aici. Pregatiti cel putin 5 intrebari. Probabil n-o sa puteti adresa decat maxim 2-3 dar e foarte posibil ca unele dintre ele sa-si fi gasit deja raspunsul in timpul conversatiei. Daca te pregatesti doar cu doua intrebari si ambele sunt raspunse, crede-ma ca nu vrei sa-i spui interlocutorului: Multumesc, dar nu am nicio intrebare.

Exceptia

Exceptia o puteti gasi aici. Sau mai ales aici. Cel putin aia cu portretul lui Hitler ar trebui sa o aplice mai multi.

Regula insa ramane. Sunt trei intrebari principale, iar jumatate din interviu se va concentra pe prima. Si pentru ca nici nu vreau sa fac postarea asta prea lunga, nici nu vreau sa fiu prea general, o sa scriu un articol separat.

Pentru ca vreau sa fiu in continuare cool in pofida celor aproape 36 de primaveri, o sa-l intitulez The story of my life, in cinstea unui hit al unei trupe de adolescenti. E vorba de viata mea corporatista, bineinteles si e best sellerul meu vandut foarte bine noului angajator din Londra. Si pentru ca editurile astea nu masoara succesul in tiraj vandut, ci intr-un numar de ore o sa precizez si cu ce ma laud: Trei ore din momentul in care am terminat povestea pana am primit o oferta.

Faout s’en r’maette

Qui a vu l’archipel normand, l’aime ; qui l’a habité l’estime

Daca as fi primit jobul asta de corporatist insular cu 150 de ani in urma, as fi fost vecin cu cel ce a scris citatul de mai sus. Nu departe de locul in care scriu cele citite de voi in aceasta insemnare, a fost scrisa una dintre capodoperele literaturii universale: Les Miserables. De altfel, cartea sta la baza unuia dintre cele mai mari musicaluri din West End si Broadway. Autorul ei a locuit pe insula timp de 15 ani.

Spre deosebire de Victor Hugo, cel ce scrie aceste randuri a locuit doar 7 ani jumate in aceeasi insula, acelasi oras dar pe o strada perpendicular cu cea pe care a locuit marele romancier. N-am scris nicio carte, dar am scris un blog. N-am avut atat de multi cititori, dar cei putini s-au regasit pe deplin in micile povestioare corporatiste.

Blogul continua dar sederea mea pe insula s-a terminat iar o data cu ea si cei 3 ani in corporatia despre care am mai povestit si despre care pot sa spun un singur lucru. A fost o corporatie ok, in care am avut o singura surpriza: aia din prima zi de lucru. Tipa aia draguta cu care am dat interviul si care urma sa-mi fie sefa era pe picior de plecare iar in locui ei am dat peste Tipicarul Tocilar. Si in rest se stie, The Geek a transformat departamentul dupa chipul si asemanarea lui.

Dar sa lasam partea inestetica si sa listez lucrurile frumoase care imi vor lipsi in noua locatie:

• in primul rand o sa-mi lipseasca "absenta" unor lucruri care nu existau pe insula si care mi-au scos deja peri albi in noua locatie. Enumar: TVA, impozit pe masina, teancul de formulare pentru prima inmatriculare, impozitul pe o proprietate pe care n-o detii ( Council tax) , comisionul exagerat al agentului imobiliar, costul aproape prohibitiv al transportului public, aglomeratie etc.
• drumul spre serviciu si cel intors care era facut pe jos si pe malul oceanului. Cele 8 ore dintre n-o sa-mi lipseasca absolut deloc.
• privelistea de la birou
• existenta unei zi nationale in care toti insularii ies in strada, beau, mananca si sarbatoresc. Si in care imi intalneam toti fostii colegi (de la prima corporatie) imediat ce intram in primul pub
• insula paradis
• bunatatea si simplitatea oamenilor de rand. Mi-am pierdut o data portofelul. Am intrat in primul hotel si receptionera m-a recunoscut dupa poza de pe permisul aflat si el acolo. Portmonelul fusese adus de primul trecator si nu-mi lipsea nici macar un penny
• politetea si prietenia taximetristilor. Preturile nu-mi vor lipsi
• modul in care orice poate deveni atractie. In 2013, detonarea controlata a unei bombe din 1944 a blocat orasul, plin de oameni dornici sa vada explozia. Daca v-am facut curiosi…
• comunitatea mica unde nu se oua doua muste fara sa stie tot satul. De remarcat insa ca rufele se spala in familie. Incercarea unora de a crea pe facebook un group Spotted in… a esuat lamentabil
• Omul asta pe care-l vedeam zilnic si peste tot: in autobuze, la terase, pe strada, la televizor etc

Am scris 10 lucruri. Puteau fi 100, puteau fi 1.000. Viata continua, blogul continua si el cu descrierea unor interviuri din noua metropola. Cu toate astea, pe cat de mica e insula pe atat de mare e personalitatea si sunt multe lucruri de amintit. Pe limba (aproape uitata a batranilor) localnici:

Faout s’en r’maette et célébraïr daove l’ordgeul dé lïle 

Creatorul cuvintelor : intra - month

Daca in articolul precedent, deschideam dictionarul la "pet peeve", azi dam cateva pagini inapoi pana la litera i si cautam cuvantul "intra - month". Numai ca nu-l gasim. De fapt il gasim dar in niciun caz in sensul in care-l foloseste asta. Si cand zic asta ma refer la El, cel care le stie pe toate, cel care pune etichete si foloseste expresii noi si care din nefericire imi este sef direct de cativa ani.

Daca il intrebi pe el, activitatea mea e simpla si usor de inteles si se delimiteaza foarte clar, alb si negru, intre month-end si .. intra-month. Ciudat intr-un fel, mai ales ca tot el e ala care se plangea ca nu stie ce fac eu. Si atunci cum de "stie" ca ar exista vreo delimitare de genul asta?

Sa nu ne pierdem in vorbe si sa spunem in sfarsit ce intelege Creatorul cuvintelor prin intra-month. Prin month-end cred ca stim la ce se refera. Se termina luna si iti petreci inceputul lunii urmatoare facand rapoarte financiare despre luna recent incheiata. Dar intra-month?

Ei, cica intra-month e partea lunii in care ai terminat toate raportarile si faci... Ma rog, aici intervine intrebarea aia din postarea anterioare... What are you doing? Tineti minte. Intrebare la care se oftica el ca nu stie raspunsul si nu poate sa completeze cele doua formulare Book of Work si Regional Oversight.

Eu fac...

Facem asa o mica paranteza. Chiar daca el nu vede asta, procesul raportarii de sfarsit de luna tine fix toata luna, nu numai o saptamana sau doua (dupa cum crede el). Dupa ce ai apasat butonul de sign-off, apar intrebarile de la echipa de consolidare, evaluari, audit etc. etc. Urmeaza saptamana a treia in care trebuie sa faci consolidarea regionala dupa care ai inca o saptamana sa faci raportarile locale catre autoritati. Dupa asta, mai ai 2-3 zile sa te pregatesti pentru urmatoarea inchidere de luna si ce sa vezi? S-a terminat luna. Ca atare, 8 ore din 24, 5 zile din 7, 4 saptamani din 4, 12 luni din 12 faci acelasi lucru: month-end. Asa zice si in fisa postului de altfel.

El vrea sa fac...

Asta fac eu, acum sa vedem ce vrea el sa fac. Nu stiu cui ai vrea el sa las cele descrise in paragraful de mai sus dar... el vrea asa.

A. Sa fac proiecte noi. Multe. Mai ales de-alea in care n-am competente dezvoltate si in care colegul meu lucreaza deja de 8 ani. De-alea in care pot sa raportez din nou 30 de miliarde aiurea.

B. Sa ii fac training colegului cu tot ce fac eu. Bai, tot! Full contingency, da? Adica absolut tot ce fac eu sa poata sa faca colegul meu dupa ce voi pleca din firma definitiv si irevocabil. Asta daca nu ma calca autobuzul pana atunci (27 februarie). Inlocuitor pentru mine n-au gasit, desi le-am zis de un an ca imi expira permisul de munca de la stat.

C. Sa fac proceduri. Eventual de-alea ca la prosti, cu "se copiaza plaja de celule B18:G49 din fisierul A si se lipeste in plaja de celule A7:F38 din fisierul B".

D. Sa nu uit ca firma a avut buget de 1 milion de dolari in 2009 cand a implementat un soft. Si ca atare, sa fac rapoartele direct in softul ala chiar daca in forma prezenta (Excel VBA + Access) ne ia doar 5 minute si nu exista erori. Motivatie: pai fisierele astea in Excel au macro, it's not secured si sunt greu de depanat si de inteles de catre el, vaaaaaai! Pai si daca fac in softul asta cu modificari direct in codul SQL e mai usor, ha?

Probabil vrea mai multe dar nu imi vine mie in minte.

Ce facea el?

Oooo, facea ce stia mai bine. Mailuri, delegari, sedinte, Book of Work si Regional Oversight. De revizuit nu se omora, stiind ca eu stiu bine ce fac si nu sunt erori. Maximum 15 minute la mine si 60 de minute la colegu, ca el nu e calificat.

Ce face acum?

De vreo patru luni a fost mutat (ca promovare nu as numi-o, nu stiu daca a primit bani in plus) la echipa care se ocupa de o filiala. In paralel are si un overview role pentru toate echipele din raportare. Numai ca oamenii din echipa aia nu sunt calificati. Iar el trebuie sa inteleaga ce se intampla pe acolo. Si.. surpriza!

Dupa raportarea propriu - zisa trebuie sa raspunda la intrebari  de la echipa de consolidare, evaluari, audit etc. etc. Urmeaza saptamana a treia in care trebuie sa supervizeze consolidarea regionala dupa care are inca o saptamana sa revizuiasca raportarile locale catre autoritati. Ce inseamna asta? 10 ore din 24, 5 zile (uneori 6) din 7, 4 saptamani din 4, 12 luni din 12, Month-end reporting.

Aoleu, pai si in "intra-month" ce faci, coane?

Pet peeve - "Ce faci acolo?"

Nu ma dau mare, nici eu n-am auzit de termenul asta pana acum cativa ani, dar nu e un neologism si e destul de des folosit de catre nativii englezi. Ce inseamna? Pet peeve inseamna un inconvenient minor dar pe care un individ anume il percepe ca fiind suficient de suparator, cel putin intr-o masura mai mare decat alti indivizi. De pilda, exista cineva care este deranjat noaptea de cei care stau cu frana de picior la semafor (din cauza becurilor rosii de frana). Majoritatea n-avem nicio problema cu asta, dar pe el il enerveaza. Intelegeti ideea.

Cum s-ar traduce pet peeve? Habar n-am! Chichita? Hmm... nu stiu ce sa zic, totusi trebuie sa existe un inconvenient care iti este provocat si pe care ceilalti ar putea sa-l evite. Mai bine il lasam asa in engleza si sa va marturisesc ce pet peeve am eu.

Ce faci acolo?

Ce faci acolo? Nu, nu va grabiti sa postati un comentariu de genul "Ce sa fac? Iti citesc blogul, d'oh?!!?" Intrebarea nu e pentru voi, e pentru mine si este pet peeve-ul meu cand imi este adresata. Pur si simplu nu suport sa fiu intrebat / interogat ce fac.

Cred ca isi are originea in copilarie. Imaginati-va. Imi fac lectiile de vreo 3 ore, la un moment dat fac o pauza si iau revista "Ecran-Magazin". Peste un minut se deschide usa si intra maica-mea tocmai cand ajunsesem la pagina despre sex si zice:  "Ce faci acolo?"

Din copilarie ajungem la viata de barbat cvasi-insurat (zic cvasi ca n-am dat pe la starea civila) si ma trezesc cu aceeasi intrebare. "Ce faci acolo?". Pai ce sa fac draga sotioara, stiu ca trebuie sa curat pastarnacul si morcovii, dar uite ca a dat Chelsea gol si m-am repezit la televizor sa vad mai bine golul lui Diego Costa!

I want to know what you're doing!

Lasam copilaria, lasam viata casnica si ajungem la locul unde se intampla chestiile care ajung pe blog: corporatia. Cum au trecut 10 ani fara sa se declanseze "animalutul" nu stiu. Dar si cand a venit iunie 2013.... Oaleuuuuu!

Se facea asa ca era plecat sefu in concediu si ca seful sefului ne cheama in birou sa ne intrebe... ce facem! Nu ce mai facem, ci ce facem! Cu ce ne ocupam in urmatoarele doua saptamani pana cand se intoarce sefu din concediu. Oaleuuuu! Cum? Ce-l doare pe el ce fac eu? Ce? Am ratat vreodata vreun deadline? Nu mi-am facut vreodata treaba? Oaleuuuuu!

Se intoarce sefu din concediu si imi face evaluarea de mid-year. Buna in general, dar il pune dracu sa spuna ceva de genul "e important ca unique2 sa furnizeze updates pentru ca managerul de linie sa stie ce face mai ales in intra-month". What?!? Oaleuuuuu! Cum? Sunt spionat? Ma banuieste ca frec menta? Nu-i ajunge cat am muncit? Oaleuuuu!

S-a lasat cu un email lung. De la mine catre el. In care ii bateam asa obrazul ca nu mi se pare frumos ce-a facut. Si ca sa-i spui unui subordonat "I don't know what you're doing!" nu denota prea multa incredere. Nici pe el nu-l favorizeaza ca manager. I-am si sugerat ca pot sa-i fac un timesheet daca e asa de curios. In fine, s-a tot jurat ca nu asta a vrut sa spuna, si ca doar vrea sa stie cum stam cu anumite proiecte. Si ca o sa fie mai specific data viitoare.

Now I start to know...

Am crezut ca a inteles mesajul dar mi-am dat seama ca m-am inselat cand a venit evaluarea de la sfarsitul lui 2013. In care Tipicaru naibii mentiona ca au fost imbunatatiri si ca "now I know more what unique2 is doing". Oaleuuuuu! Nu s-a invatat minte? Ce mai vrea sa stie? Cum adica more? Nu intelege ca nu e treaba lui? Oaleuuu!

Anul 2014 a adus noi situatii in care sa-si etaleze talentul de control freak si sa-mi transfere pet peeve-ul in obsesie. A pus intalniri bilunare cu toata echipa si intalniri lunare cu mine, cica 121. Cica sa spuna fiecare ce face in intalnirile alea. Si din cand in cand sa-l mai copiez in mailuri. "Pentru ca, argumenta el, stiu si eu daca ma intreaba cineva intr-o intalnire in primul rand. Si in al doilea rand, I know what you're doing, which is good! Oaleu, oaleu, oaleu! Asta o face intentionat, sa vada cat de bine / prost stau cu nervii!

In fine, vine 2015. Apropos, La multi ani tuturor cititorilor! Munca a inceput pe 2 ianuarie din motive pe care o sa le expun in alta postare. Pe 5 ianuarie trebuia sa avem sedinta cu echipa. Deschid outlookul si vad ca sedinta e anulata. Yeeeey! Citesc si motivul si turbez: "Cancelled due to year-end close, because we all know what we're doing".

Da de ce?

Si acestea fiind zise, vine si intrebarea: "De ce?" De ce faci toate astea cand ti s-a sugerat clar ca nu-mi place? Bine, pe el n-are rost sa-l intreb ca oricum are limbaj de lemn si iti deseneaza o imagine in care el e in centrul universului. Asa ca m-am chinuit si am reusit sa ii intru in calendarul de pe Outlook ca sa aflu de ce.

In primul rand, seful lui a fost foarte dezamagit cu abilitatile de manager. Atat de dezamagit in care i-a pus lui intalniri bilunare in care sa-i explice ce progrese a facut cu technical skills si people approach. In al doilea rand, un alt sef de la Centru ii cere lunar un fisier Excel cu Book of Work prin care el trebuie sa explice cam la ce proiecte lucram.

Motiv pentru care Tipicarul vrea sa impuste doi iepuri. In primul rand, vrea sa demonstreze ca interactioneaza mai mult cu angajatii. Ceea ce e adevarat, numai ca o face din ce in ce mai prost. Si in al doilea rand, doar doar o afla ceva ce el nu stie deja prin care sa completeze acel Book of Work. Daca m-ar fi rugat, as fi putut sa fac eu fisierul ala in 5 minute, ca doar ma pricep la bullshituri.

Dar in loc de Book of Work o sa-i fac un Time Sheet care sa arate cam asa:

9 - Verificat mailuri
9.15 - Raspuns mailuri
9.45 - Raspuns la raspunsurile de la mailurile trimise
10.30 - Pipi
10.35 - Cautat mandarine in cosul de fructe
10.40 - Mancat mandarine etc.

Sper sa fie multumit :) Urmatoarea intalnire e pe 19 ianuarie.

Ce faci ba, Guvernule, ai chef de o reforma?

In ultima vreme nu ma mai pot satura sa tot citesc despre infrangerea intaiului socialist al tarii. Rasfoind presa, pe cine descopar insa? Pe he-who-must-not-be named, cel care este tradator, mafiot si prostanac in acelasi timp. Omul are trei momente celebre in care s-a umplut de maro: "Mihaela, dragostea mea", "Prostanacu" si cel la care ma voi referi imediat.

Fiind corporatist, voi insista asupra acestui material. Dupa cum observati, lucrez cu materialulul clientului. In cazul cu pricina, Prostanacu a coborat la niste repere morale greu de atins, folosindu-se de cazul Ralucai, fata care a murit dupa o perioada extenuanta la serviciu, pentru a ilustra niste masuri socialiste. Ulterior si-a cerut scuze familiei dar nu inainte de a mai arunca o duma, spunand ca "PSD va milita si in continuare pentru reglementarea relatiilor de munca din aceste firme, in care nu exista nici norme nici sindicate"

Hai zi zau in franceza, bai Prostanacule! Vom vedea de ce in franceza. Pana una alta sa imi raspunda prostanul la o intrebare:
De ce sunt angajatii din "aceste firme" asa de ocupati, mai ales in busy season?
(Ex) pesedistul n-o sa stie sa-mi raspunda dar o sa-l lumineze vreaun contabil care o sa-i spuna ca na, trebuie musai sa termine raportarile pentru anul financiar - contabil.

Tot socialistul ar trebui intrebat cam cand incepe busy seasonul si cand se termina. Din nou, nu ma astept sa-mi raspunda dar alt angajat din "aceste firme" o sa-l salveze si o sa raspunda ca incepe imediat dupa sfarsitul anului contabil (adica ianuarie) si se termina prin aprilie.

Si il mai intrebam pe politician o chestie:
Da de ce anul financiar -contabil coincide pentru toata lumea cu anul calendaristic?
Ei bine, atunci contabilii si angajatii din "aceste firme" n-o sa mai raspunda. O sa astepte in schimb un raspuns de la politicieni. Si o sa-l intrebe pe tupeistul asta de Geoana cum mama ma-sii a militat PSD-ul lui Peste pentru reglementarea contabilitatii in general.

Pai sa vedem. Au fost doua momente mari si late in 25 de ani de post-comunism

1991-1993  Legea contabilitatii si planul de conturi francez

Daca e sa ne luam dupa manualele de conta, primul moment e legat de tranzitia de la contabilitatea sovietica la "sistemul contabil de inspiratie franceza". Nimic mai eufemistic. Formularea imi aduce aminte de ora de fizica din liceu cand ma intreba profa: Ai facut problema 2? Iar eu ma scarpinam din cap si spuneam: Pai da, dar m-am inspirat de la "Raspunsuri". In traducere libera: Nu, am copiat raspunsul din carte cuvant cu cuvant.

Cam asa si cu guvernul lui Vacaroiu. A copiat cuvant cu cuvant, cifra cu cifra, simbol cu simbol, descriere cu descriere, monografie cu monografie planul de conturi al francezilor. O abordare care l-a "inspirat"si pe viitorul premier Ponta in 2003 cand si-a dat lucrarea de doctorat.

2000 - 2002 Armonizarea directivelor UE si Ordinele Ministerului de Finante

Desi anumite merite au avut si taranistii, mai ales prin colaborarea cu cu o organizatie profesionala internationala in 99, tot pesedeii si-au pus semnatura si pe al doilea mare moment din reglementarea contabilitatii. In sumar, Ministerul de Finante din guvernul Nastase a inceput sa dea ordine (celebrele OMF-uri) prin care contabilitatea era chipurile armonizata cu standarde internationale (IFRS) si directiva a-IV-a  a UE.

Conform spuselor unui profesor de-al meu din ASE, realitatea era alta. Impreuna cu o firma de consultanta din Big Five, guvernul a reusit sa scoata un ordin care a creat mai multa confuzie decat clarificari. Ce au facut astia, spunea profesorul meu, e o rusine. Sunt niste eunuci care ii invata pe barbati cum sa faca copii!

Si pe buna dreptate. Nu de alta, dar atat firma de consultanta cat si Fiscul si-au atins un obiectiv comun printr-un ordin care lasa loc de interpretari si care-i baga pe agentii economci in ceata. Fiscul a gasit suficiente metode sa dea amenzi spunand ca agentii economici au interpretat gresit ordinul. Firma din Big Five a gasit destui clienti pe care sa-i stoarca de bani oferindu-le chipurile servicii de Tax Advisory.

Au trecut de atunci peste 10 ani si nici unul din guvernele care au urmat nu au facut nimic notabil in sensul asta. Desigur, Prostanacu vrea reforme si nu vede in asta decat moduri de a incorseta si mai mult firmele nicidecum de a le face activitatea mai umana.

2015 - Anul contabil la alegerea agentului economic ?

Ca Romania e printre singurele state in care anul contabil coincide cu cel fiscal si cu cel calendaristic nu ma mira. Bine, sunt cateva exceptii, stiu. Cum ar fi filialele si sucursalele firmelor din strainatate care au alt an fiscal in tara lor. Dar chiar si de la exceptii exista exceptii, pentru ca exista o lista imensa de entitati care nu pot aplica exceptia cum ar fi bancile.

Dar acum e momentul! Premierul pesedist are slabiciunile lui dar si o calitaaaaaate! Mama, mama! Da-i ocazia si copiaza tot, tot, tot! Asadar, contabili din toate tarile uniti-va si arucanti-i astuia fituica! Ponta, ia mama de aici si da-i un copy-paste de maestru! De la francezi, de unde au luat si predecesorii tai pesedisti.

Astfel se reduce dracului ciclicitatea asta cretina numita busy season si o seama de oameni gen auditori, consultanti, contabili, controlori, analisti de la minister si fisc vor avea vremuri mai bune. Da, stiu, 70% dintre firme vor ramane la anul contabil care coincide cu ala calendaristic. Dar ganditi-va ca ceilalti 30% reduc numarul orelor lucrate in busy season tot cu 30%.

Ganditi-va la aia de la stat care vor lucra doar 28 de ore in loc de 40. Sunt multi oameni care lucreaza 60 de ore si vor lucra 40-42. No overtime, no overpayment, win-win. Dar sunt si multi nebuni care lucreaza 100 de ore pe saptamana si se autodistrug. Cu legea asta, vor lucra 70 si-si vor pastra (cat de cat) sanatatea. Sau macar nu vor muri, mai pesedeilor!

Si-uite asa mai, Prostanacule, ar putea PSD sa reglementeze cat de cat munca din multinationale si nu numai. Pana atunci, poate te impaci cu Ponta. Te urci cu el in banca, il iei de umar si-i spui discret:

Auzi, bai Ponta, ai chef de-o reforma?

How to fuck up a job

Cred ca va mai minunati inca citind insemnarea precedenta. A fost o postare atipica. In primul rand, nu am folosit deloc persoana I, personajul cheie fiind de data asta o mandra posesoare a doi neuroni. In al doilea rand, personajul ilustrat nu lucreaza la birou, desi si-ar dori al naibii de mult. De aplicat aplicase ea, dar soarta ei fusese cruda de-asta data.

Intre timp a venit vara dar M2N nu se putea bucura de ea, neavand suficienti bani. Dar Eu, dragi cititori? Eu, posesorul acestui blog care tocmai a implinit 8 ani, ce faceam eu? Eu stateam si lucram.

M2N gets a good job

Vara la mare e frumoasa dar cand lucrezi (chiar si la birou) nu ai asa mult timp sa te bucuri de ea. Daca ai scapa de problema curateniei saptamanale, ar fi o chestie. Si cum noi cautam pe cineva sa ne faca curat, iar M2N vroia bani, am dat repede mana. I-am spus ca vreau pe cineva sa curete vreo doua ore si am agreat pretul de 15 euro / ora. Am sperat ca e clar ca o sa primeasca fix 30 de euro in fiecare saptamana.

Trece prima sedinta si M2N imi spune: Da daca am stat mai mult, pot sa cer mai mult? Acum ma stiti. Eu sunt un militant fervent al platii overtime-ului, pe deasupra era prima data cand lua cunostinta cu apartamentul iar unele suprafete erau cam murdare. M-a cam strans inima totusi cand i-am platit 4 ore, adica 60 de euroi. Plus 15 pentru calcat cinci camasi.

A doua saptamana povestea s-a repetat. Curatase debaraua si i-a luat mai mult. Nu-i cerusem asta. A treia saptamana, a spalat geamurile de pe balcon. Nu-mi amintesc sa-i fi zis nici de asta. A patra saptamana mi-a tuns dracena si doua buchete de garoafe. A cincea saptamana n-a mai facut nimic in plus. Dar tot la 60 s-a oprit. Si cum luna august a avut 5 zile de vineri, s-a ales cu o solda de 375 de euro. Un salariu mediu brut in Polonia! Macar sa fi facut treaba ca lumea. Dar desi parchetul stralucea, bordurile de langa perete erau pline de praf.

Mai vrea un deal?

Tocmai vroiam sa pun piciorul in prag cand M2N a gasit o noua modalitate de a face bani. Nu s-a invatat din povestea cu batranelul si a venit cu un nou deal. Afland ca o prietena foarte buna urma a fi mireasa, M2N ne-a trimis un SMS: "Mama mea face rochii cu 200. Ar putea sa-i faca si ei."

Orice om normal ar fi inteles ca M2N se oferea sa-i faca o rochie cu 200 de euro. Miresei ii convenea. Vazuse niste rochii cu 300 si putea face o mica economie. Le-am facut legatura, M2N i-a aratat miresei niste creatii, au convenit materialele si forma iar intelegerea a fost urmatoarea. Mama lui M2N ii face o rochie si i-o trimite, mireasa o probeaza si o cumpara doar daca ii place.

Facem o precizare in treacat. Una dintre creatiile aratate era purtata de cumnata lui M2N iar poza era pe facebook pe timeline-ul neuronalei. In poza aparea si posesoarea de neuroni imbracata intr-o rochita roz. Poza era din 2011. Am incheiat precizarea. Veti vedea ca nu degeaba am facut-o.

Stai ca n-avem pretul

Vine si momentul probei intr-o zi de joi. Probeaza mireasa rochia, era aproape ok. In fine, mireasa e aproape hotarata s-o ia. Surpriza! N-avem pret. M2N se consultase cu un advisor (tot cu neuroni lipsa) care-o convinsese ca in UK (de unde vin rochiile si pe insula noastra), pretul e mai mare ca in Polonia. De cateva ori. Si ce pret credeti ca cere? 450 ???!!! Am aflat ulterior ca vroia sa ceara 500. For fuck's sake, pentru o rochie scurta pana la genunchi, fara trena si fara pretentii.

S-au inteles la 300 (pret de magazin, ce mai!), moment in care m-am intrebat daca n-ar fi intelept s-o concediez. Termeni si conditii. Mireasa are termen pana duminica sa se decida daca vrea s-o cumpere. Tot atunci trebuie sa si plateasca. Intre timp, rochia ramanea la noi in apartament. Era joi, da?

Mai fac o precizare tot in treacat. M2N a adus de fapt doua rochii. Cea de mireasa si o rochita roz. Ca poate vrea s-o foloseasca la petrecerea de dupa nunta. Doar daca vrea. N-a vrut. Am incheiat precizarea. Veti vedea ca nu degeaba am facut-o.

Camataria omoara prietenia

Inca de vineri, M2N incepuse sa-i trimita SMS-uri miresei: Mi-ai trimis banii? Foame de bani, baieti! Cand zic "baieti", vorbeam cu neuronii. Intre timp, facusem si noi un deal cu mireasa. Duminica venea domnisoara de onoare pe insula si vroia sa vada si ea rochia inainte ca mireasa sa ia decizia achizitiei. Am fost ok ca intalnirea sa aiba la noi in apartament.

A venit duminica iar SMS-urile curgeau pe banda catre toate telefoanele: mireasa, prietena, eu si mai ales advisorul ei neinspirat. La un moment dat, suna soneria. Nu putea fi decat ea. Ignore. Din precautie, evacuam sufrageria ca stam la parter si n-avem jaluzele. Toti 4. Mireasa, domnisoara de onoare, eu si consoarta. Dupa o pauza, se aude din nou soneria. Tot din precautie, revin in sufragerie si inchid fereastra ca cine stie ce abilitati de Spiderman a prins M2N.

Moment in care ma suna si se dezlantuie iadul. Ii spun ca nu sunt acasa, sunt la un prieten cu care ma uit la fotbal, caci are meci Craiova. Iar ea izbucneste in plans si imi spune ca toata lumea vrea s-o pacaleasca. Ca a fost acasa si prietena mea nu-i raspunde, ca stie ca e acasa ca era geamul deschis si pe urma s-a mai dus odata prin spate si era inchis. Ups! Asta chiar ca vroia sa faca pe Spiderman. Si ca noi toti lucram la birou si ne batem joc de ea care e doar un cleaner! Inclusiv colegul ei de apartament (pe care nu l-am vazut decat o data) care lucreaza la birou si n-o lasa sa doarma. Toti conspiram.

Incerc sa-i explic faptul ca mireasa ii va plati banii putin mai pe seara si ca ma ofer eu sa-i aduc acasa toata suma in cash. Atat a asteptat. Nuu! , zise ea, daca mai vrea rochia pretul e acum cel initial. 450! Stiu ca lucreaza la birou si sotul ei tot la birou lucreaza. Si tu si prietena ta tot la birou lucrati ca si prietena noastra comuna de altfel. Stiu ce salarii aveti voi, ce salariu am. Poate sa-mi dea 450. Altfel, imi iau rochia. Daca nu, chem politia sa-mi recuperez rochia. 

Wow! Pentru cate facusem pentru ea, M2N ma ameninta cu politia de parca as fi facut ceva ilegal. Iar pe prietena noastra incerca s-o stoarca de bani cu 11 zile inainte de nunta. Era pentru prima oara cand eram acuzat ca lucrez la birou. Probabil avea loc razbunarea pakistanezilor dupa ce ma luasem de ei ca stau la birou in loc sa mearga la client si sa ajute echipa.

Faza care a pus capac relatiei angajator (Eu) - cleaner (M2N), relatiei cumparator (Mireasa) - vanzator (M2N) cat si prieteniei oricum subrezite de avaritia ei. Inainte sa-mi exersez pleiada de injuraturi din engleza, mi-a strafulgerat prin minte faptul ca are o copie dupa cheile de la apartament. Asa ca i-am spus frumos sa vina sa ia rochia dar sa-mi aduca si cheile.

Job busted!

Si acestea fiind zise iar schimbul rochie - chei fiind infaptuit, n-am mai vazut-o decat o data. Inca nu isi pierduse jobul de stewardesa si m-a intrebat daca vreau o cafea cand am zburat in concediu,utilizand compania ei aeriana. N-am vrut. Cu toate astea, vazand insula de la inaltimea avionului, n-am putut sa nu reflectez, amintindu-mi de toata intamplarea.

Sa plang (de mila) sau sa rad (de prostia ei)? A vrut 150 de euro in plus pe un rahat de rochie scurta si pentru asta a dat cu piciorul unui job de 375 x 12 luni = 4.500 de euro. Cati neuroni sa ai?

Epilog

Mireasa a gasit in ultima clipa o rochie cu 335. A dat 35 in plus, dar s-a ales cu o rochie frumoasa, cu trena.

Si sa incheiem cu o precizare. Rochita roz pe care M2N vroia sa o scoata la vanzare era aceesi cu rochia purtata de ea in 2011. Vrusese sa-i vanda o rochie second hand. Uitand ca ea insasi ii aratase poza miresei cu doar cateva zile in urma.

Sa plang sau sa rad?