Trei în p*** mea

Episodul trecut a avut niște urmări mai puțin faste pentru noul junior. Șeful de școală veche cu aspirații de dictator s-a hotărât să-l “pice” la perioada de probă. Că tot îmi zicea careva pe facebook “hai bre, cine mai sărbătorește azi că a trecut perioada de probă?” Ei da, juniorul nu sărbătorește că n-are ce!

Acum nu știu ce i-a fost fatal juniorului: emailul sincer către Ultimate Boss (că șeful n-are timp pentru el) sau pur și simplu mintea încârligată a șefului de școală veche. Că o fi una, că o fi alta, efectele se cam simt de trei luni încoace. De simțit le simt eu pe la 11-12 noaptea când îmi pică ochii din cap făcând munca a doi oameni, șeful oricum nu știe decât să vină cu probleme complicate în loc de soluții simple.

Ok, avem o poziție aprobată de HR în cele din urmă. Urmează CV-urile.  Multe bune. Unele ok. Unele mai slăbuțe. 

Primul candidat. Are un CV plin de poziții de ospătar în vacanțele studențești. În rest nimic relevant, nici măcar la jobul actual. Șefu:  “Aaa, e bun, că a muncit din greu în viață. Eu vreau pe unul muncitor!” Pe bune? În fine, îl vede șef-sa lu’ șefu, dă cu el de pământ. Next!

Al doilea pare cam dezghețat la minte așa că îl trec de primul interviu. Al doilea interviu. Șefu: “Cum te vezi peste 5 ani?” Știu! Trebuie să ai 63 de ani ca să mai pui întrebarea asta în 2023. Dar el are. Candidat: “Ăă.. păi vreau să fiu manager la un club de fotbal!” Adică antrenor cu costum și cravată la firul ierbii mai pe românește. Next!

Al treilea candidat. E o candidată. Râde nervos tot timpul interviului. Eu: Ce skilluri relevante ai pentru jobul ăsta? Ea: “Aaa.  Haha! N-am că n-am avut ocazia să fac ce vreți voi .. haha.. dar mi-ar plăcea jobul ăsta!” Culmea că pe Cv avea deja listate niște skilluri pe care eu vroiam să le detalieze cu un exemplu. Dar na! De ce-ai citi CV-ul pe care ți l-a făcut altcineva? Next!

Al patrulea candidat. Tot candidată. Ok și foarte plăcută. Trece de primul interviu. Mai trec două săptămâni până la al doilea interviu. Încă o săptămână până ce primește un test în Excel. Hai să-i mai punem un interviu peste încă o săptămână. Numai că fata mai avea și alte interviuri și a și primit un job în timpul ăsta. Next!

Al cincilea candidat. Ăsta reușește cumva să ajungă la Dragonul Irlandez (șef-sa lui șefu) din al doilea interviu. Dragon: “Ce părere ai de faptul că trebuie să vii la birou trei zile pe săptămână?” Candidat: “Păi eu vreau să vin cinci zile pe săptămână! Că acasă nu mă pot concentra!” Dragon: “Ești angajat!”

Ce naiba o avea concentrarea cu locația muncii nu înțeleg. Ce naiba e acasă de îți distrage atenția și la serviciu nu e? Te distrag pisica și cățelul dar toți bârfitorii de la serviciu nu? Într-o zi lucram de acasă și am zis să dau drumul la televizor că era un meci de fotbal la Cupa Mondială. După două ore, nu numai că nu știam scorul dar nici măcar n-aveam idee cine s-a calificat. Când am de lucru muncesc și din mijlocul unei creșe pline de bebeluși care zbiară. Când n-am de lucru, pot să stau în mijlocul tuturor directorilor de la birou și tot fentez munca cumva. Metode există căcălău.

Divagăm. Până la urmă am reușit naiba să angajăm un junior care să placă tuturor din camarilă. Dar stai! Ce să vezi, deși orice angajat fără calificare are preaviz de maxim o lună, tipul ăsta are trei! Trei în …! Îl și văd pe Adrian Despot spunând fraza care l-a consacrat! 

Încă trei luni în care o să îmi pice ochii din cap făcând munca a doi oameni căci șeful oricum nu știe decât să vină cu probleme complicate în loc de soluții simple. Trei în p*** mea!

When I remember

Când stai 6 ani într-un loc te atașezi puțin și-ți vine mai greu a pleca, chiar dacă acel loc e locul de muncă. Colegi, cafeneaua de la colț, petreceri, sunt multe amintiri care te împiedică puțin să pui mâna pe tastatură și să le scrii agențiilor de recrutare în căutarea unui job mai bun. Ca să nu mai zic de procesul birocratic și obositor legat de job hunting. Dar și când ai un șef căpos, obtuz și cu un suflet îmbătrânit într-un trup de 41 de ani.. ei, atunci se aplică filosofia neo-modernistă (Becky Hill & David Guetta): “That’s when I remember!”

Când aplici la 30 de joburi pe LinkedIn, indeed și alte platforme și nu primești niciun răspuns îți cam vine să te lași. Dar de fiecare dată când mă bătea gândul abandonului … That’s when I remember! Îmi amintesc brusc de emailurile cu ‘candidatul victorios’, mașinațiuni prin care jegul de porc care-mi era șef inițial și-a pus “mates” în posturi cheie negându-mi promovarea și ținându-mă pe mine blocat sub un cretin african timp de 5 ani. Și-atunci o luam de la capăt cu încă o tură de aplicații.

Începe să mai apară câte un apel răzleț de la un recruiter. Bună, bună,  spune-mi despre tine, aha, bun așa, mamă câte chestii ai făcut, wow! Dar n-ai subordonați? Nu, că boul de african vrea să aibă control total! Aa, păi piața de over-xx-k (salariu anual de peste xx mii) e foarte competitivă și fără subordonați e greu. Cum să nu te demoralizezi? Dar când să strâng din dinți, să renunț și să mă gândesc că mai vine un busy season cu Cap Pătrat… That’s when I remember! Și-mi aduc aminte de ajustările pe care le-am făcut inutil timp de 60 de luni datorită incompetenței lui Cap Pătrat de pe vremea când era Project Manager pe un proiect pe care l-a futut total și a reușit să transforme ceva care merge în ceva ce nu mai merge. Și-atunci mai tăiam câteva mii din pretențiile salariale și o luam de la capăt.

Mailurile continuă să vină. Cu același text. Regretăm dar nu mergem mai departe cu aplicația deoarece sunt alți candidați care… Cine? Vreunul umflat artificial de-un recruiter mincinos? Am terminat cu prostiile astea, îmi zic și mă uit la ce mai e de făcut în weekend la serviciu. That’s when I remember! Și atunci îmi amintesc de evaluarea lui Saffa din 2019 când cretinul a ținut morțiș să scrie el cu subiect și predicat că Vade Twat (un fel de Puie Monta: nume real cu litere inversate) s-a plâns de mine că stau prea mult pe telefon. Prost am fost eu că nu mi-am luat concediu medical când am avut problemele respective dar mă bazam pe faptul că poate și Creti să-și dea seama că într-un birou în care juma din oameni se uită la Money Heist pe calculatorul de serviciu în timpul programului, aș fi putut să fac și eu același lucru dacă m-aș fi plictisit cu adevarat. Și-atunci mai lăsam de la mine și aplicam și la angajatori la care sincer nu prea aș vrea să lucrez.

Unul dintre acești angajatori este o instituție publică care nu este lăsată să moară de populismul politicienilor. Mă refer la NHS și mi-am mai exprimat părerea despre ei pe acest blog. Am aplicat la unul din ‘jde miile de trusturi pe care le au și am obținut și un interviu. Totul a fost bine până la faza în care m-au întrebat ce acțiuni concrete am făcut eu pentru creșterea lui Diversity & Inclusion la noi în echipă. Că vezi tu, ei au rezolvat toate problemele. Nu e o problemă că pacienții mor cu zile pentru că ei anulează programări din lipsă de personal, e o problemă că personalul nu e suficient de divers. Și fiindcă D&I e “ingrained in NHS’s DNA " (ce dracu o însemna asta), eu ar fi trebuit să fac ceva pentru D&I pe unde-am fost angajat deși n-aveam atribuții de recrutare. N-am făcut nimic, așa că NU sunt bun de NHS. După un interviu d-ăsta, îți vine să te lași de orice inițiativă de job hunting dar… That’s when I remember! De toate orele pierdute cu formatări și alte căcaturi pentru că Saffa are păsărele pe creier și în fundul lui de cerebel crede că ăla e cel mai important lucru la niște situații financiare: punctuația și formatarea! Așa că o iau de la capăt și mai răspund la niște mesaje private pe LinkedIn.

O recruiteriță îmi dă un job description într-o industrie în care n-am mai lucrat de 15 ani. Păi mă vor ăștia după ce n-am mai avut tangență cu domeniul de activitate atât de mult timp? Depinde de tine, dacă te bazezi că o să te descurci, zice ea cu încrederea unui tinere de 22 de ani aflată la primul job. Atunci aplic. A 61-a aplicație. Între timp, am mai avut două interviuri dar nu am mai auzit nimic de la intervievatori. Asta e, n-am noroc! Poate ar trebui să mă las și să încerc la toamnă. That’s when I remember! Și îmi amintesc de șantajul cu proiectul Boom în care Cap Pătrat a mâncat căcat cu polonicul (asta e activitatea lui preferată), șantaj pe care l-am mai descris aici. Și atunci o iau de la capăt. Încă o rundă de interviuri la jobul găsit de recruterița asta tânără.

Interviul merge neașteptat de bine, feedback bun de ambele părți. Aud bine? Urmează al doilea interviu. Will I crack again? Cum o să ma pregătesc? Naa, o să mă încurc, o să mă bâlbâi. Vine ziua interviului. Îmi tremură mâinile, de picioare nici nu mai vorbesc. Nici să fac nodul la cravată nu-mi mai iese. Emoții 1: Eu 0. Cum să fac să întorc scorul? And that’s when I remember! Și îmi amintesc de evaluare. Evaluare în care a apărut din nou Vade Twat dar în care a apărut și ratingul: As expected. As fucking expected! 12 luni în care am manageriat proiecte super complexe, implementat 3 sisteme, am trecut printr-o fuziune și lucrat nopți la rând. Am dat ce-i mai bun din mine pentru ce? Pentru ca Cap Pătrat (cacofonia e intenționată având de-a face cu-un căcat), Vade Twat, Ursu și alții de teapa lor să-și aroge merite pe munca mea? Nu mai bine să dau ce-i mai bun din mine pentru a scăpa de astfel de personaje toxice? Și atunci am dat și am vorbit cu aceiași pasiune pe care am pus-o și în munca din ultimele 12 luni. Am descris situația de la locul de muncă fix așa cum e ea. Fără bârfe, fără a vorbi de rău. O firmă rezultată din mai multe fuziuni de businessuri cu culturi diferite, în care oamenii au multe temeri și incertitudini și ca atare devin defensivi, orgolioși creând ca atare un blame culture / o cultură a învinuirii. Ce motiv mai bun de a pleca dintr-o firmă dacă nu ăsta?

A durat 20 de ore să primesc o ofertă. Exact ce doream. Am demisionat, am agreat ultima zi de muncă aici și prima zi acolo. A venit și prima ‘team meeting’ de după. Mai mai să mă încerce niște sentimente de vină că îi las pe toți baltă dar.. That’s when I remember! Și îmi amintesc ce fel de persoană este Saffa (zis și Cap Pătrat, Cretinul sau Boom). TOXICĂ! De fapt toxică e puțin spus, cel puțin în ultimul an devenise radioactivă. Scriu blogul ăsta de 15 ani și am avut multe personaje: Scorpia, Dășteptu de la IT, Contabila conțopistă, Tipicarul, Stinkatorul, Petrică. În afară de faptul că mă enervau, mai aveau ceva în comun. Aveau umor, aveau substanță, mă stimulau cumva mental, îmi făcea plăcere să scriu un post amuzant despre ei pe blog.

Saffa? Nimic! Nu e absolut nimic amuzant să scrii despre el. Nu e nici prost nici deștept, nici urât nici frumos și nu are nimic să-ți capteze interesul. Încă un post despre el și o să brevetez Teoria Nimicului ca persoană. Iar dacă în procesul de schimbare de job am purtat tot timpul în minte relele ce mi s-au întâmplat din cauza lui, cred că este cazul să-l șterg definitiv din memorie pe măsură ce se apropie ultima zi aici. Dacă Becky Hill ar spune “That’s when I remember”, eu o să-l citez pe un contabil: “That’s when I write him off!”

The story of my life

Prolog

Am promis cândva că o să relatez pe blog despre modul în care am abordat ultimul interviu. Întrebarea e aceeași: Tell me about yourself. Raspunsul? Ca la piață! Depinde de cine întreabă.

Capitolul I: Urzeala scorpiilor

Să începem dară. Cu începutul. Aș fi putut zis multe despre primul iob. Ăla în care lucram week-enduri în serie, am dresat scorpii și am cunoscut cultul seniorității. Dar n-am făcut-o. Nu asta conta, nu asta vindea bine, nu asta cumpărau potențialii angajatori.

Aveam o problemă mai mare, problema continuității mai ales că aveam de explicat de ce am schimbat 5 angajatori. Trebuia să găsesc o constantă printr-o sută de variabile. Iar constanta s-a nimerit să fie masterul. 

Am făcut o facultate, am urmat un master în același domeniu timp în care am urmat un stagiarat la o firmă multinațională, urmând aceeași specializare. Perfect pentru logica englezească, incapabilă să urmărească un traseu diferit de cel al lor. După care am sumarizat într-o singură frază toate chestiile tehnice pe care le-am făcut acolo. Ce rost avea să insist? Detaliile erau în cv, eram la urma urmei un junior și urma să-mi concentrez timpul de antenă pe joburile mai recente.

Capitolul II: Încleștarea investitorilor

Urma să povestesc despre jobul din 2005. Un job care "cerea" niște intrebări ( begged some questions). De ce ai plecat de la primul job? Ce te-a atras la al doilea?  Întrebări pe care trebuiam să le evit (pre-empt) printr-o narațiune bine tâlcuită.

Așa că am început direct cu "răspunsul". Ăla corect. Politically correct, vroiam să zic. Nu am menționat niciuna din aberațiile la care am fost martor doi ani jumate. Am spus în schimb că mi s-au oferit niște oportunități la care alți tineri de 25 de ani au foarte rar accesul: să implementez adoptarea unor standarde și sisteme, să mențin relația cu șase potențiali investitori etc. Parcă m-am mai lăudat cu asta pe blog anul trecut.

Pe lângă aceste oportunități pe care le-am dus la capăt cu succes, am mai enumerat în treacăt și alte chestii pe care le-am făcut acolo. Nu am detaliat, erau trecute în cv iar interlocutorul ridica deja ochii exprimându-și ușor admirația. Până acum se lega totul bine.

Urma să explic iar de ce-am plecat așa că am folosit ocazia să introduc nu doar pe următorul, ci pe următoarele două joburi. Dar pentru asta trebuia să scot din mânecă un as pe care mulți ani îl ținusem ascuns: o calificare profesională recunoscută în UK dar nu și în România. N-am uitat să subliniez faptul că am obținut calificarea învățând și muncind în același timp. Am mai câștigat câteva puncte din partea intervievatorului, mai ales că noua calificare mi-a adus și o ofertă din străinatate. 

Aveam experiența neplăcută a unui interviu precedent în care un penis (mic) de intervievator mă întreba de ce n-am rămas acolo la al doilea job, că doar fusesem cumpărați de o mare multinațională. În mod evident penisul nu fusese atent la ce îi explicasem. Așa că, pentru orice eventualitate am făcut și acum precizarea că odată ce am terminat toate proiectele alea nu avea rost să rămân doar ca să apăs niște butoane. Pe lângă asta, am refuzat (inițial) și oferta din străinătate, că doar mă recrutase un fost șef să reformez o măgăoaie comunistă.

Capitolul III : Iureșul dăștepților

Ceea ce urma nu era însă deloc ușor de explicat: un job de doar patru luni. Să nu credeți că n-am avut ideea să îl omit pur și simplu de pe cv. Ceea ce am învățat însă în ultimii ani este că e mai greu să explici o pauză în carieră decât un job prost ales.

Contabile conțopiste, dăștepți de la IT, tot tacâmul. A fost o alegere mai bună pentru cariera de blogger decât pentru aia pe care o urmam de fapt. Așa că am explicat frumos că rolul care mi s-a dat nu corespundea deloc cu fișa postului la care aplicasem. Datorită unei privatizări defectuoase sau ceva de genul. Cumva o întorsesem în favoarea mea.

Iar apoi... Apoi potopul. I-am contactat pe cei cu oferta din străinătate, era încă valabilă și astfel am ajuns pe insulă. 

Capitolul IV: Festinul timesheeturilor

Urma să vorbesc despre ultimele două joburi. Trebuia să am grijă ce spun și să introduc în speechul meu elemente din fișa postului pentru care aplicam. Că doar interlocutorul meu asta vroia să cumpere.

 

La penultimul job am făcut.... Dar ce n-am făcut! Multe! Îl interesau toate pe omul din fața mea? Nu, doar câteva! Ălea câteva mi-au făcut plăcere? Nu. Le uram! Mă refer în principal la acel aspect al jobului legat de măsurarea eficienței unui proiect. Acela pentru care măsuram tot felul de aberații gen utilizare și recuperabilitate. Și asta în timp ce trebuia să fac și munca principală, cea pentru care fusesem de fapt angajat.

Probabil că în momentul ăsta mulți se întreabă de ce aș fi eu dispus să fac ceva ce uram la jobul precedent. Din fericire, NU o să am eu grija raportării propriei eficiențe per proiect. Și aici vine partea bună. Eu o să fiu ăla care o să primească rapoartele făcute de alții și o să le proceseze.

Cu alte cuvinte, cuvinte care ilustrează perfect atitudinea mea față de muncă, urăsc să fiu întrebat de alții ce fac. Să văd ce fac alții? Hmm, asta parcă nu mă deranjează 😁 Hai să precizez totuși că în noul rol nu trebuia să iau la întrebări pe nimeni, pur și simplu procesam niște date de la oropsiți și le trimiteam la oropsitor.

Inutil să menționez, procesul de gândire ilustrat în cele trei paragrafe de mai sus avea loc doar în mintea mea. Față de intervievator, aveam numai cuvinte de laudă față de tot acest proces de fațadă . Motiv pentru care omul a rânjit frumos, elegant (cât de cât!) și satisfăcut. Îi răspunsesem (fără ca el să fi deschid măcar gura!) și la ultima întrebare cheie.

Capitolul V: Dansul tipicarului

Chipurile, ultimul job e cel mai relevant. Nu și pentru mine. Nu mai trebuia să conving pe nimeni, treaba era făcută. O singură întrebare rămăsese nerostită, de ce plecasem de pe insulă și de la jobul cel cu tipicar tocilar.

Am construit o frază așa de frumoasă care sa conțină cuvintele afirmare și oportunitate, încât i-am smuls o exclamație de genul " you're so brave" interlocutorului meu. Trecuseră 25 de minute. După încă trei minute interviul era terminat. A fost urmat de o ofertă în câteva ore.

Epilog

Și apoi m-am urcat pe o șa și înainte să spun povestea așa, aș vrea să tragem și niște concluzii:

O greșeală pe care am făcut-o și eu la început e să lași orgoliul să te guverneze. Da, e ușor să te lași purtat de val și să te pierzi în detalii cu multele lucruri complexe pe care le-ai făcut tu. Poate că totuși noul angajator nu vrea să faci asta, deci identifică doar chestiile relevante pentru noul rol.

În mod similar, nu îți manifesta antipatia față de lucrurile considerate plictisitoare sau supărătoare la jobul precedent. S-ar putea ca interlocutorul să aibă o altă opinie despre ele.

Dacă ai ceva joburi la activ, nu te umfla prea mult în pene cu varietatea competențelor câștigate. Încearcă să găsești o constantă pentru toate cele 5-6-7 joburi pe care să o folosești apoi ca liant în narațiune. 

Nu te baza pe faptul că ce e îndepărtat în timp nu mai e relevant. La un alt interviu, am fost întrebat ce rezultate am avut la GSCE! Adică la bac. Mda, se pare că anumite calități sunt mai convingătoare cu exemple din "frageda pruncie" corporatistă.

Și nu în ultimul rând, lasă-le naibii de morcov, de limbaj de lemn și de lingușeală! Omul ăla are mintea mai odihnită, o să-și dea seama imediat! Și la urma urmei, omul ăla ar putea să-ți fie șef. Mulți ani! Ești sigur că vrei să începi relația asta așa?

Despre interviuri

Vreo patru ani am stat sub tirania a doi Tipicari la serviciu si acum a venit randul meu sa fac pe mofturosul. E vorba de interviuri. Loc in care nu exista nici "atatia candidati talentati", nici criza, nici beneficii care sa compenseze un salariu de baza mai mic. Acolo sunt eu, cel mai bun, cel mai muncitor, cel mai destept, cel mai creativ si mai cu seama cel mai modest :)

30 de fise de post primite, 15 aplicatii, 9 interviuri initiale, 5 interviuri finale, doua oferte, un job. Trei intrebari principale la care se rezuma orice interviu in zilele noastre. Pe bune, 3. Orice alta intrebare e inclusa in astea.

1. Tell me about yourself

Unii intervievatori tin totusi sa faca precizarea: adica sa ne treci prin cv insistand pe punctele relevante pentru jobul la care ai aplicat. 

La o prima vedere, pare redundant. Deja le-ai trimis cv-ul iar ei l-au citit si l-au selectat pentru interviu. De ce l-ai recita din nou ca pe o poezie? Numai ca tu nu trebuie sa le spui ce-ai facut. Trebuie sa le spui o poveste. O poveste care poata sa vanda sau sa nu vanda. Iar publicul cumparator e alcatuit din cele 2-3 persoane care te intervieveaza pe tine. Atat.

Ti-ai petrecut viata sau macar 90% din ea cu productia stocata si 345-ul aferent? Putin relevant daca jobul nu presupune asta. Trebuie sa scrii o poveste in care sa elogiezi 10% din timpul petrecut, atata timp cat se leaga de noul job. N-ai facut nimic din ce presupune noul job? Nicio problema, faptul ca ai fost chemat la interviu inseamna totusi ceva.  Dar pentru asta trebuie sa inventezi o poveste de la zero. Ma refer in mod evident la o fictiune in care spui nu ce-ai facut tu de fapt, povestesti ce-ar fi vrut ei ca tu sa fi facut.

De ce vrei sa lucrezi pentru noi?

Este o intrebare pe care intervievatorul nu trebuie sa aiba timp s-o adreseze. Povestea ta trebuie musai sa raspunda singura la aceasta intrebare. De fapt nici nu e povestea ta, e povestea lor. Un best seller scris de tine dar avand un singur cititor: intervievatorul.

Cum sa-i faci, mai, o poveste care sa nu-i placa? Da, eroul din poveste esti tu dar eroul trebuie sa se identifice cu angajatul ideal al angajatorului. Aaa, povestea n-are legatura cu cariera ta? Pai si ce treaba are asta cu interviul?

De ce-ai plecat de la jobul A la jobul B?

O alta intrebare la care trebuie sa raspunzi anticipat. A si B sunt doua joburi din CV-ul tau. Doua joburi sunt pentru tine, doua joburi care ti-au scos probabil peri albi, in eventualitatea fericita in care mai ai par. Pentru interlocutor, nu sunt joburi sunt doua capitole din povestea pe care trebuie sa i-o spui. Doua capitole care au si un liant frumos, in care ilustrezi tu asa-zise competente care apar in fisa postului gen ambitie, spirit antreprenorial, initiativa etc.

De ce te-am selecta pe tine din atatia candidati?
De ce ai stat asa de putin la ultimul job?
Care sunt principalele 3 calitati?

Ati inteles. Sunt intrebari ale caror raspunsuri trebuie sa fie deduse cu usurinta din povestea vietii tale. Vrei sa stii daca ai raspuns bine la intrebarea "Tell me about yourself?". Cel mai bun criteriu de succes este absenta oricaror alte intrebari evidentiate mai sus prin litere italice.

2. Ce plan de cariera ai?

Daca prima intrebare e menita a releva trecutul dar mai ales prezentul (cum stii tu deja sa le faci pe toate), a doua intrebare trebuie sa ii dezvaluie intervievatorului viitorul. Cred ca v-ati dat seama deja ca intrebarea e de fapt un cover / remake dupa celebra "How do you see yourself in five years?". Cu diferenta ca dupa atatia ani, si-au dat si ei seama ca intervievatul poate avea un orizont de timp diferit pentru cariera decat cele 60 de luni clasice.

Nu insist mult aici pentru ca raspunsul e ceva mai standardizat si e bine sa fie cat mai putin specific. Google si Glassdoor ne pot ajuta cu un raspuns bine ticluit.

3. Intrebari daca aveti

Ce dificultati se intrevad la orizont? Care e structura departamentului? Cum a devenit pozitia vacanta? Ce trebuie sa realizez in primele 12 luni? Sunt multe, unele specifice pozitiei, altele mai generale, ca cele exemplificate.

Un singur sfat am aici. Pregatiti cel putin 5 intrebari. Probabil n-o sa puteti adresa decat maxim 2-3 dar e foarte posibil ca unele dintre ele sa-si fi gasit deja raspunsul in timpul conversatiei. Daca te pregatesti doar cu doua intrebari si ambele sunt raspunse, crede-ma ca nu vrei sa-i spui interlocutorului: Multumesc, dar nu am nicio intrebare.

Exceptia

Exceptia o puteti gasi aici. Sau mai ales aici. Cel putin aia cu portretul lui Hitler ar trebui sa o aplice mai multi.

Regula insa ramane. Sunt trei intrebari principale, iar jumatate din interviu se va concentra pe prima. Si pentru ca nici nu vreau sa fac postarea asta prea lunga, nici nu vreau sa fiu prea general, o sa scriu un articol separat.

Pentru ca vreau sa fiu in continuare cool in pofida celor aproape 36 de primaveri, o sa-l intitulez The story of my life, in cinstea unui hit al unei trupe de adolescenti. E vorba de viata mea corporatista, bineinteles si e best sellerul meu vandut foarte bine noului angajator din Londra. Si pentru ca editurile astea nu masoara succesul in tiraj vandut, ci intr-un numar de ore o sa precizez si cu ce ma laud: Trei ore din momentul in care am terminat povestea pana am primit o oferta.

Interviul: aroganta si prostie

Ma intrebam adesea daca cineva mai crede in intrebarile astea stupide de interviu gen "Unde te vezi peste 5 ani?". Daca mai sunt interviuri in care angajatorul isi trateaza candidatii de parca ar fi venit sa ingenuncheze pentru jobul ala scos la concurs ("De ce te-am lua noi pe tine?").  Daca testele alea de cultura generala sunt doar o legenda urbana.

Ii multumesc recruiterului Mihaita pentru ca mi-a dat sansa sa aflu raspunsul la intrebarile de mai sus. Raspunsul este acelasi pentru fiecare din cele 3 intrebari: DA! M-am convins de asta dupa un interviu telefonic cu un penis.

Am pornit relativ cu mari asteptari. Firma era clasata destul de sus in topul angajatorilor cu standarde inalte de angajare, in aceeasi liga cu Google si Facebook. Lectie pentru viitor: nu mai crede toate prostiile de pe asa-zisele situri profesionale! Cine stie ce sponsori au?

Incepem cu momentul Alo! ca  vorba multa ... . Luati o cafea, va rog, ca e post lung.

Recita-mi CV-ul (ca eu nu stiu sa citesc)

Ca stie sa citeasca m-am prins ceva mai tarziu. Ca din prima lui chestie de dupa Alo crezusem ca invatatoarea lui n-a avut succes cu elevu' la proba de Citire. Cica sa-i prezint CV-ul. Se referea la acelasi CV pe care i-l trimisesem cu 6 zile in urma. Sa incep cu actualul job?

Nu, incepe cronologic!, ma indemna penisul cu o asemenea rigiditate incat am crezut ca-l reaud pe Voiculescu, profu de istorie din liceu in anul 2 iV. Facem o paranteza. La Voiculescu la ora trebuie sa relatezi toate evenimentele cronologic, ca de-aia era ora de istorie! Nu mergea cu flash-backuri si flash-forwarduri ca in Lost. Bun, inchidem paranteza.

Asa ca a trebuit sa incep din anul 1 dV in care am plecat eu din frumosul oras de la poalele Capelei si am plecat la Academia a carei bila n-a cazut in ciuda faptului ca am terminat facultatea. Dupa care a venit anul 5 dV cand m-am angajat si am muncit din greu si de bun ce-am fost am fost si promovat. De mai multe ori. Interlocutorul tacea si asculta. Si din cand in cand la telefon se audea zgomotul unui creion care aluneca pe hartie. Asta pana in anul 9 dV cand am ajuns la capitolul Insula iar penisul a strigat: Staaaaaai!

Legenda: iV = inainte de Voiculescu; dV = dupa Voiculescu
Legenda 2: Ma refer la Mihail, nu la Dan

Si pe Hitler cui il lasi?

Aici scrie ca ai lucrat la Hitler S.A. Bucuresti. De ce ai trecut direct la insula? Ce-ai facut la Hitler?

Cei care mi-au citit primul blog stiu ca ma refer la anul 2007, an in care Basescu a fost suspendat prima oara iar mitul ca munca n-a omorat pe nimeni s-a prabusit. Tot in 2007 am imigrat pe o insula dar pana s-o gasesc am naufragiat intr-o corporatie germanofila marcata de prezenta unui Hitler trimis sa ne disciplineze si a unei contabile contopiste care isi facea veacul acolo de prin 1977 (a intepenit-o cutremurul acolo). Naufragiul a durat 4 luni, dintre care aproape 3 am fost in preaviz, ca a durat mult pana am obtinut permisul de munca.

Ce rost avea sa mentionez experienta asta intr-un interviu care trebuia sa dureze 30 de minute? N-avea, asa ca ii explic (pe bune!) toata tarasenia. In 2007, primisem de fapt doua oferte: una de la Hitler si una din strainatate. Aveam de ales pe de o parte experienta internationala, intr-o tara in care certificarea profesionala ma considera profesionist calificat. Pe de alta parte, Hitler (fixistul de Project Manager, nu Adolf) era si el cunoscut pe plan international iar pozitia era manageriala.

L-am ales pe Hitler si cand am ajuns acolo... Oamenii aia pe care trebuie sa-i indrum credeau ca eu sunt de la Informatica (ca IT e un termen prea modern pentru ei)... Eu??!!!? Eu fiind ala ferm convins ca 1 MB are 1,000 kB. Am facut ochii cat cepele cand am aflat ca are 1,024 ! Hitler credea ca pot sa-l conving pe dasteptul de la IT sa faca ceva! Asa ca mi-am luat jucariile si am intrebat daca prima oferta mai e valabila. Era! Asa ca am ajuns pe insula.

Si odata ajuns, mi-am inceput aventurile cu Reactionarul, metodologul, Petrica si alte ciudatenii.

Despre care vorbeam, acum in termeni elogiosi, cu interlocutorul meu intervievator. N-ajung la Afacerea Promovarea ca interlocutorul se afirma din nou: Staaaaaai!

Pai Gigi?

Da' cand a venit Gigi in 2006, tu de ce n-ai ramas? Daca ati fost preluati de un investitor bogat, o multinationala, nu era mai bine sa fi ramas? Ca doar lucrai acum intr-o mare firma, nu erau mai multe oportunitati? 

Of, of, of, aveam impresia ca vorbesc cu un retardat. De fapt chiar era. Pai in primul rand, avusese el oportunitatea sa ma intrebe asta acum 10 minute cand vorbisem despre jobul ala. Al doilea meu job din Romania. Dar probabil era ocupat sa-si ia notite iar acum incepuse sa le si citeasca.

In al doilea rand, nu-mi dau seama daca retinuse ceva sau nu din ce-i spusesem. Jobul ala a fost cel mai bun din viata mea. Banii erau putini, e adevarat. Dar la un moment dat, probabil in urma lipsei unor alternative, probabil in lipsa banilor, Regele din firma (mica dar frumoasa) m-a numit un fel de Dregator. Lumea trebuia sa asculte de mine, dar atentie: nu ma refer numai cei din "castel", ci si lumea exterioara care licita pentru pachetul de actiuni majoritare: executives de la mari investitori, parteneri de la mari firme de avocatura, seniori manageri de la firme de consultanta si contabilitate etc.

Asta dupa ce in urma cu 8 luni eram un biet junior la o multinationala! In cele din urma licitatia s-a terminat. Licitatorul Gigi a castigat, au venit noi sefi, s-au facut noi structuri, au mai aparut 3 sfinti care sa ma manance pana la Dumnezeul care-l inlocuia pe fostul Rege, iar expatul de Line Manager mi-a transmis cu mandrie ca voi primi 10% marire de salariu. Nu era rau, dar eram in 2006. CV-ul meu se triplase in ultima vreme cu diverse chestii, recruiterii ma vanau, oportunitati pe piata erau destule iar asteptarile mele salariale erau la o leafa cel putin dubla!

Si tu, mai penisule, ma intrebi de ce n-am ramas la Gigi?

Asa ca imi reiau povestirea cu primul job de pe insula, povestind de aventurile mele ca si Sefut. Aproape ca ajunsesem la faza in care am ajuns la actualul angajator cand aceeasi voce de la capatul telefonului emana un nou tril: Staaaaaai!

Promovari? La noi?

Cat de importanta e promovarea pentru tine? De data asta imi venea mie sa-i strig: Staaai asa, boule! Ce dracu' vrei sa zici?  Tot el se si justifica. Pai stii, graieste penisul, am observat din relatarea ta ca ai pomenit cum ai fost promovat, si asta la mai multe joburi. Noi nu prea avem d-astea... Suntem o echipa mica...

Wow! Wow! Wow, cat de idiot ca angajator poti sa fii? Cat de idiot? Acum pe bune, tu chiar vrei sa angajezi pe cineva? Sau esti in pauza de masa si te vrei sa te relaxezi facand glume la telefon? Incepeam sa suspectez ca sunt in direct la Radio si imi face Buzdugan vreo farsa la Morning Zu. Doar ca era trecut ora 12, dimineata se terminase iar interviul parca nu se mai termina.

Nu mai stiu ce-am spus. Probabil vreun bullshit bine studiat dintr-o carte despre tehnici de interviu. Dar ce relevanta mai are? Deja mintea mea era la programul de week-end sau la urmatorul meci al Simonei Halep. Incepuse sa ma atraga un buton de pe telefon cu un receptor rosu pus in furca. Oare ce se intampla daca-l apas?

De ce sunt eu aici? De prost?

Eu cam asa as traduce de fapt urmatoarea lui intrebare. Nu c-ar fi originala, altminteri n-ar mai fi aparut in toate manualele de interviuri.  Care intrebare de fapt este:

De ce vrei sa vii la noi?

Intrebare care vrea sa spuna: ok, arata-mi cat de puternic si destept sunt eu. Arata-mi cum ai invatat tu despre firma mea si pupa-ma in cur. Recita-mi ce stii tu despre firma si screme-te sa-mi arati cum te-ai potrivi tu in firma mea si mai ales in echipa pe care o CONDUC EU.

Pai, d-le Penis, poate ca vreau un job. Poate ca vreau bani. Poate faptul ca am trimis cv-ul inseamna ceva. Poate faptul ca tu postezi un job la care eu indeplinesc toate cerintele? Poate ca vreau sa te fraieresc ca stiu sa fac lucruri cand de fapt eu vreau doar sa-ti iau banii. Poate ca de-asta vreau eu sa vin la voi.

Am dat cu banul si am ales raspunsul ala cum ca firma lor e.... (stiti voi, bullshitul de pe website) iar eu sunt .... (alte bullshituri, ca daca as fi fost intr-adevar asa nu mai eram in interviul ala). Si ca ei imi ofera oportunitatea sa fac lucruri complexe de care eu sunt capabil. La care ce-mi zice mie penisul?

Pai noi n-avem nimic complex. Sunt produse destepte intr-adevar dar sunt toate pe Bursa, ne uitam pe Bloomberg si le evaluam.

Pai bine mai. pielea penisului, de ce m-ar deranja pe mine daca stau degeaba si primesc cafele, fructe si chiar mancare pe gratis? Da' daca tot e asa de simplu, lamureste-ma si pe mine o chestie. Daca e asa simplu, de ce platiti un salariu asa mare si de ce vreti un om cu atatia ani post-calificare? Nu de alta, dar la fostul job eram proaspat calificat, aveam un salar cam mic si-mi prindeam urechile cu toate chichitele tehnice. Next!

De ce te-as lua eu pe tine?

Sau, ca sa-l citez, Cu toti candidatii astia talentati, de ce crezi ca esti cel mai bun candidat? Intrebare antica prin care se etala din nou mitul imensitatii angajatorului atoateputernic si neinsemnatatii furnicii de candidat. De parca era treaba candidatului sa stie ce gandeste penisul din fata lui, sau cum sunt ceilalti candidati.  Sau cum s-ar potrivi candidatul intr-o echipa sau intr-un sistem despre care nu stie absolut nimic.

Nu cumva asta e rolul tau, mai penisule? Nu tu esti ala care trebuie sa aleaga? Tot pe mine ma intrebi? Dovedeste tu ca e unu mai bun ca mine! Sau zi-mi macar ce trebuie sa aiba candidatul ideal si eu n-am.
Sau spune-mi cum vrei tu sa fie persona angajata ca sa se incadreze in colectiv? Sa fie tacut sau galagios? Supus sau independent? Deschis sau incuiat? Prost sau destept?

Probabil prost ca daca ar fi desptept ar fi singurul din echipa. Si pentru ca tot vroia sa-mi testeze desteptaciunea, s-a gandit sa termine intrebarile tehnice si sa-si testeze din nou talentul de profesor. Ca prof de istorie a esuat sau cel putin nu l-a egalat pe Voiculescu, asa ca s-a gandit el sa-l bata pe Drugan. Pentru cei care nu sunt din Ramnic, tocmai l-am mentionat pe directorul din Lahovari, profesor de matematica.

Despre radicali, fractii si geometrie aplicata

Cat face radical din 10.000? 
Wow! Dar stiu ca nu se incurca. Nu incepe asa cu radical din 4 sau din 9. Sau macar din 16. Direct la zece mii. De parca as folosi vreodata radicali in meseria mea. Multumit ca am bifat raspunsul corect, a trecut la intrebarea urmatoare. Intrebare la care era sa-mi cada telecomanda din mana tocmai in timp ce comutam de pe Sky Sports 1 pe Sky Sports HQ.

Cat face 5 1/4 - 1 3/8?
N-am editor d-ala smecher de matematician ca nu lucrez la firma aia a lui de jmecheri dar ati inteles intrebarea. Cat face cinci si o patrime minus unu si trei optimi? Face fix 3,875. Raspuns pe care i l-am si dat printre accese de tuse fortata. Fortata ca sa nu ma tavalesc pe jos de ras. Va dati seama cat l-am incurcat, ca el avea acolo notat asa frumos raspunsul trei si sapte optimi si nu stia neam sa faca conversia intre fractional si decimal.

Voi va dati seama cat de distrus este Tutankamon asta ca nu mai poate sa-si calculeze banii in farthing? Farthing, ba, nu farting! Nu va mai ganditi la prostii. Greeeeeu sa nu izbucnesc in ras. Si daca s-ar fi terminat intrebarile tot ar fi fost ceva. Daaar:

Ai un gard si doi zugravi: Mr Slow si Mr Fast. Mr Slow ti-l face in doua ore, Mr. Fast doar intr-una. Ii contractezi pe-amadoi. In cat timp iti fac astia gardu'? Doamne, Doamne! Din moment ce zugravii astia sunt platiti pe ora, de ce ai plati DOI zugravi timp de 40 de minute? Ca asta e raspunsul: 40 de minute. Ai prea multi bani incat iti permiti sa nu-l platesti DOAR pe Mr. Fast timp de o ora? Ce inseamna 20 de minute mai putin?

Gaina de pe tort

Si pentru ca o vorba din strabuni spune sa patrezi ce-i mai bun pentru sfarsit, penisul s-a gandit ca e pregatit pentru provocarea finala. Ce Voiculescu, ce Drugan? Nu mai bine sa incerce sa fie ... Dusceag?  Cei initiati stiu cat de dificila este aceasta incercare. Omul asta era logician, psiholog, economist si filosof in acelasi timp. Si client fidel al tuturor barurilor din oras.

Personajul nostru (penisul, nu Dusceag) nu parea deloc economist. O dovedise in interviu. De filosofie si psihologie nu auzise, asa ca nu-si putea incerca norocul decat la categoria logica. Asa ca isi facu el curaj (probabil consumase ceva la cat de incoerent se prezenta) si grai:

Daca o juma de gaina face juma de ou in juma de zi, in cate zile fac noua gaini noua oua?

Asta nu se mai putea numi cireasa de pe tort, era de-a dreptul ... gaina de pe tort.

Intrebari dac-aveti

Trecusera 45 de minute si mi-am dat seama ca totul o sa se termine in curand in momentul in care m-a intrebat daca am intrebari. Dupa un asemenea fiasco ce intrebari puteam sa-i mai pun?

Acum daca tot m-a luat cu gainile... La cat de prafuite au fost intrebarile, as fi putut sa raman in domeniul galinaceelor si sa-i adresez o intrebare la fel de clasica:  Ce a fost mai intai? oul sau gaina?

Numai ca omul lucrand la o firma sofisticata, as fi modificat intrebarea asa: Ce ti-au daruit ursitoarele mai intai? Aroganta sau prostia? Si pentru ca la un asa interviu, exista un singur raspuns corect, acesta este prostia.  De ce? Prost l-a facut ma-sa, aroganta s-a format pe urma.