Etic

... În prîvînța asta, îi etîc să defînîm...

Da! E 3 dimineața și încă nu pot să defînesc motivul pentru care nu pot să dorm. De defînît prostiile pe care le-a debitat sud-africanul Saffa în ședință nici nu poate fi vorba. 

Zi repede un lucru care sunt buni sud-africanii. Contrar mitului, nu toți știu să joace rugby. Iar majoritatea pot să articuleze o propoziție fără să spună trei prostii. Cu toate astea, gena există așa că cei talentați sunt campioni mondiali. Și la rugby  dar și la spus prostii.

Conform proverbului “Cu cât vorbești mai mult, cu atât uit mai mult”, nici nu pot spune că am reținut ceva din ședință. Doar că..  mi-a rămas așa în cerebel cuvântul ăsta.. Etic! Sau Etîc cum ar spune el. Hai să recapitulăm o perioadă .. etîcă!

The “successful” candidate - Porcul

Am mai vorbit despre asta pe blog așa că o să încerc să sumarizez. Prin 2016, șef mi-era un personaj atât de insalubru încât nu pot să-l definesc altfel decât Porcu (cu scuzele de rigoare pentru fermierii eco). Acum vă dați seama că nu i-aș fi zis așa judecând doar după igiena personală. Nu! Porcu era la fel de porc și în ceea ce privește metodele de lucru. 

Văzând că propriul șef nu prea se are bine cu noul stăpân Chelu, porcul a început să mănânce căcat cu polonicul mușcând mâna celui care-i dăduse lături până atunci. Una și cu una fac două. Chelu era tipul de om care intră-n firmă cu un ‘bang’, așa că îl dă afară pe controllerul cu experiență și il pune în loc pe Porc, după o mascaradă HR-istă în care rolul a fost promovat pe intranet. The “succesful candidate” a fost încoronat după 5 zile de la data publicării anunțului. Etîc, nu?

The “contractor”

Următoarea mutare a Porcului era clară: să-l promoveze pe Saffa în locul lui. Dar ca să vedem de ce, trebuie să ne întoarcem cu încă 4 luni în urmă. Saffa îi trimitea mesaje disperate. “Mă omoară aștia în Johannesburg! Bou am fost că m-am întors, cine m-a pus să mă iau după nevastă-mea? Jesus, aici chiar se muncește! Fă-mi repede rost de un job bun, că știi cât te-am ajutat și cât am închis ochii până să plec în Africa!”

“Încerc, man, încerc! Dar nu prea găsesc o poziție”, guiță godacul în sinea lui. Și totuși, dacă revine Saffa în Londra și începe să vorbească? Ar mai fi o chestie, dacă încearcă marea cu degetul pe proiectul Bogus?

Proiectul Bogus... În realitate, nu era niciun proiect. Un nou produs, o jurisdicție existentă, business as usual. Sistemul (ăla în Cobol, din anii 70 pe care nu-l mai poate depana nimeni că au ieșit coboliștii la pensie) “știa” ce să facă. Asta știam eu, știa Gandhi, știa Porcu .. dar Chelu nu știa!

“Chelu, sunt copleșit. I crashed”, grohăi pachidermul.  

“Cum adică, ai zdrobit mașina venind la muncă?”, spuse Chelu confuz, scoțian pur-sânge căruia nu-i plac cuvintele cu dublu înțeles.

“Nuuu, crash emoțional, adică...”

“Zi repede ce pot să fac!”, spuse scoțianul cu o față lungă care devenea iritată la pisicărelile obezului.

“Aaa, păi știi, că e un proiect nou și sistemul n-o să facă bine ce tre’ să facă. Trebuia să stea cineva să recalculeze manual totul pentru noul produs. Toată lumea e copleșită, n-are timp nimeni, vreau un buget de contractor full-time”, grăit-a Porcu.

“Bine, bine, ia de-aici semnătura, că mă grăbesc să mă duc la golf. Trei luni, maxim! “

10 zile mai târziu, cursa BA056 de Johannesburg ateriza la Heathrow. La bord, era și Africanul nostru, aducând multă voie bună dar și multe idei crețe.

Și uite așa a revenit Saffa ca să frece menta pe o căruță de bani. Asta în condițiile în care eu (încă mai) aveam disponibilitate, iar Ghandi  se ocupa cu.. să folosesc o expresie englezească “twiddling her thumbs” ! Etîc, nu?

The taxes

Vom vedea în curând cu ce s-a ocupat Saffa pe lângă frecatul mentei dar până atunci v-am atras atenția cu altceva: căruța de bani. 

Cam cât? Dacă mă întrebi pe mine, mult prea mulți pentru el. Dacă întrebi HMRC (Fiscul britanic), genul ăla de venit la care ei colectează 15,000 de lire impozit. Ce-a făcut Saffa? O firmă. 50% acțiuni el, tot atât și nevastă-sa. Obiect de activitate? Servicii de consultanță. Nume? Saffac S.R.L. Clienți? Unul singur: firma noastră. Servicii prestate? Consultanță pentru Proiectul Bogus!

V-ați prins. Saffa a fost numit consultant prin intermediul firmei pe care a înființat-o el cu nevastă-sa. Ce contribuție avea nevastă-sa la proiectul Bogus? Zero. Saffa era cel care apărea lângă mine de la 9 la 5, muncea vreo 2-3 ore la Proiectul Bogus după care își pierdea timpul pe un proiect neautorizat de nimeni, și anume Proiectul Bici din căcat care să pocnească 1.0

Vine momentul în care se termină contractul și Saffa plătește jumate din venituri drept dividend. Nu lui, ci nevesti-sii. Se termină anul fiscal (adică 5 aprilie), începe următorul și plătește și cealaltă jumate de venit tot sub formă de dividend și tot nevesti-sii.

HMRC se mulțumește cu câteva sute de lire din impozite: o parte din impozit pe profit, o parte din impozit pe dividende. Cum? Păi tot Saffa își pune pe cheltuieli tot felul de tablete și computere pe care se joacă fi-su fortnite. Iar nevastă-sa nu mai are alt venit în afară de “dividende”, așa că aplică rata minimă de impozitare, asta după ce deduce 12,500 tax personal allowance. La 2% impozit plătit, până și Apple sau Google își dau jos pălăria în fața lui Saffa. Etîc, nu?

Proiectul Boom

Hai să vedem mai exact pe ce-a încasat Saffa bani și a plătit 2 lei impozite. După cum v-am spus, motivul pentru care a semnat Chelu contractul a fost proiectul Bogus. Asta trebuie să facă Saffa 8 ore pe zi timp de 3 luni.

Cum naiba să stea atât dacă nu era nimic de făcut? Dar ce contează când africanul avea țelurile lui mărețe care prindeau viață în visele lui erotice. Iar țelul lui glorios care-l umezea instant era strălucitul Proiect Boom.

Inutil să mai spun că proiectul ăsta nu era cerut și aprobat de nimeni din conducere. Da na, știi cum sunt copiii pe la 5-6 ani. Unii visează să construiască rachete, alții să fie fotbaliști de top, alții vor să inventeze un buton pe care să apeși și ... boom, un proces care ar dura zile are loc instant! Cum ar fi să inventezi o mașină în care să bagi un kil de struguri, o sticlă goală, puțin lemn de plută, apeși un buton și boom, iese o sticlă îmbuteliată cu vin și cu dopul pus!

Ei bine, Saffa nu depășise vârsta. Cu 12 luni în urmă plecase cu coada între picioare că nu reușise în 4 luni să facă un excel în care să apeși un buton (macro) și boom, ies situațiile financiare. Professional judgement? Analiză financiara? Variații neobișnuite? Alți factori neprevăzuți? Nu, dă-î încolo, eu vreau toate situațiile pe care se uită Chelu într-o secundă, boom! Dacă pune Chelu o întrebare? Aș, nu-ntreabă, dă-l încolo, o să fie mulțumit că i-am făcut situațiile cât aș zice boom!

Ca atare cu asta s-a ocupat africanul nostru în timpul în care era plătit să rezolve proiectul Bogus. 

A făcut ceva? Da. Ceva util? Nu. Pur și simplu a desenat alt proces, nici mai simplu nici rapid decât ăla existent fiind plătit să facă cu totul altceva. Al naibii de etic, nu?

The successful candidate - Saffa

Chelu începuse să pună întrebări: “Câți bani am dat pe contractor? Aha! Cam mult! Voi ați uitat că sunt scoțian?” Porcu se uita disperat prin hârtii. Cum naiba să-l promoveze mai repede pe Saffa pe rol permanent?  O să promoveze postul vacant și o să fie interesați și alții. Poate corporatistu din România. HR-ul e mai greu de fraierit.

Hârtii peste hârtii! Bugetul de M&A... Mă uit mai târziu! Poate după ce mănânc un bacon de la Starbucks.  Factura de la custode. O semnez,  ce poate fi greșit? Altceva? Aa, cererea de concediu a lui corporatistu din România. Vrea să plece în concediu? Bingo! Semnat. Și acum să scot eu “la concurs” fostul meu rol.

N-au trecut decât șase zile și un email plecat din inboxul godacului ridica multe sprâncene. The successful candidate era Saffa, nici mai mult nici mai puțin decât ăla care venise drept contractor și nu făcuse nimic util. Superb și mai ales etic, nu?

Proiectul Bici din căcat care să și pocnească 1.0

“Nu, mă, nu! Să nu ne complicăm! “, îi spuse Godacu lui Saffa pentru a patra oară. “Da, dar de ce nu fac situațiile boom? - se frământa într-una africanu’ - De ce-am muncit eu atâta când eram contractor? De ce-am pierdut eu timpul înainte să plec înapoi în Africa? De ce? Știu eu că trebuie să meargă!”

Patru luni mai târziu porcu s-a scărpinat în nas, a tras un pârț de final și a închis ușa pe dinafară, făcându-i loc lui Speriatu. Noul șef a lui Safa era un tip traumatizat la maxim de agresivitatea lui Chelu. Pentru Chelu, să spună “fuck” sau “screw” era ceva mai la îndemână decât a spune bună ziua. Speriatu pe de altă parte, învățat la cele mai elevate școli din regat, nu auzise cuvântul "fuck” în 49 de ani cât i-a fost dat să audă într-o singură ședință cu Chelu.

“Aoleu - paraliză Speriatu în discuția cu Safa - noi facem toate astea în Excel? Dacă greșim ceva și turbează iar Chelu?” Safa era în al nouălea cer. “Yes! Proiectul Boom 2.0 nu e mort - juisă el într-un orgasm intelectual - să autorizez niște jurnale ca să văd că merge. Hmm, eu le prepar eu le autorizez că altminteri iar se blochează totul! Daaa, merge!”

Și acum... e momentul ca Proiectul Boom 2.0 să devină Proiectul Bici din căcat care să și pocnească 1.0. Într-un mod cu totul epic. Dar și etic, nu?

Înapoi în prezentul etic

Este 28 februarie 2020 și suntem într-o ședință.

..În prîvînța asta, îi etîc să defînîm..., spune africanul fără să-l asculte nimeni. Cine să-l asculte? Fiecare are treburi mai importante.

Căpetenia de la Taxe nu mai are cui să dea ordine. Cei doi supuși au rămas acasă, cică au tuse persistentă, febră și nu mai au gust. Păi și? Când era el gripat, a venit la serviciu mort copt! Tare sensibili mai sunt milenialii ăștia!

Speriatu e speriat rău. FTSE în picaj, CAC nu stă mai bine, NASDAQ nici atât.. Ping-ping-ping, făcu telefonul, semn că are un breaking news alert de la BBC. Cu inima cât un purece (pică naiba bursa de la Londra), Speriatu scoate iPhone-ul. Răsuflă ușurat. E vorba de o viroză cu ceva origini prin China, tocmai s-a înregistrat primul caz transmis în UK. Uite și pe-ăștia de la BBC, cu ce își pierd vremea! E iarnă, ce e așa neobișnuit să fie viroze!

Șeful cel mare de la Risc e cam obosit dar și iritat. Tocmai s-a întors de la Milano. Cam răciți oamenii pe-acolo, ce face guturaiul ăsta! Dar ce tupeu pe capul ălora de la HR să-i spună lui că guvernul a emis nu-știu-ce atenționare pentru ăia care se întorc din nordul Italiei. Auzi, dom’le, că e un virus nou sub formă de coroană și e bine să stai pe-acasă dacă treci pe-acolo. Ce risc să fie, pe bune? Păi el știe mai bine, doar e șeful de la Risc?

Este 29 februarie 2020, e aproape 4 dimineața și încep să adorm. Am un vis ciudat.

Am părul blond, am 19 ani și mă cheamă Alice. Nu știu când am plecat din Anglia dar sunt într-o altă țară și lucrez cu un Iepure Alb și cu un Grifon. Iepurele Alb nu-și sapă șefii iar când apare o poziție vacantă aplică cu sfințenie procedura HR dând o oportunitate tuturor. Grifonul e contractor dar face munca pentru care a fost contractat și plătește impozitul corect pentru veniturile obținute. Există și un departament de Risc condus de către Pisica de Cheshire care nu ignoră avertismentele epidemiologice emise de către Guvernul Țării Minunilor.

Din păcate, alarma de la Iphone se face auzită. E 29 februarie ora 7 și nu sunt în Țara Minunilor ci în lumea reală unde totul este al naibii de... etic!

Bugete

Sa luam trei povesti, aparent separate si sa le punem cap la cap.

Prima poveste: Conferinta

Povestea acestui blog incepe prin 2006 cand am creat primul blog pe http://corporatistu.ablog.ro, fiind propria mea alegere de a defula frustarile din viata de corporatist. Pe langa faptul ca infruntam tot felul de situatii si personaje la limita umanului, mai aveam parte de o incercare prea putin detaliata pe blog. In paralel cu munca de la 9 la 23, trebuia sa invat pentru niste examene pentru a accede la o calificare profesionala internationala foarte greu de obtinut.

Cand reuseam sa mai si invat? Noaptea tarziu, in week-end, pe drumul spre casa in ultimul metrou de noapte.. A fost greu al naibii, dar nu m-am plans si dupa 11 examene pe parcursul a 3 ani am reusit sa obtin o noua diploma. Nu m-am bucurat insa prea mult pentru ca dupa accederea la statutul de membru al organizatiei profesionale, urmeaza alt hop: mentinerea calitatii de membru prin actualizari constante ale ultimelor reglementari.

Desigur, am apelat de multe ori la articole si cursuri online, dar cel mai eficient mod (prin care chiar inveti ceva de la cineva super-competent) este printr-o conferinta a organizatiei internationale. Am inteles ca angajatorul nu are suficient de multi bani sa ma trimita la Londra sau Paris unde sunt 5-6 conferinte pe an. Dar o data la 2 ani, organizatia are o conferinta chiar la noi pe insula unde nu imi trebuie nici transport nici cazare ca sa particip.

Conferinta dureaza 3 zile, dar mie nu imi trebuie decat doua cursuri de 3 ore in total, cursuri extrem de important atat pentru mine dar mai ales pentru pentru jobul pe care il fac pentru actuala corporatie. Tot ce-ar trebui sa faca aceasta corporatie este sa imi dea juma de zi libera si sa-mi plateasca taxa de participare. Cat este taxa asta? 150 de euro o data la 2 ani. Adica 75 de euro pe an.

A doua poveste: Angajata greu de inlocuit

Acum un an, unul dintre angajatii din departamentul meu a demisionat. Motivul? Rolul nu era suficient de senior si a plecat undeva unde e mai bine. Dupa o perioada neasteptat de lunga, sefii mei au anuntat cu mare fala (si mult testosteron) recrutarea unei reprezentante a sexului frumos. Spre deosebire de cealalta femeie din departament, noua recruta avea cu vreo 25 de ani mai putin si, fara a fi Miss Insula sau sa aiba un nas perfect, putea fi calificata lejer drept "good-looking".

Fata s-a descurcat binisor dar, dupa parerea mea si a oricarui om obiectiv, nu s-a ridicat la calitatea celui pe care il inlocuia. Genul "usor de inlocuit" si prima optiune in cazul in care ai vreo restructurare.

N-au trecut insa decat 6 luni si cea mai noua angajata si-a anuntat plecarea. Motivul? Sotul ei a primit un job excelent pe Insula de la Miazazi iar ea il insoteste. A inceput o noua recrutare si, spre surprinderea tuturor, sefii cei cu testosteron au decis ca nu gasesc pe nimeni. Ca atare, i-au dat un loc in biroul nostru din Insula de Miazazi si au convenit sa lucreze "remote" de acolo si sa calatoreasca in fiecare luna cel putin cate o saptamana pe insula noastra. Ce inseamna asta? Pai in fiecare zi, fostul ei calculator sta deschis pentru ca ea sa se conecteze prin VPN din noul birou. In plus, trebuie sa-i platim avion dus-intors si cazare la hotel. Cat costa toate astea? 1.000 de euro pe luna. Adica 12.000 de euro pe an.

A treia poveste: Rezidenta pe insula

Orice insula de suprafata mica se confrunta cu o mare problema: potentialul de supra-populare. Acelasi tip de insula se confrunta cu alta problema: lipsa de persoane calificate pentru anumite meserii. Aparent, cele doua probleme se bat cap in cap. Daca aduci oameni calificati, aia se vor inmulti si se vor supra-popula insula. Pe de alta parte, daca n-aduci oameni, business-urile nu vor fi competitive pe plan international si nu vor face bani din care sa plateasca impozit la stat. Se numeste dilema, e buna de dat exemplu la logica.

Ei, problema asta se rezolva cu niste permise de munca pe perioada scurta (vreo 5 ani). Totodata, insulele astea au nevoie de bani asa ca permit, intr-un mod sau altul, oricaror persoane interesate sa-si cumpere pur si simplu dreptul permanent de rezidenta. Multe insule, atat din UE (Cipru, Malta, Gibraltar) dar si din afara ei (Cayman, BVI) conditioneaza accesul la rezidenta prin efectuarea unor investitii de 6-7 cifre.

La noi pe insula, statul a rezolvat altfel problema: oricine poate sta si lucra cat doreste pe insula, atat timp cat locuieste in zona 0 imobiliara. Cat costa asta? Un milion jumate daca vrei sa cumperi, 5.000 pe luna daca inchiriezi.

Povestile si bugetul

Nu stiu ce buget au astia pentru angajata cea (inca) noua si cine trebuie sa le aprobe, dar se vede ca 12.000 pe luna nu li s-a parut mult. Asa ca mi-am luat inima in dinti si m-am dus si eu la sef sa ma lase la conferinta aia care presupune 150 bani gheata plus costul de oportunitate a juma de zi in care lipsesc de la munca. Beneficiul? Zic eu, substantial, atat pentru mine cat si pentru firma ca doar sunt unul din cei trei oameni care fac jobul ala pe care-l fac si nu strica sa stii foarte bine standardele actualizate dupa care lucrezi. Durata de timp in care aduce beneficii? Nu chiar atat de mare, probabil mai putin de un an, pentru ca standardele sunt in continua schimbare. Sa spunem 10 luni in care atat eu cat si firma tragem foloase, deci o amortizare de 15 euro / luna pentru firma.

Surpriza insa! Bugetul e foarte restrictiv, trebuie sa mergi foarte departe cu aprobarile (pana la seful sefului sefului) siiiii.... mai presus de toate, trebuie ca ei sa se asigura ca eu raman in firma. Adica? Ei bine, au vazut ei ca permisul meu de munca nu poate fi prelungit decat maxim 10-11 luni. Ca atare, ei ar putea lua in considerare cererea mea de participare la conferinta daaaar... sa le dau un angajament in scris ca de la anul o sa raman pe insula si sa locuiesc in zona 0 imobiliara!

Cu alte cuvinte, as putea (in urma altor aprobari indoielnice!!) sa primesc o chestie care valoreaza 150 de euro + juma de zi libera cu conditia ca de la anul sa dau vreo 3.500 in plus in fiecare luna! Asta chiar crede ca s-a rasturnat carul cu romani prosti la el pe insula? Si in afara de asta, poate ca poate sa-mi raspunda la niste intrebari legate de bugete:

- la voi, bugetele se aproba doar daca esti fata, zambesti si arati (relativ) bine?
- cand ati aprobat o masa plus bauturi ca sa sarbatoriti terminarea unei raportari, cam cat de repede s-a aproba bugetul? Aaa, ati venit si voi sefilor la masa, de-aia s-a aprobat?
- dar cand i-ati chemat pe consultantii aia sa dezvolte un nivel de raportare si i-ati platit zeci de mii? Cam ce beneficii au fost pentru firma, ca eu nu le-am vazut? Dar ati avut buget de IT development, n-asa?
- sa presupunem ca pot obtine o derogare si pot sa-mi iau statut de rezident permanent pe insual. Cam ce motive as avea sa raman la firma asta pe termen lung?